Cele două surori

Destrăbălarea este cu Moartea soră bună,
Darnice în săruturi şi pline de vigoare,
În zdrenţe îmbrăcate, oribile fecioare,
Al naşterilor ţipăt ele nu ştiu cum sună.

Poetului sinistru, duşman cu căsnicia,
Al iadului curtean, gheenei favorit,
Din gropi şi lupanare lui i s-a năzărit
Un pat ce remuşcării nu i-a primit solia.

Iar racla şi alcovul în blasfemii bogate,
Ne dăruie pe rând, ca două fete bune,
Plăceri îngozitoare şi desfătări păgâne.

Când vrei Destrăbălare cu braţe necurate
Să mă îngropi; şi Moarte, tu când o s-altoieşti
Chiparosul tău negru pe mirţii ei funeşti?

sonet de Charles Baudelaire, traducere de Florin Dănuţ Necula
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cele două surori

Orgia şi Moartea sunt două bune fete,
Prea darnice-n săruturi, cu trup de vlagă plin,
Al căror pântec veşnic virgin, drapat în zdrenţe,
N-a cunoscut vreodată al naşterilor chin.

Poetul crunt, duşmanul vieţii familiare,
Favorit al gheenei, curtean cam scăpătat,
Găseşte în morminte precum şi-n lupanare
Un pat de remuşcare în veci necercetat.

Şi racla şi alcovul, adânc blestămătoare,
Ne dau pe rând, ca două amabile surori,
Plăceri îngrozitoare şi gingaşe orori.

Când mă îngropi, Orgie cu braţele murdare?
O, Moarte, când veni-vei şi tu să-ţi altoieşti
Pe mirţii ei scârbelnici chiparoşii funeşti?

sonet de Charles Baudelaire din Florile răului (1857), traducere de Al.Philippide
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, până când?...

De-atâta vreme-auzi şi tu chemarea
Spre ceruri, spre lumină şi spre rai,
Şi tot n-asculţi, nici plânsul, nici cântarea
Şi nu-ţi îndrepţi nici gândul, nici cărarea:
O, până când, o, până când mai stai?
Văzut-ai şi tu lucrurile care
Pe alţii mulţi i-a-ntors din calea rea,
Dar tu mereu rămâi în nepăsare,
În cea mai rea, în cea mai tristă stare.
O, până când, o, până când aşa?

O, tu cunoşti că moartea nu-i departe,
Că mergi spre focul iadului dintâi,
Şi totuşi tu rămâi pe căi deşarte,
Rămâi în foc, în chin, în plâns şi-n moarte!
O, până când, o, până când rămâi?

Tu ştii şi de la tine ce aşteaptă
De-atâta vreme şi astăzi Dumnezeu!
Cunoşti chemarea sfântă şi-nţeleaptă,
Cunoşti şi calea rea şi calea dreaptă:
O, până când, o, până când în rău?

A mai trecut un an din scurta-ţi viaţă
Şi-acesta-i poate ultimul ce-l ai.
O, smulge-te din neagra nopţii ceaţă,
O, rupe-ţi vălul negru de pe faţă:
O, până când, o, până când mai stai?

Curând solia morţii-o să te cheme
Răsplata cea de veci ca să ţi-o iei.
E vremea hotărârilor supreme,
E azi a mântuirii tale vreme!
O, până când, o, până când nu vrei?...

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea

Cine eşti tu, moarte?
Sau, ce eşti?
Te-am personificat ca proştii, moarte!
Într-o bătrână hidoasă
ce taie firul vieţii
cu coasa
cu secera.
Când tu eşti slabă şi neputincioasă.
Moartea nu coseşte niciodată!
Nici măcar nu seceră!
Pentru asta îti trebuie forţă!

Orbi, am zărit hidoşenia în chipurile bătrâne.
în zâmbetul blând
şi uneori tâmp
al celor încercaţi de viaţă.
Când tu, moarte, stai în trupurile pline de vigoare
cu sufletele mutilate de ură
sau de nebunie.
Săracă moarte! Câtă nedreptate!

Moartea pur şi simplu nu există!
Ea este doar o banală stare
o transformare.
Ca îngheţul
Ca dezgheţul
Ca evaporarea sau sublimarea.
Moartea este un simplu întrerupător
de energie!
un buton atomic!
şi are cauze cât se poate de naturale.
O..., moarte! Cât de simplă şi de frumoasă eşti!

Adesea însă,
Tu stai, moarte,
în voinţa animalică a oamenilor
de a ucide.
În lăcomie!
Şi incalci legile dumnezeieşti!
Stai în mintea rătăcită a sinucigaşilor
a nebunilor ce aleargă pe autostradă inconştienţi.
Tu eşti neagră ca asfaltul, moarte!
Ce complicată eşti moarte! Şi cât de urâtă eşti!.

poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când este soră lângă soră, moare câte un duşman pe oră.

autor necunoscut/anonim
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strigoiul

Ca îngerii cu ochiul rău
Mă voi întoare-n patul tău
Şi mă voi strecura spre tine
Ca umbra nopţilor haine;

Şi-atunci, iubita mea cea brună
Ţi-oi da săruturi reci de lună
Şi dezmierdări de şerpi ce-n fund
De gropi se târâie rotund.

Când zorii reci vor răsări
Tu locul meu îl vei zări
Gol, rece, până se-nnoptează.

Cum alţii prin iubire-ar vrea
Să stăpânească viaţa ta,
Eu vreau s-o stăpânesc prin groază!

sonet de Charles Baudelaire din Florile răului (1857), traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

fericire

Fericirea este alcătuită dintr-un şir de plăceri mărunte.

definiţie clasică de Charles Baudelaire
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Raymond Barone: Bine, Robert, vrei să ştii care sunt avantajele căsătoriei? Fie... Iată... Hmm... Bine! Uite! Ştiu! Ştii când adormi şi ţi se opreşte respiraţia? Când eşti căsătorit, e mereu cineva acolo care să te aducă înapoi la viaţă... Nu e un exemplu bun. Aşa...
Robert Barone: Ray...
Raymond Barone: Gata! Mă descurc! Uite, vrei să ştii cum e căsnicia cu adevărat? Fie. Te trezeşti - ea este acolo. Te întorci de la muncă - ea este acolo. Adormi - ea este acolo. Iei cina - ea este acolo. Înţelegi? Adică, ştiu că sună ca un lucru rău. Dar nu este. (îşi pune mâna pe umărul Debrei) Nu, nu şi dacă ea este persoana potrivită. (pauză)
Frank Barone: Aş vrea un minut să te contrazic.

replici din filmul serial Dragul de Raymond
Adăugat de Nicoleta Stroie
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt două categorii de fete: bine îmbrăcate şi bine că-s îmbrăcate!

aforism de Ion Diviza
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De Dragobete

Săruturi, astăzi, cu duiumul,
Am dat la fete şi-am primit,
Şi-abia atuncea m-am oprit
Când a-nceput să iasă fumul...

epigramă de George Budoi din Dicţionarul dragostei (24 februarie 2023)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încă o noapte trece. Ciudat îmi sună vorbele născocite de turmă: Noapte bună. Noapte bună? Noapte. Moarte bună? Moarte. Dar ei nu cunosc nici noaptea, nici moartea. De asta îndrăznesc să-şi spună unii altora noapte bună.

Ionel Teodoreanu în Fata din Zlataust (1931)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când ne va fi greu şi vom fi trişti, o să te ţin în braţe şi o să te alint, şi o să iau durerea ta asupra mea. Când plângi tu, plâng şi eu, şi când te doare pe tine, mă doare şi pe mine. Şi împreună să încercăm să stăvilim toate şuvoaiele de lacrimi şi toată disperarea, şi vom reuşi să străbatem drumurile pline de gropi ale vieţii.

Nicholas Sparks în Jurnalul unei iubiri
Adăugat de georgi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atât moral, cât şi fizic, am avut mereu senzaţia abisului, nu numai abisul somnului, dar şi abisul acţiunii, al visului, al amintirii, al regretului şi al remuşcării, al frumosului, al numărului. Acum mă simt tot timpul ameţit.

citat celebru din Charles Baudelaire
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să joc roluri de fete bune în anii '30 a fost dificil, când era la modă să interpretezi roluri de fete rele. De fapt, cred că să joc fete rele este plictisitor; am avut întotdeauna mai mult noroc cu roluri de fată bună, pentru că aceste roluri solicită mai mult o actriţă.

citat din Olivia de Havilland
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şoselele patriei - pline de gropi

Printre gropi ades călcăm,
Chiar maşina mi-am stricat-o.
Nu le umplem, le păstrăm,
Ca tranşee pentru NATO.

epigramă de Constantin Voinescu (2003)
Adăugat de Constantin Voinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-am drept să stau

N-am drept să stau, nici să privesc în urmă,
cât am un steag şi un duşman înrăit —
nu-n perii albi şi-n viaţa ce se curmă,
ci-n jertfa mea se-arată cât am trăit.
Vrăjmaşii vin năvală ne-ntreruptă,
hotarul lor se-ntinde an de an
şi rând pe rând cei buni căzură-n luptă
cu fruntea sus, cu faţa la duşman.
Tot mai grăbiţi trec anii înainte
şi-s tot mai rari vitejii luptători;
în loc de fraţi îmbrăţişăm morminte,
jelim pe steaguri fără luptători.

N-am drept să stau, nu m-ar primi la moarte
nici în pământ şi nici în cer ai mei,
de n-aş lupta să treacă mai departe
solia lor, cum au adus-o ei.

N-am drept să stau, o torţă-mi fac fiinţa,
arzând, s-arăt pericolul străin,
să pot trezi eroic conştiinţa
în toţi ai mei câţi sunt şi câţi mai vin.

Când voi vedea că-nfrânt păcatul zace
şi-ai mei uniţi că merg desăvârşit,
abia atunci voi şti şi eu că-n pace
am drept să merg spre-odihnă, liniştit.

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alegorie

Frumoasă e şi mândră cu gâtul ei bogat
Şi-n vin îşi lasă părul să stea dezordonat,
Iar ghearele iubirii şi-al viciului stigmat
Alunecă pe pielea ei dură de bazalt.
De Moarte ea îşi râde, Dezmăţul îl sfidează,
Monştri al căror braţ despică şi retează,
Dar ochiul lor fatal mereu a respectat
A corpului ţinută şi nudul ei sculptat.
Ca o zeiţă merge şi stă ca o sultană,
Iar în plăcere crede precum o musulmană
Şi-n braţele deschise la pieptu-i vrea să strângă
Toţi oamenii pe care cu ochii nu-i alungă.
Ea crede şi ea ştie, fecioară contra firii,
Ce-i necesară totuşi în mersul omenirii
Că trupul cel frumos e-un dar nepreţuit
Ce-ascunde urâciunea oricărui fapt oprit.
Ea Iadul îl ignoră, precum şi Purgatoriul,
Iar când veni-va timpul s-acopere linţoliul
Şi Moartea va privi-o în faţă şi senin,
Ca un copil, lipsindu-i al remuşcării chin.

poezie celebră de Charles Baudelaire, traducere de Florin Dănuţ Necula
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

El

Stăteam cu tine-alături,
Deşi erai cu el,
Dormeam pe-aceeaşi pernă,
Spuneai să te-ncălzesc,
Şi sub aceleaşi pături
Tu te gândeai la el,
Şi dragostea trupească
Nu ştiu cum s-o găsesc...
Şi la ce bună viaţa
Când tu mi-o furi pe toată?
Şi la ce bun amorul
Când tu îl vrei pe el?
Şi la ce bune toate
Când toate-s împotrivă?
Doream aceeaşi fată
Să îmi aline dorul,
Dar tu îl vrei pe el...
Aşa că nu se poate,
Totul e împotrivă,
De ce să lupt în coate?
Te las să dai de greu,
S-ajungi cum sunt şi eu,
Şi-ai să îmi dai dreptate.

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Laudă Franciscăi mele

Noi cântări ţi-nstrun eu ţie
Ramură care adie
Peste inima-mi pustie,

Învăscută-n flori surate,
Tu, mai gingaşă din toate
Ce mă mântui de păcate,

Şi cum râul Lethe-alină
Vlagă-mi dai, fântană lină
Pururi de săruturi plină.

Când în calea mea detună
A ispitelor furtună,
Te iveşti, zeiţă bună,

Ca o stea mântuitoare
Şi mă scapi de la pierzare
Inima ţi-anin pe-altare!

Lac vrăjit, izvor ce-mparte
Tinereţe fără moarte,
Glas dă-mi buzelor deşarte.

Nimicit-ai ce-a fost putred;
Zgrunţuros ce-a fost, e neted
Şi-a dat muguri ce-a fost veşted!

Pentru foamea mea, merinde,
Foc ce-n beznă se aprinde,
Du-mă spre liman, -nainte.

Dă-mi tărie-n gânduri bune,
Scaldă dulce şi minune
De mireasmă ce supune.

Pieptul mi-l cuprinde-ndată
Cu pieptar de za curată
În agheasmă înmuiată

Talger plin cu giuvaere
O, Francisca, -pâine, miere
Vin ceresc ce dă putere.

poezie celebră de Charles Baudelaire
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acasă, cu dragoste

Te mai iubesc?! Ce intrebare-i asta?
Vezi că se ard cartofii, stai să deschid fereastra
De ce-o deschid, păi, tu nu vezi că-i fum?
Ai pus destulă sare, deci, ce mai e acum?

Da, te iubesc, ştii bine, n-am s-o repet şi basta,
Vai, m-am lovit - la dracu'- e vraişte casa asta!
Mă doare mult acuma când ştiu că nu mă crezi,
Sunt rece c-am pus gheaţă, te văd cum tu mă vezi.

Mi-a mai trecut... durerea, nu iubirea!
Vrei să mă prinzi cu vorba, de ce te pierzi cu firea?
Da, te iubesc şi-mi spui că asta-i o minciună,
Că de mai multă vreme nu te consider bună?!

Am spus întotdeauna că tu eşti cea mai bună,
Nu ştiu cum sună asta, hai, spune tu cum sună!
Da, te iubesc, stii bine că nu o fac pe prostul
Mă duc să deschid uşa, sună băiatul nostru!

(din ciclul Amintiri din bucătărie)

poezie de David Daniel Adam (23 iunie 2020)
Adăugat de David Daniel Adam
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fete desfrunzite

Nu mai văd fetele
De frunze
Între fereastra mea
Şi drum
Cresc nişte pomi
Şi primăvara
Când fetele încep
Să fie mai uşoare
Şi mai goale
Crengile pomilor,
Tot mai pline
Şi mai grele.
Din ce în ce mai greu
Mai năzăresc o fată.
Iar toamna, când crengile
Se dezbracă neruşinate
Se văd şi fetele trecând
Din ce în ce mai îmbrăcate
Iarna e prea mult alb
Şi vara prea mult doliu.

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!