Învăţ din stele

Dacă rupi o buruiană din lutul uscat
atunci lutul plânge şi buruiana moare?
Dar răspunsurile le-am cunoaşte imediat
de-am avea printre stele o învăţătoare.

Şi totuşi îmi apare de nicăieri un semn
printre ramuri ce-ascund cuvinte împletite,
într-un proverb uitat pe o cruce de lemn
lângă frica îngheţată de vise uimite.

Din cuvântul adus la marginea tăcerii
de valurile lăsate pe unda lacului,
am ales din şoaptă lumina mângâierii
şi frunzele uscate din genele izvorului.

Ecoul cu iubirea din vers eternitate,
are taina culorilor răsărind sub pleoape
şi prin aripi pe cuvânt şi zâmbete uitate
chem amurgul dar răsăritu-i mai aproape.

poezie de Constantin Rusu (noiembrie 2010)
Adăugat de Constantin Rusu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un vers şi o floare

Eram o salcie mută şi căutam
o brazdă de armonie de pe pământ,
pe limpezimea clară a izvorului
care ascundea iubirea într-un cuvânt.

Te priveam ascunsă-n taina unei stele,
surâsul nu-ţi ascundea copilăria,
lângă roua frunzelor păreai o floare.
Nu vrei vacarm şi alegi periferia.

Priveam cum aştepţi tăcerile spre seară
ocolind ecourile din suspine
şi uitând amintirile fracturate
doreai secundele de iubire pline.

Şi am alungat amurguri rătăcite,
cu privirea pusă-ntr-o îmbrăţişare
şi cu-n zâmbet pe tristeţea înserării
noi am pus în iubire un vers şi-o floare.

poezie de Constantin Rusu (iulie 2010)
Adăugat de Constantin Rusu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autobiografică

Sunt vis trimis de soartă prin roua dintre stele
şi-un corp născut din lutul cioplit de Dumnezeu,
o flacără în bezna ce mângâie zăpada,
speranţă-n armonia captivă-ntr-un muzeu.

Sunt picătura nopţii ce-adoarme printre frunze,
în ploaia care spală o dală în cădere,
sunt scenă pentr-o piesă, fără un text şi nume,
pietriş adus de apa ce printre cetini piere.

Sunt calea ce aşteaptă spre asfinţit răspunsul,
când mi se pregăteşte casa-n pustietate,
adun în vers destinul şi-am să îl las pomană,
ecoului să vândă clipe-n eternitate.

poezie de Mariana Moga
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de nori (si nu numai)

Dincolo de nori, stā iubirea
si sufletul meu printre stele...
fluturi albi se joacā cu vântul
si soarele râde...

Te chem din luminā si apā
si noaptea e linā si calmā,
tristetea-i plecatā departe
nici valul nu miscå...

Esti izvor ce tâsneste
printre suflete oarbe si må
joc cu iubirea ce mā prinde
în noapte...

Viata-i ca toamna, bogatā
în roade, dar vântul împrāstie
ziua si noaptea frunzele
moarte...

Îmi place copilul din mine
pe tine, de mult te-am uitat,
la masa întinsā cu vise
e loc de greseli si iertat...

Dincolo de nori stā iubirea
si sufletul meu printre stele
fluturii albi plâng usor
când nu esti tu printre ele!

poezie de Miriam Nadia Dăbău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Taina nopţii

cu privirea pierdută în zare
mă joc cu ciobul de lună
seara aşez întrebări
în ciuturi de lemn
însetat de lumină
mă zbat între pulberi de stele
în dansul cosmic
al unui etern semn de întrebare
aş vrea să prind lumina în palme
o zi, o dată
alteori aprind luceferi pe cer
cu o rază
printre satanice umbre
uneori mă destram în oglinzi paralele
murmură ziua, se zbate şi timpul rămas
mai picură cuvinte în ape
peste pleoape ferecate
iar din ape
dor se naşte într-o privire
dor de ducă, spre fătuca din poveste
renasc în zori, printre lacrimi, suspine
ştii, rătăceam între pleoape
mă aşteptai în şoaptele nopţii
în tandre unduiri de coapse
pe sâni, dogoarea cerului aprins
voi coborî încet-încet la tine
nu, nu fugi
reazemă-ţi visul de acele clipe
voi veni printre falduri de vise
spre nufărul iubirii
ce m-a fermecat odată, într-o noapte

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O rază printre frunze

Frunzele murmură cântece uitate,
dar florile mai ascultă ecourile
şi pun peste nimicul absolutului
miresmele ascunse printre petale.

Nuferi atinşi de valurile solare
împart culori cu lumini adiascente
şi trimit spre ramuri zâmbetele calde
care mângâie gingăşia florilor.

Coruri anonime mai aduc suspine
peste jalea pe care o au comoară
şi îşi consolează visele neclare
cu florile uitate-n singurătate.

Numai un trifoi ne trezea din dilemă
şi când am încercat să-i aflu secretul,
o albină oprea aripile pe-o floare,
dorind o rază ascunsă printre frunze.

poezie de Constantin Rusu (mai 2010)
Adăugat de Constantin Rusu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul

trec umbre tăcute şi mute
pe frunte gânduri opace
razele s-au ascuns într-un ţipăt
mi's ochii acoperiţi de ape
cuvântul se frânge şi plânge
sfărâmat între gânduri zălude
ce neagră e noaptea în care pleacă de la noi cocorii
pe pleoape se scurg amintiri
închisesem în palme nisipul
ecoul a ţipat, m-am trezit
nisipul se scurgea haotic din sparta clepsidră
la capăt aşteaptă tăcerea
din lut milenar fac o candelă
să-mi lumineze paşii către adieri eterne
printre frunzele uscate ale vieţii
atunci am găsit drumul spre necuprins

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţea omului de lut

Născut din lut, crescut în lut,
Tot ce-a mâncat e din pământ
Până şi crezul pus în gând,
Şi dragostea-i tot din pământ.

Şi a crescut mare, fălos,
Şi-a cunoscut o Ea din lut
Şi-a dus-o într-un crâng umbros
Şi s-au unit într-un sărut.

Şi-au construit casă din lut
Şi prunci din lut li s-au născut
Au tot muncit prin lutul greu
Şi lutul le-a fost martor mut.

Din când în când pe lutul lor
Din cer ploua cu apă vie
Şi lutul înverzea uşor
Păsări din lut cântau pe glie.

Şi lutul le-a îmbătrânit
Şi s-a uscat, şi a crăpat
Iar mâinile de lut muncit
Reumatismul le-a strâmbat.

Şi tot aşa, an după an,
Tristeţea omului de lut
S-a tot mărit ca un ocean
Şi s-a făcut tot lutul mut.

Şi a zăcut în pat de lut
Cu ochii pironiţi în sus
S-a stins uşor, în aşternut
Din lut uscat, pe la apus.

L-au luat copiii lui din lut,
Şi în sicriu din lut făcut
L-au dus apoi în cimitir
La groapa lui din lut tăcut.

poezie de Petrică Conceatu (6 februarie 2016)
Adăugat de Petrică Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţea omului de lut

Născut din lut, crescut în lut,
Tot ce-a mâncat e din pământ
Până şi crezul pus în gând,
Şi dragostea-i tot din pământ.

Şi a crescut mare, fălos,
Şi-a cunoscut o Ea din lut
Şi-a dus-o într-un crâng umbros
Şi s-au unit într-un sărut.

Şi-au construit casă din lut
Şi prunci din lut li s-au născut
Au tot muncit prin lutul greu
Şi lutul le-a fost martor mut.

Din când în când pe lutul lor
Din cer ploua cu apă vie
Şi lutul înverzea uşor
Păsări din lut cântau pe glie.

Şi lutul le-a îmbătrânit
Şi s-a uscat, şi a crăpat
Iar mâinile de lut muncit
Reumatismul le-a strâmbat.

Şi tot aşa, an după an,
Tristeţea omului de lut
S-a tot mărit ca un ocean
Şi s-a făcut tot lutul mut.

Şi a zăcut în pat de lut
Cu ochii pironiţi în sus
S-a stins uşor, în aşternut
Din lut uscat, pe la apus.

L-au luat copiii lui din lut,
Şi în sicriu din lut făcut
L-au dus apoi în cimitir
La groapa lui din lut tăcut.

poezie de Petrică Conceatu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţea omului de lut

Născut din lut, crescut în lut,
Tot ce-a mâncat e din pământ
Până şi crezul pus în gând,
Şi dragostea-i tot din pământ.

Şi a crescut mare, fălos,
Şi-a cunoscut o Ea din lut
Şi-a dus-o într-un crâng umbros
Şi s-au unit într-un sărut.

Şi-au construit casă din lut
Şi prunci din lut li s-au născut
Au tot muncit prin lutul greu
Şi lutul le-a fost martor mut.

Din când în când pe lutul lor
Din cer ploua cu apă vie
Şi lutul înverzea uşor
Păsări din lut cântau pe glie.

Şi lutul le-a îmbătrânit
Şi s-a uscat, şi a crăpat
Iar mâinile de lut muncit
Reumatismul le-a strâmbat.

Şi tot aşa, an după an,
Tristeţea omului de lut
S-a tot mărit ca un ocean
Şi s-a făcut tot lutul mut.

Şi a zăcut în pat de lut
Cu ochii pironiţi în sus
S-a stins uşor, în aşternut
Din lut uscat, pe la apus.

L-au luat copiii lui din lut,
Şi în sicriu din lut făcut
L-au dus apoi în cimitir
La groapa lui din lut tăcut.

poezie de Petrică Conceatu din Epigonisme (15 mai 2018)
Adăugat de Petrică Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lutul şi noroiul

Se zice că atunci, la început,
Domnul l-ar fi făcut pe om din lut,
Dar, de privesc mai bine printre noi,
Cred că a folosit mai mult noroi.

epigramă de Marius Coge din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am ales...

În locul urmelor de paşi printr-un nisip
am ales un nor cu parfum de liliac.
Nu-mi caut efemeritatea din destin
şi tristeţile semnelor din zodiac.

Am lăsat semnele de circulaţie
şi am ales corola florii soarelui
să îmi pună în viaţa asta stranie
apusul trist lângă zborul fluturelui.

N-am căutat în turnuri singurătatea,
am ales simfonia lanului de grâu,
iar lângă adierea florilor de mac
am adus surâsul apei dintr-un pârâu.

În locul secundei am pus o petală,
minutele şi anii ascund uimirea
când văd răsăritul florilor pe ramuri
de unde am ales o rază: iubirea.

poezie de Constantin Rusu (iunie 2010)
Adăugat de Constantin Rusu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorbe oarecare

Rătăcesc singur călcând pe alei
şi frunzele supărate mă alungă,
iar stelele în singurătatea lor
îmi spun să merg printre versuri.

Scriu un vers din întâmplare
şi în palme mi se aşează o floare
luminată lin de razele lunii
printre umbrele privighetorilor.

Privighetorile nu caută tăcerea
şi îmi traduc ce vor să spună:
un viitor se vinde ca prezent
precum minciuna nevăzută.

Nu ne gândim la testamente
şi omorâm senin viitorul,
dar din ciorchinele de vise
eu mi-aş dori să fiu un bob.

poezie de Constantin Rusu (1 octombrie 2010)
Adăugat de Constantin Rusu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul vieţii mele

Eu sunt precum o frunză în toamna deghizată,
Sunt o poveste rară în veac sau poate-un mit,
Îmi curg prin vene rânduri şi doruri îndrăzneţe,
Iar sus pe Dealul Negru bat clopote la schit.

Şi în amurgul zilei lăsând în urmă calea,
Pădurea mă invită să stau la adăpost,
Plătesc tribut trei versuri ce le-am adus cu mine,
Când paşii mi se-adapă din lutul fără rost.

În sânge simt cum urcă trăiri din Testament,
Esenţe de lumină izvorând din ceaţă,
Cuvintele m-apasă cu ritmuri de blestem
Şi dorul lor mă arde până dimineaţă.

Le-am recitat în şoaptă, iar cerul cocoşat
De ultimele stele parcă îmi răspunde:
" Tu, te-ai născut din lutul pădurii pe-nserat.
Nu rătăci acum când dorul te pătrunde! "

Astăzi îi dedic toamnei poemul vieţii mele,
Trăiri îmi dau bineţe şi curg necontenit,
La geam aştept tăcută şi cercetând iar dealul,
Nu mai aud bătând clopote-n vechiul schit.

poezie de Mariana Moga
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Semnele timpului

1. Aud glasuri din lemn,
văd şarpele din râu,
curge undelemn
din bobul de grâu
şi văd semn.

2. Văd ierburi pe stânci
şi fum de polen,
şi urme adânci
lăsate ca semn
de furnici.

3. Semne-n izvoare,
aud în fântâni
plânsul din floare
şi văd în aluni
semn mare.

4. Scripturile vorbesc
despre ape rele,
cuvânt Dumnezeiesc
despre cer şi stele:
semn ceresc.

5. Pe cei osândiţi
iadul stă să-i dea,
pe cei înghiţiţi
marea stă şi ea:
semn din sfinţi.

6. Aud glasul din lemn,
văd şarpele pe drum
şi eu mai văd un semn
în tot ce e acum
semn din semn.

poezie de Gavriil Stiharul
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum?

Cum îmi voi mai plânge dorul
După-nchiderea de pleoapă?
Mi-a simţi lutul fiorul -
Lutul ce dormea în groapă?

Cum vedea-voi luna plină
Care printre nori înoată?
Pomii dragi de prin grădină
Cum să-i mai culeg vreodată?

Cum voi mai păşi prin iarbă
Dimineţile cu rouă
Când voi ţine fără treabă
Pe piept mâinile-amândouă?

Cum s-ascult seară de seară
Cântul mierlei de prin şes
Când la mine nu-i coboară
Trilul dulce ca un vers?

Cum să îmi mai ţesăl roibul
Pregătit de călărie
Când i-a şade-n coamă colbul
Ce s-a ridicat din glie?

Cum să port în sărbătoare
Mândra-n şaua de aramă,
Să-i culeg, de drag, vreo floare...
... Să beau vin, să mânc pastramă?

Cum vreun iepure sălbatic
Doborî-voi c-o săgeată?
Rumenitul pe jăratic
Mândra n-o să-l mai împartă...

Cum să îţi mai sorb surâsul
Ce răpitu-l-ai din rai
Când, strângându-mă într-însul,
N-o vrea lutul să mă ai?

Vino, ia-mi iubirea toată,
Să mai fim iar amândoi!
Trece timpul, nu se gată,
Ne găta-vom, însă, noi!

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum?

Cum îmi voi mai plânge dorul
După-nchiderea de pleoapă?
Mi-a simţi lutul fiorul -
Lutul ce dormea în groapă?

Cum vedea-voi luna plină
Care printre nori înoată?
Pomii dragi de prin grădină
Cum să-i mai culeg vreodată?

Cum voi mai păşi prin iarbă
Dimineţile cu rouă
Când voi ţine fără treabă
Pe piept mâinile-amândouă?

Cum s-ascult seară de seară
Cântul mierlei de prin şes
Când la mine nu-i coboară
Trilul dulce ca un vers?

Cum să îmi mai ţesăl roibul
Pregătit de călărie
Când i-a şade-n coamă colbul
Ce s-a ridicat din glie?

Cum să port în sărbătoare
Mândra-n şaua de aramă,
Să-i culeg, de drag, vreo floare...
... Să beau vin, să mânc pastramă?

Cum vreun iepure sălbatic
Doborî-voi c-o săgeată?
Rumenitul pe jăratic
Mândra n-o să-l mai împartă...

Cum să îţi mai sorb surâsul
Ce răpitu-l-ai din rai
Când, strângându-mă într-însul,
N-o vrea lutul să mă ai?

Vino, ia-mi iubirea toată,
Să mai fim iar amândoi!
Trece timpul, nu se gată,
Ne găta-vom, însă, noi!

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (5 august 2015)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur Eminescu

Tu eşti cu noi la steaua răsărită,
În lacul codrilor şi-n flori de tei,
Tot legănându-te câte-o ispită
Şi înspre lume aruncând scântei.

Tu eşti cu noi... în nopţile tăcute,
Cu sute de catarge şi faclii,
Vin somnoroase păsări să asculte
Şoapta izvorului,.. făr-a o ştii.

Tu eşti cu noi... luceferi numărând,
Când trece lebăda uşor pe ape,
Mereu vei da lumina unui gând,
Din braţe tot lasându-l să îţi scape.

Tu eşti cu noi, deşi trecut-au anii,
Pe lânga plopii veşnic fără soţ,
Ce-ascund în umbra frunzelor, jelanii
Şi-amorul trist al nu ştiu cărui hoţ.

Tu eşti cu noi... pe-aceeaşi ulicioară,
Sărmanul Dionis... printre scrisori,
Mintea şi inima în prag de seară,
Sau rugăciunea unui dac... în zori.

Tu eşti cu noi pentru eternitate,
Sara pe deal... mereu am sa te chem,
Oricâte stele zburdă-n libertate,
Un singur Eminescu noi avem.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prinos cuvântului

la 31 August - Ziua Limbii Române

mi-e sufletul o colonadă ce sprijină un Univers,
un univers în care fiecare cuvânt nerostit capătă nuanţă de vers,
un vers ce dă sens şi rost existenţial formalităţii cu nume de trup trecător –
(mormanul de materie destinat purificării prin putrefacţie).

mi-e sufletul o colonadă ce sprijină un univers,
un univers în care cuvântul se transformă-n lacrimă,
o lacrimă ruptă din nemărginire de univers.

mi-e sufletul o colonadă ce dă sens şi rost sufletului meu
în cuvânt
vers
lacrimă
Univers

... un univers în care

cuvintele ce se preling din ochi,
din suflet,
din trupul dezgolit,
le regăsesc în rostuirea cuvântului dintâi,
cuvântului nedefinit şi nerostit
(de teama neputinţei de-a silabisi cuvântul de-nceput, cuvântul de sfârşit)
când eu le căutam în întruparea celor morţi din cei vii,
şi-mi defineau durerea, durerea ascunsă printre semne mii-
în alte cuvinte ce le-au adus,
alte cuvinte care s-au spus,
alte cuvinte ce au răpus iubiri neîncepute,
de teama neputinţei de-a iubi,
din preaplinul iubirilor trecute,
iubirilor tăcute şi nerostite...
te caut cu neputinţă printre cuvinte.

poezie de Stelu Pop din Cine sunt eu? (19 mai 2016)
Adăugat de Stelu Pop
Comentează! | Votează! | Copiază!

Turnir de aripi

Vino şi mă ia de unde lumea
se sfârşeşte
cu o bătaie de aripi
îngheţată
Vino si mă cheamă
să merg cu tine
să intrăm pe un şirag de mărgele
lăsate pe marginea
ferestrei
unei colibe
umbrită de uitare
mărgele împrăştiate
pe pământul de lut
ars de iubire

spune-mi că viaţa îşi încetează
bătaia într-un turnir de aripi
ecouri în inimă
când pasărea colibri
celebrează a mia bătaie
a aripilor sale

vino şi spune-mi că mă urmezi
printre liane despletite
îmi oferi flori de mărgean
aranjez buchetul într-o scoică
valuri răzbat din vaza mea
când mă rătăcesc
printre nisipuri
de vegetaţie luxuriantă
dune misterioase
se afundă în oceanul
care începe
dincolo de ocean

păşesc şi alerg şi mă pierd
şi aleg calea ce mă urmează
printre colibe şi tufişuri
în care căluţii de mare
şi-au găsit sălaş
şi nechează

vino şi învaţă-mă ca
din palma mea
inorogi
ce îşi flutură coama
de mohair
să îmi soarbă iubirea

vântul le sărută puritatea
din coamă răsar
zulufi răzvrătiţi
de adierea lui
urmele copitelor
acoperite sunt de lăsarea serii
coboară pe umeri
în coama ninsă a inorogulului
pasărea colibri
se ascunde

vino! te chem sa mă duci
unde totul se sfîrşeşte
când începe
iubirea

poezie de Alice Diana Boboc
Adăugat de Eliana Serban
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul

umbrele se şterg în zori
răsar pe mal albi nuferi
eu scriu cu pana înmuiată în noroi
durerea în cuvântul dintâi
cuvântul se zbate în mine
căutând timpul ce vine
mă scurg pe pagina goală
cuvântul în taina Ta se întrupează
eu scriu în cuvinte nevăzute
chipul şi minunea de a fi
o lacrimă de înger peste pleoape
e zbor presărat cu stele
adie lin, în chip de flori peste câmpiile sufletului
eu caut să scriu în slove
chipul şi minunea de a fi în vers
lumina Ta
în noaptea din noi

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!