Sublim de mai... sau... O frântură de zi
Nu mai poți lenevi
Dimineți nesfârșite.
Triluri, mii, fericite
Inimi fac mai zglobii...
De culoare argintie...
Strălucește, cristal
Geamul estic; fundal
Al naturii ce învie.
Casa-e plină de raze
Calde... simt catifeaua
Stând, sorbindu-mi cafeaua;
Mângâierea-i pe obraze.
Parcă totu-i ușor,
Sufletul îmi dă buzna...
Gându-mi zboară la frunza
Cu o albină înspre zbor.
Rândunele-n zefir
Se întretaie grăbite.
Cuiburi, fost locuite,
Le repară în delir.
Câmpul, reavăn de verde,
Tur de golf mă îndeamnă.
Nicio grijă- de însemnă
Aer pur- chiar de-aș pierde.
Iriși, raze răsfrâng,
Flori culoare de ochi!
E oare, semn de ghiochi;
La iubirea ce-o plâng?
Sau, ce văd este cura
Fericirii... eterne?
Căci uitarea se-așterne
Și visez... aventura.
Luminișul e plin...
Mulți, fac foc la grătare.
Codru stă-n depărtare,
De un verde divin.
Pe înspumatele dealuri
Vezi, turcoaz de clăbuci...
De extaz... gând te duci...
Ochii curg ca pe valuri.
Sus, sunt albi, mici de vată
Nourași trecători.
Iar pe pajiștea-n flori;
Stai lungit tu și fată.
Iubitor de Armani,
Amețit de miresme;
Consecința e lesne...
Să dau zărilor... banii?
Cățeluș picotește...
Pe petrolul asfalt.
De-un fior, mă tresalt!!!
Ce-i ce în soare mijește???
De un instant, din alt timp,
O caleașcă modernă...
Vine, în tropot solemnă,
Cu un cal de... Olimp!
Animalul lucește,
Coamă lungă, peri pinteni,
Încordat peste altminteri
Mândru, în jur nu privește.
Toți, se scoală și admiră
Frumusețea măiastră.
Dau mașina... grotească;
Pe-un Pegas ce transpiră.
Sunt topit de uimire.
Stau inert, pielea strânsă.
Ce-i minunea, ascunsă,
Ce-a creat... peste fire?
Și acum, când scriu versul
Pe vecie-s marcat.
Din real, debarcat...
Vreau în cal, să am mersul!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (2 mai 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Pagină de lume
Stau gânditor pe-un scaun, nemișcat, aton
Avalând tot ce-i în jur; imagini unicate,
Căci fiecare clipă-i alta, un abandon
De ce a fost, înspre a fi... și oricui c-o altă parte!
Absorb avid momentum, căci e cât încă "sunt"
Și vreau să-mi fac colaj de-un film în mii de cadre,
Pe rola cu al meu rol pe-o coajă de pământ,
Ce-i voi fi condiment... raclă-ntre candelabre!
O fadă mângâiere o am, fiindcă mă știu
Că-s lume cu de-ai mei și va dispare toată
Odată, căci deodată am fost toți fată, fiu
Și lumi ce-au fost, vor fi cum spițele pe-o roată!
Poate de aceea scriu, pe fila-mi... paginată...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (31 august 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Minunea primăverii
O mulțime de cuvinte
Au dat și astăzi în floare
Peste-a ochilor veșminte
Unele din depărtare
A-nflorit acum uimirea
Albe flori iată se-arată
Surprinzând nemărginirea
Cu privirea ta curată
Peste tot sunt numai flori
În alb e-mbrăcată țara
Căci ai primăverii zori
Și-au depus ușor povoara
Frunzele au răsărit
Peste tot acum în jur
Și cu flori și-au întocmit
Un tablou atât de pur
A dat viața iar în toate
Peste munți și peste dealuri
Cântece nenumărate
Se îmbracă-n idealuri
Mierlele au început
Să își depene iar firul
Dintr-un aer nevăzut
Și-au axat pe strună trilul
Îmbrăcat în bucurie
Totul este transformat
Primăvara argintie
Pe degete ne-a luat
17-04-2018 cluj
poezie de Ioan Daniel Bălan
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Zori de Mărțișor
E ziua când exultă amor
Răsfrânt în raze noi de soare
De-un ghiocel, sărut în floare
La piept de inimi... Mărțișor!
E întâi, din nou nebunul dor
Când lumea iar perechi se împarte
Să-și jure că nimic desparte
Gând pus pe-un vis... De Mărțișor!
E martie, el, sfredelitor
Trezit din gheț, sol revenirii
La caldul pârg, dând rod iubirii
Prinsă-ntr-un fir... De Mărțișor!
E, în aer parcă doar fior
Ce zboară între bărbați, femei.
Cu precădere e ziua Ei
Căci lumea... Ei, e-un mărțișor!
E-un simbol EA... Ce toți o vor,
E EA, renașterea la mor,
E-un feminin, răscolitor...
Și eu, m-anin pe-un piept... O ador!
EA, ne-a dat lumea... Mărțișor!!!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 martie 2017)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Uscate lacrimi
Când mă mai plâng,
Mi se ciupesc din strune,
Întinse, aproape a rupe, bune
Cât încă nu mă frâng.
Când mă despart,
E ca și un ecou,
Ce se întoarce afazat...
Târziu și deformat de hău.
Când încă mai visez,
Sunt ca un curcubeu
Plin de culoare; crez
De-un arc, pe-un defileu.
Când plâns și el dispare,
S-a dus și strigăt, strună,
Culoare... pe uscat se moare...
Cum o pădure, asecând arid, sub dună.
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Gaudeamus igitur
La sfârșit de "teenage" și început de matur,
Am în nări trupu-mi tânăr, zbor îmi e destinat.
De aripi n-am, nu mă plâng, vreau să am al meu tur;
La speranță de amor... și un liceu terminat.
Sunt răscruce de suflet... Să învăț, promovez
"Alma parens", dorită mult mai mult de părinți?
Sau să mor după o fată, cui mă închin, delirez,
Și nu trece pe strada-mi, chiar de-o vreau, scos din minți?!
Repetam în neștire, la materii cerute...
Nicio frază n-avea cel mai mic înțeles.
Zile, nopți, ore, clipe, câștigam în pierdute...
Mă rugam către soartă; eu să fiu cel ales!
Toată lauda mamei n-a servit la nimic.
Nu știa cât de-adânc mă cufund în lectură...
N-am luat primul examen, rezultatu-a fost mic;
"Nesimțiți... ce-au dat note! Nu cunosc ce-i cultură!"
Nu examenul științei, mi-a servit d-etalon;
Doar rușine și fală, ce-mi dau gust de rănit...
Din străfund de emisfere- neuroni eșalon-
Năpustiți de avid, reușesc... mă dezmint.
Într-un octombrie, visul, face loc la real.
Parte sunt frumuseții capitalei de știință...
Bucureștiul m-așteaptă, cavaler fără cal;
N-am putere să cred, sunt inert... neputință.
Totul se întretaie, este un amalgam.
Cei ca mine curg râuri înspre aule multe.
N-am nici timp de repaus... prin oraș colindam.
Eva, zilnic mi-e țel; mici femei, sau adulte...
Ce corvoadă, ce plictis, fals gândeam că e totul!?
Sâmbăta, fiecare, să fii în dans la vreun bal...
Sesiuni de examen, cartea mix... cu norocul.
Zi de zi mai frumos; deveneam cerebral.
Cu băieții să stai, întâmplări ca s-asculți,
Mândru acasă să vii, la părinți, când și când;
Ce-au dat totul ca viața, tu să poți s-o înfrunți...
Telefon tu le dai; nu să dai... tot, cerând!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 mai 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Încântătoare aversă
Mă surprind cu cât de des se întâmplă,
Din ce misterios trecut mă încânt când plouă;
Îmi dă instantaneu senzația de bine, gând mi-mplântă
De ce se cheamă simbolul, ce-i muza, ca o rouă
De miros ud de proaspăt, spălând caste dimineți,
La fel, dar însutit, mai sugestiv ascultând ropot
Cu priviri duse pe-o perdea de fire suspendate, picurii erecți,
Ce din pământ se înalță înspre gri topit de-un clopot
Și-mi taie gând felii subțiri de timp, în multe nostalgii,
Ca din burete mă făcând să curg, la fel broboane,
Dintr-o colină ce-mi lipesc sinapse de prezent, de fost, de-oi fi
Cu picurii ce simt în piept, ce tremură scoțându-mi stări, baloane
Pline de-un har, ce altfel n-am de-s pe uscat, arid,
Numai sub soare ce-mi topește parcă cuget și-aș pleca,
Departe în lene... nu, nicidecum; ploaia îmi dă un gust avid
De spus de mine... Poate-s ocean la bază, de-un meteor, vreo stea...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (22 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Culoarea sufletului (Interogare de pictor)
- Culorile sunt calde și reci,
și nonculori...
Sufletele sunt reci și calde,
și pustii...
Fiecarui om
ar trebui să-i vină o culoare...
Oare ce culore ești tu?
- Eu sunt culoare colorată!
- Culoarea verde?!
este cea mai dragă culoare a ochilor
și a psihicului uman,
care calmează, odihneste...
Dar este o culoare rece!
Roșu?!
Este o culoare care te obosește.
Trezește în tine ură...
suparare...
nervi...
Dar este o culoare caldă!
Ce culoare are sufletul tău?
- Sufletul meu nu are culoare...
Îl simți,
dar nu îl poți atinge...
Îl poți vedea
decât dacă crezi tare în el...
Sufletul meu?!
E un amestec
între albul pur și negrul demonic...
Pictează-mă-n creion,
maine, va fi nevoie de corectură!
- Da... dacă toate sufletele ar avea culoarea lor,
ar trăi pe o paleta...
Dar... Nu...
Nu...
poezie de Anna Panovici din Sfârșit de Autograf (6 august 2010)
Adăugat de Anna Panovici
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pegas
În tropot de cai năvălesc cavaleri
Pe coamele-n vânt și grebăn 'n sudori,
Cu pinteni lovesc în flanc, în subsuori;
Nu știu de-s jockey sau de sunt ieniceri.
Zăbale-s în spume și gât încordat;
Sunt mândri, cu piept în fileuri de mușchi...
Înalță genunchi în galopul ritmat
Și cal, călăreț, sunt un trunchi și vipuști.
Din coapse, mănunchiuri gluteii se umflă
Cu linii de fascii ce-i întretaie,
Urechi au mișcare perpetuă, ascultă;
Cravașa-i doar simbol, ce ciucur o-ndoaie.
Cu nările-n vânt de profunde-aspirații
E-un scrâșnet, în goana nebună, de hamuri...
E mort de mîndria de-avea incantații;
Cu coada în vânt, e la finish, cu lauri.
E simbolul forței strunită de minte,
Atlet al naturii, e prin excelență...
E brutus miotic, cabalul cuminte
Și mândru-i sunt parte de cal-existență!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (2 august 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Raze și praf
E doar un salon și e gol,
dar totu-i scăldat în lumină,
căci ziua, cu milă creștină,
a pus peste el monopol
și face ca fire de praf
să zboare, zburdalnic, prin raze,
cuprinse de stranii extaze,
iar eu sunt ales coregraf.
Le fac să se-adune în flori,
în scaune, mese, ghivece,
pe ziduri le fac să se-aplece
ghirlande în multe culori.
Lipsesc trandafirii-n decor,
dar praful din nou mă ajută,
și iată, pe-o masă-apărută,
o vază-i formează, ușor.
Visez, eu, etern visător,
cu ochii mijiți în lumină,
și-mi pare c-aud, în surdină,
o muzică veche, de dor,
Și, fără să scot un cuvânt,
te simt alipită de mine,
mișcându-ți, cu gesturi feline,
un trup - adiere de vânt.
Din soarele toamnei un dar
pe care îl strâng între brațe,
dar raze zburdalnice, hoațe,
te fac să-mi apari... și dispar.
Iar tu... îmi rămâi. Nu e soare,
dar ești, nu erai plăsmuire,
iar eu te privesc cu uimire:
"Ce ești?" "Eu sunt dulcea visare".
De-afară privește un nor
și-ntunecă iute-o fereastră,
făcând-o să pară albastră
în clipele noastre de-amor.
În timpul ce sună-a târziu,
prin suflete îmbrățișate
se-adună simțirile, toate.
Salonul cu praf... nu-i pustiu.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Trepte
Mă uit la niște pui din coșul de nuiele
Și-i văd plăpânzi, nevinovați, pe toți cei patru;
Mici, blană diferită, încă orbi cu roză piele,
Toți puf, motani ce dorm îngrămădiți un' peste altu'.
O fi la fel la scara universală, oare,
Din când în când în gând un colț de ochi fugar
Și cu priviri de asemenea întrebătoare;
Ce va fi mâine om, sistemul planetar?
Căci știu, la rându-mi curs pot da de vreau,
Pentru că văd, stau și admir și-s protector...
Deci sunt destinul eu și întâmplătorul pot să dau...
În fond, sunt dintr-o scară un decident, decis de-un Creator!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pădurea
Încântătoare maiestoasă...
Visări de-nalt, printre poteci.
Îi simt suflarea răcoroasă
De trunchiuri zvelte, ape reci.
Ce mic sunt printre colosali
Cu vene groase-n rădăcini...
Miresme de giganți florali
Se scurg din vârfuri de tulpini.
Mă simt în trup de uriaș
Ce-mi dă fiori de neștiut.
Îmi caut riduri de făgaș...
Mă simt infim, sunt un pierdut.
Iuțesc și inimă și pas,
M-afund în pat de frunzăriș,
Am gât uscat, sunt în impas...
... Ajung, mă scald în luminiș.
E plin pământul de verdeață;
E reavăn, cu mirosuri fine.
Narcise-mi dau parfum de viață...
E tril și zumzet de albine.
M-afund cu pieptul printre flori,
Jur-împrejur e-un verde sobru.
Sunt mii de falnici slujitori...
Rămân cu ei... copil de codru!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (12 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Suflet de român
Munții-mi sunt sufletul
ce zboară liber peste nori,
Marea mi se oglindește-n
ochii ce-mi privesc necontenit
spre orizont,
pădurile-mi sunt gândurile
ce-mi freamătă fie zi, fie noapte...
Născut român, liber sunt si am să fiu,
cât timp gându-mi zboară liber deasupra munților semeți,
cât timp marea-mi cântă-n timp ce eu o privesc,
cât timp pădurile-mi dragi îmi povestesc despre dragostea ce-o poartă ploii...
Născut român, natură sunt,
mă-ndrăgostesc de verde primăvara,
iubesc stele mii ce mi se-arată noapte de noapte vara,
plâng in ritm de ploaie blândă toamna,
iarna târziu, pe terminate, dor de primăvară mi se face...
Natură sunt,
dragostea ce-i port mi-o scriu pe nenumărate foi,
până-n ziua aceea de nu ar mai veni.
poezie de George Svet
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fructul Unirii
Mă pipăi să mă simt din cine, ce-s făcut
Și degetul pe frunte l-apăs până la scoarță,
Ce-i doar cotiledon ce crapă plai, să scoață
Dor din străfund și vis de-o mare ce sărut.
Pe sternul fremătând pun palma-n jurământ
Să nu-mi pierd echilibrul ce de-un podiș mă leagă,
Că pot să stau să-mi mângâi privirea tot pribeagă
Cu piscuri împrejur și dealuri, de-un pământ...
... Ce brațe îmi întinde cum aripi de-un cocor
Avid mesaj să ducă; pe ape curgătoare
S-adune, de sunt lacrimi, să le usuce-n soare
Și să-mi întindă suflet pe-un curcubeu, în zbor.
Și tălpile-mi înfig în delta de-un mâl scurs
Ce-a adunat demult amarul de-o sudoare
De-ai mei ce s-au trecut muncind până ce doare
Să-și lase miere în trunchiuri, hrană la neam, la urs.
Adie de răsuflu -ce-i cald și peste opreliști
Unde mai sunt de-ai mei- același grai ce-l scriu
Să pot să-i am din nou alături, să reînviu
Ce-a fost mereu o glie sfințită de priveliști.
Sunt tot, un adunat și port nestins iubire
Ce mi-a fost dat să duc, cum frunza ce înverzește
Să nască din căuș o țară ce înflorește...
Dacă țin pumnul strâns, să-i întregesc Unire!
Pios, cinstesc trecut de castă întocmire!...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 ianuarie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cafeaua amintirilor...
Îmi beau cafeau amintirilor în pace,
În mijlocul naturii verde, vii,
Cu ochii mijiți spre răsărit de soare,
Nu sunt la mare,
Ci în râu de munte rece,
Stau pe un pietroi secular,
Iar limpezimea apei agitate,
peste picioare îmi trece
Ca timpul neînfrânat..
Cafeau amintirilor e încă caldă
Și glasuri vii de ieri o însotesc,
Le-aud parcă ar fi aievea lângă mine
Și recunoscătoare sunt
Pentru rostul lor sfânt
Ce abia acum îl prețuiesc,
Căci n-am știut s-o fac la timp.
Îmi beau cafeaua amintirilor
Sub marea cerului senin de vară,
Ce în concerte vii și-acuma mă răsfață,
Retina de mi se ofilește...
Tot văd tablourile de altădată
Căci mintea încă nu mi-e obosită
Și amintirile în rime defilează.
Îmi beau cafeaua amintirilor
Împărtășind frumosul, utilul
Și comicul vieții cu cei dragi,
De straje e tot soarele de-atunci,
Ce cald mă mângâia pe creștet,
La micile și marile secrete,
Părtașe fiind și Luna în nopțile adânci.
Îmi beau cafeaua amintirilor cu drag,
Chiar dacă am avut și clipe nedorite...
Încerc să nu mi le aduc aminte,
Căci sufletul râvnește creștinește
Pentru viitorul plin de speranțe în larg,
Căci viața pământeană e plină de dorințe.
Nu vreau cafeaua amintirilor răcită!
Vreau să o duc călduță spre înalt.
poezie de Valeria Mahok (12 aprilie 2019)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!
Solare
Oricât de mult s-ar fi epuizat păreri pe temă,
Mi-e gând, la fel de cald, la pielea ce-mi dogoare,
Mă îmbăind pe-un scaun undeva, sclipind de-un soare
Doar cât o bilă de popice... un diamant topit în cremă...
... Ce-mi mângâie dintr-o imensitate corpul, gând,
E mai mult de putere, minții, globu-aprins de lavă;
Îmi luminează vise, câmp, păduri, oceane purtând navă...
Și nu de azi, de ieri... de când mă știu la coada vieții, rând.
Și pe egipteni îi înțeleg, chiar de-i tardiv, cuprinși în venerație,
E atât prezent în ce-i, că de-l ignor parcă mă doare.
Deci lor mă închin la cât din timp și-au dat pentru visări solare
Și încerc să mă răscumpăr, când și când... înspre sursa-mi de inspirație.
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Anotimpul renașterii
Anotimpul renașterii
Iarna rece dar frumoasă
Cam cu greu se dă plecată
Vine greu și-i răcoroasă
Primăvara fermecată.
Cel mai plăcut anotimp
Dar și cel mai așteptat
Mieii zburdă peste câmp
Viața renaște treptat.
Primăvara încet sosește
Se mai văd curgând șiroaie
Zăpada se cam topește
Pe alocuri sunt noroaie.
Printre ramuri se strecoară
Raze aurii de soare
Păsărele în triluri zboară
Ghioceii sunt în floare.
Mugurii dau să plesnească
La copacii îmbobociți
Unii stau să înflorească
Alții se fac înfruziți.
De pe tot, din ascunzișuri
Tot ce-i viu iese afară
Că să-și facă noi culcușuri
Pentru când se lasă seară.
Peste văi și pe coline
E covor imens de flori
Roiesc fluturi și albine
Prin miros îmbietor.
E miros de iarbă verde
Vâlvataie pe ogoare
Primăvara așa începe
Se aud zgomot de tractoare.
Vremea caldă de afară
Mângâie privirile
Face viața mai ușoară
Și ne cresc puterile.
Păsările migratoare
Pe la cuiburi se adună
Zboară și fac rotocoale
Pan'ce rămân împreună.
Anotimpul învierii
Ne aduce bucurie
Face inimii placere
Primăvară-i poezie.
Primăvară ești faimoasă
Reînvii natura toată
Tu ești cea mai arătoasă
Și cea mai frumoasă fată.
01.03.2021
Angelin Leru
poezie de Angelin Leru din compoziție proprie
Adăugat de Angelin Leru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vlacav (Închinare lui Vlacav Havel, dramaturg martir și fost președinte al Cehoslovaciei, cu ocazia zilei înmormântării)
Îmi duc culpabil crucea cu semn de ortodox
Oriental, de patimi cu nesătui de sânge
Ce-i am, plini de păcate, negrii precum un cox
Pe lanțul plin de gene de un popor ce plânge.
Și ultimii-s mai răi, că le-s ostatic, îs vii,
Îmi scrijelesc perverși pielea, mi-o iau cu gheare
Și morții mi-i reneagă, mă mint, te mint, să știi
Că sunt benefici, sfinți, călcându-ne-n picioare.
Sunt curve mișelești ce-au lins în scurs de bale
Tiranul prost și mândru de-un neam îngenunchind
Și-apoi s-au șters la gură și-au făcut semn de zale
De lanț, spunând c-au fost ei pedepsiți... Rânjind.
Așa-mi rănește suflet Ion, zâmbet de crime
În haită cu Adrian, un Gelu mă sfidează
Cu ochi de asasin, Petre-i rai de ruine
Și toți își joacă rol, iar Sergiu-i dirijează.
Și-s mulți că tagma-i mare, aceeași-s dealtădată,
Cu toți martiri pretinși că-s ei pedeapsa-n sine
Și cred că dând din ce-am, biserici făcând gloată,
Își spală creier, sânge, în preoți ce-s mulțime.
N-am învățat nimic, refuzăm învățatul
Și de la alții puri și moi cum catifeaua
Și de la cei de-ai noștrii, fugiți riscându-și datul...
Ne autoflagelăm tot invocând beleaua.
Suntem fără noroc, ce l-am înmormântat
Cu Rațiu, c-un Coposu și-nmormântăm cu Rege,
Căci ce-s scursuri noi credem, nu un Havel arestat,
Ce-a suferit și-a scris cu sufletul pe lege.
E simbolul Vlacav, de-o lume ce-i apusă
Și de-un popor tăcut și demn, lovit de soartă,
Împins de răul estic, de libertăți răpusă,
Ce și le-a vrut popor și-o țară vrută moartă.
Îi plâng astăzi pe cehi, slovaci, îl plâng pe Havel
Vlacav, îl am exemplu, mă plâng amar pe mine
Că n-am avut noroc, trăiesc în Turnul Babel
De hoți, analfabeți, de proști, corupți... Nu-i bine!!!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 decembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Au fost scrise 3 comentarii până acum.De n-aș fi
De ce nu sunt o floare
Să-nmiresmez puțin
Culoare, s-am candoare...
Perpetuu s-am destin?
De ce nu-s pom, n-am muza
Să dăruiesc inele,
Să mă însor cu frunza
În cânt de turturele?
De ce nu sunt ogor
Să-mi recoltez perenul,
Cu maci să mă-mbujor...
Timp să mi-l fac refrenul?
De ce nu sunt văzduh
Să fiu tot plin de triluri,
S-am zbor ușor de duh,
Să n-am vămi în exiluri?
De ce nu sunt un nor
Și de mă plâng arar,
Să mă reînalț fuior,
Cum gândul selenar?!
De ce nu-s curcubeu
Să m-arcuiesc spre cer;
Pictat culori de zmeu
Cu suflet giuvaier?!
De ce nu sunt un munte;
Suiș spre infinit?...
Chiar tâmple de-am cărunte,
Apus s-am răsărit!
De ce nu sunt un val
S-ating nud de sirene,
Să mă întind pe mal,
Să mă renasc alene?
De ce nu sunt pământ
Că mă hrănesc cu el?
De ce n-alerg ca vânt
Aiurea, să n-am țel?
De ce nu sunt destin;
Fir de-un buchet, o floare?...
Să-ți storc un fin suspin
În dar, l-aniversare...?!?
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (29 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iubirea un har
Îmi pari, iubito, o regină,
Crăiasa Munților Carpați
privirea ta este divină,
eu, Radu de la Afumați.
Vino în brațe să te strâng,
iar sânii să îi simt la piept,
vreau inima să ți-o străpung,
cu versul unui biet poet.
Părul în valuri să îți cadă
pe umerii albi, dezgoliți,
iubirea să fie o dovadă,
un dar ceresc, ce-i de la sfinți.
Raze de lună argintii
beteală să-ți fie în păr,
dorințele rămân zglobii,
purtând dulceața lor de măr.
poezie de Ion Răduț din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
O altă primăvară
S-a copleșit pământul
De-un reavăn de parfum,
E-o adiere vântul,
Sunt zâmbete pe drum.
E-un tril nestăpânit
De gingași zburători,
E-un zumzet de mierit
Prin alb omăt de flori.
E-o atingere suavă
De-un cald de pluș, de aer...
Un clopot bate-n slavă
Umplând inimii baier.
E corpul ca o sită
De pori deschiși extazic
Iar dragoste-s ispită
Și gându-i iar afazic.
Se umple piept de zbor,
Se reînviu speranțe,
E rutul iar fior...
Necazuri iau vacanțe.
Imașu-i plin de miei,
Se umple văz de verde
Și moșii-s tinerei...
O lume-ntreagă fierbe!
E-o singură dorință
În lume... Să nu piară
În veci amor, credință...
... Căci primăvară-i iară...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (19 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!