Marele meu final
O veșnicie strânsă în pumn rece
Din teamă de necunoscut,
Pe lângă mine veșnicia trece,
Aș fi avut-o, dacă aș fi crezut...
Spaima mi-e vecină tot mai mult
De noapte mă ascund în întuneric...
Ah, noapte furioasă, verși sânge și verși lacrimi
Eu, al ei complice... ce conștiință-n patimi!
Unde să mă întorc? O viață este dusă
Meleagurilor zăgăduite și-acolo ea distrusă!
O nouă veșnicie se-nfățișase apoi mie,
La început, indiferent la ea,
Dar conștiința vie!
O clipă de eternitate trăisem într-o noapte,
Ce-aveam al meu dădusem într-o seară
Pe-o viață infernală!
Nu plânge acum străino,
Nu căuta să vii!
Tu, conștiință moartă... blestemată fii!
Singur, ghemuit gemeam
Dintr-un colț întunecos și până la lună
Mintea obosise, cumplit, răscolitor,
Se zvârcoleau regrete din minciună!
Atât de păcătoasă-i veșnicia,
Venind când ți-e aproape nebunia,
Când moartea e prietenul tău bun,
Când pleci cu ea, luându-ți rămas bun...
Ea, veșnicia, un dușman acum...!
Dar zorile se întrevăd și îmi duc cântând
Tainele grele topindu-le în adânc.
Finalul meu de noapte a fost o înviere
Dintr-o apă moartă, în apa de-nfiere...
Nu-mi mai este teamă, nopți nu vor mai fi,
Doar lumină albă și doar veșnicii.
poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Să ai ce să pierzi... (2007)
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.