Arde zăpada

Arde zăpada noaptea cînd te-ating,
Gândul meu nu simţi cum te furnică?
De dor la tine-n brae să mă ning,
Ştiu că de troiene nu ţi-e frică...

Arde zăpada ziua când te chem,
Peste pământ e-atâta gălăgie
Şi amândoi nici nu mai ştim ce vrem
Atunci când suntem duşi în Poezie.

poezie de Nicolae Nicoară Horia
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dantelă de zăpadă

Iarăşi se întunecă, dar azi a nins
Prima ninsoare din iarna aceasta
Nu e departe ziua când voi urca
Pe săniuţele argintii ale iernii
Răscolind zăpada

Dar e decembrie şi ninge
Peste brazii de afară, parcă
Şi ciorile au obosit să se adune
Pe-nserat

Mă aşez la geam, spun o rugăciune
Pentru cei întârziaţi, pentru cei
Duşi departe unde zăpada nu le e
De tot albă

E decembrie şi ninge
Zăpada se aşterne ca o dantelă
Pe case şi morminte

poezie de Victor Ţarină
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor de Alba şi de Arad...

Mi-e dor de Alba de atunci
Şi-mi arde sufletul ca para,
Când răsuna pe văi şi lunci-
"Noi vrem să ne unim cu ţara!"

Curgeau şuvoaiele de ape
Spre-aceeaşi vrednică fântână
Din care veşnic să se-adape
Această naţie română!

Şi nimeni nu le-a stat în cale
În ceasul dat de Dumnezeu,
Vreau clipa mântuirii tale
Să bată iar, poporul meu!

Te-a dezbinat şi te dezbină
Cei care vin cu gând murdar
Şi dau cu pietre în lumină
Şi cu noroi în calendar!
..................................
Azi gândurile mele ard
Şi lacrimile-mi curg pe faţă,
Mi-e dor de Alba şi de-Arad,
De România "dodoloaţă!"

poezie de Nicolae Nicoară-Horia (1 decembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lizuca şi grădina fermecată

Lizuca s-a făcut mică, şi sare-n grădină,
Întâlneşte o furnică, drăguţă şi fină;
- Ziua bună, ziua bună, am sărit la voi
Unde furnica adună, hrană din gunoi?
- Cine eşti, nu eşti furnică, nu te cunoştem,
Ai şi tu a ta mămică, te gonim de vrem?
- Sunt Lizuca, şi-am venit, ca să vă privesc
În grădină am sărit, ca să vă vorbesc.
- Geaba vrei să ne vorbeşti, suntem prăpădite
Rămâi şi doar ne priveşti, căci suntem grăbite.
- Atunci mă duc pe la flori, iute mă avânt
Dau şi peste mâţişori, căzuţi la pământ...
- Ia piciorul de pe mine, sunt un mâţişor!
Nu mă vezi că sunt sub tine, şi toate mă dor?
- Am călcat fără să vreau, căci nu te-am văzut
Florile-n picioare stau, şi tu n-ai putut?
- Eu sunt mâţişor plăcut, şi sunt scuturat
Rămân pe pământ căzut, şi sunt supărat.
- Mai bine mă fac iar mare, şi te pun în apă
Eşti căzut pe o cărare, călcat: te îngroapă!
- Cine eşti, nu eşti o floare, nu eşti nici furnică
Ai picioare mişcătoare, şi mie mi-e frică!
- Te rog nu te speria, Lizuca eu mă numesc
Acum te voi ajuta, pentru că, iar, mă măresc.

poezie pentru copii de Paul Preda Păvălache din Trăiri intense... (22 septembrie 2011)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici azi nici mâine, nici o bucată zdravănă de veşnicie. Câteodată, ştim amândoi, când străinii sunt ocupaţi să muşte din viaţă ne spunem poveşti. Suntem goi de orgolii şi ne contopim aşa frenetic, căzuţi parcă din pulberea isipitelor pline de voluptate. Ştiu că ţi-e dor. Te aud strigându-mă din toţi rărunchii inimii, într-o tăcere asurzitoare. Aşa-i că ţi-ai dori să dai de pământ cu toate cuvintele?

Andreea Palasescu (17 mai 2019)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atunci când zăpada se aşterne peste pământ, îmi pot închipui că păşesc peste nori.

citat din Takayuki Ikkaku
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caniculară

Arde soarele-orbitor,
Arde când îl sorbi, nectarul.
Totul arde ca-n cuptor
Şi te arde ospătarul!

epigramă de Giuseppe Navarra din Epigramişti români de ieri şi de azi (1975)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Solubil

Când plouă, nu mai scriu, e poezie
Afară, nu la mine pe hârtie,
Ce s-a udat şi sfârâie, ca semn
Că arde numai pentru că-i din lemn.

De dorul tău, de ce mă rup în două
Ca un tăciune, când pe mine plouă
Şi de ce, negru, mă dizolv apoi,
De doru-ţi, când nu suntem amândoi?

poezie de Marius Robu din Luceafărul de dimineaţă (25 mai 2015)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţara arde, demnitarii dorm

Duşmanul la luptă cînd sare,
Nu stau demnitarii de veghe,
Căci unii sunt duşi la culcare
Iar alţii-s în stare de... zeghe.

epigramă de Nicolae Bunduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Infernul începe atunci când simţi că ţi-e frică şi se termină atunci când nu mai simţi nimic!

aforism de Octav Bibere
Adăugat de Kitzy Bush
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am îndrăgit ecoul...

Am îndrăgit ecoul
În joaca din pruncie
Când tulnicam pe dealuri
Năstruşnice chemări
Şi-acum, la bătrâneţe,
Când mâna mea vă scrie
Parcă aştept răspunsul
De dincolo de zări...
Copil crescut la ţară
Eu ştiu că se cuvine
Să mergi pe drumul vieţii
Ca aţa după ac,
Îmi vine câteodată,
Nici nu mai ştiu ce-mi vine,
Să trag la geamuri storul
De ciudă şi să tac...
Dar a venit poştaşul
Sau cine o fi oare?
Cutia mea poştală
E plină de urzici...
Am îndrăgit ecoul
Şi eu şi fiecare
Când vom pleca din lume
Îl vom lăsa aici...

poezie de Nicolae Nicoară-Horia (10 august 2010)
Adăugat de Nicolae Nicoară-Horia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai ştiu

Nici nu mai ştiu de ce, în seara când
Am stat cu tine-n braţele din gând,
Făcusem foc înalt la ceas târziu,
Căci nu era nici frig şi nici pustiu.

Erau atâtea stele peste noi
Şi peste cortul nostru din zăvoi,
Atâţia greieri într-un singur cânt,
De mă credeam în Rai, nu pe Pământ.

Mă-ntreb şi-acum de n-o fi fost un vis
Ce mi-a rămas adânc în minte-nscris,
Dar nu mai ştiu nici dacă ne-am iubit
Sub stele,-n cort, şi nici cum am dormit.

Ce ştiu cu siguranţă, e că eu,
Te văd tot mai frumoasă,-n visul meu,
Şi îţi aştept sosirea cu nesaţ
În nopţile când îmi adormi pe braţ.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când mirii se miră

Să ştii că atunci când tu vei pleca,
Fereastra ce dă în camera mea
Va sparge lumina-n fractali de argint
Şi-mi va fi dor, şi-am să plâng, şi-am să mint.

Să ştii că atunci când tu vei veni,
În noaptea din noapte-o s-adun zi cu zi
Şi poate puţin dintr-un bob de-amintiri
Şi cât mai puţin din zăpada de miri.

Cununia să fie aici, pe pământ,
Şi luna de miere în cerul tău sfânt,
Alaiul să poarte trena iubirii,
Aşa cum zăpada se-alintă cu mirii.

Mă uit azi la ceasul ce-şi bate tic-tacul
Din clipă în clipă, cum tremură acul;
Aştept pe un scaun din lemn de arţar
Să gust depărtarea, cu tot cu amar.

În nodul din gât se prinde speranţa.
Tresar, mă ridic, se zguduie clanţa,
Privirea-mi întorc, tăcută, spre uşă:
E moartea, zâmbind, iar eu – o păpuşă.

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vino, te rog....

vino, te rog, vino la ceas de seară,
e uşa larg deschisă, te chem a câta oară,
e camera pustie şi focul nu mai arde,
e timpul mort în casă doar ceasul iarăşi bate,
e frig, e cald în mine, mă ard văpăi de dor,
mă arde a ta privire, mă simt răvăşitor,
mă ard ca lumânarea şi mă topesc pe jos,
mă-nghite-ncet pământul cu dorul meu spumos

vino, te rog, când soarele răsare, când luna se ascunde,
când noaptea cea pustie fugită îi oriunde,
e ziua plictisită, aşa mă simt şi eu,
te-aştept tăcut în prag, îmi este tot mai greu,
e soarele pe sus, e soarele pe jos,
îţi caută şi el paşii din mersul drăgăstos,
îţi caută o lumină pe-o rază-n alb lăptos,
cu strălucirea arsă în tot ce-a fost frumos.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar lui Eros...

E frig în jur şi vântul viscoleşte
Pe drum şi în ogrăzi la gospodari,
Nici soarele din cer nu ne zâmbeşte,
Clădind zăpada în troiene mari.

Grăbiţi şi zgribuliţi sunt trecătorii,
Îngheţaţi bocnă - crucesc toţi sfinţii,
Vopsind cu ruj la fete obrăjorii,
Gerul iernii ne arată dinţii.

Şi marea geme aprig peste noapte
Că apele i-au îngheţat la mal,
Iar pescăruşii ca merele coapte
S-au prăbuşit în al nouălea val.

Numai ramul verde poleit de brad
Protejează fierbintele şoapte,
Spuse la urechea iubitei cu fard...
Doar lui Eros îi arde de... poante.

poezie de Mihai Cucereavii (26 ianuarie 2006)
Adăugat de Mihai Cucereavii
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acasă. Priviri de pe marginea drumului

azi am intrat puţin prin copilărie

albă şi rece era ziua în care
îmi plimbam anii
zăpada adormită pe garduri
îmi ţinea zâmbetul rotund
nu era frig
derdeluşul pustiu îşi lăsase urma
pe talpa saniei suită de tata în pod
mă necăjea doar gândul ros precum sfoara
împuţinată de la capătul de care
trăgeam cu tata

dar unde e tata...

în jur multă linişte
am nevoie de linişte

greu de înţeles de ce nu
a schimbat sfoara
ştia că o să vin de ziua lui
când albul înghite jumătate de cer
şi că am nevoie de sanie
poate am venit prea devreme
şi el s-a dus să caute un alt loc
pentru derdeluş

casa e crăpată pe la colţuri
şi frigul se zbate de zid
umbrele albe se-mpiedică de cruci

tata nu mai vine...

mă aplec
zăpada lăcrimează sub genunchi

chem prezentul
mâine o să-i aduc nepoţii
să pună sfoara şi puţin zâmbet
o să iau din visul de demult şi
o fărâmă din gardul îmbrăcat în alb

şi poate puţină linişte
să o păstrez pentru atunci
când alţii vor vorbi despre mine

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Opal

Eşti gheaţă şi foc,
Atingerea ta îmi arde mâinile ca zăpada.
Eşti rece şi fierbinte.
Eşti purpuriul florilor de amarilis,
Argintul petalei de magnolie atinsă de lună.
Când sunt cu tine
Inima mea este un iezer îngheţat
Peste care scânteiază torţe agitate.

poezie de Amy Lowell, 1874-1925, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Somnul

Mă faci să uit...
Ziua care a trecut
Eşti antidot, calmant:
Uitare, vis, afrodisiac.

Când conştiinţa ne ajunge
La paroxism, tu vii, din nou,
Şi-nchizi, ploapele, încet,
Fără să ştim.

În fiecare seară, îmi iei gândul
De-a zdruncina pământul.
Şi iarăşi mă adormi, uşor. Mă minţi,
Că sunt nemuritor.

Cine mintea ne-o adoarme?
Pe un pământ, învârtindu-se, cu greu:
Eşti natura însăşi, sau însuşi Dumnezeu?
Nu ştiu. Dar, noaptea, oricine ai fi
Te chem, să mă adormi mereu.

Ca briza mării, pătrunzi,
În craniul meu,
Dormind, plutim, în forţa unui zeu.

poezie de Iustinian Cruceanu
Adăugat de Iustinian Cruceanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge, Steaua mea

soţiei mele Ana la aniversarea zilei de naştere

Ninge fugar, şi frumos peste Dămideni
ninge magnific unde e steaua mea;
ici şi colo cad fulgi mari de nea
şi se aştern pe pământul însetat,
numai eu privesc mereu telefonul
de când te-ai dus de-aici, ai plecat.

Ninge alb, imaculat şi pur cum ţi-e inima;
ninge pe pământ unde străluceşte o stea.
Ca pe o nălucă aş vrea să alung depărtările
când mă gândesc, parcă-au secat mările,
şi munţii, fiindcă chiar azi e ziua ta!

Ninge an de an, şi tu eşti tot mai frumoasă;
ninge ne-ntrerupt, peste sat, steaua mea.
Eu stau în fotoliu şi-ţi compun două rime
în sobă focul arde şi nu ştiu cum s-ajung
acolo unde eşti să te pot îmbrăţişa!

poezie de Dănuţ Cepoi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrum de fluture

Hai să ne jucăm,
Doi fluturi albi, veşnic vii,
Naivi, ştim doar un lucru,
Să ne iubim, să zburăm
Unul în jurul altuia.
Noaptea, să adormim sub frunzele
Unui copac din care cresc trandafiri.
E întuneric şi mai vreau să ne jucăm,
Hai să ne ascundem,
Să ne găsim prin şoapte şi atingeri.
Dar ai văzut lumina,
E o lumânare, îi e dor de zi, de soare,
Şi mă uiţi şi pleci la ea,
Te încălzeşte, ţi-e frig,
Te protejeaza, îţi e frică.
Dar arde de mult şi ceara nu s-a întărit.
Orbit, vrei să ajungi în vârf,
Amintirea mea s-a şters,
Şi nu mai vezi, e prea multă lumină.
Ai căzut în ceară, lângă flacără.
Ai suflat şi te-am găsit.
Aici îţi e mormântul.
Şi mă aşez pe flacăra
Care mă face scrum.
Plouă peste cadavrul tău.
Şi hrănim cu iubirea care nu poate fi arsă,
O flacără care va arde veşnic!

poezie de Diana Rizoiu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul ne ştie

E-atâta cer senin în părul tău,
Cu soarele amestecat în bucle,
Zâmbind culoare albastră printre pâcle,
Să le alunge cu aleanul său

E-atâta infinit între extreme,
Că nu ne auzim când ne certăm,
Aşa că iar noi doi îmbrăţişăm,
Să fim din nou iubire peste vreme

E-atâta puritate rătăcită
Pe drumuri efemere undeva,
La graniţă de vise şi de stea,
Ce doar aşteaptă să îi fii iubită

Iar undeva la mijloc suntem noi,
Cu degete întinse către mâine,
Un suflet, e acelaşi şi în tine,
Ce bine că ne vrea pe amândoi

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!