Suflet de român

Munţii-mi sunt sufletul
ce zboară liber peste nori,
Marea mi se oglindeşte-n
ochii ce-mi privesc necontenit
spre orizont,
pădurile-mi sunt gândurile
ce-mi freamătă fie zi, fie noapte...
Născut român, liber sunt si am să fiu,
cât timp gându-mi zboară liber deasupra munţilor semeţi,
cât timp marea-mi cântă-n timp ce eu o privesc,
cât timp pădurile-mi dragi îmi povestesc despre dragostea ce-o poartă ploii...
Născut român, natură sunt,
mă-ndrăgostesc de verde primăvara,
iubesc stele mii ce mi se-arată noapte de noapte vara,
plâng in ritm de ploaie blândă toamna,
iarna târziu, pe terminate, dor de primăvară mi se face...
Natură sunt,
dragostea ce-i port mi-o scriu pe nenumărate foi,
până-n ziua aceea de nu ar mai veni.

poezie de George Svet
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fi român

Că sunt român, o ştiu prea bine,
Căci sunt născut pe-acel pământ,
Dar chiar mai mult, şi mult mai sfânt,
Ea, România s-a născut în mine.

A fi român nu-i doar un nume,
Nici România doar un loc,
A fi român e-un tainic foc,
Ce-l port cu mine oriunde-n lume.

A fi român nu e doar grai,
A fi român nu stă în straie,
Nici doar a şti corect a scrie,
A fi român e-un colţ de rai,

Ce-l porţi în suflet zi de zi,
Asta înseamnă a fi român,
Şi ştiu c-aşa o să rămân,
Oriunde-n lume voi trăi.

Că sunt român, da mă mândresc,
Căci Dumnezeu aşa a vrut,
Să pună-n chipul meu de lut,
Şi-un strop din tot ce-i românesc.

poezie de Marius Alexandru (martie 2024)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte de noapte

la naştere o ursitoare
cu părul roşu din câlţi
m-a blestemat să bântui
fantomă rea după moarte
şi de un timp năpăstuiesc
noapte de noapte

nu te întrista nu plânge
nu e chiar atât de rău
de cele mai multe ori îmi place
şi zburd şi râd în hohote
peste flăcări peste ape
noapte de noapte

doar că acum
e lună plină şi mă strigi
şi palmele mele
în gheare se prefac
dinţii în colţi fioroşi
plini de sânge
iar ochii în lasere
flăcări sângerii
şi-mi e frică că ai să te sperii
c-am să te pierd
şi deja am plătit prea mult
şi timp numai e
dragostea mea lumină lină
ascultă-mi şoaptele
ce ţi le aduc la urechi
noapte de noapte

respiraţia noastră
ca nişte nori argintii şi reci
rămâne suspendată în aer
ca o statuie de gheaţă fumurie
noapte de noapte

poezie de Petre Ioan Creţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt român

Eu sunt român şi-ţi cânt în româneşte,
Iar când iubesc, o fac în limba mea.
Cuvântul "dor" e doar în limba noastră
Şi-aici s-adorm, eu îmi propun, cândva...

Eu sunt român şi-s demn, fără orgolii
De mai şarmant, mai bun, sau mai moţat,
În plaiul geto-dacic îmi am seva
Şi-aici îmi trăiesc timpul ce mi-e dat.

Eu sunt român şi frunza care-mi bate
În geam, cu insistenţă-n mângâiere,
Eu o iubesc cu posesivitate
În timp şi spaţiu, până la durere!

Eu sunt român şi ochii-mi înconjoară
Cu venerare patria natală,
Cu braţele deschise către lume,
V-aştept români, să reveniţi în ţară!

Eu sunt român şi vreau să fie pace
Cu neamuri megieşe şi-ntre noi,
Să ne iubim, să ne conducem bine
O glie încercată de nevoi!

poezie de Dan Mitrache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veşnic copilărie

Mi-e frică să mai ies pe stradă
Că-s încă-n infantilitate
Ştiută, castă, doar de mine
Păstrată cu timiditate
Aşa cum cânţi o serenadă
În ascuns, de dor, printre suspine...
Am tot aceleaşi dragi plăceri;
Să zburd gând liber, fără gânduri,
Să mă scald vara în Doftana
Desculţ, să simt piatra de prunduri...
Să nu-mi fac temele de ieri...
Să mă pitesc când vine mama.

Şi-acum am muzica manie;
Ascult la fel pe Holiday,
Râd, plâng cu el, sunt meloman.
Am dragostea la fel, holtei
Şi nu-i cunosc, la fel, chimie,
Un repetent la... timp. Golan
Alerg, m-ascund ca la trei ani,
Privesc desene animate,
Mă joc de-a mama şi de-a tata
Şi râd de glume nesărate,
Ajung să cer, când nu am bani...
Visez, pe când făceam armata.

Mă deranjează politeţea
Cu "dumneavoastră" în loc de "tu".
Mă-mbrac la fel ca-n tinereţe,
La escapade nu spun.... nu!
Mă-ncânt şi-acum de frumuseţea
De un parfum... pe suave feţe.
N-am nicio stavilă la vise
Cred încă tot, sunt un naiv,
Învăţ şi-acum, citesc romane,
Mă-ndrăgostesc, în laitmotiv...
Adesea, chiar de-s compromise
Iluzii ce-am,... sunt mii-vulcane!

Privesc oglinda-nşelătoare
Că nu-mi văd zilnice schimbări
Şi-am sufletul o poezie...
Sunt un volum de întrebări!
Nu-mi mai sărbătoresc anii... vărsare,
Rămân aşa... copilărie!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (22 iunie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anotimp înstrăinat

Mă simt de primăvară-nstrăinat
Şi sufăr că n-am voie s-o iubesc,
Sunt liber dar mă simt întemniţat
Când ochi de monştri sadici ne privesc.

Ce trist a mai trecut un anotimp...
Doar ţie, Doamne, mila o cerşim,
Să nu dispară din al vieţii timp
O primăvar-aşa cum ne-o dorim.

În vara senină ce-o să vină,
De temniţe, de boli să n-auzim,
Gândul bun să iasă la lumină,
În pace şi iubire să trăim.

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sânge şi os de român

Născut în urbe sau cătun
Sunt mândru, Doamne, că-s român,
În oase port romani şi daci,
În sânge cântecele dragi.

Port curcubeu-n trei culori,
Pun pe morminte mii de flori,
Mă-nalţ pe munţii plini de soare,
Înot pe valurile din mare.

Sunt spuma crezului şi-a vieţii
Pe orizontul dimineţii,
Sunt un simbol de libertate,
Dorinţă veşnic de dreptate.

Oricând sunt vatra de jeratic
Ce arde-n energie static,
Dar sunt o energie-n toi
Când ţara-i zid făcut din noi.

Totul nu-s vorbe,-s mărturii
Pentru cei morţi, pentru cei vii
Că Doamne-am crezu-nalt şi bun
Că-s sânge şi os de român!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragoste fragedă

Peste verdele-n neştire, plouă lacrimi de iubire,
Cântă-n fiecare floare, dragostea ca o chitară.
Cântec nou, de înflorire, străluceşte în privire
Şi iubesc, a câta oară, ochii tăi de primăvară?!

Cântă-n fiecare floare, dragostea ca o chitară
Iar zefirul unduieşte firul ierbii ce-mi zâmbeşte.
Pădurile şuşotesc, frunzele se-nveselesc
Şi obrajii-mi se roşesc, c-au aflat cât te iubesc!

Cântec nou, de înflorire străluceşte în privire.
Primăvara dă de ştire, vieţii de a ei sosire
Şi mă-nvăluie-n iubire, armonie, strălucire
Şi iubesc a ei menire şi iubesc, iubesc, iubire!

Şi iubesc, a câta oară, ochii tăi de primăvară,
Geana şi clipirea lor ca petala florilor,
Florilor de viorea care-mi ascund dragostea
Şi mă rog, iar să mi-o dea, ca să gust amar din ea!

Peste verdele-n neştire, plouă lacrimi de iubire
Cântă-n fiecare floare, dragostea ca o chitară.
Cântec nou, de înflorire străluceşte în privire
Şi iubesc, a câta oară, ochii tăi de primăvară?!

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Între verde şi albastru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Erezia celor trei ţări româneşti

Motto: "Ştiu că sunt liber, dar simt că nu sunt." (Eugen Ionescu)

Dragostea nu poate fi îngrădită de cuvinte
Sârma ghimpată îmi străluceşte
doar
pe
frunte
În călimară
luminează
doar
otrava amintirii
Tatăl meu
a fost chemat
urgent
la
miliţie
Şi
sfătuit
să asculte
doar
vocea americii

Fără comentarii
vă rog

Sunt din ce în ce mai liber

Trăiască trăiască trăiască
Moldova
Ardealul
şi
Ţara Românească

Semnat

Alt Român Fericit

poezie de Costel Zăgan din Doine de (s)pus la rană (10 februarie 2018)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ploaie

am mângâiat clipa, în ploaie
în tristă uitare
la capăt de mare
pescăruşi albi ţipă în zare
visare, chemare, uitare
în zbor ating duios gândurile apei
pescăruşii zboară pe ţărmuri de mare
e târziu şi e noapte
freamătă timpul în cer
tăcerea plânge în ploaie
sunt orbul uitat pe o cărare
ce cântă plângând
la margini de mare
aştept chemarea
ce lungă e aşteptarea
de noapte, de noi
ce lungă e veghea
aici, între voi
tăcerea plânge în ploaie

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De va fi, va fi, într-o zi

sunt liber
nu mă atrag nici oamenii,
nici vorbele lor mincinoase
liber în cer
să zbor, să visez şi să mor
m-am întâlnit într-o zi cu eternitatea
la o nuntă în cer
nu m-a cunoscut
se coc azi boabe de struguri în vie
raza de soare se frânge
cine să vie, în vrie
nu spun nimic
nici bun, nici rău
rătăceam, pierdeam galaxii în lumina divină
eram un strop efemer de lumină
în timp şi în gând
mă întâlneam uneori spre seară, cu mine
vorbeam
eram o lumânare aprinsă în negura lumii
durerea o aruncasem departe
inima nu a plecat
doar cântecul s-a oprit, a stat
eram aici de la începuri
un spirit născut între ape
nu trăiesc aici
sunt un ocean
fără început, fără sfârşit
azi sunt nebun
liber şi fericit
şi de va fi, va fi, într-o zi...

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu duc o viaţă foarte grea din punct de vedere prieteni căci n-am timp să mă ocup de nici o relaţie. Tot timpul liber (închipuie-ţi şi tu ce timp rămâne liber după ce dai 18 concerte lunar) îl sacrific Filarmonicii ca intendant. Dar lucrurile merg excelent. Opoziţia presei şi a publicului a fost complet învinsă. E greu pentru ei să vadă în fruntea Filarmonicii un tânăr şi mai ales român.

Sergiu Celibidache în Scrisori către Eugen Trancu-Iaşi (2009)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întotdeauna "eu"-l e mândru de ceva şi e distrus de depresiv, dezamăgit de altceva. Ai observat asta: "Sunt mândru că sunt român, sunt mândru că sunt femeie, bărbat, politician, credincios, frumos, etc, etc,. E un lucru extrem de straniu. O etichetă/rol - cel de a fi mândru/mândră - e încântată de alte etichete/roluri cum ar fi: femeie, român, soţ, bunic, tătic şi cimpanzeu. Dar cine ar vrea să fie mândru că nu e mândru? Cine spune: "Sunt atât de mândru că Nu Sunt?" Toţi vor să fie câte cineva, dar nimeni nu vrea deplina Libertate a Nimicului, a Simplităţii nespurcate de gând. Pentru că a fi într-un rol scris de gând înseamnă musai, a fi în suferinţă. Aşa că lasă-l pe "A Fi" complet liber de toate ofertele ultra-generoase ale gândului şi vei recunoaşte că libertatea şi fericirea sunt adevărata ta natură.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gând hoinar peste zăpadă

Gândul meu hoinar străbate
noapte neagră, fără stele,
coborând încet spre casa
unde zorile-am văzut.
Printre dealuri se abate
vântul care cântă jale.
Tinda case-i o ruină
ce se pierde-n amintiri,
iar ferestrele uimite
mă privesc ca pe-un străin.
În grădină, florile sub gheaţă
stau în aşteptări necontenite,
să răsară-n primăvară
tinere şi parfumate.

Gândul mă îndeamnă
peste pragul casei să păşesc
să privesc pereţii
scorojiţi de timp.
Dintre rame înnegrite
mă privesc tăcuţi şi cu dojană
cei ce au fost şi nu mai sunt.

Ca un bulgăr de zăpadă
gândul mă loveşte-n faţă,
aprind candela iertării
către cel urcat pe cruce.

poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte bună, femeie !

Bună seara, femeie!
Sunt bărbatul care nu a ştiut
să-ţi spună "bună dimineaţa"
sau "bună ziua"!
Acum, e...
Seară!

Bună seara, femeie!
Sunt bărbatul aflat în toamnă,
care şi-a pierdut primăvara şi vara.
Acum, rămas cu un singur anotimp...
Iarna!

Bună seara, femeie!
Sunt bărbatul care şi-a pierdut
orele şi minutele!
Acum, am rămas doar cu fărâme de timp...
Secunde!

Bună seara, femeie!
Sunt bărbatul care a văzut bine,
dar nu te-a zărit!
Acum, aş vrea să pot zări,
dar nu pot, sunt...
Orb!

Bună seara, femeie!
Sunt bărbatul care a pierdut căldura
pieptului tău!
Acum, aş vrea să mă încălzesc,
dar e frig şi eu sunt...
Rece!

Bună seara, femeie!
Aş vrea să-ţi spun "bună dimineaţa"
sau "bună ziua"!
Dar nu mai pot...

În curând,
Noapte bună, femeie!

poezie de Ion Apostu (28 ianuarie 2015)
Adăugat de Ioana acsuraM
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peşte

Doar petala soarelui la apus a mai rămas în ochii lui
Oricum va mai fi şi mâine timp pentru a sparge oglinda
El plin de deferenţă locuieşte-n oraşul H
Un plop zboară în jurul lui
Privind întâmplător în sus vede
Fum alb de oase plutind deasupra unui horn
Sau poate sunt fluturi?

Îşi freacă aripioarele şi se gândeşte
Între timp alburiul de dincolo de geam devine miriade de luminiţe
El este singurul erou a mii de poveşti
Numai scuturând dorsala ar putea provoca încă un dezastru
Întorcându-şi ochii în sus...
Priveşte! Solzi aurii dar nu sunt înotătoare
Ce fel de peşti sunt aceştia?

Mai târziu ghemuit sub streaşină
Mănâncă un fruct numit lună
Scuipând seminţele zdrobite spre cer
Ele devin stele
Pe vârful limbii reci ca gheaţa
Simte un parfum de zăpadă arsă
După un timp ridică o piatră,
Valsează de-a lungul zidului
Face piruete împrejurul fântânii secate
Apoi privind în jos
Nu-şi mai vede faţa.

poezie de Luo Fu, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu ochii supuşi

nu mă mai cred ocolit de cuvinte
ţin aproape
mă joc în tăcerea lor plină de înţeles

tu mă simţi abătut
mă laşi să privesc departe
cu ochii supuşi

îmi adun gândurile şi le las liber zborul
îmi aniversez plăcerile de care îmi aduc aminte
şi mă bucur ca un copil

port în trup durerile acumulate cu anii
încerc să nu mă plâng
rup din ele cu dinţii strânşi
mă conving singur că nu există
şi deschid larg uşa să scape în lume

angoasele vremii sunt peste tot
nici nu ştiu cum să mă feresc
acum sunt mai aproape de tine
şi nu mă vezi

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima cruce

se sfarmă lumea
şi pietre se frâng
pe treptele vieţii
mă aşez ca să plâng
n'am nume, n'am fraţi
regretele sunt bete
eu zac
singurul om dintre cei ultimi damnaţi
lângă mine
zac sicriele goale
pe pagina ruptă aştern cuvinte şi plâng
nici stele nu cad
e linişte în jur
eu scriu cu morţii plângând
se sfarmă cuvinte
mi-e dor să plec şi să mor într-un gând
între mine şi cer nu sunt scări
le vândusem într-o noapte de beţie
pe două ţigări
nu am timp de plimbare
o viaţă pierdută şi goală
tăcere, visare, ratare
păşesc pe cărare
printre morţii încă vii
mă despart, mă împart între cele
m-am născut ca să mor
azi trăiesc ca să plâng
şi scara e ruptă şi timpul coboară aiurea
mă aşteaptă ultima poartă
paşii mă dor
şi iar fug
mă aşez lângă cruce
între mine şi ani
adorm iar în ploaie
stropii mă ard şi iar plâng

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Replici

Poetul

Tu eşti o undă, eu sunt o zare,
Eu sunt un ţărmur, tu eşti o mare,
Tu eşti o noapte, eu sunt o stea
­Iubita mea.

Iubita

Tu eşti o ziuă, eu sunt un soare,
Eu sunt un flutur, tu eşti o floare,
Eu sunt un templu, tu eşti un zeu -
Iubitul meu.

Tu eşti un rege, eu sunt regină,
Eu sunt un caos, to o lumină,
Eu sunt o arpă muiată-n vânt -
Tu eşti un cânt.

Poetul

Tu eşti o frunte, eu sunt o stemă,
Eu sunt un geniu, tu o problemă,
Privesc în ochii-ţi să te ghicesc
­Şi te iubesc!

Iubita

Îti par o noapte, îti par o taină
Mutată-n pala a umbrei haină,
Iţi par un cântec sublim încet ­
Iubit poet?

O, tot ce-i mistic, iubite barde,
În acest suflet ce ţie-ţi arde,
Nimica nu e, nimic al meu ­-
E tot al tău.

poezie celebră de Mihai Eminescu (1869)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte blândă

Noapte blândă, liniştită
Ce-mi inspiri versuri şi rime
Nu pleca de lângă mine
De luceafăr blond vrăjită!

De privesc din nou la stele
Ascultând tăcerea ta,
Tu iar zbori prin casa mea
Ca o caldă adiere.

Luna pare obosită
Moţăind pe-un palid nor,
Noaptea se stinge de dor
Şi lumină izgonită.

Pleci acum după o vreme
Să-i fi astrului iubită,
Noapte blândă, liniştită
Nu pleca aşa devreme!

poezie de Emil Utalea (5 noiembrie 2020)
Adăugat de Emil Utalea
Comentează! | Votează! | Copiază!

şi totuşi cred că m-am născut cu mine

nici nu mai ştiu
de când mă ştiu
sau poate
m-am născut
cu mine,
era tot noapte
vara'ntr-un târziu,
când bolta-şi poartă
stele la chipiu

nici nu mai ştiu
de port un nume
sau de sunt
zodie'n pronume,
mi-au pus în apa
de botez poeme,
să mă tot tulbur
prin trileme

nici nu mai ştiu:
am fost la şcoală?
sau ploaia clipei
m-a'nvăţat cuvinte?
vedeam sub pleoape
umeda escală
când poezia'n ochii
croia, veşminte

nici nu mai ştiu,
sunt eu? îmbătrânesc?
sau ridurile'n anii scurşi
le tot doinesc
povara trupului
prin vlagă o sleiesc
şi de la capăt
punctu-l pun
pe: te iubesc

poate că m-au lăsat
ca să mă nasc
s-ajung în pomul
vieţii mele vreasc
din câte oase
carne-aş vrea să-ţi fiu
c-am două mâini
şi sângele cu care scriu

privesc la rânduri
descifrând Lumina
sărut Iubirea
ce-a-nflorit retina
între poeme
irişii-i frământ
mă simt regină
chiar de-s om de rând

şi totuşi cred că
m-am născut cu mine
fiindc-altcuiva
i-ar fi prea greu
să-şi ţină mintea
trează'ntre ruine
şi sufletul în mâini,
de Dumnezeu

simt dor de viaţă
de-adieri de vânt
simt ploaia
şi natura'ntr-un Cuvânt
şi chiar de nu mai ştiu
de când mă ştiu
e-atât de bine...
că mi-e dat să-mi fiu!

şi totuşi cred
că m-am născut
cu mine

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!