Ceasul meu

ceasul meu a stat cândva
la răscruce de timpuri,
atunci am pierdut clepsidra
în nisipul de pe plaja pustie.
de-atunci ratăcesc fără timp
ca un Ulise pe-o mare agitată,
o mireasmă aspră de aer marin
şi mirosul cărnii, mătăsoase,
care respiră dorul după senzaţiile
atât de dulci şi atât de amare.
amintirile
mă inconjoară ca nişte păsări heraldice,
pescăruşi ce-şi iau zborul spre infinit.
cu fiecare rază de soare la apus
inima-mi devine tot mai grea,
marea stinge în căuş
ultimele licăriri,
vin
nopţi exotice
în care mă risipesc
ca un praf cosmic
în infinitul stelar...

poezie de Ion Ionesci-Bucovu
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De când... până când...

De când e lumea şi pământul,
Tot de-atunci bate şi vântul.
Norii tot de-atunci se-adună,
Fulgeră, plouă şi tună.

Tot de-atunci apele curg,
De-atunci cântă cucu-n crâng,
De-atunci sunt zile şi nopţi,
Tot de-atunci sunt vii şi morţi.

Din acele prea vechi timpuri
Există ani şi anotimpuri.
De când soarele e soare,
Tot de-atunci luna răsare.

De-atunci pomii ne umbresc
Şi cu flori se-mpodobesc.
De-atunci pământul hrăneşte
Tot ce pe el vieţuieşte.

De-o veşnicie strălucesc
Stelele-n raiul ceresc.
Tot de atunci păsări zboară
Către marea Stea Polară.

Toate-acestea îşi au mersul
De când există Universul.
Şi după cum cartea ne-nvaţă,
Tot de-atunci există viaţă.

De când planeta are viaţă
Omul stă mereu în faţă.
Chiar dacă există moarte,
El are posteritate.

Va dăinui până când
Va dispărea acest pământ.
Atunci, nu vor fi zile şi nopţi,
Nu vor mai fi vii, nici morţi.

Atunci viaţa se sfârşeşte,
Când pământu-ncremeneşte.
Când, în Universu-acesta mare
Va străluci un alt soare.

poezie de Dumitru Delcă (22 octombrie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Praf stelar

Printre degetele mele te-ai strecurat
Şi te-am scăpat, cum scap pe jos nisipul
Şi vântul te-a învolburat şi ridicat,
Mi te-a furat, lăsându-mi slobod tot abisul.

Ai fost purtat către o altă zare,
Către un alt destin, cu alte flori,
Rămasă, mă plâng valuri de mare,
Mă-nvaţă să mă zbat din ţărm în ţărm.

Mă strânge cerul cu a lui culoare
Şi sus şi jos albastrul lui de neoprit,
Stropeşte cerul şi cu marea, lacrimi care,
Se-amestecă cu lăcrima-mi spre infinit.

Se lasă trupul meu şi-acoperă nisipul,
Cu pumnii strâng fărâmele de praf stelar,
Îl simt cum scapă alegându-şi sensul,
Rămân cu pumnii goi, i-ascund în buzunar.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintirile

Amintirile, un inutil infinit
Singure, însă, şi limpezi pe marea neatinsă
În mijlocul mugetelor nesfârşite...

Marea,
Glas al unei măreţii libere,
Dar nevinovăţie potrivnică amintirilor,
Grăbită să şteargă dulcile urme
Ale unui gând credincios...

Marea, dezmierdările-i indiferente,
Atât de sălbatice şi atât de mult aşteptate,
Şi-n agonia lor,
Mereu prezentă, mereu înnoită,
În treazul gând agonia...

Amintirile,
Zadarnică revărsare
De nisip mişcător,
Ce nisipul n-apasă
Ecouri scurte necontenite,
Mute ecouri ale rămasului bun
De la clipele ce fericite păreau...

poezie clasică de Giuseppe Ungaretti
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai bine

Fără cuvinte,
Am vrut să vorbesc cu cerul.
Fără cuvinte,
Am scris toate vocile auzite şi...
Nu ştiu dacă voi fi acolo
Să-ţi dau toate amintirile înapoi
Şi să-ţi aduc răsăritul soarelui la apus
Unde toamna şi-a pus frunzele,
Sau marea unde ne uneam
În acelaşi orizont
Şi curgeam, curgeam
Umplându-ne tăcerile.
Mă uit la amintirile mele...
Te-am ţinut un timp infinit cu mâinile
Şi am terminat un poem infinit.
Mai bine vino tu
În anotimpuri.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îţi aduci aminte plaja?

Îţi aduci aminte plaja
Acoperită cu cioburi amare
Pe care
Nu puteam merge desculţi?
Felul în care
Te uitai la mare
Şi spuneai că m-asculţi?
Îţi aminteşti
Pescăruşii isterici
Rotindu-se-n dangătul
Clopotelor unor nevăzute biserici
Cu hramuri de peşti,
Felul în care
Te îndepărtai alergând
Înspre mare
Şi-mi strigai că ai nevoie
De depărtare
Ca să mă priveşti?
Ninsoarea
Se stingea
Amestecată cu păsări
În apă,
Cu o aproape bucuroasă disperare
Priveam
Urmele tălpilor tale pe mare
Şi marea
Se-nchidea ca o pleoapă
Peste ochiul în care-aşteptam.

poezie de Ana Blandiama
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

mare de nisip -
gândurile pescăruşi
navigând spre mal

când vei naufragia
în inima-mi pustie?

tanka de Carmen Pasat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atunci

Aş vrea să mor când ziua scade,
cu faţa spre cer, pe mare; mă duce dorul
acolo unde agonia pare-un vis,
iar sufletul – o pasăre care-şi ia zborul.

Neascultând nimic, în ultimele clipe
voi fi singur cu cerul şi cu marea:
mai multe vocile sau suspinele unor rugi
decât valurile muşcând cu dinţii zarea.

Să mor când lumina cu tristeţe-şi trage
mrejele-aurii din nemărginirea verde,
asemeni soarelui care-ncet se stinge:
ceva frumos, strălucitor, care se pierde...

Să mor, dar tânăr: înainte ca timpul
să transforme catifelata floare-n mărăcine;
cât timp viaţa şopteşte încă: sunt a ta,
deşi noi ştim că ea ne minte, ştim prea bine.

poezie de Manuel Gutierrez Najera,1859-1895, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia ta, cale spre desăvârşire spirituală

Te voi cuprinde în mintea mea
În care numai vocea ta şi poezia ta există
Nu pot exista fără această creaţie... poezia
Fără acest dar pe care mi-l oferi în fiecare dimineaţă
La fiecare răsărit de soare, la fiecare apus
Suntem un ulcior de apă pentru însetaţi de dragoste
Suntem nişte frunze peste grădina bunicii
Sau poate nişte imagini de vis, ancorate de pânze dese
Suntem corăbiile mării ce portul îl inundă
Nu aşteptăm salvarea din nemurirea trupului
Dar suntem conştienţi de salvarea sufletului
De iubirea ce ne salvază, ne ridică, ne venerează.
Amintiri suave pentru iubitori, copii ai sufletelor pereche
Ferestre deschise spre suflete
Căi spre călăuzitoare timpuri...
Cunună în cer şi pe pământ.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul din Clepsidră

Mă despart de tine
de fiecare dată
când nisipul din clepsidră
uită să mai curgă...

Întorc mereu clepsidra...
Păcat că timpul nu se întoarce
odată cu ea...

E un alt timp...
... poate fi timpul potrivit,
sau Nu.
Pentru a reînnoi sentimentele...

Care?

Care nu mai pot să se scurgă
prin clepsidra vieţii...

Mă despart de tine de fiecare dată...
Dar te revăd mereu....
şi atunci...
Zâmbesc ochii. Ştiu ei de ce...

Uneori...
îmi amintesc...

Întorc clepsidra,
dar nu îmi ajută...

Când nu mai pot
să mă despart de tine...
Ud nisipul cu lacrimi
şi mă simt....
De mine însumi, despărţită.

poezie de Anna Panovici din Sfârşit de Autograf
Adăugat de Anna Panovici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea Trecere (Lui Mihai Eminescu)

Îmi pierd paşii
prin nopţi albe
către oglinda izvorului
ireal de rece.
Rememorez amprentele
tulburătorilor tăi paşi
rămaşi mit poem
pe nisipul amintirii...

Măcinat în clepsidra
dorului.

Pierdut şi regăsit
în visul meu de-a pururi
Luceafăr
la ţărmul dintre lumi
Dăinuind cu inima înflorită
de seva teiului
din Copou
în Marea Trecere...

Măcina în clepsidra
dorului.

poezie de Nicu Petria din Ziua de după noapte (octombrie 2008)
Adăugat de Nicu Petria
Comentează! | Votează! | Copiază!

Infinit vorbă hazlie

Când a-ntuneric plânge-n om secundă
ce-n gânduri existenţa îi veghează
tu urci spre cer din stele pe o rază
rostogolindu-ţi lacrima rotundă.

Îţi e privirea de altar şi trează
îţi este rugăciunea-n clipei undă
a curge, piatra morţii s-o ascundă,
clepsidra încă să nu ştie oază.

Când însă-i a crepuscul cărnii printre
coşciuguri nefiinţe ce-şi ascut
îmi pare-n umbre înger nenăscut
în sacrul zar a linişte să intre.

Tăcerile în sânge m-au orbit,
doar duhul meu aleargă-n infinit...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Oceanul
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste

ieri am urcat către nicăieri
căutam treptele cunoaşterii
am cules o floare din grădina cerului
când te dezbrăcai de înţelesuri
marea s-a scurs în mâinile tale
pescăruşi albi pe umeri, a chemare
eram goi de păcate pe ţărmul iubirii
din alge şi scoici
construiam o casă, aici lângă mare
nisipul ardea sub gândurile noastre
îmi era atât de dor, de dorul tău
când te scăldai în apele sufletului
am întins gândurile către tine
te-am strâns apoi într-o privire
în palme purtam trupul
îţi acoperisem sânii cu flori de liliac
pe buze crini, pe trup trandafiri
te purtam peste ape
la al meu meleag
într-o poveste ce curgea spre infinitul iubirii

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cercuri în apus

E-o rană-n pieptul cerului şi curge,
înspăimântând privirea unui nor,
o rază din apusul care plânge
cu lacrimi de un roşu-amăgitor.

E-o rană-n cer şi-albastra lui culoare
se schimbă, în apusul liniştit,
cu cea a nopţi ce, treptat, apare
c-un cer având culori de infinit.

În liniştea schimbării, se ridică
plutind pe aripi moi de gând senin,
în dansul ce trăirii îl dedică,
doi îngeri ai apusului divin.

Se-nalţă-n zborul lor, privind spre Soare,
în cercuri ce se-ncumetă a fi
o lacrimă-n întunecata zare
şi-un răsărit în alte zori de zi.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O zi splendidă la mare

Zi excelentă, plajă, baie,
Un soare care te înmoaie,
O mare calmă, liniştită,
De parcă pare aţipită,

În spate-i plaja, asfinţitul,
În faţă este infinitul,
O apă limpede, verzuie,
Ce pielea parcă ţi-o mângâie,

Un cer abastru, pescăruşi
Plutind pe valuri, jucăuşi,
Sau maiestos zburând spre cer,
Apoi planând uşor, lejer,

Prieteni dragi, voioşi, glumeţi,
Spirituali şi culţi, isteţi,
Iubita ‒ zână din poveşti,
Ce ai putea să-ţi mai doreşti?

poezie de George Budoi din Poezii (10 iulie 1989)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Picături de timp

amintirile plâng
lângă coconul spart -
pulbere de stele risipită-n vânt

cad cioburi de cer în crepuscul -
picături de timp în clepsidra vieţii

fir de nisip ce toarce dorul
răsucit pe deget
o dată
de două ori
laţ aşezat în jurul inimii ce tace
şi tace atât de rece

izvorul iubirii a îngheţat
clopoţeii de apă -
cântecul de lebădă al cuvintelor -
se sparg de pereţii nopţii

până şi zborul a amorţit

fluturii îşi strâng aripile
şi se întorc în fiorul dintâi.

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calea spre lumină

Ţi-e dor de-acel albastru care-n noapte,
în lumea fascinantă, ireală,
cu simţuri noi, puternice şi apte,
îţi colorează visul de vestală.

Cu faţa către cer, îţi cauţi drumul
spre liniştea atât de mult dorită,
iar pleoapele-s perdele pentru fumul
din amintiri ce-au ars şi te irită.

Că s-au pierdut, n-a fost o întâmplare,
au ars pe rând, în multe anotimpuri
în care ţi-ai ascuns iubirea-n mare
atunci când arca lui trecea prin timpuri

Cu cer senin sau, poate, uragane
de care te-ai ferit şi-ai stat deoparte,
lăsând ca valuri mari şi turbioane
să-l mâne, singur pe cărări, departe.

În lumea ta, sunt visuri ce te-mbie
la o uitare-a vieţii fără vină
iar calea ta în viitor să fie,
în linişte şi pace, spre lumină.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E atât de rece

E atât de rece primăvara care a venit,
Ca sărutul tău care mi-i l-ai dat la despărţire.
De atunci viaţa îmi pare o lamă de cuţit
Fără tine dulcea şi gingaşa mea iubire.

E atât de rece primăvara care a venit
Căci chiar nici pomii nu mai vreau să dea în floare.
Şi sufletul meu de durere e răvăşit,
Fără tine dragostea mea cea mare.

E atât de rece primăvara care a venit
Chiar dacă soarele mai des răsare.
Lumea îmi pare un alb infinit,
Îngropată toată în ninsoare!

E atât de rece primăvara care a venit,
Dar în suflet mai am o speranţă!
Că soarele care a răsărit,
O să topească lumea mea de gheaţă.

poezie de Vladimir Potlog (2 aprilie 2023)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Praf de soare

Praf de soare

se aşternea cândva
peste
dimneaţa iubirii noastre.
Ne certam cu porumbeii
Care intrau pe ferestră...
Muguri de iubire
se temeau să înflorească
la gândul că
se vor usca vreodată.
Stele refuzau să dispară,
Iar norii
desenau inimi pe cer...
Era şi zi şi noapte în acelaşi timp.

În dimineaţa iubirii noastre
răsturnam pliculeţe de zahăr
în ceaiul pe care
îl uitam mereu
la masa tăcerii...
Sunete mute
ne ocroteau sărutul.
Praf de soare
ne intra în privire
aşa că uitam mereu fericirea îmbrăţişării.
Clipa, nu s-a oprit niciodată
să ne amintească
că nimic nu e veşnic.
Acum e târziu...
atât de târziu încât
apusul a uitat să mai apară...

O noua zi?!... Nu va exista....

poezie de Anna Panovici din Sfârşit de Autograf (10 octombrie 2010)
Adăugat de Anna Panovici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul

Venim pe lume singuri,
Lăsând în urmă, plânsuri
Amare, dulci, cutremurătoare
Ce tăinuiesc a noastră purtare.
Trăim răsăritul, uitând de apus
Iubim ceva, care cândva ne-a străpuns,
Nejudecând sărim după o scânteie
Care defapt, alături se afla focul ce-i cheie...

poezie de Gabriela Spătaru (22 octombrie 2017)
Adăugat de Gabriela Spătaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri...

Cu albastru infinit am unit cerul şi marea
Printr-un zbor de pescăruşi ce scrutează depărtarea
Ascultând cântecul mării când se zbat valuri la mal
Şi-şi întinde pe nisipuri spuma albă ca un şal

Paşii mi se risipesc, spre înalt arunc privirea
Să adun în ochi azurul, să cuprind nemărginirea...
Ca-ntr-o navă în derivă fără vele şi catarg
Toate valurile vieţii când lovesc în piept se sparg

Gânduri mii se împletesc prin castele dărâmate
Şi refac drumul iubirii ca pe-un vis pierdut în noapte
Aş lua clepsidra-n palme ca s-o umplu cu nisip
Şi-aş schimba parcursul vieţii dacă m-aş întoarce-n timp...

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!