Am îndrăgit ecoul...
Am îndrăgit ecoul
În joaca din pruncie
Când tulnicam pe dealuri
Năstrușnice chemări
Și-acum, la bătrânețe,
Când mâna mea vă scrie
Parcă aștept răspunsul
De dincolo de zări...
Copil crescut la țară
Eu știu că se cuvine
Să mergi pe drumul vieții
Ca ața după ac,
Îmi vine câteodată,
Nici nu mai știu ce-mi vine,
Să trag la geamuri storul
De ciudă și să tac...
Dar a venit poștașul
Sau cine o fi oare?
Cutia mea poștală
E plină de urzici...
Am îndrăgit ecoul
Și eu și fiecare
Când vom pleca din lume
Îl vom lăsa aici...
poezie de Nicolae Nicoară-Horia (10 august 2010)
Adăugat de Nicolae Nicoară-Horia
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Aștept
Aștept mereu și nu știu ce aștept.
Aștept o fată să-mi vie la piept.
Aștept un blestem, ori un cântec aștept,
Și nu știu ce aștept.
Cu ochi aprinși aștept. Și tot nu vine.
Nu vine nici rău, nu vine nici bine.
Mor toate morțile în mine.
Și renasc toate viețile.
Și tot nu vine.
Aștept, aștept. Și nu știu ce aștept.
Aștept, lumină ori noapte?
Aștept, viață ori moarte?
Aștept, aștept. Și de departe
Mă cheamă ale beznei șoapte...
poezie clasică de Emil Isac
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lacrimi sărate
Acum, e atât de trist
aici...
nu mai am cui povesti
ce am mai simțit azi
ce trăiri
sau ce vise prostești de copil
Când ne vom întâlni iar
nu mi le voi mai aminti
dar nici nu vor mai conta
și curg lacrimi...
și-s sărate...
Și nu mai știu ce să cred
sau în cine...
"O să fie bine!" aud
oriunde merg și de la
oricine întâlnesc...
le zic și eu la fel, dar
oare chiar va fi?
Și parcă dacă zic și îmi repet...
"acum" e tot trist
iar "atunci" încă nu a venit!
și lacrimi iarăși se preling...
și-s sărate...
Nu știu cât voi rezista
mi-e dor...
și te vreau...
acum și aici
Îți ascult ticăitul ceasului
și el plânge după
mâna ta...
Și totul e trist și
mi-e frică...
Simt cum îmi pierd speranța,
iar încrederea în mine
nu o mai am de mult
De ce toate astea? mă întreb...
pentru ce? pentru cine?
și răspunsul pentru noi! vine.
Lacrimile se usucă pe obraz
nu mai ajung să
le simt gustul (poate
acum sunt dulci?)
și gândul devine rece
iar ochii se măresc în
intensitatea culorii...
Dar eu tot singură rămân
fără un scop în viață
și fără nimeni care să știe...
Poate totuși voi ajunge la tine...
poate... mai devreme decât
mai târziu...
Și în jur e rece de
priviri pline de compasiune
care mă apasă
până la lacrimi...
lacrimi sărate...
poezie de Lidia Mihai
Adăugat de Natasa Radu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Am tot strigat
Am tot strigat, de când tot strig
îmi e și greu să tot mai spun
dar strig, căci știu că vine ziua
să știți că n-am fost eu nebun.
Am tot chemat, de când tot chem
și ură poate că-mi purtați
dar chem, căci știu că vine ziua,
când veți striga înspăimântați.
Am tot mustrat, de când tot mustru
e tot mai gol în jurul meu
dar tot nu tac, căci vine ziua
cu blestemul lui Dumnezeu.
Am tot venit și tot mai vin
să spun că încă mai e har
să spun, căci știu că vine ziua
cu plâns și țipăt în zadar.
Am tot înștiințat și mai
răbdați-mi să vă-nștiințez
căci știu ce-aproape este ziua
cu-nfricoșatul morții crez.
Veți face și-acum tot ce vreți,
cum ați făcut și pân-acum
dar scumpul mântuirii preț
amar se va plăti cu scrum.
poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Birjarul femeii ce-mi scrie în carne
Dimineața
când îi apare un rid
e cea mai frumoasă
cămașa de noapte
îi miroase a primăvară
și abia aștept
să beau cafeaua făcută de ea
e un altfel de preludiu
la prânz zăresc soarele
între sânii ei
îmi spun că
e cel mai profund spectacol al vieții
din care n-aș mai pleca
iar seara
cu luna în loc de masă
ne așezăm la cină
zâmbetul ei
mi-e felul principal
apoi nici nu mai știu
când coboară noaptea
mă trezesc ca după o călătorie prin rai
și sunt cel mai fericit
ca am fost birjarul femeii
ce-mi scrie în carne
cu unghia de la degetul mic
toate emoțiile ei...
poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Eu nu știu
Eu nu știu cum să mă numesc,
Nici nu știu ce-i omenesc.
Nici lumea nu o recunosc,
Nici viața ce o trăiesc.
Eu nu știu uneori ce mai gândesc,
Nici ce-mi doresc, ce pot să iubesc.
Nici focul ce arde în mine,
Nici cine-l aprinde, cine-l întreține.
Eu nu știu de unde tot vine
Atâta dor în zile senine.
Atâtea lacrimi transpuse în rime,
Atâta chemare de tine.
Eu nu știu cine mă cheamă,
Cine visele tot îmi destramă.
Cine îmi alungă liniștea în penumbră
Pe unde gândurile îmi tot zburdă.
Eu nu știu cine mai sunt,
Ce legământ am pe acest pământ.
Cu cine l-am făcut, cine la hotărât.
Cine înaintea mea a știut.
Eu nu știu ce-i început, când a-început
Cum toate se-nvârt într-un tot nesfârșit.
Nu știu unde am greșit, dacă am greșit,
În tot ce-am făcut, în tot ce-am iubit.
Eu nu știu când m-am pierdut atât de mult,
Prin atâtea cuvinte tăcute doar pentru tine.
poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
De ce-am venit pe lume?
Eu n-am venit pe lume să mă așez la masă
Și să aștept poeme la mic dejun și cină;
Când m-am născut în vară, era marea frumoasă
Și m-a stropit în glumă cu un pahar de vină.
Și n-a știut că vina o voi purta în sânge,
(M-am rătăcit prin viață, mai singură ca luna;)
Și fiecare toamnă, atâtea ploi îmi plânge,
Că le păstrez în mine, să-mi plângă-ntotdeauna.
Eu am venit pe lume, ca un copil cuminte
Și n-am cerut bomboane, păpuși sau prăjitură;
Doar așteptam iubire și nu știam că minte
Cuvântul ce-n altare pe dumnezei se jură.
Și m-am mutat în mine, cu tot cu poezie
Și am fugit de lume, în lumea mea albastră,
Să-mi port cu mine crucea, destinul să îmi fie
În lacrima icoanei din strana ei sihastră.
Nu știe nimeni încă, nu știu nici eu ce taină
Păstrează-n ea răspunsul, la întrebări de-o viață:
De ce mi-a fost durerea și adăpost și haină,
În fiecare noapte și-n orice dimineață?
Îmi va răspunde versul din ultima secundă,
Când voi pleca în lumea de dincolo de mine,
Un vers bolnav de noapte cu rima muribundă,
Călcând pe-un vis de ceară, pe alte căi străine...
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nici
Sunt singur ca un cuib de cuc
Mai vine moartea pe la mine
Din când în când chiar eu mă duc
Dar unde stă nu știu prea bine.
Că pacostea și furicioasa
N-are copii, n-are bărbat
Șade mai mult plecată-n sat;
La mine vine să-i bat coasa,
La Ion se duce să-i repare
Ciurul, să-i pună o sită mare
La Gheorghe vine cu găina
Când e s-o taie. La Sulfina...
- Cum, umblă și după muieri?
- La una s-a oprit chiar ieri
Dar nici nu știu ce i-a cerut
Că nici n-avea și nici n-a vrut.
poezie de Marius Robu din Carte de bucăți (2008)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nici
Sunt singur ca un cuib de cuc
Mai vine moartea pe la mine
Din când în când chiar eu mă duc
Dar unde stă nu știu prea bine.
Că pacostea și furicioasa
N-are copii, n-are bărbat
Șade mai mult plecată-n sat;
La mine vine să-i bat coasa,
La Ion se duce să-i repare
Ciurul, să-i pună sită mare
La Gheorghe vine cu găina
Când e s-o taie. La Sulfina...
- Cum, umblă și după muieri?
- La una s-a oprit chiar ieri
Dar nici nu știu ce i-a cerut
Că nici n-avea și nici n-a vrut.
poezie de Marius Robu din Carte de bucăți (2009)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sufletul meu ești tu, iubita mea...
Un suflet vine în astă lume
O părăsește fără a spune când și unde
Provine dintr-un infinit imaterial
Și merge-ntr-altul ce pare ireal
Am crede că ne aparține
De când ne naștem, până dispărem
E doar o simplă închipuire
Dar continuăm să tot sperăm
Sufletul ce îl primim în dar
Este al nostru, cu titlu temporar
În ziua când închidem a vieții meditație
El va pleca, într-o cu totul altă destinație
Să nu uităm de el în astă viață
Va fi în lumea care vine doar o prefață
Să nu îi dăm motive de îndoială
Să nu-l lăsăm nicicând să moară
În zborul lui spre alte zări
Noi suntem simpli pasageri
Nu căutați să-l deturnați
Încrederea în sine să i-o luați.
Vine o zi când vom pleca cum am venit
Fără nimic din tot ce am primit
Ce ai putea să iei din astă viață
De mergi prin câmpuri verzi cu soarele în față
Atunci ești fericit cu adevărat
Și chiar de mai avem de așteptat
Un singur lucru eu te rog, nu mă uita
Sufletul meu ești tu, iubita mea
poezie de Dan Duțescu din Orașul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Arheolgia Poeziei
Săpați cu grijă și cu răbdare vă cer,
Să nu se rănească nici-un cuvânt,
POEZIA, cea adevărată, vine din Cer,
Săpați acolo și nu în pământ...
Aici e numai tăcerea din oase,
Dincolo e Zborul curat și ne-nfrânt,
Meseria aceasta e cea mai frumoasă
Din câte au fost și încă mai sunt...
poezie de Nicolae Nicoară Horia
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
A fost scris un comentariu până acum.Arde zăpada
Arde zăpada noaptea cînd te-ating,
Gândul meu nu simți cum te furnică?
De dor la tine-n brae să mă ning,
Știu că de troiene nu ți-e frică...
Arde zăpada ziua când te chem,
Peste pământ e-atâta gălăgie
Și amândoi nici nu mai știm ce vrem
Atunci când suntem duși în Poezie.
poezie de Nicolae Nicoară Horia
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ziua cea mai lungă
strada vine din depărtare în urma mea
să nu ajung la niciun capăt
nici măcar la cel al
unicei variante a scrierii din această zi
câte gânduri trec pe aici nici ele nu se știu
doar respirația și eu mi le știu pe ale mele
când strada se întâlnește cu nimic
nici luminoasă ca luna plină
nici umbrită ca trupul tăcerii
poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Când o să mai știu oare...
Când o să mai știu oare
Să vorbesc graiul pâinii
Ca atunci când alergam,
copilă
să culeg îmbrățișări
din marea galbenă
despletită în pletele verii...
Când o să mai știu oare
să ascult șoapta pământului
ca atunci când închideam ochii
și atingeam cu palma
obrazul pământului ud
înăsprit de zdrențele ploii.
Când o să mai stiu oare
să hoinăresc fluierând prin padure
ca atunci când creșteam
doar o frunză în priviri
și o plângeam verde
pe trunchiul unui copac
să-i panseze rănile
lăsate de nașterea frunzelor.
Când o să mai stiu oare
că dorul nu e o rană.
Când o mai știu oare
că amintirea nu e o lacrimă tristă.
Când o să mai știu oare
că nu o să mai știu...
poezie de Mirela Nicoleta Toniță
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniță
Comentează! | Votează! | Copiază!
Oare pot fi eu...
oare pot fi eu în apusuri
care cresc în ochii tăi, sau
în cerneluri de roșu
acolo, unde se deschid
zăvoare de lumină?
Oare pot fi eu, acolo sus...
unde pana vulturului fulgeră-n zări
sau în mine răscolind
tainice șoapte?
oare pot fi trecerea timpului
atunci când...
picur încet tăceri de copil
din timpul trecut prin mine?
sau oare...
când am adormit la sânul tău
dăruindu-mi vis de nebunii?
oare pot fi eu în...
ploi de curcubee, în furtuni
sau când scriu în seri tărzii
cuvinte cu picuri pe ferestre
gândidu-mă la tine?
oare pot fi...
clipa din căușul palmei tale
strâns întinse sau...
aburii treceri de după furtună?
oare sunt eu în clipe ce trec,
tăcute, ce nu știu răspunsul?
sau oare sunt eu sufletul tău
prin apusuri ce plecă
printr-un nou început?
poezie de Viorel Muha (aprilie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Toate rolurile le-am îndrăgit foare mult. Când vine vorba de roluri, sunt un poligam.
citat celebru din Mircea Albulescu (2014)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vara amintirilor
Vine un parfum de tei, de dimineață
Așa cum venea din teiul de acasă
Simt, parcă, un fior de viață
Și gândul meu aleargă, nu mă lasă...
Și-acum văd teiul nostru de-altădat'
Când puneam ramuri pe la porți, de sărbătoare
De Hramul Bisericii din al meu sat
Când așteptam Duminica cea Mare.
Parcă văd macii ce mă sărutau prin grâne
Și spicele care dădeau, vara, în pârg
Să mă rostogolesc și-acum îmi vine
Când amintirile, în mine, curg...
Mai văd și dascălii din școala mea
Care, cu drag, mi-au pus slovele în mâini
Astăzi, n-a mai rămas din ea
E-o altă școală, dar cu copii puțini.
Și gârla de pe vale-a mai secat
Și nici urme de copii nu se zăresc
Acolo, era un cor de broaște pe-nserat
Era demult, dar încă mi-amintesc...
Și-acum m-așteaptă-n poartă același tei
Mai văd și iarba din ogradă pân-la brâu
Știu că acolo au trăit părinții mei
Ei nu mai sunt, de asta e pusiu...
poezie de Lucia Guriță
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cine sunt eu pentru viață?
În mine e furtună dar o ascund în pripă
Trăiesc doar în minciună, când adevărul țipă
Mi-e teamă pentru mâine, sunt Toma, necredința:
Ce ști tu măi străine, de-mi vezi numai căința?
Când valuri de sudoare îmi fac din noapte ziuă,
Presimți tu nebunia ce-mi bate apa-n piuă?
Văd semnele iubirii, dar simt cum Creatorul,
Îmi dă poveri prea grele și uneori trag storul
Dar nicio variantă nu-mi curmă îndoiala,
Și nu mai am nici aer fiindcă îmi știu sfârșeala
Mi-e frică de-ntuneric dar nu caut lumină,
Cine sunt pentru viață când ea îmi e străină?
Mă judecă cu toții de parc-aș fi stafie,
Deși nu știu deloc de strâmta-mi colivie
Din care-aș vrea să ies, să fiu ca altădată,
Dar poarta spre trecut mi-e veșnic încuiată
poezie de Dorina Omota
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Am îndrăgit clipa când, ajunși acolo, sus, ne strângem mâinile frățește și îmbrățișăm orizontul; am îndrăgit asprimea elementelor naturii, roșeața apusurilor, modestia florilor alpine, marea de nori culcată la picioarele noastre.
citat din Ionel Coman
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Chiar cred că nimic nu se pierde
Se umple în mine golul care n-a fost
cu multe plinuri pe care nu le știu,
de-mi dau câteodată sentimentul împlinirii.
Nici necazul nu-mi lipsește, vine și pleacă
ca o umbră când se face seară-n gânduri,
de mă încovoi, de mă îndrept,
se-ntâmplă să capăt putere și voință,
am rădăcini ce nu pot fi găsite.
Nici cunoscut, nici necunoscut mă zbat
și uit să iau norocul cu mine,
Aș vrea să-l împart când este
cu cei ce-mi deschid porțile împărătești
în acea desfătare care seamănă bucurie.
Chiar cred că nimic nu se pierde
când crește-n mine miracolul iubirii
și-n el se ascunde nașterea pruncului.
Între lume și mine nimic nu-i de prisos
până ce focul arde ce-i de ars.
Totul se năruie și se zidește la loc
când în inimi locuim amândoi.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Chiar cred că nimic nu se pierde
Se umple în mine golul care n-a fost
cu multe plinuri pe care nu le știu,
de-mi dau câteodată sentimentul împlinirii.
Nici necazul nu-mi lipsește, vine și pleacă
ca o umbră când se face seară-n gânduri,
de mă încovoi, de mă îndrept,
se-ntâmplă să capăt putere și voință,
am rădăcini ce nu pot fi găsite.
Nici cunoscut, nici necunoscut mă zbat
și uit să iau norocul cu mine,
Aș vrea să-l împart, când este,
cu cei ce-mi deschid porțile împărătești
în acea desfătare care seamănă bucurie.
Chiar cred că nimic nu se pierde,
când crește-n mine miracolul iubirii
și-n el se ascunde nașterea pruncului.
Între lume și mine nimic nu-i de prisos
până ce focul arde ce-i de ars.
Totul se năruie și se zidește la loc,
când în inimi locuim amândoi.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!