Indonezia este ţara care îmi vine în minte atunci când mă gândesc la o destinaţie cu un impact puternic asupra mea, este o ţară a aromelor. Am trăit câţiva ani în Indonezia, acum mult timp, şi încă mai ştiu să vorbesc indoneza. Când am aterizat prima oară în Jakarta, acum 30 de ani, mi-au fost necesare câteva săptămâni să îmi revin din şocul iniţial. O ţară unde natura este permanent copleşitoare, chiar şi în inima oraşelor mari, unde mirosurile sunt exacerbate. O plimbare prin piaţa de flori sau o călătorie în pădurea tropicală sunt experienţe pe care nu le voi uita niciodată. Din nefericire însă, pădurile indoneziene din Sumatra sau Kalimantan sunt în mare pericol, din cauza exploatării excesive şi a invaziei uleiului de palmier.

Gilles Thevenin în interviu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parlamentul Ruşinii Naţionale (dominat de PSD) a încălcat Constituţia şi decizia CCR timp de 9 ani refuzând să pună în aplicare rezultatul referendumului din 2009, prin care poporul suveran l-a obligat să reducă numărul de parlamentari la maxim 300 (pamflet)

Ce fel de drepturi ai, române, ce fel de suveranitate,
Când Parlamentul ţi-o ignoră, lipsit total de demnitate,
Când Constituţia o-ncalcă, când mai presus el e de legi,
Iar pentru-a' sale interese, el face mari fărădelegi,

Când referendumu-ncălcându-l, în loc ca ei să se rărească,
Sfidând, făcut-au al lor număr ca şi mai mult să îl sporească?
Ce fel de ţară e aceea şi cum să nu te înfiori,
Când Parlamentul ţării este reprezentat de infractori,

Când legile ne sunt făcute de cei ce sunt nelegiuiţi,
De cei ce legea n-o respectă şi-n rele sunt aşa hârşiţi?
Ce ţară oare e aceea, când de mulţi ani neîntrerupţi,
Chiar Parlamentul ţării este reprezentat de mari corupţi?

Ce fel de ţară e aceea, ce fel e de democraţie,
Când Parlamentul ţării este cu mult mai rău ca o mafíe,
Când preşedinte al său este un infractor ce-i condamnat?
Cum să mai scoţi obrazu-n lume, cum să mai fii român stimat?

pamflet de George Budoi din Pamflete şi satire (30 mai 2018)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt pescarul

Eu sunt pescarul.
Nu este vorba de ceea ce fac,
Ci de ceea ce sunt.
Pescuitul nu este o evadare,
Este ceva căruia îi aparţin,
Ceva unde trebuie să fiu.
Nu este locul unde mă duc,
Ci o călătorie pe viaţă.
Este trecătoarea pe care mi-a arătat-o tatăl meu.
Trecătoarea pe care şi eu o voi arăta altora.
Odată ce înţelegi asta
Vei şti cine sunt,
Iar noi vom pescui împreună
Chiar şi atunci când suntem departe unul de altul.

poezie de autor necunoscut/anonim (S.U.A.), traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonya: Dar încă nu mi-ai răspuns la...
Lucian: Ştiu ce vrei să afli. Cred că ar fi mai bine să afli sigur, direct de la mine, deci... Da, sunt îndrăgostit, întotdeauna am fost... Asta este. Nu pot nega realitatea.
Sonya: Despre ea e vorba, nu-i aşa?
Lucian: Off... Cred că n-are rost să mai încerc să ascund adevărul, aşa că am să recunosc, cu toate că nu-mi convine... Da, e adevărat, despre ea e vorba. Lia... Ea e cea de care m-am îndrăgostit, nu acum, de curând, ci de mult, pe Terra, în urmă cu cel puţin şapte ani, când am întâlnit-o prima oară; de atunci nu mi-o mai pot scoate din minte, orice aş face, oricât aş încerca... De fapt, am şi încercat, de mai multe ori chiar, în fel şi chip, însă n-am reuşit; sentimentul mă depăşeşte...
Sonya: Înţeleg, sau cel puţin încerc. Deci, n-am nici o şansă cu tine, n-am avut-o niciodată, nici eu, nici altcineva...
Lucian: Nu; din nefericire.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

România e acasă!

Sunt român pribeag în lume,
N-am cui plânge, n-am cui spune,
Când m-apucă dor de casă,
Căci stăinului nu-i pasă.

Sunt român în orice ţară,
Unde viaţa nu-i uşoară;
Însă nu uit niciodată
Că am mamă, că am tată,

Că am ţara-ngândurată,
Ce-aşteaptă ca mama-n poartă...
Şi că rădăcini profunde,
Sunt "acasă". Astfel unde?

Sunt român şi-n piept îmi bate,
Cât aş fi eu de departe;
Inimă română, bună,
Dar primit de la străbună.

Patrie să nu ai teamă
Dacă opt nevoi mă cheamă
Prin străini, şi că vorbesc
Graiul lor... tot te iubesc!

Sunt român cu dor de ţară,
Care scurmă să mă doară...
Lumea largă-i generoasă,
România e acasă!

poezie de Aurora Luchian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Problemele nu dispar. Pe măsură ce evoluezi, ele devin din ce în ce mai mari. Când aveai 10 ani problema era că nu ai bani de buzunar. Acum ai un venit, dar ai şi alte probleme. Poate că e nevoie să te întreţii singur, dar cel puţin ai banii tăi. Problemele, însă, sunt mai mari. Apoi îţi faci o firmă. Câştigi mult mai mulţi bani, însă stresul şi cheltuielile au crescut şi ele mult, precum şi responsabilităţile. Problemele nu dispar niciodată, ci devin direct proporţionale cu puterea noastră de a le duce pe umeri. Paradoxul e că în timp ce problemele tale devin din ce în ce mai mari, tu poţi să devii din ce în ce mai fericit. "Când o să am şi când o să fiu, am să fac..." este păcatul pe care mulţi oameni îl comit. Nu vei avea niciodată fericirea dacă nu reuşeşti să fii fericit chiar în clipa asta pentru că, privind la viaţa ta, erai mai rău acum mult timp. Dacă după tot drumul pe care l-ai parcurs, dacă după ce ai supravieţuit şi încă eşti în picioare nu poţi să fii recunoscător şi fericit, când crezi că vei fi? Problemele tale vor deveni şi mai mari pe măsură ce viaţa trece. Aşadar, e nevoie să fii fericit acum sau nu vei mai fi niciodată.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul dricarului (I)

Toate care au viaţă trebuie să aibă o moarte;
un sfârşit timpuriu nu înseamnă că ai trăit puţin.
Aseară eram la fel cu ceilalţi oameni;
în această dimineaţă sunt înrolat pe lista morţilor.
Când sufletul şi respiraţia sunt spulberate, unde se duc? –
de ce forma se risipeşte şi este încredinţată golului din lemn?
Băieţelul meu, plângând, îşi caută tatăl;
prietenii apropiaţi mă regretă şi jelesc.
Acum când nu mai ştiu nimic despre pagubă şi câştig;
cum aş putea distinge ce este bun de ce este rău?
O mie de toamne după zece mii de ani
cine va şti dacă-am trăit în onoare sau în ruşine?
Am un singur regret: cât am fost pe această lume
n-am băut niciodată vin pe săturate!

poezie de T'ao Ch'ien, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mori de vânt

Stai şi lupţi cu morile de vânt
Se pare că nimeni nu vrea să înţeleagă
stau citesc cugetând şi ascultând
Cum toţi citesc gândesc şi se întreabă

Asta este viaţa pe care am căutat-o?
Asta este viaţa pe care o dorim?
Este mai bună decât pe care am lăsat-o
Este acea viaţă pe care am crezut că o găsim?

Răspunsul foarte probabil va fi nu.
Ne aşteptam la mult mai mult decât ce am primit
Dar cat din tot ce este poţi să spui că ai fost tu
Vinovat că nu ai primit ce ai găsit

Pleci într-un sistem sperând că va fi totul diferit
Dar te plângi continuu că nu este cum a fost
Spunând că totul ce a fost era greşit
Şi vei găsi în altă ţară al tău rost.

Acum că vezi că nu este simplu să pleci în altă ţară
Ce crezi că nici înapoi nu ai unde te duce
Aici chiar ninge cat că este vară
Şi nu ai umeri seduci al dorului iei cruce

Eu mă opresc să scriu deoarece sunt trist
Mai bine stau şi tac al dracului din gură
Deoarece mă simt ca al tumori chist
Tot dau şi dau ca baba zi de zi din gură

poezie de Robert Botsch
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Logica spune că un om este puternic atunci când face ceva ce alţii nu pot să facă. Dacă un om poate să ridice 200 de kilograme şi mulţi nu pot, acel om este mai puternic decât ceilalţi care nu pot. Dacă un om poate să alerge 100 de kilometrii şi ceilalţi nu pot, este mai puternic. Dacă un om poate să îndure frig sau căldură mai mult ca alţii, este mai puternic. Atunci în iubire cum măsurăm puterea ca să ne dăm seama ce este ea de fapt? Cine în iubire face ce nu pot alţii să facă, acela este un om puternic. Şi ce fac majoritatea? Se îndrăgostesc. Sunt atraşi de o altă persoană şi poate chiar o iubesc cu acea iubire adevărată. Cealaltă persoană nu le răspunde conform aşteptărilor. Cealaltă persoană înşeală şi acordă iubire altor persoane. Majoritatea oamenilor în această situaţie se închid în ei şi spun "nu am să mai iubesc!". Oamenii sunt răi. "Dacă nu primesc prima oară, nu mai dau." Aceştia sunt oamenii slabi, pentru că sunt majoritatea. Mă uit în jur şi văd că oamenii sunt răniţi, spun cuvinte precum "nu voi mai iubi niciodată". Aşadar, iubirea şi capacitatea de a iubi sunt caracteristici ale oamenilor puternici. Există şi o altă categorie de oameni care după ce au fost loviţi în miezul sufletului lor, iubesc mai tare, mai mult. Să iubeşti continuu şi mai mult este putere, pentru că puţini pot să o facă.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Deci, un singur lucru este foarte clar pentru mine acum, în acest moment. Anume, atunci erai îndrăgostită de mine, chiar dacă nu mă cunoşteai personal, nu mă întâlnisei încă. Sunt cuvintele tale, nerostite, însă scrise clar aici, de mâna ta, în aceste foi, fără să te fi obligat cineva... În plus, se pare că nu ţi-ai schimbat părerea nici după ce m-ai întâlnit prima oară. Nu te-am dezamăgit... Întrebarea este dacă încă mă mai iubeşti, chiar şi acum, după atâta timp?! Pentru că eu, da, te iubesc, chiar foarte mult, doar ţi-am spus, de atâtea ori... Şi dacă aş fi ştiut că şi tu... Uff... Totul este atât de greu şi nu ştiu de ce... Spune-mi, Lia, sincer... Mă iubeşti sau nu?!
Lia: Luci, te rog... E atât de jenant...
Lucian: Jenant?! Ce-ar putea fi jenant?! Mie nu mi se pare.
Lia: Situaţia asta... Mă simt penibil! Te rog...
Lucian: De ce? Pentru că am aflat astfel că erai îndrăgostită de mine? Nu mi se pare deloc jenant. Nu-i nimic rău în asta.
Lia: Poate că nu, dar... De moment ce ai aflat despre modul în care... M-am îndrăgostit de tine, fără a te cunoaşte personal măcar... Ce crezi oare acum despre mine?
Lucian: Ce cred despre tine...?! Cred că eşti minunată. Şi te iubesc! Tot mai mult. Din ce în ce mai mult. Ar trebui să ştii că, odată formate, eu nu-mi schimb deloc părerile. Şi mă abţin să-ţi fac complimente, pentru că ştiu că nu le apreciezi, le consideri doar vorbe goale, nedemne de luat în seamă. Însă dacă ar fi după mine, n-aş înceta cu complimente la adresa ta. Pentru că eşti... Absolut fascinantă! Ai un efect asupra mea aşa cum nimeni nu l-a avut vreodată. Şi nici n-aş fi crezut că vreo persoană ar putea deţine controlul asupra mea. Însă s-a întâmplat... Eu m-am îndrăgostit de tine din prima clipă în care te-am zărit, pentru că, din nefericire, n-am avut nişte colegi care să te fi cunoscut din timp şi să mi te fi descris amănunţit, altminteri aş fi păţit acelaşi lucru ca şi tine. Adică, m-aş fi îndrăgostit fără a te fi cunoscut pe tine personal înainte... Însă, cum, ne-cum, eu te iubesc! Din tot sufletul meu! Mult de tot... Dar tu... Mă mai iubeşti? Încă?! Şi acum? Da, sau nu?!
Lia: Da, Luci, te iubesc... Dar...

replici din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţara mea

ţara pe care o cunosc
nu se găseşte în mlaştina
ce o înghiţite lacom,
în ţara mea visele nu sunt ţinute în lesă,
ea este leagăn şi trudă,
este ziua pe care ţi-o dăruiesc,
fară să-ţi înşel aşteptarea copile,
în această ţară pădurile nu sunt
trădate
pamantul nu se părăseşte
nici nu se vinde,
munţii sunt munţi,
cuvintele devin strigăt
deasupra cetăţilor goale.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fox Mulder: Întotdeauna am crezut că atunci când voi îmbătrâni voi pleca undeva într-o călătorie. Nu la asta mă gândeam. Serviciile pe nava asta sunt groaznice, Scully. Nu e corect. Nu ne-a venit vremea. Încă mai avem multe de făcut.
Dana Scully: Mulder... Când m-au găsit, după ce doctorii şi chiar şi familia mea renunţaseră, am trecut prin ceva despre care nu ţi-am spus niciodată. Chiar şi acum e greu să-mi găsesc cuvintele. Dar sunt sigură de un lucru. Aşa cum sunt sigură de această viaţă, ştiu că nu avem de ce să ne temem când se va termina.

replici din filmul serial Dosarele X
Adăugat de Diana Frone, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi amintesc şi acum cu emoţie clipa în care am văzut pentru prima oară o hartă a ţării. Ştiu că la început nu înţelegeam cum tot pământul ţării despre care mi se spunea că este mare poate să încapă desenat pe hârtia aceea care acoperea mai puţin decât un perete. Apoi, când ni s-a explicat că şesurile sunt verzi şi dealurile galbene, că munţii sunt bruni şi apele albastre, că oraşul nostru este un punct roşu şi hotarele sunt liniile acelea punctate de jur împrejur, am descoperit geografia ca pe un joc minunat, cel mai frumos dintre toate. Şi pentru ca jocul să fie şi mai frumos, şi mai captivant, învăţătoarea ne-a spus să privim harta cu atenţie şi să observăm că ţara noastră are forma unui buchet de flori. Un buchet de flori aşezat într-o vază: Marea Neagră.

Ana Blandiana în Buchetul de flori
Adăugat de MG (Ματθαιο`
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor

Mi-e tare dor de casă, de părinţi,
Şi adesea jinduiesc după copilărie,
Când nu eram nici răi, nici sfinţi,
Şi adormeam visând la câte-o jucărie.

Îmi este dor de nucul din grădină,
Sub care ne jucam de-a cavaleri cu spade,
Chiar şi acum îmi este dor de câte o vecină,
La care aruncam din când în când ochiade.

Mi-e dor de prispa casei părinteşti,
Unde stăteam şi priveam ploaia, vara,
De fetele de prin Furceni şi din Cosmeşti,
La care mă duceam când venea seara.

Îmi este dor şi-acum de oamenii din sat,
De nunţile cu lăutari, ce se făceau odată,
Dar mulţi dintre prieteni mi-au plecat,
Şi n-o să-i mai revăd, probabil, niciodată.

Revin în sat în fiecare an mânat de dor,
Să îmi revăd vecinii cu părul lor cărunt,
Şi când văd case goale, mă trece un fior,
Ştiind că mulţi dintre aceştia nu mai sunt.

poezie de Paul Aelenei din Lacrima dragostei (2018)
Adăugat de Diana Iordachescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Problemele nu dispar. Pe măsură ce evoluezi, ele devin din ce în ce mai mari. Când aveai 10 ani problema era că nu ai bani de buzunar. Acum ai un venit dar ai şi alte probleme. Poate trebuie să te întreţii singur dar cel puţin ai banii tăi. Probleme însă sunt mai mari. Apoi îţi faci o firmă. Câştigi mult mai mulţi bani însă stresul şi cheltuielile au crescut şi ele mult, precum şi responsabilităţile. Problemele nu dispar niciodată ci devin direct proporţionale cu puterea noastră de a le duce pe umeri. Paradoxul e că în timp ce problemele tale devin din ce în ce mai mari, tu poţi să devii din ce în ce mai fericit. "Când o să am, şi când o să fiu, am să fac" este păcatul pe care mulţi oameni îl fac. Nu vei avea niciodată fericirea dacă nu reuşeşti să fii fericit chiar în clipa asta pentru că privind la viaţa ta, erai mai rău acum mult timp. Dacă după tot drumul pe care l-ai parcurs, după ce ai supravieţuit şi încă eşti în picioare, nu poţi să fii recunoscător şi fericit, când crezi că vei fi? Problemele tale vor deveni şi mai mari pe măsură ce viaţa trece. Ştiind acest lucru ce ai de gând să faci diferit începând din acest moment?

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Realitatea este relativă (poem postmodernist)

Văd cum paşii mei de zăpadă dispar în
zăpadă. Frigul îi înghite. Umezeala tresare
pe nea, mai umedă decât orice tresărire.

Sunt cu mult mai mult implicată într-o întindere
ascuţită dată de absenţa zăpezii decât am fost
vreodată. Am uitat că exist. Încerc să-mi amintesc.

Un nor îşi clatină albul a ploaie. Nimic nu plouă
exteriorul, universul, sensul ploii este întotdeauna
spre interior. Trebuie să se claine mai întâi,

ca să devină ploaie. Copacii simt, cu exactitate,
acest lucru, pentru că ei, cu siguranţă, sunt existenţi.
Mai mult decât atât, copacii înţeleg de ce sunt existenţi.

Ei aşteaptă ploaia, chiar dacă grindina le poate rupe
crengile. Când îi bate frigul după ploaie, ramurile lor
lucioase îngheaţă. Vreau paşii mei înapoi, aşa precum

vreau să aud, din nou, cântecul care se cânta odinioară
în aceeaşi cafenea, chiar dacă mai am şi acum o pată
de cafea pe pantof. Iau acel taxi, care nu mă poate duce

niciunde, dar şoferul ştie să conducă în prima ploaie,
care cade peste stratul de zăpadă. De fapt, această
zăpadă este existentă, până când este dizolvată de

ploaie. Eu pot fi existentă atâta timp cât nu mi-e frig
şi această ploaie nu este nicidecum una tropicală,
iar eu n-am fost niciodată mai indiferentă ca acum.

Cineva sau ceva merge nestingherit drept înainte.
E corpul meu. E ceva, care nu are nici început şi nici
sfârşit. Este mişcarea, care pierde caracteristica timpului.

Ploaia şi zăpada au nevoie de timp pentru a dovedi că
au personalitaţi similare şi aparenţe diferite. Timpul este
existent. Eu nu pot fi existentă într-un timp diferit. Eu nu pot
deveni existentă a doua oară.

poezie de Marieta Măglaş din Antologie de poezii
Adăugat de Marieta Măglaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maria: Ascultă... Luci te iubeşte, Lia!
Lia: Nu, zău?! Ce nostim!
Maria: Vorbesc serios! Te iubeşte. Nespus de mult...
Lia: De unde ştii? Ţi-a spus el?
Maria: Nu... Dar nici nu era nevoie să-mi spună. Mi-am dat singură seama. Până una alta, chiar şi Nick a înţeles acest lucru.
Lia: Îmi pare rău, dar nu pot să te cred. Ţii prea mult la el, din cauza asta spui asemenea tâmpenii.
Maria: Nu-i adevărat! Nu sunt tâmpenii. Iar ca să te conving, am să-ţi spun că am observat de foarte mult timp faptul că el te iubeşte, nu acum, de curând; încă de când eram pe Terra şi nici măcar nu plecasem în misiune. De altfel, acesta a fost unicul motiv pentru care n-am încercat în tot acest timp să-l cuceresc de partea mea, din cauza ta, am renunţat la el, în favoarea ta; demonstrează-mi că n-am greşit atunci, procedând astfel!
Lia: Poftim?!

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acasă

Este intrarea-n lume,
sau este o adresă
conformă firii,
sau înscris poştal.
Este o bază de renume
cu trimitere expresă,
o simplă formă a denumirii,
sau e-un mod de-a fi, de spirit... material.

Reper de-o casă
şi un obicei,
e-o limbă
şi c-un teritoriu;
o judeci sigur de frumoasă...
E locul ce-l numeşti "ai mei",
unde natura nu se schimbă
şi doru-i sigur vis real, din iluzoriu.

Ciudat liant e,
nu-l poţi dezlipi
de eşti plecat
şi nu şti cât vei sta
oriunde-ai fi şi câştigi briliante,
căci tot acolo ai vrea să ai copii...
Este prin excelenţă loc predestinat.
Ţie hard de cord şi minte, orice-ai îndura.

Este o casă
sau o ţară,
unde îţi sunt străbuni
şi mulţi contemporani,
îţi este locul de trăit şi stat la masă;
acolo unde-i veşnic primăvară,
unde chiar şi duşmani ţi-i ştii, cum c-ar fi buni...
Căci ei îţi vorbesc limba, te-nţelegi... toţi sunteţi suverani!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce, acum tu nu exişti?! Faptul Existenţei este ceea ce cauţi! EL este Acum, Aici! Minţii îi place să urmeze o călătorie pentru că noi suntem teribil de îndrăgostiţi de călătoria spirituală, facem relaţii în călătoria spirituală, facem o mulţime de lucruri (lucrăm chiar şi/pentru şi în numele "neputinciosului" Dumnezeu) în "călătoria spirituală". Şi sună atât de bine, ah! E atât de frumos! Şi chiar rămânem până la capătul existenţei, unii, în această stare a căutării. Poţi să spui că este un cadou din partea lui Dumnezeu, dar acest "Eu-Sunt" este Acum, Aici, nu este nicăieri în altă parte. Chiar şi atunci când credem că l-am pierdut pe "Eu-Sunt", noi suntem. Este fulgerător, realizezi că ceea ce cauţi este chiar Acum, chiar Aici! Ce anume îi lipseşte acestui moment, acestei clipe, pentru ca eu să îi permit minţii să îmi spună că sunt incomplet, că sunt separat şi atunci să-i spun: "Bine, minte, sunt de acord, merg cu tine în căutare, merg cu tine în această călătorie!"?

Atmaji Maharaj în "Eu-Sunt" poate fi pierdut?, Partea 3
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iva: Olaf? Nu mai ţin minte! Unde vine România?
Olaf: E o insulă în mijlocul Oceanului Indian. Mare exportatoare de banane!
Elen: Este o ţară minunată. Bisericile sunt pline, puşcăriile sunt goale...

replici din piesa de teatru Lady Robinson Bar (Insula femeilor), scenariu de Valeriu Butulescu (2009)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am o ţară, o limbă, un neam

Am o ţară, o limbă, un neam
Şi mai am un picior de plai,
O gură de rai, lăsat Dumnezeu,
Am un pământ sfânt al meu.

Am o ţară cu oameni muncitori,
Unde sunt grădini cu flori,
Unde sunt şi câmpii, coline înverzite
Şi cuptoare pline de pite.

Aici eu am o ţară, o limbă, un neam!

poezie de Vladimir Potlog din Pe o ramură de grai (11 noiembrie 2002)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!