Mi-i dor de Eminescu

Mi-i dor de Eminescu
Şi de al lui vers sublim,
Care este ca un soare
De dragoste şi lumină plin.

Mi-i dor de floarea albastră,
De luceafarul sfânt.
Dor o să-mi fie de Eminescu
Până la mormânt!

Şi după moarte poate ne vom întâlni
Şi unul altuia
Versuri frumoase ne vom citi,
Aşa cum fac eu în fiecare zi!

Căci, da, poetul a murit,
Dar versul lui v-a trăi până la infinit,
Căci a fost scris
De un suflet care toată viaţa a iubit!

poezie de Vladimir Potlog (18 mai 2010)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eminescu e cu noi

De –ar fi pământul pustiit de vânt
Sau inundat de ploi,
Şi soarele s-ar ascunde pe veci după nori
Să nu ne temem de întuneric
Căci Eminescu e cu noi.

De-ar fi să ne scoată plopii din rădăcină
Sau de ni s-ar parea viaţa o ruină,
Să nu cedăm, să nu dăm inapoi
Căci Eminescu e cu noi.

De-ar fi să ne omoare tot cea mai rămas sfânt în noi
Cum se omoară soldaţii în război!
Să nu ne temem de dânşii
Căci Eminescu e cu noi.

Căci versul lui e o lumină lină
Care din cer a coborât
E ca o mană divină
Pentru cei care l-au iubit şi îl iubesc la infinit.

poezie de Vladimir Potlog (25 ianuarie 2011)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-i dor de copilărie

Mi-i dor de copilărie,
De al ei vers sublim,
Aş vrea acum cu dragoste
În faţa ei să mă închin.

A fost grea, a fost uşoară,
Dar a trecut cum trece
O zi caldă de primăvară.

S-a scuturat ca floarea cea de tei,
Dulcea mea copilărie,
Lumina ochilor mei.

Nu se mai întoarce
Visul cel sublim,
Care a fost odată
De lumină şi căldură plin.

poezie de Vladimir Potlog (15 iunie 2012)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eminescu

Eminescu a fost, este, şi o să mai fie,
El a scris cea mai frumoasă poezie,
El nu a murit şi nici nu va muri,
El a iubit, iubeşte şi va mai iubi.

Versul lui este un simbol al omenirii,
E ca un balsam pentru a noastră fire,
E ca un dor nemuritor,
Eminescu este al nostru mare scriitor.

El a scris neîncetat
Şi niciodată nu a regretat,
Şi a pus pe hârtie
Ce a gândit cu adevărat.

El este ca un zeu, ca marele Orfeu,
Şi a cântat moartea şi dragostea în poezie,
El a scris cu suflet şi armonie,
Eminescu a fost, este, şi o să mai fie.

poezie de Vladimir Potlog (21 ianuarie 2005)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Versul lui Eminescu (Dedicată aniversării a 170 de ani de la naşterea lui M. Eminescu)

Versul lui Eminescu e un dor nemuritor.
Care v-a dăinui peste veacuri.
El a înălţat al meu popor.
Ca dacii a lor arcuri.

Să-l învăţăm ca pe o rugăciune
Scrisă în cartea sfântă.
Căci versul lui Eminescu
Nu ştie să mintă.

El a fost scris cu sânge şi sudoare,
Pentru cei cu inimile pline de dragoste şi amor.
Pentru România mare,
Pentru al ei falnic popor.

poezie de Vladimir Potlog (5 ianuarie 2020)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eminescu, poet divin

Eminescu, poet divin.
Eu azi în faţa lui mă închin,
Căci versul lui sublim
Mi-a schimbat al meu destin.

Scriu acum acest vers frumos
Şi sper ca lumii să-i fie de folos.
Cum a sperat şi el o dată,
Ca poezia lui să nu fie uitată!

Eminescu, poet cu suflet mare.
A scris poezia ca pe o rugăciune
Şi ne-a lăsat-o ca testament la fiecare,
Ca să-o răspândim în lume.

Şi când vedem că luceafărul răsare
În noaptea întunecoasă să nu uităm,
Că Eminescu avut o soartă de zei aleasă,
Ca să scrie o poezie atât de divină şi frumoasă!

poezie de Vladimir Potlog (10 ianuarie 2023)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

A murit poetul (În memoria lui Grigore Vieru)

În miez de noapte,
Venind de departe,
A murit poetul
Pe un drum care ducea spre moarte.

A murit poetul,
Un geniu nepereche.
El s-a dus ceruri,
Să stea de veghe,

Peste neamul lui care atât de mult l-a iubit,
A cărui soartă dură
Cu dânsul a împărţit,
A murit poetul cel mai iubit!

Şi toată lumea plânge
Cu lacrimi amare,
Cu lacrimi de sânge,
Căci nu a murit poetul!

A murit un înger...

poezie de Vladimir Potlog (18 ianuarie 2009)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Floarea albastră

A murit floarea în glastră
Şi petalele au căzut la pământ,
Plânge ploaia la fereastă
Şi eu n-am niciun gând.

Dor o să-mi fie de floarea cea albastră
Şi de parfumlul ei ameţitor,
Căci a înflorit odată în glastră
O floare învăluită de taină şi amor.

poezie de Vladimir Potlog (12 martie 2013)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-i dor de tine

Mi-i dor de tine, draga mea,
Şi lumea-mi pare atât de mică,
Fără iubirea şi mângâierea ta,
De tot îmi este frică.

Mi-i dor de tine, draga mea,
Şi viaţa-mi pare ca o clipă,
De-aş putea zbura
Pe-a vântului aripă.

Să vin în miez de noapte
Ori în zori de zi,
Să-ţi spun cu dulce şoapte
Că fără tine nu pot trăi.

Mi-i dor de tine, draga mea,
Şi inima mă doare,
Ce mult aş vrea să fii a mea
O! tu raza mea de soare.

Dar totul e în zadar
Şi mie îmi pare atât de rău
Căci tu nu eşti lângă mine
Şi lângă tine nu sunt eu!

poezie de Vladimir Potlog (6 octombrie 2009)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să fim în doi...

Să fim în doi pe vânt şi ploi,
Chiar de suntem cu griji şi cu nevoi,
Să fim în doi pe acest Pământ,
Să fim uniţi până la mormânt.

Să fim în doi, iubitul meu,
Trupul meu să fie al tău,
Inima ta să fie a mea,
Să ne iubim toată viaţa aşa.

Să nu ne vorbim de rău,
Căci martor este Dumnezeu,
Căci el o să ne judece în ziua de apoi
Să fim în doi, să fim în doi...

poezie de Vladimir Potlog
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor de mama (Pentru mama mea, la 53 ani)

Mi-e dor de mama când e departe,
Mi-e dor de mama când mi-i aproape.
Dor o să-mi fii pănă la moarte,
Căci ea mi-a dat viaţa, m-a învăţat carte.

Mi-e dor de dânsa când soarele răsare,
Când pomii sunt în floare,
Fără ea lume mică mi-se pare -
Cât ea este de mare.

Nici cerul plin de de stele
Nu e aşa de frumos
Cum e glasul mamei mele -
Cald şi melodios.

Mi-e tare dor de dânsa,
Şi dor o să–mi fie mereu,
Căci ea este
Un înger păzitor al meu.

poezie de Vladimir Potlog (25 octombrie 2010)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luna

Pe cer răsare luna
Şi sufletul mi-i împăcat
Căci în viaţa mea eşti doar una,
Cu chip frumos şi păr bogat!
Eşti ca luceafărul care răsare nopţi dea rândul,
Care îmi luminează sufletul şi găndul,
Gândul care zboară pe aripi de vânt,
Să-ţi spună un cuvânt:
Că te iubesc de la Lună până la Pământ.

poezie de Vladimir Potlog (15 septembrie 2015)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul - lui Mihai Eminescu

Poetul nu e om, e zeu aparte,
Un ochi ce ne veghează din zenit,
El nu-i născut, el numai e venit
Şi viaţa lui e dincolo de moarte.

Poetul e un dar nepreţuit
Sub formă de scriptură şi de carte
Şi, cum sunt zeii celorlalte arte,
Adesea e un suflet chinuit,

Căci dorul îl resimte infinit,
Durerea unei lumi i-i dat s-o poarte
Şi sufletu-i e foc necontenit,

Când geniul lui de oameni îl desparte,
Căci prea puţin din ce le-a dăruit
Împărtăşesc în vieţile deşarte...

poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-au spus multe despre Veronica Micle, inclusiv faptul că a fost o curvă. Dar în afară de ea, n-am auzit de vreo altă femeie uşoară care să fi scris versuri atât de frumoase. Nu se ştie dacă Eminescu ar fi fost cel pe care-l cunoaştem astăzi fără acest drac care-i strica viaţa, dar care, de fapt, îl îmbia la creaţie. E greu să găseşti în toată opera lui Eminescu un loc unde nu-i fie şi o adiere din această imagine a Veronicăi Micle.

Eugen Doga în Adevărul (13 august 2013)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia rămâne ultima speranţă (Motto. Poetul este ultima speranţă. Mircea Eliade)

Poezia este ultima speranţă.
Pentru acela care mai crede în eul său.
Şi nu a uitat,
Cine a fost marele Orfeu.

Căci cînd a ieşit din infern,
Trecând printre morminte.
El a scris primul vers,
Cu cele mai frumoase cuvinte.

Şi cu glas melodios,
La harpa lui de aur,
A făcut din poezie un cântec
Şi din muzică un tezaur.

Mii de ani de atunci au trecut,
Dar poezia rămâne ultima speranţă,
Pentru acel care iubeşte viaţa mult
Şi nu are inima de faianţă.

poezie de Vladimir Potlog (12 martie 2020)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel aniversar - Mihai Eminescu - 169 de ani de la naşterea poetului naţional

A fost Eminescu un far
Cernând peste plai cu lumină,
Venit într-un miez de gerar
În splendida lui Bucovină;

Luceafăr cu suflet de jar
Vibrând peste bolta senină -
A fost Eminescu un far
Cernând peste plai cu lumină.

Cu versuri sfinţite de har,
Cu doina-ngânată-n surdină,
Făcu un popor milenar
Mai mândru de-a sa rădăcină.

A fost Eminescu un far.

rondel de Marius Coge
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E atât de rece

E atât de rece primăvara care a venit,
Ca sărutul tău care mi-i l-ai dat la despărţire.
De atunci viaţa îmi pare o lamă de cuţit
Fără tine dulcea şi gingaşa mea iubire.

E atât de rece primăvara care a venit
Căci chiar nici pomii nu mai vreau să dea în floare.
Şi sufletul meu de durere e răvăşit,
Fără tine dragostea mea cea mare.

E atât de rece primăvara care a venit
Chiar dacă soarele mai des răsare.
Lumea îmi pare un alb infinit,
Îngropată toată în ninsoare!

E atât de rece primăvara care a venit,
Dar în suflet mai am o speranţă!
Că soarele care a răsărit,
O să topească lumea mea de gheaţă.

poezie de Vladimir Potlog (2 aprilie 2023)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vă aştept

Vă aştept în lumea mea de vis
În iadul meu, în al meu paradis
Vă aştept, cum aşteaptă o floare
O rază caldă de soare.

Vă aştept cu drag să-mi treceţi
Al casei mele prag,
Să ne mai spunem o poantă,
Căci asta mi-i cel mai drag.

Căci sunt şi eu om, nu sunt stafie
Veniţi, vă aştept
În lumea mea veşnic moartă
Şi veşnic vie!

poezie de Vladimir Potlog (1 martie 2010)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu, Iisuse, eşti speranţa mea

Lacrima din ochii tăi, Iisuse,
În palma mea a căzut.
Sângele tău sfânt
În apă limpede s-a prefăcut.

Rănile tale şi pe mine m-au durut.
Ştiu că-ai fost vândut cu un sărut
De un ucenic pe care l-ai iubit mult,
Căci aşa a fost scris de la început.

Iisuse, într-o zi din nou ai să vii,
Căci tu eşti cel de pe urmă şi cel din întâi.
Eu la tine mereu mă voi ruga
Tu, Iisuse, eşti speranţa mea.

poezie de Vladimir Potlog (6 noiembrie 2016)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-i dor de casă

Mi-i dor de casă,
Mi-i dor de tot ce-mi este drag,
De vorba mamei blândă şi frumoasă,
De înverzitul meu meleag.

De-ar şti bătrâna casă
Cât de mult vreu s-o revăd!
Şi să stau cu ai mei la masă,
Şi să n-am niciun regret.

Să mă scol în zori de zi
Când soarele răsare
Şi să sărut mâna mamei
Veşnic muncitoare.

Să alerg peste dealuri şi câmpii,
Peste tot ce-mi este sfânt,
Să aud cânt de ciocârlii
Pe scumpul meu pământ!

poezie de Vladimir Potlog (9 decembrie 2010)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul - lui Mihai Eminescu

Poetul nu e om, e zeu aparte,
Un ochi ce ne veghează din zenit,
El nu-i născut, el numai e venit
Şi viaţa lui e dincolo de moarte.

Poetul e un dar nepreţuit
Sub formă de scriptură şi de carte
Şi, precum zeii celorlalte arte,
Adesea e un suflet chinuit,

Căci dorul îl resimte infinit,
Durerea unei lumi i-i dat s-o poarte
Şi sufletu-i e foc necontenit,

Când geniul lui de oameni îl desparte,
Când prea puţin din ce le-a dăruit
Împărtăşesc în vieţile deşarte...

poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!