Cele două surori

Orgia şi Moartea sunt două bune fete,
Prea darnice-n săruturi, cu trup de vlagă plin,
Al căror pântec veşnic virgin, drapat în zdrenţe,
N-a cunoscut vreodată al naşterilor chin.

Poetul crunt, duşmanul vieţii familiare,
Favorit al gheenei, curtean cam scăpătat,
Găseşte în morminte precum şi-n lupanare
Un pat de remuşcare în veci necercetat.

Şi racla şi alcovul, adânc blestămătoare,
Ne dau pe rând, ca două amabile surori,
Plăceri îngrozitoare şi gingaşe orori.

Când mă îngropi, Orgie cu braţele murdare?
O, Moarte, când veni-vei şi tu să-ţi altoieşti
Pe mirţii ei scârbelnici chiparoşii funeşti?

sonet de Charles Baudelaire din Florile răului (1857), traducere de Al.Philippide
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cele două surori

Destrăbălarea este cu Moartea soră bună,
Darnice în săruturi şi pline de vigoare,
În zdrenţe îmbrăcate, oribile fecioare,
Al naşterilor ţipăt ele nu ştiu cum sună.

Poetului sinistru, duşman cu căsnicia,
Al iadului curtean, gheenei favorit,
Din gropi şi lupanare lui i s-a năzărit
Un pat ce remuşcării nu i-a primit solia.

Iar racla şi alcovul în blasfemii bogate,
Ne dăruie pe rând, ca două fete bune,
Plăceri îngozitoare şi desfătări păgâne.

Când vrei Destrăbălare cu braţe necurate
Să mă îngropi; şi Moarte, tu când o s-altoieşti
Chiparosul tău negru pe mirţii ei funeşti?

sonet de Charles Baudelaire, traducere de Florin Dănuţ Necula
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alegorie

Frumoasă e şi mândră cu gâtul ei bogat
Şi-n vin îşi lasă părul să stea dezordonat,
Iar ghearele iubirii şi-al viciului stigmat
Alunecă pe pielea ei dură de bazalt.
De Moarte ea îşi râde, Dezmăţul îl sfidează,
Monştri al căror braţ despică şi retează,
Dar ochiul lor fatal mereu a respectat
A corpului ţinută şi nudul ei sculptat.
Ca o zeiţă merge şi stă ca o sultană,
Iar în plăcere crede precum o musulmană
Şi-n braţele deschise la pieptu-i vrea să strângă
Toţi oamenii pe care cu ochii nu-i alungă.
Ea crede şi ea ştie, fecioară contra firii,
Ce-i necesară totuşi în mersul omenirii
Că trupul cel frumos e-un dar nepreţuit
Ce-ascunde urâciunea oricărui fapt oprit.
Ea Iadul îl ignoră, precum şi Purgatoriul,
Iar când veni-va timpul s-acopere linţoliul
Şi Moartea va privi-o în faţă şi senin,
Ca un copil, lipsindu-i al remuşcării chin.

poezie celebră de Charles Baudelaire, traducere de Florin Dănuţ Necula
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără noroc

Zilele de aprilie sunt cele mai bune
Zilele de octombrie sunt cele mai bune
chiar mai bune decât cele din aprilie
Doi cai trag o căruţă
transportând la spital
o boala nenorocită şi pe mine

Un colţ de stâncă verde se prăbuşeşte-n braţele păstorului
Doi cai
zboară peste munte

Doi cai
unul alb şi unul roşu
norul cumulus înzăpezit şi frunza de arţar
sunt ca două surori
sunt ca florile
a două boli

poezie clasică de Hai Zi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum stam în noapte

Cum stam în noapte lângă o groaznică ebree,
Cum şed două cadavre pe-un singur aşternut,
Mă prinse dor, alături de acest corp vândut,
De trista frumuseţe ce-n braţe n-o să-mi stee.

Vedeam cu-nchipuirea iar măreţia dragă
Şi ochiul ei puternic, cu farmec înarmat,
Şi părul ce-i făcuse un coif îmbălsămat,
A căror amintire îmi dau amor şi vlagă.

Cu ce smerenie trupul ţi-aş săruta pe veci,
Din talpa răcoroasă la pletele cernite,
Desfăşurând comoara de rasfăţări iubite,

De ai putea, regină prea crudă! doar o seară,
Storcând din ochi de piatră o lacrimă uşoară,
Să adumbreşti splendoarea pupilei tale reci.

sonet de Charles Baudelaire
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Remuşcare postumă

Pe când tu vei dormi, frumoasă-ntunecată,
De-a pururi, în funest şi negru-aşezământ,
Când îţi va fi castelul - o groapă-adânc săpată
Şi-alcovul - doar o hrubă in jllavul pământ,

Când huma îţi va stinge a sânului văpaie
Şi şoldul care-ascunde prea galeşe mlădieri,
Când lespedea va-închide a inimii bătaie
Şi-a mersului ispită, golindu-te de vreri,

Mormântul, bun prieten cu setea-mi infinită
(- Căci pe poet oricând îl înţelege huma -)
Îţi va-îngâna în noaptea pe veci de somn lipsită:

"Nedemnă curtezană, la ce ţi-e bun acuma
Că-n viaţă, ce plâng morţii nicicum n-ai vrut să ştii?"
Şi-n trupul tău un vierme - regretul - va scobi.

sonet de Charles Baudelaire, traducere de George Pruteanu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corespondenţe [Correspondances]

Natura-i un templu cu coloane sprinţare
Ce rostesc uneori vorbe vagi cu tărie;
Omul trece pe-aici şi simboluri o mie
Îl observă atent, cu priviri familiare.

Ca ecouri prelungi, ce se întrepătrund
Într-un tot tenebros şi adânc, unitar,
Precum noaptea de vast şi ca cerul de clar,
Parfumuri, culori şi rumori îşi răspund.

Sunt parfumuri curate ca un trup de copil,
Ca oboiul de dulci, ca o stepă de verzi,
– Şi mirosuri mai grele, pricopsite, cu stil,

Ce se pot risipi pretutindeni, cât vezi,
Ca tămâia şi moscul, ori ambră şi smirnă,
Care spirit şi simţuri îţi mângâie-n tihnă.

poezie clasică de Charles Baudelaire, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inimă de jar

Fi-ţi-ar dragostea să-mi fie
templu-n trup prin poezie,
să-mi răsfiri cuvinte două
până litere-o să-mi plouă.

Fi-ţi-aş tălpi însângerate
de aici şi pân'la moarte,
soartă răsturnată-n soartă
până bolta ne-o fi poartă.

Fi-ţi-aş şi parfum şi rouă
picuri despicaţi în două,
să fiu dor, să fiu şi chin,
sufletul când mi-l închin.

Fi-ţi-aş toamnă, primăvară,
vară şi-apoi iarnă iară,
inimă să-ţi fiu... de jar,
când iubeşti... ce n-ai habar.

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Duşmanul

Mi-e răscolita viaţa de neguri şi furtuna
Şi rar a stat cu raza de soare împreună.
Lovită sau de fulger, bătută sau de ploi,
Grădina-i părăsită, şi pomii mei sunt goi.

Ajuns în toamnă, poate să-mi pară timpul bun,
Ca să mă duc cu grebla pământul să-l adun,
Împrăştiat departe de florile alese,
Şi să-ntocmesc grădina la loc, precum fusese.

Dar cine ştie dacă răsadele visate
Vor mai găsi prin huma grădinii dezgropate
Cu ce să dea tulpina, bobocii sau verdeaţa?

Vai, vremea ne mănâncă pe nesimţite viaţa!
Duşmanul care-o roade, din ţandără, din oaşte,
Din vlagă risipită trăieşte şi renaşte!

poezie celebră de Charles Baudelaire, traducere de Tudor Arghezi
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Credinţă în scânduri

Copac înflorit peste copac uscat
Oho! Ce rug în rugăciune
păcat de el că-i condamnat
în jarul unui alt cărbune...

Dacă fiecare palmă are un cui în care să-ţi agăţi credinţa
când ţi-e prea haină de febra ei
sau
prea tremur de desgheţul ei
când eşti în încurcătură
fiindcă ai două mâini două palme două cuie
ce faci?
pe care să-ţi agăţi credinţa asta
o viaţă într-una
o moarte într-alta
sau sfâşii credinţa în două
şi o lepezi pe jos!?

Copac înflorit peste copac uscat
ai ales să te scuturi
cui peste cui groparii îţi bat
credinţa în scânduri...

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casa a rămas aşa cum o descrisesem eu, până acum 30 de ani, când unul din cumnaţii mei care o locuia a dărâmat-o pentru a construi pe acelaşi loc alta ceva mai făţoasă şi mai confortabilă Am fost la părinţi unsprezece fraţi şi surori. Fratele meu, Alexe, a trăit numai şapte zile. Sora mea, Rada, şapte sau opt ani. Alexe a murit de fălcariţă iar soră-mea, Rada, a pierit de glonţ. Un vecin umblând neatent cu o armă de vânătoare a împuşcat-o în cap. Am rămas în casă nouă copii — patru băieţi şi cinci fete. Doi fraţi şi trei surori sunt mai în vârstă decât mine, un frate şi două surori mai mici. Toţi aceşti nouă sunt eroi ai cărţilor mele — şi în primul rând ai "Desculţului".

Zaharia Stancu în Confesiunile lui Darie (1966)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Când se iubesc doi oameni în tăcere,
încât destinul ce-ntre ei se-mparte
rănind pe unul, altul e pe moarte,
şi-n două inimi caste stă o vrere,

şi când, eternizat, un suflet cere
din două trupuri zbor spre cer, departe,
când c-o săgeată două piepturi sparte
aprinde-Amor cu tainică putere

şi când ei speră cu înfrigurare
într-un sfârşit comun şi, peste-aceste,
iubindu-se, nu se iubesc pe sine

şi când iubirea lor e mult mai mare
decât o mie de iubiri, cum este
în stare supărarea să-i dezbine?

sonet de Michelangelo din Poezii (1986), traducere de C.D. Zeletin
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două fete

două fete frumoase
una blondă una brunetă
la 14 ani una
la 14 ani alta
scriu poezii dar nu se-ntâlnesc
vers cu vers
nici sfiiciune cu sfiiciune
atunci
două fete frumoase frumoase trec una pe lângă alta
ca două
fregate deja scufundate
în mările
ochilor atât de sărate (?!) încât nici piraţii din filme
nu calcă valuri pe-aici
nu sabordează
la pradă subţire
iar ele
rămân două fete
frumoase
frumoase
...
nu
mai ştim despre ele
nimic

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fantezie cu Moartea

vreau să invit Moartea la ultimul dans
cât mă ţin picioarele s-o ameţesc
leagănul vieţii mi-l ţine-n suspans
valea suspinelor o înmulţesc.

hai Moarte să bem o cafea delicioasă
să vezi şi tu că ispita e dulce
ia şi o ţigară cu aromă gustoasă
vorbeşte româneşte ca-n vremea lui Neculce.

schimbă-ţi coasa cu magică baghetă
mantia neagră s-o îngropi pe veci
să fii şi tu o dată ca o diva cochetă
urme de cântec să laşi pe poteci.

albeşte-te şi tu prea eşti îngerul negru
tribut îţi voi da poemul integru

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce

De ce să-mi blestem zilele
În lumea asta antichristă,
Căci blestemată sunt de când eu te-am văzut.
Căci rouă cad peste-a toamei funingine
Şi mi se preling uşor pe trup
De parc- aş plânge.
De ce să-mi blestem zilele
În lumea asta antichristă,
Când alţii plâng în locul meu
Şi trag cu greu pe trup a vieţii cruce
Şi-n ochii lor văd remuşcări
Şi-o dragoste amară, tristă.
De ce să-mi blestem zilele
În lumea asta antichristă,
Când nimeni nu mai ştie de ce plânge
Şi-n faţa lui Christos îşi duc rând pe rând
cu greu pe trup a vieţii cruce.
Şi El îndurerat de dragostea amară, tristă,
Îşi blestemă pe cruce zilele
Şi rouă îi preling uşor pe trup
Privindu-mă- n a toamnei funingine
Şi plânge.

poezie de Otilia Leopold
Adăugat de Otilia Leopold
Comentează! | Votează! | Copiază!

De dragoste...

Şi peste umerii albaştrii,
Ai sânilor aproape goi,
Voalul privirii se desfată,
Precum un dans, în paşi de doi.

Pe coapsele alunecoase,
Spre întunericul ceresc,
Se prind săruturi de lumină...
Ah! Nici nu şti cât te iubesc!

Vulcan privirii mele oarbe,
Erup sub raza ta solară...
Tu eşti osânda vieţii mele
Şi-a universului povară...

În constelaţii răvăşite,
În visele-mi târzii şi grave,
Tu eşti un înger de lumină
Ce leagă două lumi de ape.

Umbre cereşti te înfăşoară,
Iubire fragedă şi rece...
Ah, te zăresc întâia oară
Şi chipul tău în gându-mi trece...

Hrănit cu vise iluzorii,
Te-am pus în colţul meu uitat de cer,
Himeră-a nopţilor de gheaţă
Ce dormi sub pleoape de mister.

Frumoasa visurilor mele,
În noapte, vino la latar!
Să-ţi îngenunchi... Printre săruturi,
Să-ţi cer iertare iar şi iar...

Şi-n legământ fără credinţă,
Din fulger încă răsărit,
Să întrupăm eternitatea
Celor ce veşnic s-au iubit.

Să-ţi dăruiesc inel de alge
Pe marea cerului sculptat...
Să fim de-acum mereu aproape,
Să ne iubim cu-adevărat...

Întinde-ţi mâna ta de vise,
În vise blonde să aluneci!
Săruturi stranii te aşteaptă!
Tu, cu privirea ta le spinteci...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când noi cu semeaţă bucurie

În faţă stă măreaţa Moarte,
Iar soarta noastră e în braţele ei tăcute, o cetate.
Când noi cu semeaţă bucurie ridicăm vinul vieţii roşu
Pentru a soarbe adânc din strălucitoarea cupă lichidul mistic
Şi extazul în întreaga-ne fiinţă, în carne şi în sânge,
Moartea înclină capul şi începe-încetişor a plânge.

poezie de Rainer Maria Rilke, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două-trei

Două dimineţi:
Un soare.
Trei dorinţe
La picioare.

Două căşti:
O melodie.
Două mâini:
O veşnicie.

Trei păreri:
O ipoteză.
Două inimi
O viteză.

Două guri:
O nostalgie.
Două vieţi:
O bucurie.

Trei minute:
O pendulă.
Trei motive:
O credulă.

Două stele:
O poveste.
Trei săruturi
La ferestre.

poezie de Gabriela Chişcari (9 noiembrie 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două nume

La fiecare naştere în lume,
Cu fiecare prunc ce li se-arată
Mai pun părinţii câte două nume
Şi mai deschide moartea câte-o poartă.

La care prea flămândă îşi aşteaptă
Pomelnicul – meniul de la nuntă
Şi-a doua zi mireasa-i mai deşteaptă
Cu încă două nume noi în burtă.

Ne punem două nume zi de zi
Nădăjduind o moarte mai puţină
Fără să ştim ce invitat va fi
Chiar azi, după botez, la noi la cină.

poezie de Marius Robu din Visul Stejarului (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cele două cele mai atractive puteri ale unui scriitor sunt să facă familiare lucrurile noi şi noi lucrurile familiare.

citat din William Makepeace Thackeray
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mortul vesel

Într-un tărâm de seve şi de moluşte plin
Îmi voi săpa eu însumi, cât mai adânc, o groapă,
În care mâine osul bătrân să mi-l alin
Dormind întru uitare ca un rechin în apă.

Urăsc şi testamente şi lespezi de mormânt.
Decât să cer mulţimii tristeţea şi regretul,
Cu mult mai bine corbii îi voi pofti, pe rând,
Să-mi cureţe de cărnuri, flămânzi, întreg scheletul.

O! viermi, tovarăşi fără de văz şi de auz,
Un mort voios şi liber destinul v-a adus;
Voi, fiii putrezirii şi filozofi ai sorţii,

Cutreieraţi-mi leşul cu hămesite guri
Şi spuneţi-mi voi: oare, mai sunt cumva torturi
Pentru-acest trup netrebnic şi mort printre toţi morţii?

sonet de Charles Baudelaire, traducere de Al. Andriţoiu
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!