Iubita mea, crudă pădure
Iubita mea, crudă pădure,
Cu ramuri degete spre cer,
Ascunzi în umbre ochi de mure
Și-n frunze pete de mister.
În tine note muzicale
Se nasc în tril de ciocârlii,
Prin tine șerpuiesc spre vale
Izvoare dulci cu ape vii.
Prin tine trec săgeți în fugă
Chemându-și puii, căprioare,
Prin tine ne-ndulcesc în rugă
Frăguțele coapte în soare.
În tine înnoptează șoapte,
Săruturi dulci, îmbrățișări
Și stelele scăldate-n lapte
Trecând cu roua-n alte zări.
Pădurea mea, crudă pădure,
Cu ramuri prelungite-n hău,
Roagă-mi iubita să mă fure,
Să ne pitim în sânul tău!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu

Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.