Frunza buclucaşă

Nuţi şi cu frunzuliţa
Vâlvă fac, ea ne zâmbeşte,
Nu se sperie domniţa,
Toacă banii cum pofteşte.

Nu conteaza că e criză
Şi bugetu-i pe butuci,
I-a făcut pe toţi remiză,
Fac la gură toţi clăbuci.

Spumegă rău cârcotaşii,
Este mare tărăboi,
Se dau mari, toţi fac pe aşii
Şi cu Nuţi dau război.

Astfel, fără nici un chior,
Nuţi-şi face promovare,
Mai aruncă un oscior
Cârcotaşilor mâncare.

Clar, "succesul" o să iasă,
Frunza o-nghiţiră toţi,
Cârcotaşii cad în plasă,
Latră ca nişte roboţi.

Frunza şi cu beţişorul
Varsă valuri de cerneală,
Cum deschid televizorul
Toţi se iau la păruială.

Toată noaptea, toată seara,
Ziua în amiaza mare
Frunza dur o scuturară,
Am ajuns la disperare.

Teamă-mi e să mai privesc
În dulap sau frigider,
S-ar putea ca să găsesc
Frunza stând în raft stingher.

Toţi o toacă şi-o condamnă
Frunza asta-afurisită,
Trag nădejde că la toamnă
O să cadă ruginită.

poezie de Mariana Dobrin (2 august 2010)
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre frunză

Oare frunza se gândeşte
când e mică şi când creşte,
ce rol are ea de-i verde
şi de unde se hrăneşte?

Oare stând prinsă de-o creangă
câte-o dată se întreabă,
dacă timpul ce-l petrece
e doar cald şi când e rece?

Oare frunza are simţuri
şi se sperie de vânturi,
ştie frunza când e noapte
şi de ce plouă în rate?

Ştie frunza sau nu ştie
când e vremea ei târzie,
când e toamnă, oare ştie
şi bătrână şi pustie?

Ştie frunza când e ruptă
şi când moare ca o frunză,
când căzută ruginită
e călcată şi e frântă?

Sau când doare poate ştie
sau când vântul o adie,
sau când este ruginie,
ştie frunza... cine ştie?

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se leagănă frunza de nuc

Se leagănă frunza de nuc,
Norii negri se duc.
Se leagănă frunza de soc
Şi răsare steaua cea cu noroc.

Se leagănă frunza de plop
Şi lumea îmi pare un strop.
Se leagănă frunza de tei
Şi stropul se odihneşte în ochii tăi.

Bate vântul tot mai lin,
Se leagănă floarea de crin.
Se leagănă aşa uşor
Şi-mi aduce aminte de al meu dor.

poezie de Vladimir Potlog (23 iulie 2016)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dăunătoarele insecte

Dăunătoarele insecte rod marginile frunzei verzi...
E bine să îţi termini treaba şi să te faci că nu le vezi
şi, doar aşa... întâmplător, le poţi servi un pic de-otravă,
că-n lăcomia foamei lor, vor devora frunza, degrabă.

Dăunătoarele insecte pot fi stârpite-n mod tăcut.
E toamnă, oricum frunza moare, nimic nu mai e de făcut,
dar... nu contează! 'n verde crud va răsări în primăvară,
când noi toţi grijă vom avea să nu fie mâncată iară.

Dăunătoarele insecte de-abia atunci vor dispărea,
mâncându-se una pe alta, că altă hrană n-or avea.
Şi vei putea să-ţi vezi de treabă, în linişte, făr-apăsări,
sub mărul tău cu frunza verde, s-aşterni în poezii visări.

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunza

Tremură frunza de frică
Şi e galbenă la faţă
Fiindcă dis-de-dimineaţă
De pe ram simte că pică.

Toată vara, ca o doamnă,
A fost mândră şi îngâmfată
Nici nu s-a gândit vreodată
Că se va usca la toamnă.

Dar răcoarea o cuprinde
De la vârf până la bază,
Timpu-încet o devorează,
Şi-umbra morţii se întinde.

Alte frunze ofilite,
Care stau pe jos grămadă,
O privesc cum stă să cadă
Oarecum neliniştite.

Doar un lucru se mai poate
Când o frunză e uscată,
Ca în clipa întunecată
Să cadă cu demnitate.

poezie de Octavian Cocoş (3 octombrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

E toamnă iar

E toamnă iar şi frunza viei
A ruginit, bătu-ar vina,
Doar frunza dumneaei, vecinei,
N-a mai atins-o azi rugina.

epigramă de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toţi şi toate

Toţi îşi dau părerea despre toate, dar
Niciunul nu te întreabă ce mai faci,
Toţi îţi sunt prieteni pe faţă,
Iar când nu eşti de faţă, duşmani.
Toată lumea îşi dă cu presupusul,
În loc să afle de la tine răspunsul.
Toţi sau toate găsesc motiv de bârfă,
Îi răsfoiesc pe unii şi pe alţii,
Mai ceva, ca pe o revistă.
Toţi şi toate au etichetă pentru fiecare,
Dar ei gândesc ca un oarecare.
Toţi se alătură mulţimii toate,
Toate răstălmăcesc vorbe aruncate.
Dacă toţi ar face reuniune cu toate,
Ar echivala cu totalitate,
Drepturi în egalitate,
Frăţie şi unitate.

poezie de Diana Niţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adam şi frunza...

Frunza-n vii e ruginită,
Numai frunza lui Adam
A rămas înţepenită...
Nu mai cade de pe ram!

epigramă de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti arborele...

Eşti arbore...
Sunt frunza ta
Şi-mi contenesc chemarea...
Sunt frunza ta
Şi nu am curajul să definesc...
iubirea dintre mine
şi fiinţa mea..
Sunt o frunză ca oricare alta
dar nu asemeni
Pentru că taina mă face să-mi
trag seva din tine.
Priveste în jurul tău şi vei vedea
Sute de frunze.. dar nu ca mine...
Un glas trist şi singur
se-aude de pe-o culme:
"Sunt singură dar sunt cu tine arbore"...
Frunza suspină, amorţeşte
dar sufletul nu moare!
Din cenuşa amorţelii,
frunza se va naşte
în primăvara următoare...

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă fără decor

E toamnă, iubite,
Afară şi-n gând,
Sunt frunza ce cade,
Iar tu-mi eşti pământ;
Aştepţi să te-acopăr
Cu suflet şi dor
Şi vrei să fiu iarăşi
Al toamnei decor.

Nu pot azi toamnei
Să-i fiu o podoabă
Căci frunza căzută
Pe tristul pământ,
E arsă de soare
Rănită de ploi
Ucisă iubite....
De frigul din noi.

poezie de Angelina Nădejde (15 septembrie 2012)
Adăugat de angelina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunza iubăreaţă

Nu sunt frunza nimănui,
Eu sunt frunza dorului,
A dorului şi-a iubirii
Din inima omenirii.

Luminez pe unde trec,
Niciodată nu mă-nec,
Vântul mă poartă în zare,
Nu mă pune la-ncercare.

N-am aripi dar am lumină
În inima mea senină,
Merg cu ciocârlia-n zare
Lipită de-a ei cântare.

Cerul mai aduce frunze,
Mă prinde uşor în buze,
Apoi fluieră-a lui viers
De s-aude-n univers.

- Am o frunză iubăreaţă,
Este pătrunsă de viaţă,
De viaţă şi de dor
În al soarelui pridvor.

Nu e frunza nimănui,
Este frunza cerului,
Se lipeşte omeneşte
De sufletul ce-o iubeşte!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Opriţi această frunză

Atunci cand cade frunza pornita sa rastoarne
Intreaga roata a lumii si fiecare pom
O simt ca mi se rupe din sange si din carne
Si mi se face mila de lume si de om.

Si mi se face mila de mine si de tine
Si frunza care cade ma-nebuneste iar
Si –apoi de-atatea lacrimi imi e putin mai bine
Si mi se desfrunzeste pe trup un calendar.

Si nu se mai intampla nimic din cele sfinte
Doar frunza care cade in dulce hodoronc
Si nu mai am putere si nu mai am cuvinte
Si fiecare fibra rasuna ca un gong.

Opriti pe creanga frunza, destul cu-atata toamna,
Destul cu-atata ceata si oameni neciteti
Opriti aceasta frunza de foc ce ma condamna
Sa stiu masura scurtei mele vieti.

poezie celebră de Adrian Păunescu din "Manifest pentru mileniul trei", vol II, ed. Eminescu, Bucuresti, 1986
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul nucului

Nucul e tot mai bătrân
Şi frunza tot mai rară
Seara în amurg, de departe
Umbre alungite coboară

De pe coama coşcovită a casei
O cucuvea neîncetat cheamă
Nucul e tot mai bătrân
Şi frunza tot mai rară

La mânăstirea din vale
Toaca bate în zadar
La slujba de seară
Nimeni nu coboară

Nucul e bătrân şi frunza rară

rondel de Letiţia Iubu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Schiţă a prizonierului

O dragoste a cărei gură e un buchet de ceţuri,
Se naşte şi dispare.
Un vânător va merge în urmărirea ei, pândarul va afla,
Şi amândoi, curând, se vor urî, apoi, toţi trei cu ură se vor blestema.
Afară e ger, frunza trece prin pom.

poezie clasică de Rene Char
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bacanală

Pe pământul ăsta mamă,
Din ocean şi până-n munţi
Mulţi cretini or să dea seamă
Pentru cei ce sunt desculţi

Au ajuns toţi căcănarii
Să se facă diplomaţi
Ca nadragi prinşi în bretele,
Bieţi megalopsigopaţi

Sunt otravă pe-o săgeată
Ce se-nfige-n ministere.
Mulţi au pantaloni vărgaţi
Prinşi în cleme pe bretele.

Au ajuns toţi cârcotaşii
Să se dea chiar melomani
Prin hoteluri şi dughene
Spălători de legi şi bani.

Au ajuns toţi mincinoşii
Să se creadă dizidenţi.
Io-i declar, măicuţă sfântă.
La examen, "eminenţi"!

poezie de Ion Tălmaciu din revista "Ţânţarul", nr. 16 (martie 2010)
Adăugat de Virgil Petcu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elena Udrea despre Lucian Bute: "va purta frunza"

Fără nicio opoziţie,
Frunza el o să o poarte,
Doar c-o singură condiţie:
Să i-o dai tu la o parte.

epigramă de Mike Farkas (17 noiembrie 2010)
Adăugat de Mike Farkas
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunza

Dimineaţa se îmbracă
Fiecare-n... frunza ei:
Eva, a luat-o moacă
Şi Elena cu bani grei!

epigramă de Dumitru Râpanu (2011)
Adăugat de Dumitru Râpanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moda

Urmărind a sa dorinţă,
Moda-i în schimbare iar:
Ieri cu frunza ei de viţă,
Azi cu frunza de mărar!

epigramă de Vasile Matei din Terapii de şoc (1997)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Evei

Toamnă lungă şi ploioasă...
Numai Eva-i dezbrăcată.
Doar Adam al ei nu vine,
Frunza să mai pice-odată.

De-ar fi în ceruri toamnă
Ar ştii şi el, Adam
Secretul Evei sale,
Cu frunza de pe ram.

poezie satirică de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunza

E toamnă iar în calendare,
O frunză văd acum căzând.
Iar printre lacrimile-amare
O aud suspinând, suspinând.

Şi-un sunet mort de clavir
Se-aude pe stradă cântând.
Prin parc mă plimb ore în şir
O aud suspinând, suspinând.

Şi vântul rece de toamnă
Prin oraş îl simţi umblând.
Spre neant frunza condamnă
O aud suspinând, suspinând.

Dar îşi continuă strigarea
La o salvare ea sperând.
A îngălbenit rapid cărarea
O aud suspinând, suspinând.

poezie de Alina-Georgiana Drosu (11 august 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec liniştit

M-aş mai uita curat la frunza verde,
dar amintirile mă trag în jos
şi mă înec în frunza verde
de verdele trăit mă înec în frunza verde.

M-aş mai uita la piatra albă
lucindă, mirosind
a soare orbitor şi a potcoavă,
dar amintirile mă trag în jos
şi mă înec în piatra albă
şi mă sufoc în aerul de piatră albă.

M-aş mai uita la animalul gingaş
care mănâncă înfometat
pe animalul foarte gingaş
rănit mortal şi de mâncat,
dar amintirile mă trag în jos
şi mă înec, mă înec în foamea animalului înfometat
şi mă înec, mă înec în animalul de mâncare.

Plouă, plouă cu mine
mă trag amintirile în jos
mă înec în ploaie
aidoma curcubeului frumos.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!