Puritate

Hermina-i doar un pic de viaţă,
Giuvaer ce dă scântei,
Trăieşte-n nordul cel de gheaţă
Şi-i prinsă pentru-argintul ei.

Ca s-o vâneze, vânătorii
Găsesc un golf de gheaţă-n jur
Şi-i dau cu chinoroz pereţii,
Ştiind cât ţine ea la pur.

Hăitaşi cu glasul ca de fiară,
În aerul vibrând sonor,
O-mping apoi, strălucitoare,
Până ce intră-n golful lor.

Cu muşchi puternici, temerară,
Cu gheare tari, în teci adânci,
Hermina ar putea să sară,
Să fugă dincolo de stânci.

Decât să-şi murdărească însă,
Cu negru, albul ei de har,
S-aşează pe zăpadă strânsă
Şi-aşteaptă moartea ca pe-un dar.

E datul ei, îi scrie-n soartă,
Să dea cuvânt la veşnicii:
Mai bine să lucească moartă
Decât murdară printre vii.

poezie celebră de Virgil Carianopol
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zăpadă

Brusc, odaia devine bogată,-n vreme ce pe fereastra dinspre golf
Fulgii de zăpadă se tot adună-n faţa trandafirilor roz
Într-o tăcere mare, colaterali şi incompatibili:
Lumea este mai imediată decât ne-închipuim.

Lumea e mai excentrică decât credem noi,
Incorigibil plurală. Decojesc şi desfac
O mandarină, scuip seminţele şi simt
Că în beţia lor lucrurilor le place să fie diferite.

Iar flăcările focului se-încolăcesc sonor cu lumea
Şi-s mai răutăcioase şi mai voioase decât am putea noi bănui –
Pe limbă pe ochi în urechi în palme –
E mai mult decât sticla-între zăpadă şi trandafirii fabuloşi.

poezie de Louis MacNiece,1907-1963, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Floarea amintirii

şi sa mai scurs o vara din nemurirea mea
o toamna circulară stă ploile să-mi bea
şi zile tot mai lente se străduie subtil
cu nopţi adiacente să facă schimb de stil
iar tu să stai departe de toamne şi de veri
de tot ce ne desparte şi-i dincolo de ieri
şi-i dincolo de toate, de viscole şi ploi
şi flux de derivate cu noi şi fără noi
ce tristă disonanţă se zbate cognitiv
să-mi toarne în speranţă un gol paliativ
aceiaşi disonanţă mai ţine să-ţi redea
o ultima restanţă din nemurirea mea
să nu-ţi mai simt privirea ca lama de punmal
stirbind din tristă firea-mi background autumnal
să uit a tale şoapte că marile adânci
cu iz de prune coapte şi cremene de stânci
să uit acele clipe mai lungi decât un veac
să trec din fugă pripe mai scurte ca un fleac
în aste două fraze - tablou de largi culori
scurtcircuit de faze între pămînt şi nori
e început de toamna de ceţuri şi de brume
îţi scriu frumoasă doamnă - tristeţe fără nume
o ultimă poezie, aşa o vreau să fie
ca ultima poezie -nici moartă şi nici vie
în ea băgai sumburul intorcoiat cu rime
scoţînd din ea murmurul tristeţei ca la nimeni
cu ea la despărţire încerc să pun zăvorul
la uşile iubirii închise cu piciorul
e toamna iar iubito, simţiri se agravează
(cu terra incognita perfect se mai rimează)
cu ce rimează oare o simplă despărţire-
din vise zmulgi o floare şi-o ştergi din amintire...

poezie de Iurie Osoianu (3 septembrie 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

în suflet îmi cresc flori de gheaţă
le-ai desenat azi-noapte
cu coatele
palmele flămânde
îmi scoteau inima la lumină
ţi-am dat voie să faci ce vrei cu ea
te joci şi zâmbeşti demonic
ai agăţat-o în bradul de Crăciun
lângă un colind
o să mai bată cât un oftat
apoi o s-o arunci în zăpadă
să murdărească albul zăpezilor
prea mult alb orbeşte
şi doare
hai să presărăm inimi
în pieptul oamenilor de zăpadă
şi primăvara
vor înflori ghiocei roşii

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inimă de gheaţă

Îngheţ, îngheţ, nu am pic de viaţă
În mine sunt ţurţuri, zăpadă şi gheaţă
Aş vrea doar un sfat, ca să-mi fie bine
Să topesc zăpada şi gheaţa din mine;
Pot să-nghit şi flăcări, însă chiar şi-aşa
Ştiu că doar iubirea mă va ajuta;
Totuşi vreau să simt zăpadă şi-ngheţ
Dacă cu iubirea o să mă dezgheţ.

poezie de Robert Herrick, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea

Moartea-i un somn adânc şi greu, din care,
Vreaodată, nimeni nu se va trezi
O noapte-ntreagă mult prea obositoare,
Dar dincolo de ea nu va mai fi o zi.

Timizi, creduli, păşim în calea-i... Încă,
Ne-ademeneşte. Drumul altei lumi,
De lacrimi plin e, şi-i o rouă-adâncă
Şi-i nu abis şi-s sute de furtuni...

Hotarul dintre lumi ne-aşteaptă. –N noapte
Păşim sfioşi, în suflet, ducând eternitatea
Se-nclină munţii şi vuieşte marea
Căci viaţa e mai scurtă decât moartea.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţăranii

Îi văd, sunt tot aşa, cu cojoacele rupte,
Cu piepturile şi cu feţele supte,
Le sunt mâinile tot aşa aspre şi dure,
Privirile, tot oţel din tăiş de secure.
Cu ochii adânci şi lucioşi ca nişte băncuţe,
Aduc la oraş dimineţele în căruţe.
Beau ţuică prin cârciumi şi vorbesc tare,
Socotesc banii pe degete şi hambare,
Li se umezesc ochii şi ascultă duşi
Când îşi taie ţiganul sufletul în arcuş.

Îi simt după mirosul cojoacelor ude;
Dar sufletul lor chinuit nu m-aude.
Mă uit în ochii lor trişti şi adânci,
La mâinile lor care pot să sfărâme stânci,
Şi-mi vine să le strig, să-i trag de mintean:
Băă, sunt şi eu tot ca voi, tot ţăran!
Dar glasul meu se topeşte, e de ceară...
Seara ţăranii pleacă, cu oraşul suit în cară.
Îi petrec până la margine, până în ţigănie,
Dar durerea lor, pe străinul care merge pe alături n-are de unde să-l ştie.

poezie clasică de Virgil Carianopol din Carte pentru domniţe (1937)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cocostârcul Ochi de Gheaţă

Cocostârcul Ochi de Gheaţă
Se plimbă de dimineaţă
Printre nouri să se roage,
Apoi doarme-n picioroange.

Lasă să-i curgă în iarbă
Transpiraţia din barbă,
I se topi până-n seară
Glasu-i ce ne salutară.

Însă ciocul i-a rămas
Să prindă-n răsărit glas,
Să ne-ndemne Ochi de Gheaţă
La muncă de dimineaţă.

L-am visat, aşa se pare,
Ceru-i plin de zarva mare,
Trece din frig la căldură
Şi-i doctor pe arătură!

poezie pentru copii de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lupii care se năpustesc asupra mieilor, mieii consumaţi de către lupi, cei puternici care îi sacrifică pe cei slabi, cei slabi care sunt victimele celor tari - asta este Natura, cu voinţa ei, cu schema ei de acţiuni şi reacţii perpetue, o grămadă de vicii şi una de virtuţi - într-un singur cuvânt, un echilibru perfect care rezultă din egalitatea Binelui şi a Răului pe Pământ. Niciun îndrăgostit, dacă e de bună credinţă şi sincer, nu va nega că preferă să-şi vadă iubita, mai degrabă moartă, decât infidelă.

citat celebru din Marchizul de Sade
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Contraste

Sunt bucurii care-ntristează,
Sunt întristări ce fericesc,
Sunt zile fără de lumină
Şi nopţi adânci ce strălucesc.

Sunt adevăruri ce doboară
Şi sunt minciuni care ridică,
Sunt împăraţi, atotputernici
Ce însă tremură de frică.

Sunt vieţi ce-au strălucit în viaţă,
Dar când s-au stins parcă n-au fost,
Palate care nu pot ţine
Cât o cocioabă adăpost.

Sunt oameni albi pe dinafară,
Dar negri în adâncul lor
Şi negri în afară, negri,
Da-n ei de-un alb strălucitor.

Sunt dulciuri ce-amărăsc ca fierea,
Dar şi amaruri ce-ndulcesc
Sunt nedreptăţi care îndreaptă,
Dreptăţi care nedreptăţesc.

Sunt multe contradicţii, multe:
Sunt uri adânci ce nasc iubiri,
Sunt suferinţi ce-aduc lumină
Şi fericiri nefericiri!...

poezie celebră de Virgil Carianopol din Elegii şi elegii (1974)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui perfid

E-o fiinţă ordinară
Şi-i mai rău ca orice fiară,
Nu cunoaşte remuşcarea
Şi-i perfid cum este marea.

pamflet de George Budoi din Pamflete şi satire (17 octombrie 2017)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorinţă eminesciană

Aş vrea să-l văd pe Eminescu-n pantaloni scurţi, dezinvolt
Zâmbind la soare fără gânduri, doar desfătându-se pe-un câmp
Mijind de flori printre prieteni veniţi de pe la Ieşi, din Olt,
Să-şi guste un' la altul glume pe-un dialog... de limbă strâmb.

... Să-şi uite datul de titan, să-şi lase frâu liber de geniu
Eliberat în imoral, să-şi pună suflet la bătaie,
Să-şi vindece maladul trup, să salte alături-n nou mileniu
Cu plete-n vânt, să soarbă izul de fericire... Un şpriţ să-ndoaie...

Să-şi lase timpul pentru hrana de zi cu zi, să-i fie dor
De tot ce şi-ar fi vrut să aibă; s-asculte muza în cantate
Se depănând în vise limpezi, să-şi umple suflet de amor
Fără suspin, fără trădare... Ştiindu-se o eternitate.

Ce dor îmi este să-l ating, să-i pipăi fizic, gând, speranţe,
Să stau -cum paparazzi, nopţi- să-i fiu străjer din altă lume,
Să pot să-i fac din munca mea buchet de sute de vacanţe...
Doar să respir acelaşi aer, s-ascult când e chemat pe nume...

Ce mult aş da să-i spun... Mihaie, să suim dealul cu catrinţi
Că vine şi Ion lu' Creangă, al lu' Coşbuc... şi-i plin de fete
Se pogorând dintre Luceferi pe uliţe cu alai de prinţi
Ne petrecând cu flori de tei, albastre, brune sau brunete...

Mi-e dor, repet, de-un Eminescu de trup şi purtător de suflet,
De simţuri, zâmbet, poate râs... de pielea dogorind dorinţi;
L-aş vrea un pieton de rând, să-l văd păşind ca-n vis de umblet...
Oricum ades l-ating pe umeri şi-i spun... că-s duhul scos din minţi!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 august 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să-i tai din gheare

Vezi, mâinile acestea muiate-n pământ
au rămas doar nişte arcuri care închid pieptul
şi, ce ai mai putea face acum toamna
decât să baţi aerul ca apa în scocurile morii
şi să-ţi respiri nisipul din clepsidrele debusolate
în palme se scurtează liniile şi degetele rămân încovoiate
cearcănele ochilor sunt cearcăne de stele din nopţi spălăcite
ai ridurile adâncite subtil pe frunte
şi în picioare o lipsă ascunsă de echilibru

nu-i nimic că moartea se apropie senilă
în ţipătul păsărilor de noapte deasupra casei
ori murmurul veşniciilor iernii care te cheamă
tu vrei să rămâi acasă departe de ceţurile care-ţi curg pe retină
poate să-ţi şuiere vântul la fereastră
să-ţi fie trase săniile de cai înaripaţi
e un semn ca nu trebuie să fii pe drumuri
să te găsească moartea plecat
mai degrabă să-i pui busuiocul sub nas
să-i tai din gheare
şi să pleci în trombă
cu salvarea la spital
poate inima mai ţine în funcţiune ceasul.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (25 februarie 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai bine animal decât om, insectă decât animal, plantă decât insecta... şi aşa mai departe. Salvarea? Tot ce micşorează influenţa conştiinţei şi-i compromite supremaţia.

Emil Cioran în Despre neajunsul de a te fi născut
Adăugat de Lorena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şah-mat!

A istovit degrabă văpaia raţiunii
Şi nimicind splendoarea din clipa de apoi
Îmi lasă-n suflet golul ştiut numai de unii
Mai bine decât mine... mai bine decât noi...

E ca un joc de şah pe-o tablă incoloră
Noi suntem doar pionii... tu, negru... albul, eu.
Spre nu ştiu ce final ne adâncim în oră
E negrul tău de vină sau poate albul meu?

Iar somnu-i umbra care ne-aruncă-n jocul rece
Şi rând pe rând vom pierde ţărâna de sub paşi
Căci viaţa asta ştie răbdarea să ne-o sece
Transfigurând vicleană, ultimii ani rămaşi

Tot căutând scăpare, un univers de umbre
Ni se deschide-ntins pe-al vieţii umed pat
Pe care-am adormit cuprinşi de jocuri sumbre
În timp ce soarta crudă ne tot şoptea: şah-mat!

poezie de Mariana Eftimie Kabbout
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Revoltă de noiembrie

Ce dacă fur?
Ce dacă sunt laş?
Ce dacă sparg soarele ca pe-un ou
Şi-i vărs gălbenuşul pe oraş?

Ce ştiu eu decât să plâng?
Ce dacă gura mea nebună
A muşcat carne din lună?

Anii mi i-am pierdut prin amintiri întunecoase,
Am jinduit toată viaţa după lucruri frumoase.
Am hoinărit cu sufletul încins în sfoară
Şi tinereţea mi-am măcinat-o ca o moară.
Din clasele pe care plângea igrasia
M-am înhăitat cu visul şi cu poezia.

Ce folos însă, că mi-am cântat tainele,
Eu căruia visul i-a furat hainele?
La ce mai sunt bun?
Ce speranţe, ce tristeţi am avut eu
Care am dat cu pietre în Dumnezeu?

Inima mea ca o văpaie
Luminează boii care fumează liniştea din paie.
Sângele meu ca o furtună
Clopoţeii stelelor îi sună.
Acum, nu mai plâng,
Gâtul trecutului nu-l mai strâng.

Arunc în urmă o gresie
Şi munţii îşi înalţă privirile;
Arunc în urmă un pieptene
Şi o pădure mă desparte de toate amintirile.

poezie clasică de Virgil Carianopol
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albul nu-i îndeajuns

Câtă fulguială, când ca pufi de plopi, când răvăşită
Se scutură prin ger scârţos, se face-o crustă
Ce lasă drum de ţară o potecă-ngustă
Şi prin oraş mulţime abia zărită.

Şi-i dor de soarele sub nori ascuns
Şi-i dor de ochi de alburiu în ţepe se sclipind.
Doar praf de stuf se scutură de-un crem pe-un grind...
E totu' o spumă molcomă, doar câte-un ton închis-pătruns.

Un scheunat de câine rebegit mai sparge gheaţă
Sau fâşâit de aripi de vreo cioară, guguştiuc.
Deasupra-i gri ce se coboară înspre nuc
Şi degetele dor c-un pic de greaţă.

Şi ţurţuri mari ca sticla-ntoarsă
Se modelează balonat ca-n topitură dură
Şi obrajii se-ncleştează-n tremurat de barbă, gură...
Nu se zăreşte niciun chip zâmbind prin florile-n fereastră.

Clădirile-n oraş parcă-s mai reci decât erau beton şi sticlă
Şi albul face mai murdari nămeţi uitaţi pe foste străzi.
Mai la periferie-s lame de lopeţi, pe pârtii în ogrăzi...
Maşini cârd de grămezi stau, nu se strică.

O formă-ncercuită mişcă agale
Ca-n ceaţă de un negru-gri, c-un sac
Ca sticla dur şi transparent ce lasă văzului opac
Să-ntrezăreşti cartoane, peturi, două beţe, un pumn de ţoale.

De sub basmaua albastră-pal apare o zbârcitură înroşită;
Aproape o femeie doar c-un nas ce i-a picat pe gură,
Dar chiar şi-aşa-n grotescul tragic de caricatură
Zăresc frumoasa ce-o visam copil, dorită...

Deci albul nu e dalbul din copilărie
Cel adorat nespus şi-n laptele de mamă;
Adesea-i mult mai mult decât o simplă dramă...
Un accident mortal în avalanşa fulgilor-troiene... O tragedie!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (12 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de tăcere

Dincolo de tăcere
Se află o lume plină de durere
O lume în întuneric apusă,
Unde visele au încetat să bată la uşă.
Dincolo de tăcere,
Eu te aştept pe tine
Ca pe o rază aurie,
Ca pe o clipă de speranţă
În această lume întunecată,
Să cobori dintre nori
Să iubeşti printre muritori
Să fim doar noi doi
Printre mii de flori
Printre mii de vise
Două suflete închise.
A apus şi ultima rază de soare,
Moartea încearcă să mă doboare.
Chiar dacă nu mai am speranţă,
Dragostea mă ţine în viaţă...

poezie de Manuel Gabriel Danca (11 martie 2009)
Adăugat de Manuel Gabriel Danca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marele meu final

O veşnicie strânsă în pumn rece
Din teamă de necunoscut,
Pe lângă mine veşnicia trece,
Aş fi avut-o, dacă aş fi crezut...
Spaima mi-e vecină tot mai mult
De noapte mă ascund în întuneric...
Ah, noapte furioasă, verşi sânge şi verşi lacrimi
Eu, al ei complice... ce conştiinţă-n patimi!
Unde să mă întorc? O viaţă este dusă
Meleagurilor zăgăduite şi-acolo ea distrusă!
O nouă veşnicie se-nfăţişase apoi mie,
La început, indiferent la ea,
Dar conştiinţa vie!
O clipă de eternitate trăisem într-o noapte,
Ce-aveam al meu dădusem într-o seară
Pe-o viaţă infernală!
Nu plânge acum străino,
Nu căuta să vii!
Tu, conştiinţă moartă... blestemată fii!
Singur, ghemuit gemeam
Dintr-un colţ întunecos şi până la lună
Mintea obosise, cumplit, răscolitor,
Se zvârcoleau regrete din minciună!
Atât de păcătoasă-i veşnicia,
Venind când ţi-e aproape nebunia,
Când moartea e prietenul tău bun,
Când pleci cu ea, luându-ţi rămas bun...
Ea, veşnicia, un duşman acum...!
Dar zorile se întrevăd şi îmi duc cântând
Tainele grele topindu-le în adânc.
Finalul meu de noapte a fost o înviere
Dintr-o apă moartă, în apa de-nfiere...
Nu-mi mai este teamă, nopţi nu vor mai fi,
Doar lumină albă şi doar veşnicii.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Să ai ce să pierzi... (2007)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urme de rătăcire

nu ştiu,
nu am curajul să ies din monotonia iernii,
tâmplele îmi încărunţesc definitiv
de la filosofii absolutiste
despre lume şi soartă,
rutina mi se pare mai confortabilă
după atâta timp de nemişcare,
degeaba îmi spui despre dezgheţ
când păsări şi emigranţi
se întorc în derivă ca să ne tulbure
dansul sublim
şi destinul lupilor,

prefer dogoarea trupului tău
vibrând
într-o încleştare supremă,
într-o jerbă de flăcări,
de comori,
pe arcade,
pe buze,
pe coapse,
pe genunchi,
nu-mi pomeni despre
desprimăvărare,
nu-mi pasă,
când noi doi am reinventat iarna
şi statuile de gheaţă
şi animalele de pradă
şi moartea
şi iubirea
şi jertfa,

ochii mei ar sta aţintiţi mai degrabă
într-o vale albă
decât spre insulele sudului,
prin zăpadă ţi-aş zări cel puţin urmele
rătăcirii,
peste care aş putea să mor,
căutându-te.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Examen la uşa pântecelui

Cine-i proprietarul acestor picioruşe uscate! Moartea.
Cine-i proprietarul acestei feţe primitive, pârlite? Moartea.
Cine-I proprietarul acestor plămâni încă în funcţiune? Moartea.
Cine-i proprietarul acestui veşmânt de muşchi? Moartea.
Cine-i proprietarul acestor nervuri nevorbitoare? Moartea.
Cine-i proprietarul acestor creieri labili? Moartea.
Al acestui sânge unsuros? Moartea.
Ai acestor ochi prea puţin eficienţi? Moartea.
Al acestei micuţe limbi vicioase? Moartea.
Al acestei repetabile insomnii? Moarea.

Oferit, furat sau păstrat în aşteptarea judecăţii?
Păstrat.

Cine-i proprietarul acestui pământ pietros, bătut de vânturi? Moartea.
Cine-i proprietarul întregului spaţiu? Moartea.

Cine-i mai puternic decât speranţa? Moartea.
Cine-i mai puternic decât voinţa? Moartea.
Mai puternic decât iubirea? Moartea.
Mai puternic decât viaţa? Moartea.

Dar cine-i mai puternic decât moartea?
Evident, eu.

Ai permisiunea să treci, cioară.

poezie de Ted Hughes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!