Vrei să guşti plăcerile unei vieţi armonioase de familie? Ia o femeie cu care să te potriveşti; în aşa fel încât să nu-ţi dai prea multă osteneală s-o ridici până la tine sau să cobori până la ea.

aforism clasic de Pitagora din Legile morale şi politice
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeie

Femeie, care este secretul tău?
Eşti înger, eşti demon?
Mă ridici pe aripile tale până la cer,
Apoi mă trânteşti de porţile iadului,
Mă ridici la rangul de zeu,
Apoi distrugi templul de jad
În care îmi aduceai ofrandă trupul tău.
Creezi cu un zâmbet un univers
Şi-l distrugi cu o simplă încruntare,
Mă aduci de la extazul absolut
La cea mai neagră disperare,
Mă cuprinzi în îmbrăţişarea ta nepământeană,
Apoi mă părăseşti pe marginea unei prăpăstii,
Îmi juri iubire pe veşnicie,
Apoi mă înjunghii în inimă
Cu pumnalul îngheţat al trădării...
Femeie, eşti înger sau diavol?
Femeie, care este până la urmă secretul tău?

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vaporul

Navighezi cu îndrăzneală
Străbaţi mări, străbaţi oceane
Şi cu multă osteneală
Te fereşti de ghinioane.

Valuri se izbesc în tine,
Ba le urci, ba le cobori,
Din zori până noaptea vine
Şi din noapte până-n zori.

Însă chiar de saltă întruna
Tu de ele nu ţii cont
Hotărât întotdeauna,
Te îndrepţi spre orizont.

Şi-n orice călătorie,
Cât ai fi de încercat,
Te achiţi de datorie
Şi te-ntorci nevătămat.

poezie de Octavian Cocoş (26 septembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până nu-ţi zideşti căldura

Până nu-ţi zideşti căldura
Inimii la temelii,
Zidurile se dărâmă
Vetrele-ţi rămân pustii.
Până nu-ţi îngraşi cu lacrimi
Glia-n care-ai semănat,
Ne-ncolţită-ţi stă sămânţa
În pământul dezgheţat.

Până nu-ţi uzi cu sudoarea
Frunţii tale-orice răsad,
Florile uscate-ţi pică
Roadele necoapte-ţi cad.

Până nu-ţi îngropi comoara
Ce te ţine mai legat,
Aripile-ţi zac lăsate
Duhu-ţi geme subjugat.

Până nu-ti jertfeşti fiinţa
Pe al slujbei tale altar
Orice flacără se stinge
Orice-avânt recade iar.

Frate, nu-ţi cruţa fiinţa
Ci jertfeşte-o curajos
Dacă vrei să nalţi statornic
Templu vrednic de Hristos.

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu poţi să te pricepi în arta de a fi înţelept prea devreme. Înţelepciunea este rodul unei vieţi întregi.

Pitagora în Legile morale şi politice
Adăugat de Florin Mercaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

"Intră, dragostea mea,"
ai zis
"pieptul meu s-a deschis atât de larg
încât
nici măcar nu ştiu cine sunt
iartă-mi
dezordinea asta absolută
dar
întrebările mele
stau înşirate
de la marginea patului
şi până la geam

intră, dragostea mea,
fii frumoasă
pune-ţi mâna în păr să-nţeleg
cum în palmele tale cuminţi
lutul meu
ar renaşte
ca o muzică veche
iar eu
m-aş simţi
dintr-o dată întreg

intră, dragostea mea,
intră
fii o şoaptă
sau cum vrei să fii
pieptul meu s-a deschis atât de larg
încât
simt
că tot ce-am trăit până acum
nici măcar n-am trăit

intră, dragostea mea,
intră
nu mai am nici lacrimi să plâng
fii femeie
sau cum vrei să fii
să mă simt
cu tine întreg''

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu e greu cu adevărat până când nu atingi ultima limită ce o credeai în tine... şi apoi, vine alta, urci şi cobori pe scara vieţii, aduni firimitri din zilele ce-ţi trec parcă prin faţa ochilor, te vaiţi în tine, o spui şi altora eventual acuzator de parcă toţi ceilalţi poartă păcatul originar iar tu nu, vrei să plângi şi n-ai cui ori ai cui dar iţi spui că nu-ţi merită lacrimile, cauţi să anini suspine în piepturi de care să te lipeşti, atingi imaginar bornele hotarelor universului tău şi-ţi plimbi inconştient dar conştiincios travaliul propriei nepuţinte de a trăi pur şi simplu! Şi ştii ce? E atât de multă teamă în lumea asta, izvorâtă din tragedii precum boala şi moartea, dublate de lipsa surselor de subzistenţă, încât zbaterea ta seamană a scâncet de bebeluş obişnuit cu ţâţa mamei în gura! Nu e greu sa traieşti fiecare 'amănunt' al vieţii tale, e greu însă să-ţi accepti propria tragedie: aceea de a depăşi teama, frustrarea şi neîncrederea în propria fericire!

Sorin Şomandra
Adăugat de Sorin Şomandra
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu te iubesc, femeie!

Cum blânda dimineaţă
Îşi flutură iubirea
Peste copaci în floare,
Cum păsări cântă-n codru
De dragul primăverii,
Eu cânt iubirea-n taină
De dragul tău femeie!
Prin vene-mi curge lavă
Cu muzica dorinţei,
În suflet ard în torţe
Nemuritoare patimi
Şi râd de fericire,
De tine, ochii lacomi.

Eu te iubesc femeie,
Până şi gându-n noapte
Ţi-l mângâi în tăcere
Să nu stârnesc izvoare
Neliniştite-n tine.
Să nu-ţi cuprindă visul
Străine năluciri
Să tulbure fiinţa
Şi-n somn, să mai suspini.
De-ar fi s-o faci vreodată
Să fie doar, de... dor,
Ascuns adânc în suflet,
De mine, până mor.

Eu te iubesc femeie
Ca ploaia cea de vară
Pe care eu, pământ,
Cu sete o aştept,
Să-mi răcoreşti ardoarea
Ce-o am când nu-s cu tine,
Să fericeşti ţărâna,
Din care sunt făcut.
De n-ai fi fost, femeie,
Te-aş fi zidit din mine
Din inimă-scânteie,
Cu lacrimă şi lut,
Dând viaţa mea, tribut.

poezie de Angelina Nădejde (30 iunie 2013)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, până când?...

De-atâta vreme-auzi şi tu chemarea
Spre ceruri, spre lumină şi spre rai,
Şi tot n-asculţi, nici plânsul, nici cântarea
Şi nu-ţi îndrepţi nici gândul, nici cărarea:
O, până când, o, până când mai stai?
Văzut-ai şi tu lucrurile care
Pe alţii mulţi i-a-ntors din calea rea,
Dar tu mereu rămâi în nepăsare,
În cea mai rea, în cea mai tristă stare.
O, până când, o, până când aşa?

O, tu cunoşti că moartea nu-i departe,
Că mergi spre focul iadului dintâi,
Şi totuşi tu rămâi pe căi deşarte,
Rămâi în foc, în chin, în plâns şi-n moarte!
O, până când, o, până când rămâi?

Tu ştii şi de la tine ce aşteaptă
De-atâta vreme şi astăzi Dumnezeu!
Cunoşti chemarea sfântă şi-nţeleaptă,
Cunoşti şi calea rea şi calea dreaptă:
O, până când, o, până când în rău?

A mai trecut un an din scurta-ţi viaţă
Şi-acesta-i poate ultimul ce-l ai.
O, smulge-te din neagra nopţii ceaţă,
O, rupe-ţi vălul negru de pe faţă:
O, până când, o, până când mai stai?

Curând solia morţii-o să te cheme
Răsplata cea de veci ca să ţi-o iei.
E vremea hotărârilor supreme,
E azi a mântuirii tale vreme!
O, până când, o, până când nu vrei?...

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

până la capăt
mai este un drum
unde pot să ajung
şi să-ţi spun
ce nu ţi-am spus niciodată

te iubesc, omul meu bun
pe tine te iubesc, şi câinele
ce te-a muşcat de faţă
din prea multă iubire

mai am un capăt de drum
cu mult mai subţire
decât zaua din lanţ
până ajung la tine

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot ce trebuie să faceţi este să citiţi vechile saga germane. Când alungau o familie şi declarau că membrii ei erau proscrişi, sau când se răzbunau, mergeau până la capăt. Nu aveau milă. Dacă o familie era considerată nelegiuită, se spunea: "Acest om este un trădător, sângele este rău, au sânge rău, vor fi şterşi de pe faţa pământului". Iar în cazul unei duşmănii strămoşeşti, erau omorâţi până la unul.

Heinrich Himmler în conferinţă (3 august 1944)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

viaţă

Viaţa este un banchet. Dacă o tavă de mâncare care face ocolul mesei este adusă până la tine, întinde mâna şi serveşte-te moderat, cumpătat. Dacă se îndepărtează de tine nu o reţine. Nu apare încă? Nu-ţi trâmbiţa dinainte pofta, ci rabdă până ajunge la tine.

definiţie clasică de Epictet
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea-i o ispitire de înec, o tentaţie de adâncime. Prin aceasta seamănă morţii. Aşa se explică de ce sentimentul sfârşitului îl au numai naturile erotice. Iubind, scobori până în rădăcinile vieţii, până în prospeţimea fatală a morţii. Nu sunt fulgere ca să te lovească în îmbrăţişări, iar ferestrele dau spre spaţiu pentru a te putea arunca prin ele. Este prea multă fericire şi prea multă nefericire în suişurile şi scoborâşurile iubirii şi inima e prea îngustă dimensiunilor ei.

Emil Cioran în Amurgul gândurilor
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-a împotrivitul şi dezbrăcatul (satiră de dragoste)

Mă simt atât de goală lângă tine...
Am obosit să tot port haine geloase!
Să te surprinzi, privindu-te în mine,
Şi în canicular... şi pe geroase!

Mă simt ca un obiect ce-l vrei statuie,
Mă tot ridici şi iar mă tot cobori...
Iar voi ofta, când prind fluturii-n cuie,
Că nu eşti pregătit să te însori!

Mă simt ca o regină-ntru-un borcan,
Mă vrei să-ţi fiu numai pentru tine...
Nu-i firea mea s-aştept an după an,
Până te-nveţi şi tu să ai patine!

Măi, tipule! Tu mă cunoşti şi da şi nu... Cum pică!
Când ţi-aminteşti, dai peste mine cu fanfara...
Când vina una nouă, îţi par mică...
Şi parcă îmi arăţi unde e gara.

Şi tot la mine te întorci mereu...
Sunt drogul tău... cu siguranţă, cel mai dulce!
Dar eu cu tine, uit să mai fiu eu...
Însă, de la o virgulă... o să m-apuce!

Ori mă iubeşti aşa cum vreau,
Ori... lasă-mi mai departe jocul...!
Eu pe tine, cu haine nu te iau,
Pentru că sincer... nu le-aş simte rostul!

Şi hai, aruncă cu sinceritate!
E piatra cea mai grea din câte-ai dat...
Pentru că ştiu că am întâietate,
Şi mă adori... Şi este garantat!

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru a găsi ce cauţi va trebui să cobori atât de mult, încât până la urmă vei urca.

citat din Leonida Neamţu
Adăugat de Eli Gîlcescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atomii cu lipici

prea multă culoare în jur! nu
s-ar putea mai alb
negru totul? op
eră de pictor bine ridat lumea trist explicită
a lui dumnezeu! of
eră el până la urmă lămuririle de luat
tot aşa-n serios cum şi go
liciunea cu lipici a unor atomi
plici-plici-plici? da
prea multă culoare în jurul
unei singure existenţe! a
unui singur crochiu

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Buchet de mine

Mă rupe în "da" sau "nu", petale,
Până nu voi mai fi nici miez;
Doar elixir, miros de floare
Pe-un portativ în sol diez!

Pot să-ţi dau zile ce-ţi lipsesc,
Pân-ar rămâne nopţi de vise...
Cearceaf mă fă să te-nvelesc
Şi dimineţi, ce vrei promise!

Şi flacără, veşnic de-ai fi,
Poţi să mă arzi până la scrum
Şi din cenuşa-mi să reînvii...
Cu sângele-mi trasează-ţi drum!

Iar dacă nu-ţi ajung la toate,
Mă-mprumut vieţi nelimitat...
Din tot ce am posteritate
Te-aştept... Pe-o bancă înfiripat!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 septembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Intră dragostea mea

ai zis
,, pieptul meu s-a deschis atât de larg
încât
nici măcar nu ştiu cine sunt
iartă-mi
dezordinea asta absolută
dar
întrebările mele
stau înşirate
de la marginea patului
şi până la geam

intră dragostea mea
fii frumoasă
pune-ţi mâna în păr să-nţeleg
cum în palmele tale cuminţi
lutul meu
ar renaşte
ca o muzică veche
iar eu
m-aş simţi
dintr-o dată întreg

intră dragostea mea
intră
fii o şoaptă
sau cum vrei să fii
pieptul meu s-a deschis atât de larg
încât
simt
că tot ce-am trăit până acum
nici măcar n-am trăit

intră dragostea mea
intră
nu mai am nici lacrimi să plâng
fii femeie
sau cum vrei să fii
să mă simt
cu tine întreg

intră dragostea mea
intră
de-acum totul va fi tot
iar Dumnezeul din pieptul meu
ne va ajunge la amândoi
pentru drumul acesta
sublim

intră dragostea mea
intră
amândoi vom sta în genunchi''

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sean: Vreau să fim din nou o familie.
Matt: Dacă vrei o familie, găseşte pe cineva destul de bolnav încât să vrea să facă parte din familia ta.

replici din filmul serial Prietenie pe muchie de cuţit
Adăugat de Nicoleta-Cătălina Ghiţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea multă strălucire te orbeşte. Prea mult sunet te surzeşte. Prea multă aromă distruge limba. Urmărirea dorinţelor până la exces îţi transformă mintea într-o minte nebună, şi a pune valoare pe lucruri preţioase, te împiedică să ai o judecată sănătoasă.

citat din Lao Tse
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Săvârşeşti, oare, virtutea cu osteneală, iar păcatul, fără osteneală? NU! Ei bine, dacă şi pentru virtute şi pentru păcat trebuie să te osteneşti, pentru ce nu vrei să te osteneşti pentru virtute, care îţi aduce mare câştig? Dar, sunt virtuţi care nu cer nicio osteneală. Ce oboseală cere să nu vorbeşti de rău, să nu minţi, sa nu te juri, să laşi ura ce o porţi semenului tău? Nicio oboseală! Dimpotrivă, săvârşirea acestor păcate cere oboseală şi aduce pentru tine multe griji.

Sfântul Ioan Gură de Aur în Omilii la Matei
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!