
Strigoiul
Ca îngerii cu ochiul rău
Mă voi întoare-n patul tău
Și mă voi strecura spre tine
Ca umbra nopților haine;
Și-atunci, iubita mea cea brună
Ți-oi da săruturi reci de lună
Și dezmierdări de șerpi ce-n fund
De gropi se târâie rotund.
Când zorii reci vor răsări
Tu locul meu îl vei zări
Gol, rece, până se-nnoptează.
Cum alții prin iubire-ar vrea
Să stăpânească viața ta,
Eu vreau s-o stăpânesc prin groază!
sonet de Charles Baudelaire din Florile răului (1857), traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre îngeri
- poezii despre șerpi
- poezii despre viață
- poezii despre vestimentație
- poezii despre timp
- poezii despre sărut
- poezii despre strigoi
- poezii despre ochi
- poezii despre noapte
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare

Iubita mea, crudă pădure
Iubita mea, crudă pădure,
Cu ramuri degete spre cer,
Ascunzi în umbre ochi de mure
Și-n frunze pete de mister.
În tine note muzicale
Se nasc în tril de ciocârlii,
Prin tine șerpuiesc spre vale
Izvoare dulci cu ape vii.
Prin tine trec săgeți în fugă
Chemându-și puii, căprioare,
Prin tine ne-ndulcesc în rugă
Frăguțele coapte în soare.
În tine înnoptează șoapte,
Săruturi dulci, îmbrățișări
Și stelele scăldate-n lapte
Trecând cu roua-n alte zări.
Pădurea mea, crudă pădure,
Cu ramuri prelungite-n hău,
Roagă-mi iubita să mă fure,
Să ne pitim în sânul tău!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre păduri, poezii despre văi, poezii despre stele, poezii despre naștere, poezii despre muzică, poezii despre lactate sau poezii despre iubire
Păreri de rău vor trece peste mine, seci
Și voi dormi adânc la umbra crucii mele,
Un simplu călător prin mii de veacuri reci,
Prin viață și prin moarte, mai rece decât ele...
catren de Sorin Gaidei (ianuarie 1996)
Adăugat de Sorin Gaidei

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre somn, poezii despre depășire sau poezii despre cruce

Dialog de toamnă
- Mă simt călătorind... - un val...
Un val mustind sub ploi de frunze,
Într-un decor autumnal...
Am gloss tomnatic iar, pe buze.
- Sunt vals de ploi de frunze reci,
Zălog brumatelor săruturi...
Încununată-n gânduri, treci,
Peste aceleași începuturi...
Pe gâtul alb de catifea,
Dantele dulci chihlimbării...
Un voal rămas, iubita mea,
Ca semn al nopților târzii.
Te-ai îmbrăcat în fructe coapte...
Mustești de vis și necuprins...
Te caut! Pentru înc-o noapte,
Cu ramuri, iată, te-am atins!
Gondola nopților cu lună...
Catapeteasmă sângerie,
În tine toamna se adună...
Și toamna-i parcă mai pustie!
- Rămân a nimănui deodată!
Mi-e cerul pustiit de ploi,
Dar toamna-i mult mai minunată
Atunci când suntem amândoi.
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre toamnă, poezii despre început, poezii despre vals, poezii despre roșu sau poezii despre ploaie
Gând lunii
Lună ce mă rătăcești
și mă zbați în raze reci,
ce mă-ntrebi și mă sucești
doar în vechile povești.
Sora mea cu amintiri
vii doar noaptea prin arini,
nu mă încălzești, să știi,
doar mă perpelești prin spini.
Vii și pleci când îți e zi
și mă lași mai obosit,
roua dragă florilor
mi-o lași lună ochilor.
Lună, draga mea din nopți
tu ce totul luminezi,
tu ești cea ce mă mai poți
împăca dacă mă vezi.
Lună, lună, luna mea,
nu mai vreau în noaptea mea,
rogu-te dacă asculți
să mă strălucești c-o stea.
Adu-mi lună raza ei
să răzbată prin lumini,
să mă mângâie pe gând,
nu mereu, din când în când.
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lumină, poezii despre rouă, poezii despre gânduri, poezii despre flori sau poezii despre amintiri
dor de tine-n atâtea veșnicii
libertatea mea nu e altceva, iubite
decât dor de tine-n atâtea veșnicii
eu te iubesc în toate toamnele vieții
și în cele cu lanțuri pe copacii ruginii
mi-ai trimis scrisori cu asfințituri de soare
și mi-a crescut golul din inimă mare
tu te plimbi prin orașe imaginare
și te simt prin bruma sângelui meu
tinerețea mea îi pune frână morții
și mă împiedic de ea în zboruri-chemare
îmi mișcă nopțile reci prin cameră mereu
mă porți prin frăgezimi de stea ușor
te rătăcesc prin dansurile străvezii ale coapselor
prin alte lumi mai triste fără noi tu treci
prin șiruri de oglinzi concave, prin nunți de ploi
ne tac cuvintele născându-ne în zorii reci
miroase a sânge amintirea femeii cu îngeri
și-n ochiul argintiu, sub pleoapă, tu sângeri.
autor necunoscut/anonim
Adăugat de Mariana Didu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre sânge
- citate despre iubire
- citate despre îngeri
- citate despre viață
- citate despre tristețe
- citate despre toamnă
- citate despre tinerețe
- citate despre scrisori
- citate despre ploaie
- Ai o scrisoare de dragoste frumoasă?

De-ar fi
De-ar fi să-mi umpli ochiul gol
Și gândul doar cu tine,
Spre tine aș veni în zbor
Și toată aș fi cu tine.
De-ar fi să fie iarăși verde
Și dorul să m-aștepte în poartă,
Printre culori nu m-aș mai pierde,
Uitând de lacrima sărată.
Rotund m-aș face acoperit,
Cu ochi și mâini de-a valma,
Spre tine aș trece prin zenit,
Prin vânt și frig chiar iarna.
Aș ține-n brațe orice frunză
Și umbra pietrei mi-ar fi dragă,
Desculță aș dansa prin iarbă,
Doar eu să-ți fiu mereu cea dragă.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre vânt, poezii despre verde, poezii despre mâini, poezii despre iarnă, poezii despre frunze, poezii despre dor sau poezii despre dans
Aș vrea
Aș vrea să vii să mă petreci
Lipit ușor de mine
Să simți în suflet mâinile reci
Când le ating de tine.
Să-mi vezi tristețea de pe chip
Când mă despart de tine
Și teama că n-o să mai vii
Să te întâlnești cu mine
Aș vrea să vii să nu mai pleci
Să stai aici cu mine
Să-mi încălzești mâinile reci
Cu sufletul din tine.
poezie de Ramona Ros
Adăugat de Ramona Ros

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre suflet, poezii despre tristețe sau poezii despre frică
Aș vrea
Aș vrea să vii, să mă petreci,
Lipit ușor de mine,
Să simți în suflet mâinile reci
Când le ating de tine.
Să-mi vezi tristețea de pe chip
Când mă despart de tine
Și teama că n-o să mai vii,
Să te întâlnești cu mine.
Aș vrea să vii, să nu mai pleci,
Să stai aici cu mine,
Să-mi încălzești mâinile reci
Cu sufletul din tine.
poezie de Ramona Ros
Adăugat de Ramona Ros

Comentează! | Votează! | Copiază!
Gândul meu curat către tine
Aș vrea să întelegi,
că dragostea ce ți-o port
e cartea deschisă din ochii mei,
ce tu o poți citi mereu
și cu ochii închiși.
Aș vrea să știi că doare,
atunci când mă îmbraci
cu vorbe reci din orice nimic.
Aș vrea să întelegi
că nici un jurământ
de-l meu nu poate fi încălcat
și tot ce-i cuvânt, cuvânt rămâne.
Cuvintele mele prind viață
și zboară către tine,
cu gândul meu curat,
care e floarea sufletului meu,
ce-n tine o sădesc.
Aș vrea să știi că depind de tine,
că tot ce-i foc în tine, arde în mine,
că fiecare vorbă a ta
o soarbe cu sete inima mea,
iar dacă e greșită, sufăr
și ochii mei sunt orbi,
fără privirea ta blândă,
că eu... da eu trăiesc prin existența ta,
că tu, prin tot ce ești...
ești rațiunea mea.
poezie de Eugenia Calancea (2 decembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre cuvinte, poezii despre promisiuni, poezii despre lectură sau poezii despre inimă

Vreau să m-agăț de tine, spre cer năvală dând...
citat celebru din Charles Baudelaire
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu te slăvesc...
Eu te slăvesc totuna cu bolta înnoptării,
O, doamnă a tăcerii, o, vas al întristării,
Și te iubesc, frumoaso, mai mult când îmi dispari,
Și când, ca o podoabă a nopților, îmi pari
Că-ndepărtezi ironic adâncile zenituri
De brațele-mi întinse spre-albastre nesfârșituri.
Vreau să m-agăț de tine, spre cer năvală dând,
Cum viermii de-un cadavru se-agață mișunând,
Că-mi ești prea scumpă, crudă jivină nemiloasă,
Chiar și-n răceala-n care îmi pari și mai frumoasă!
poezie celebră de Charles Baudelaire
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Charles Baudelaire despre noapte, poezii despre viermi, citate de Charles Baudelaire despre viermi, poezii despre tăcere, citate de Charles Baudelaire despre tăcere, citate de Charles Baudelaire despre tristețe, citate de Charles Baudelaire despre iubire, poezii despre frumusețe sau citate de Charles Baudelaire despre frumusețe
Ce mult aș vrea
Aș vrea să fiu o stea
Pe care s-o privești,
Întreaga viața ta
Aș vrea să mă iubești.
Aș vrea să fiu o apă
Pe care tu o bei,
Aș vrea să-mi fii aproape
Mereu în ochii mei.
Aș vrea să fiu cocorul
Ce-n toamnă îl petreci,
Să-mi continui zborul
În iarna lumii reci.
Aș vrea să fiu albina
Pe care o admiri,
Aș vrea să fiu grădina
Plină cu trandafiri.
Aș vrea să fiu o stea
Să ies de după nori...
Ce mult, mult aș vrea,
O viață în culori.
Aș vrea să fiu un soare
Să știu pe unde ești,
Aș vrea să fiu o floare,
Care mereu înflorești.
Aș vrea să fiu rășina
Pe care o miroși,
Aș vrea să fiu lumina
În ochii tăi frumoși.
Aș vrea să fiu un sfeșnic
Mereu să te veghez,
Să fii cu mine veșnic...
Așa vreau eu să visez.
poezie de Eugenia Calancea (7 decembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre visare, poezii despre trandafiri sau poezii despre nori

Îngerii scriu poeme în iarbă
Te-am simțit cum ai trecut prin inima mea,
încă aveai pete de lună pe umeri
și umbra trupului meu
mai șerpuia în jurul brațelor tale,
ca o felină dornică să vâneze...
În nesomnul meu, ploua cu fluturi
și timpul îmi fluera prin sânge
ca un trubadur,
umblând desculț prin ploaie.
Spune-mi, cât de frumoasă sunt
atunci când,
prin toți porii sufletului,
ies îngerii din mine
să scrie poeme în iarbă?!
poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vânătoare, poezii despre trup și suflet, poezii despre sânge sau poezii despre poezie

Lacrimi reci
Ești tristă ca și vremea de afară,
cu lacrimi reci alunecând din nori
nehotărâți și ei, de multe ori,
ca ochii tăi, ce azi se-ntunecară.
Oftezi ca-n răbufnirile de vânturi
ce poartă înspre zări suspinul mut
al celor ce nicicând nu au avut
spre o iubire sau frumos, avânturi.
În ritmuri scurte pieptul îți tresaltă
ca marmura cioplită de o daltă
ce-o nemurire rece-ar vrea să-i dea,
spre lumile înalte, de-ar putea,
uitând de inima ce îți exaltă:
să vii, să ierți, să pleci din lumea ta?
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre înălțime, poezii despre ritm sau poezii despre iertare

- viață
- Viața e un spital în care fiecare bolnav e stăpânit de râvna de a-și schimba patul. Unul vrea să se canonească în fața sobei, altul crede că s-ar vindeca alături de fereastră.
definiție clasică de Charles Baudelaire în Mici poeme în proză, Oriunde afară din lume (1962)
Adăugat de Lucian Velea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Charles Baudelaire despre viață, citate despre schimbare, citate despre medicină, citate despre boală sau citate de Charles Baudelaire despre boală

Zăpezile iubirii
Zăpezile iubirii s-au topit...
Curg râuri reci spre minus infinit.
Mi-e sufletul, adesea, gând ce zboară
Un fluture de vis, în primăvară.
Tăceri și dor, un plâns prelung, hoinar,
Strângând în noapte clipele de jar,
Cu buze reci de frunze-ngălbenite.
Mă dor de-acum aducerile-aminte...
Zăpezile iubirii s-au topit,
Curg râuri reci spre minus infinit
Ce-n mine sunt uitate... sau ascunse...
Și se așează ca un gând, pe buze...
Sunt un vulcan uitat în adormire,
Sunt primul zâmbet cald, de fericire...
Mă-nalț prin voi, spre-a coborî tăcut,
În mine,-n vise și în început.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zăpadă, poezii despre zâmbet, poezii despre vulcani sau poezii despre râuri

Noaptea razelor de lună
Raze moi de lună, șoapte-n lin descânt,
Fie-a voastră cale nopții să-i rămână
Drum ascuns iubirii, calea spre Pământ
Dinspre veșnicia - timpului stăpână.
Raze diafane, fire de lumină
Strecurate-n taina stropilor de nor,
Fie-vă izvoare patul de hodină,
Frunzele-nverzite leagănul de dor.
Raze reci de lună, raze argintii,
Mai șoptiți-mi, iară, cântul vostru sfânt,
Faceți ca, prin ape, pietre sidefii
Să rețină-n ele notele-n cuvânt
Și să pot, în versuri, totul să adun
În poemul nopții razelor de lună
Ca să mă ajute oamenii să-mbun
Într-o lume care pare să apună.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Călător prin gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre versuri, poezii despre sfinți sau poezii despre sfințenie

Noaptea razelor de lună
Raze moi de lună, șoapte-n lin descânt,
Fie-a voastră cale nopții să-i rămână
Drum ascuns iubirii, calea spre Pământ
Dinspre veșnicia - timpului stăpână.
Raze diafane, fire de lumină
Strecurate-n taina stropilor de nor,
Fie-vă izvoare patul de hodină,
Frunzele-nverzite leagănul de dor.
Raze reci de lună, raze argintii,
Mai șoptiți-mi, iară, cântul vostru sfânt,
Faceți ca, prin ape, pietre sidefii
Să rețină-n ele notele-n cuvânt
Și să pot, în versuri, totul să adun
În poemul nopții razelor de lună
Ca să mă ajute oamenii să-mbun
Într-o lume care pare să apună.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Un an
tu nu aveai mai mult de un an
de când te știam
(și-atunci mai puțin te cunoșteam decât
în urmă cu un an)
și la un an de când nu te cunoșteam
tu mă întrebai dacă
ochiul meu se deschide mai întâi spre tine sau spre lume
nu știu îți răspundeam
dar întotdeauna se închide peste tine
iar azi când se împlinește un an
de când nu te mai am
tu pleci din ochiul meu spre această lume
cu fiecare clipire
pe care-o am
poezie de Simion Cozmescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Fericirea de a spune - Vreau
Fericirea de a spune Vreau,
Viața uneori e gruen sau grau,
Sufletul? Ce suprafață are?
Cât un ocean sau cât un bob de sare?
Nimic nu este fără de putință,
Când ți se pare că mai ai voință,
De sus se vede un efort, dar de furnică,
Totuși furnica nu știe de frică.
Vreau și te vreau numai pe tine, mia donna,
La București sau chiar la Barcelona,
Apoi noi vom pleca-mpreună
Spre altă lume sub aplauzele din lună.
Un telefon și merg la teatru,
m-așez, privesc, mă doare ceafa,
oamenii râd din patru-n patru,
sunt trist și mă gândesc la Sapho.
Sala se zguduie de bucurie, hohot,
Un râs coagulează totul,
Ca apele urlând la Motru,
Râd înțeleptul și netotul.
Mă scol, în jur sunt morți deavalma,
Iar fiara își aruncă blana.
Noi vom pleca iubito, împreună,
Sub ropote și raze reci de lună.
poezie de Boruis Marian Mehr (2 octombrie 2011)
Adăugat de Boruis Marian Mehr

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre furnici, poezii despre înțelepciune, poezii despre telefon, poezii despre teatru sau poezii despre ocean