Madrigal

Mi-e veche inima: un menuet
captiv în ceasul unei jucării.
L-asculţi şi-ncerci în soarta lui să-l scrii
altfel: să-i stingi suspinul desuet.

Împotrivit pe singurul său gând,
se-ntoarce-n arcuri cântecul plăpând
şi lasă semn, ca dintr-un zbor ţinut,
rugina lui pe degete de lut.

Polen de chin pe albe cinci petale,
fie-le, Doamnă, dulce nimbul pus, -
şi iartă ornicului nesupus
când încă plânge-n degetele Tale.

poezie celebră de Ion Vinea din Ora fântânilor
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune

rugăciune

ai ţinut Lumina în mâinile tale
ai ţinut totul în mâinile tale
ai ţinut perfecţiunea în mâinile tale
ai ţinut veşnicia în mâinile tale
ai ţinut sori şi luni în mâinile tale
ai ţinut lumea în mâinile tale
ai ţinut gândul în mâinile tale
ai ţinut cuvântul în mâinile tale

în mâinile tale mă ţii pe mine
în sufletul meu te ţin pe tine
mulţumesc

poezie de Gabriela Marin
Adăugat de Gabriela Marin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rămâi separat, aşa cum cele cinci degete ale mâinii sunt separate. Totuşi, când este vorba despre împlinirea unei anume munci, cooperează la îndeplinirea ei precum mâna care alcătuieşte cele cinci degete.

aforism de Yoga Swami din Cuvintele maestrului nostru – aforismele pline de înţelepciune ale lui Satguru Shiva Yoga Swami
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încă n-a sosit ceasul ...

Încă n-a sosit ceasul iubirii de granit.
Grăuntele iubirii, încă n-a încolţit.
Mai doarme încă-n lutul dorinţelor din noi,
Pe braţul lui puternic, pe umerii mei goi.
O rază de lumina ar fi de-ajuns, ca-n zbor,
Să-ntindă-a ei aripă, să sfarme-al ei zăvor,
S-aprindă, dintr-un licăr, nemuritoarea-i stea,
Ce stând în amorţire nu se mai răzvrătea.
Încă n-a sosit ceasul iubirii de granit.
Vlăstarul de iubire încă n-a-nmugurit.
Speranţa-i este leagăn şi-n braţele-i de fier,
Îl poartă spre izbândă, urcându-l pân' la cer.

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Zăbrelind zadarnic zborul (2014)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dans desuet

când cântecul de mierle mă mângâie-n timpane
dansez în zorii zilei elegant graţios menuet
emoţii fericite se scurg până-n tendoane
şi nu ţin socoteala gândului desuet.

întind braţe spre Luceafăr partenerul meu
deasupra capului cresc bolte de lumină
mă învârtesc în jurul lui mereu mereu
minunata fericire nu se mai termină.

dansez şi cadril dansez şi o polcă
dansul îmi este imprimat în sânge
trăiesc beatitudini de femeie barocă
febrilă frenezie sufletul mi-atinge.

melancolia albă ca perla în scoică
freamătă în trup când visul se stinge.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezie scrisă pe pragul unei nopţi cu Lună plină!

(Veronicăi Micle)

Mă iartă că te-am atras pe-a poeziei pantă,
Privighetoare blândă, cu-al tău serafic cânt,
Venit, cum a vrut Soarta din Lumea mea Atlantă
Să-ţi apăr strălucirea, din fermecat cuvânt.

Nu mă lua în seamă, vor fi furtuni de stele,
Când liniştile-n suflet vor lăcrima cuminţi,
Lasă-mă-n pădurea dorinţelor rebele,
Să te compun cu vraja luată de la sfinţi.

De gânduri obosită, visează, iar, pragmatic,
Într-o lume sumbră ce nu te preţuieşte,
Dar să nu uiţi, iubito, că îţi sunt fanatic
Admirator în versul care te defineşte!

Mă iartă că te-am târât, fără măsură,
În visul meu, albastru, tivit cu zurgălăi,
Dar mângâiat de-al tău sărut, pe gură
În stihuri fac revoltă, pentru ochii tăi.

Eşti viaţa mea femeie, chin dulce şi miracol
Şi harpă-n al meu suflet, când vorba mi-e Oracol...

poezie de Ionel Arădoaie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă pe degete

în zi
ziua ne-mbracă
pe
palmele zâmbetului tău
înflorindu-ne
în lumină
pe
aripile vântului
purtate
dintr-un ungher înforit
până pe
degetele norilor

n-ai auzit
şoaptele frunzelor
cântecul
atât de duios
pe aripa zilei
în
limpedele surâs
al frunzelor
ce fiecare
îşi
cântă cântecul

şi toamna luce
cu
ziua în ochi
împletindu-şi
privirea
cu
chipul tău
25-10-2022 mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca pasărea (Unei păsări)

- Ce-ai, pasăre, de ţipi în zbor?
Ţi-o fi fiind şi ţie dor,
Ţi-o fi de cuib, ţi-o fi de pui
Sau ai rămas a nimănui?

- Mie mi-e dor numai de zbor,
Zise măiastra către mine,
Iar dacă zbor, ţip şi mi-e bine;
Ţie, pe-acolo, cum îţi vine?

- Ce-i drept, în loc de zbor mi-e dor,
Dar când mi-e dor, fac tot ca tine.

poezie de Marius Robu din Drumul robilor (5 septembrie 2003)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu deştepta din somn tăcerea

nu deştepta din somn tăcerea,
coboară-ncet ca-ntr-un cavou,
ascunde-ţi, doamnă, tu, durerea
şi n-o purta ca pe-un erou.

aproape aş vrea să nu te ştiu,
să te presimt ca pe-un parfum,
să te cunosc de timpuriu,
prin ceaţa timpului, prin fum.

în sufletul tău, orişicum,
am locuit foarte puţin
şi nu ştiu cât şi nu ştiu cum
şi de ce calea ţi-o aţin.

lasă tăcerea să se stingă,
în amintiri păşeşte-ncet
singurătatea să ne-nvingă,
în cântecul de menuet.

niciun cuvânt, te rog, nu spune,
căci de-ai vorbi, eu nu aud,
soarta a vrut să se răzbune
pe un destin aşa de crud.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (23 septembrie 2010)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama-i trandafir alb în grădină

Mamă - trandafir alb în grădină,
copiii îţi sunt petale.
Să-i creşti mamă, în lumină!
Ei sunt prelungirea vieţii tale.
Dă-le parfum, lasă-i să zboare,
petale albe pe cerul azuriu.
Vor reveni ca razele de soare
când sufletu-ţi va fi pustiu.
Cu căldură şi lumină,
dulce te vor săruta.
Faţa îţi va fi senină,
cu drag te vor îmbrăţişa.
Te vor împodobi, mamă-grădină,
cu aură strălucitoare.
Viaţa îţi va curge lină,
precum apa din izvoare.

poezie de Dumitru Delcă (31 ianuarie 2019)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să-mi scrii cu dor

să-mi scrii
câte-un sonet
-arar-
când ţipă aripa în zbor
să-mi scrii cu dor
pe la chindie
când uită să mai zboare
vertical
argint de ciocârlie
să-mi scrii:,, iubire''
petalele de lotuşi galbeni
îmi invadează cerul
să-mi mângâi soarele
şi să-l trimiţi la mine
respir nemărginire.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ghiocelul vestitor

Ghiocel, alb şi plăpând
vii cu primăvara-n gând,
cu iubirea în petale
şi cu soarele pe vale!

Iar din ochii primăverii
înverziţi în faptul serii,
dintr-un bulb miraculos
răsari ghiocel, voios!

Curajos de când te ştiu,
alungi iarna în pustiu
dar păstrezi din haina sa,
albul în petala ta!

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Secvenţe în alb şi negru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvara în doi

Când te-am întâlnit,
iubito,
eram atât de bătrân,
timpul aşternuse
fără milă
pături albe
peste trupu-mi
ca zăpezile
din Kilimanjaro
dar acum,
tu cu arcuirea trupului
m-ai renăscut din flori
de cireş,
dulce mi-e primăvara
cu tine,
"ou sont les neiges d'antan"
mi se pare un refren
desuet.

poezie de Ion Ţoanţă din Rapsodie în mov
Adăugat de Lucia mandache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştiu să zbor decât în versuri...

nu ştiu să zbor decât în versuri
altfel merg doar printre frunze agăţate
de-o primăvară în copaci
copacii cresc şi trec şi mor
şi aripile se duc şi ele-n zbor
de albatroşi, cocori şi alte călătoare...

doar pana mai rămâne
rătăcită-n zbor
să scrii cu ea şi versuri chiar
mai albe decât dor...


să ştii că-n lac încă mai cresc ei, nuferi
şi nu le scald parfumul lor
cu trupul meu
ci doar privesc
pierdută-n rotocoale de lumină
străină doar de valuri
şi senină
privind
doi ochi ştrengari
ce-şi pierd privirea de departe
în lac
să fie spre citire
de suflet
cald,
în rătăcire...

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor...

Să fiu copil mi-e dor-
-Unul cât o ghindă...
Ca-n joc să-nviu, să mor
Şi râsul să mă prindă...

Mi-e dor să zbor în vis,
Să fug de zmei şi mume,
Să râd şi să plâng stins,
Să fiu copil prin lume...

Mi-e dor de viaţa-mi joc,
Să culeg flori o mie,
Să prind pentru noroc
Pufi mari de păpădie...

Mi-e dor să mai surâd
Cu ochii-nfipţi în soare,
Să nu mai văd, să râd
Şi să m-arunc în mare...

Mi-e dor să plâng cu foc
Iubita-mi jucărie,
Să-i pun capul la loc,
Să sar de bucurie...

Mi-e dor s-ating pământul
Cu degetul uşor,
Să mă împingă vântul
Iar eu să cred că zbor...

Mi-e dor să nu-nţeleg
Vorbe de oameni mari,
Să mă oftic, să plec,
Să-i cred bătrâni şi tari...

Mi-e dor să mă-nfior
Când fur un măr de vară
Că... sigur o să mor
Şi iadu-o să mă ceară...

Să fiu copil mi-e dor
Mai mult ca niciodată...
Să cânt, să uit, să zbor
În lumea-mi colorată...

poezie de Gabriela Chişcari (7 septembrie 2008)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Semnele timpului

1. Aud glasuri din lemn,
văd şarpele din râu,
curge undelemn
din bobul de grâu
şi văd semn.

2. Văd ierburi pe stânci
şi fum de polen,
şi urme adânci
lăsate ca semn
de furnici.

3. Semne-n izvoare,
aud în fântâni
plânsul din floare
şi văd în aluni
semn mare.

4. Scripturile vorbesc
despre ape rele,
cuvânt Dumnezeiesc
despre cer şi stele:
semn ceresc.

5. Pe cei osândiţi
iadul stă să-i dea,
pe cei înghiţiţi
marea stă şi ea:
semn din sfinţi.

6. Aud glasul din lemn,
văd şarpele pe drum
şi eu mai văd un semn
în tot ce e acum
semn din semn.

poezie de Gavriil Stiharul
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe degete

Dac-aş încerca-ntr-o noapte
Să număr stelele de pe cer
Pe degetele tale de la picioare,
Ce mi-ai face să nu mă-ncurc?

Şi, dacă m-aş încurca
Şi ţi-aş săruta fiecare deget,
Nu-i aşa că ţi-ai dori şi tu
Ca universul să fie infinit?...

Şi stelele să fie cât mai multe,
Şi degetele să ţi se-nmulţească,
Să poată gura mea să le sărute;
Cam câte degete ai vrea să-ţi crească?...

Să nu mai pot să număr într-o noapte
Şi să m-apuce ziua numărând
La degete, la buze, la şoapte şi la guri;
Şi-n loc de somn, spre ziuă, tu însăţi să mă furi

Şi să mă baţi, ca să mă-nveţi să număr
Pe degete iubirea fără număr!

poezie de Marius Robu din Drumul robilor (7 ianuarie 1998)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să-i tai din gheare

Vezi, mâinile acestea muiate-n pământ
au rămas doar nişte arcuri care închid pieptul
şi, ce ai mai putea face acum toamna
decât să baţi aerul ca apa în scocurile morii
şi să-ţi respiri nisipul din clepsidrele debusolate
în palme se scurtează liniile şi degetele rămân încovoiate
cearcănele ochilor sunt cearcăne de stele din nopţi spălăcite
ai ridurile adâncite subtil pe frunte
şi în picioare o lipsă ascunsă de echilibru

nu-i nimic că moartea se apropie senilă
în ţipătul păsărilor de noapte deasupra casei
ori murmurul veşniciilor iernii care te cheamă
tu vrei să rămâi acasă departe de ceţurile care-ţi curg pe retină
poate să-ţi şuiere vântul la fereastră
să-ţi fie trase săniile de cai înaripaţi
e un semn ca nu trebuie să fii pe drumuri
să te găsească moartea plecat
mai degrabă să-i pui busuiocul sub nas
să-i tai din gheare
şi să pleci în trombă
cu salvarea la spital
poate inima mai ţine în funcţiune ceasul.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (25 februarie 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul muşcatelor

Albe şi roşii muşcate
Râd la ferestrele tale,
Clipesc suav din petale,
În tulpină seva se zbate.

La ferestre stau înşirate,
Cu drag te aşteaptă în cale.
Albe şi roşii muşcate,
Râd la ferestrele tale.

Când toamna vine agale,
Florile tale stau supărate.
Atât de frumos colorate,
Ele varsă lacrimi de jale...

Albe şi roşii muşcate.

rondel de Ioan Friciu (22 iulie 2015)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă iartă Tu, Doamne

Iartă "Tu Doamne" păcătosul din mine,
Păcat că tânăr... nu mai pot să fiu,
Dar să visez, mă lasă "Tu Stăpâne"
Sau poate că şi asta-i prea târziu.

Iartă-mi "Tu Doamne"greşala făcută
Şi dă-mi tinereţea, te rog! înapoi,
Ochii mi-s plânşi şi gura mi-e mută
Doar către "Tine"genunchii-i îndoi

Mă iartă"Prea Sfinte" puterea mi-o lasă,
Să pot a iubi... cât încă sunt viu,
Cât mândrele, iată, mai cad încă-n plasă,
Ajută-mă "Doamne" şi slug-am să-ţi fiu.

Mă iartă"Părinte" eşti bun şi-nţelept,
Nu pot a promite, ispita-i prea mare,
Mă ţine în noapte... flămând şi deştept
Şi-mi place"Părinte"deşi chiar, mă doare.

Mă iartă"Tu Doamne"că nu ştiu ce fac,
Pe apă aruncă păcatul din mine,
Mă iartă"Părinte"că nu vreau să tac
Şi-n lume eu strig... iubirea de"TINE"

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Revendicare

Vai, ce poem am scris, dar ce păcat!
Nu-l pot reţine-o clipă, să-l alint,
Nu vrea să se întoarcă-n labirint,
Preferă cititorul siderat,

Iar eu mă simt de parcă l-am trădat...
Aş fi putut să-l cresc mai mult, în gând,
Să nu ajungă-n lume mic, plăpând?
Scriindu-l, lumii l-am abandonat,

Vai, ce poem am scris, dar ce păcat!
Ce îmi rămâne-acuma de făcut?
Să scriu un alt poem, ca substitut,
Şi să-l invit în lacrimi, la scăldat?

Să-l învelesc cu sufletu-mi curat
În loc să-l vând pe treizeci de arginţi,
Şi-n locul unei vieţi fără părinţi,
Să-i fiu în gând şi-n vise devotat?

Vai, ce poem am scris, dar ce păcat!
Nu-l pot reţine-o clipă, să-l alint,
Nu vrea să se întoarcă-n labirint,
Un alt părinte l-a revendicat...

poezie de Ionuţ Caragea din Eu la pătrat. Ediţia a II-a (2020)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!