* * *

De acest Spirit hidos, prefăcut, scapă-mă,
El are cei doi ochi închişi până-n seară;
În timpul nopţii şi-i deschide şi pe muritori îi chinuieşte...
Într-adevăr, bogat în Forme ascunse, Sufletul meu ţâşneşte,
Iar numele meu este "Negrul cel Mare"
Cel care trăieşte în mine îl face să apară
Prin multele mele forme care se schimbă des...
O, Prinţ al zeilor, Elishef,
Auzi cum urlă demonii păroşi şi şui
În ceasul în care braţul lui Osiris este pus la locul lui?
Tu vei spune: "Veniţi! Înfruntaţi Abisul cu credinţă!"
Priveşte! În faţa ta, redus la neputinţă,
Zace duşmanul tău. Dosul de gât îi este legat,
Iar şoldurile îi sunt răsucite pe cap...
O, voi, Prinţi divini de pe Tărâmul Morţilor,
În acea zi, Isis şi Nephtya putea-vor
Să oprească, în mine izvorul lacrimilor care îmi curg mereu
Când, pe celălalt mal, îl voi vedea pe Celălalt Eu al meu?

poezie din Cartea egipteană a morţilor (1993), traducere de Maria Genescu
Adăugat de Simona
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Tu, ce rămâi pe veci în singurătatea Spaţiilor,
Eu, Osiris Ani, scribul, te rog scapă-mă pe mine
De acest demon cu faţă de câine
Şi ale cărui sprâncene sunt la fel cu cele de om...
El face de pază pe canalele Lacului de Foc;
El înghite, hulpav, cadavre de morţi,
Le toacă inimile şi spune măscări...
În acelaşi timp, rămâne ascuns, în depărtări...
O, tu, puternic Maestru al celor Două Pământuri,
Domn al demonilor Roşii!
Stăpân eşti, ştiu, peste locurile unde viaţa este terminată
Şi că maţele morţilor sunt hrana ta preferată
Deci, pleacă!
Iată, Coroana Regală este pusă pe cap
De către această divinitate din Herakleopolis,
Primul între zei şi cel mai venerat,
În ziua Reunirii celor două Pământuri, în faţa lui Osiris,
O, zeu, cu cap de berbece,
Mare maestru în Herakleopolis,
Distruge Răul ce în sufletul meu se petrece
Şi condu-mă, pe mine, Osiris Ani, pe Cărările tainice
Ale Vieţii Veşnice.
Scapă-mă de acest Spirit demonic
Ce mă pândeşte, din Noaptea adâncă;
El se bagă în Suflete, el devoră Inimi,
El hoituri şi scârnă mănâncă...
Sufletele fără vlagă şi slăbite
Sunt îngrozite...

poezie din Cartea egipteană a morţilor (1993), traducere de Maria Genescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Eu sunt acea mare Pisică divină,
Care a răsturnat Copacul sfânt de la Heliopolis în tină
În noaptea Distrugerii
Demonilor, aceşti duşmani ai lui Neberdjer.
..............................

O, Râ, scapă-mă de acest demon! Este cel
Cu faţa ascunsă de un văl!
(Sprâncenele lui sunt cele două Braţe de Balanţă
Din acea Noapte fatală, blestemată,
Şi când, înainte de a fi absolvite,
Toate păcatele vor fi socotite).
Scapă-mă de aceşti Paznici-Spirite,
Înarmaţi cu cuţite lungi,
Şi ale căror gheare îmi sfâşie carnea cu dureroase dungi!
Ştiu bine: chinuirea slujitorilor lui Osiris e singura lor bucurie...
Dar nu vor putea să mi-o facă mie,
Nu mă vor duce în cuptoarele lor!
Căci eu cunosc Numele vostru, zeilor,
Aşa cum cunosc şi divina fiinţă vie
Ascunsă de Osiris, la el pe moşie,
Al cărui Ochi nepătruns
(Chiar dacă însuşi rămâne nevăzut şi ascuns)
Străluceşte pe Cer. Atunci,
Aureolat de aburii de foc
Ce de la el din gură, ţâşnesc,
Străbate tot Cerul ştiut
Şi împarte porunci
Zeului Nilului ceresc;
În vremea aceasta rămânând nevăzut...

poezie din Cartea egipteană a morţilor (1993), traducere de Maria Genescu
Adăugat de Simona
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca îndelung mângâiat

Ca îndelung mângâiat este trupul său
Leneş un singur ochi i se desface
Asupra capului adus alături
În întunericul în care zace.

Deschide şi celălalt ochi o rogi
Afară e lumină de multă vreme
Un copil cu plânsul abia oprit
Începe în şoaptă să ne cheme.

Tremură glasul lui de miel
Până la singurul ochi deschis
În capul de gresie al femeii tale
Ca într-un dulce vis.

Deschide şi celălalt ochi o rogi
Mâna ta însăţi încercând să ia
O pojghiţă de piatră ca o pleoapă
De pe un loc prin care ar putea vedea.

poezie de Ileana Mălăncioiu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Cuvintele mele magice, cu atenţie, să fie ascultate
Şi de către cei ce vin după Coşciugul meu să fie scandate,
În timp ce e dus spre sălaşul său, ascuns.
Iar voi, care mergeţi înainte şi voi, care veniţi după Râ,
În mersul lui spre locul de pe Cer, aflat cel mai sus,
În timp ce stăpânul sanctuarului, însuşi Râ,
În picioare aşezat, în Barca sa,
Face să devină fructe florile pomilor înfloriţi,
Voi, toţi, să aflaţi!
Şi Râ, la rândul său, se află în mine!
Am făcut, ca de cristal, firmamentul lui Ptah, lustruindu-l bine.
O, Râ! Sufletul meu este mulţumit, ai inima plină de bucurii,
Când contempli frumoasa rânduială din această zi,
Când, în acest oraş sfânt, Khemenu, te-ai ivit,
Pentru ca, apoi, să-l părăseşti prin Poarta de Răsărit...
Primii născuţi ai zeilor, care te-au precedat,
Ies în întâmpinarea ta, imediat,
Şi cu strigăte de bucurie te salută...
O, Râ! Fă, pentru mine, dulce şi plăcută
Calea străbătută de razele tale de soare,
Lărgeşte pentru mine, luminoase, Cărările tale,
În ziua în care îmi iau zborul de pe tărâmul pământean.

poezie din Cartea egipteană a morţilor (1993), traducere de Maria Genescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orice creaţie este o formă de sunet, care pluteşte în Spaţiul Infinit al Liniştii. Cel ce priveşte fără a vedea spaţiul dintre sunete nu poate auzi Glasul Fără Formă al Liniştii. Sunetul care priveşte din spatele propriei forme poate vedea dincolo de formele pe care le priveşte.

Cătălin Manea în Întoarcerea la Linişte, Conştiinţa pură
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mic dejun cu Godot

Otrava e cuminte ca un prunc,
Mă trage de aortă şi de limbă
Şi-n mine, liniştit, parcă se plimbă
Cu barca înspre care mă arunc.

Nelămurită, o poftesc la ceai.
O mângâi de la gleznă până-n hău
Şi-i este bine şi mi-e foarte rău,
Şi mă dezbracă şi îmi spune "hai!".

Privirea peste sânul ei sticlos
Îmi cade şovăielnic şi precar,
Îşi face loc în sânul meu amar,
Cu limba desfrunzită până-n os.

Mă copleşesc spre seară scarabeii.
În faţa filarmonicii, se sting
Doi ochi îngălbeniţi, care mă ling
De moartea mea şi poate a femeii.

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Născut

Deci ea e mama lui.
Acea femeie mică
Autoarea cu ochi cenuşii.

Barca, în care cu ani în urmă
a ajuns la ţărm.

Deci din ea a ieşit
în lume,
în neveşnicie.

Născătoarea bărbatului
cu care sar prin foc.

Deci ea este, singura
care nu l-a ales
complet şi gata.

Singură l-a strâns
în pielea pe care o cunosc,
l-a legat prin oase
ascunse în faţa mea.

Singură i-a potrivit
ochii lui cenuşii
cu care a privit spre mine.

Deci ea este, alfa lui
De ce mi-a arătat-o.

Născut.
Deci, totuşi, şi el născut.
Născut ca toţi.
Ca mine, muritoarea.

Fiu de femeie adevărată.
Venit din adâncul corpului
călător spre omega.

Expus
la propria sa absenţă
oriunde
în fiecare clipă.

Iar capul lui
este capul ce trece prin zidul
permisibil, cu timpul.

Iar mişcările lui
sunt abateri
de la sentinţa generală.

Am înţeles
că a parcurs deja jumătate de drum.

Dar aşa ceva el nu mi-a spus,
nu.

- Aceasta e mama mea -
mi-a spus doar.

poezie celebră de Wislawa Szymborska din Lirică poloneză (1996), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

A dispărut din vederea mea

Stau pe ţărm. Aproape de mine, o navă
îşi întinde velele albe în briza proaspătă şi porneşte către
oceanul albastru. Este un obiect de mare frumuseţe şi vigoare.
O urmăresc cu privirea răbdător până când atârnă ca puf de păpădie
sau ca un norişor în locul unde marea şi cerul se scufundă una în celălalt.

Atunci, cineva de lângă mine spune, " Iată, a dispărut."

Unde a dispărut?

A dispărut din vederea mea. Atât. Ea are catargul,
carena şi verga la fel de mari ca înainte de a trece pe lângă mine.
La fel, este nu mai puţin capabilă de-a-şi purta caricul spre portul de destinaţie.
Diminuarea mărimii ei este în mine – nu în ea.

Şi chiar în momentul în care cineva spune: " Iată, a dispărut,"
sunt alţi ochi care îi urmăresc sosirea, şi alte voci
sunt gata să strige voioase, " Uite-o, soseşte!"

Iar asta înseamnă a muri...

poezie de Henry Van Dyke, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deschide ochii iubito

Deschide ochii iubito.
Şi uită-te în ochii mei cât sunt de trişti,
Când nu-i văd macar pe o clipă pe ai tăi!
Deschide ochii iubito
Şi priveşte părul meu,
Alb ca neaua care se aşterne pe câmpii.
Tu eşti ca soarele care răsare
În zorii dimineţii azurii.
Deschideţi sufletul iubito,
Căci sufletul meu e mereu deschis.
Dar când nu eşti lângă mine.
Nu se mai satură de plâns.
Deschide ochii iubito
Şi priveşte braţele mele puternice de bărbat,
Care vrea să-ţi cuprindă trupul,
Frumos şi ca lacrima de curat.
Deschideţi palmele iubito şi ţine inima mea,
Căci fără tine plânge în hohote şi ea.

poezie de Vladimir Potlog (29 iulie 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dezlegarea de mine...

M-am legat la ochi
să joc baba oarba
cu regretul
că nu voi atinge stelele
să-mi exercit dreptul
de a simţi
cum este legat la ochi
întunericul din mine
acum ştiu
nu numai şireturile
mă pot dezlega de mine
prin tunelul prin care
rotindu-mă voi veni la tine

poezie de Nicolae Nistor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Meditez în fiecare zi ... la tine, soţia mea ...

... Meditez
în fiecare zi la tine soţia mea,
în linişte găsesc
adevărata ta stare de a fi,
în tăcere inimi şi a minţi
aud respiraţia sufletului tău
şi a lui Dumnezeu...

... Mă întreab... mă screm... insist...
ca eu să-i dau măcar un sfert de oră,
sau o mică clipă de profundă dragoste,
în fiecare dimineaţă
... lui Dumnezeu...
ş-un sfert de oră... sau poate mai mult,
în fiecare seară
... lui Dumnezeu...

... Eu sunt toată înţelepciunea, iubirea,
şi adevărul este că în orice moment
de ele voi avea vreodată nevoie,
pentru ca acel moment să fie vindecat,
prin iubirea mea pentru tine...

... Dragostea mea adevărată
este atunci când conştientizez
cât de mult te iubesc din toata inima meu,
din tot sufletul meu,
şi indiferent ce obstacole
ar apărea în calea iubirii mele,
nu mă voi da la o parte
... pentru iubirea ta...

... Adică,
voi face orice pentru acea iubire,
pentru soţia mea,
care este nebună în iubirea ei,
pentru mine soţul ei... amantul ei...

... Dragostea adevărată
este acel sentiment,
pe care îl putem simţi numai împreună,
este acel sentiment pentru care merită
să stau în genunchi în faţa ei,
să mă sacrific din iubirea pentru ea,
indiferent cât de adânci sunt
şi vor fi rănile trupului şi inimii mele...

... Soţia mea
este tot timpul lângă mine,
ea este freamătul zorilor
când trecem îmreună pe stradă...
este mirosul proaspăt al florilor,
este grija obsesivă pentru sănătatea mea,
atunci când ea crede că nu mă simt bine...

... Iubirea ta
este în râsul tău sănătos,
în zâmbetul tremurat al buzelor tale,
care este transceans
în fiecare picătură de lacrimă... de iubire...
în sexul divin al corpurilor noastre...

... Iubirea este locul de unde venim,
este inima lui Dumnezeu,
şi este calea pe care o urmăm împreună,
cu fiecare pas
pe care îl facem în viaţă...

poezie de Alexandru Ioan Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătălia contra Everestului este numai una din multele forme în care se exprimă lupta spiritului cu materia. Omul şi muntele se trag din acelaşi pământ şi sunt, prin urmare, înrudiţi. Totuşi, muntele e treapta mai joasă a materiei; omul e mai mare prin spirit, de aceea vrea să învingă muntele, cea mai înaltă încarnaţie a materiei.

citat din Francis Younghusband
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt izvorul de schimbare pentru mine şi pentru cei din jurul meu, eu sunt cel care decide, eu sunt cel care sufăr, eu sunt cel care mă bucur, şi nimeni nu îmi poate spune cum trebuie să fiu şi ce trebuie să fac, ce este în mine este cu mult mai puternic decât ce este în lume, aşa m-am născut şi asa am să mor, precum un meteorit care a făcut din noapte zi, ca mai apoi să se stingă la orizont.

Marius Torok
Adăugat de Marius Torok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare copac, fiecare plantă, are un spirit. Oamenii pot spune că planta nu are minte, dar eu le spun că planta este vie şi conştientă. O plantă nu poate să vorbească, dar există în ea un spirit care este conştient, care vede totul, care este sufletul plantei, esenţa ei, ceea ce o face vie. Canalele prin care se mişcă apa şi seva plantei sunt venele spiritului.

citat din Pablo Amaringo
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Este cunoscut faptul că de la începutul creaţiei sale, sau a fiinţei sale sufletul omului este ca o tablă ştearsă şi are o facultatea prin care este dispus să primească forme sau intenţii ale lucrurilor, iar o asemenea facultate se numeşte intelect posibil;el se aseamănă cu materia, căci tot aşa cum materia este în potenţă faţă de diferite forme, tot aşa intelectul posibil este în potenţă faţă de cunoaşterile diverse. Însă intelectul este în act atunci când sufletul este desăvârşit de cunoaşteri sau de intenţii sau de intenţiile lucrurilor inteligibile: aşa încât, atunci când el doreşte, iese în actul acelui care înţelege şi produce acele intenţii care îi sunt prezentate în act, iar sufletul desăvârşit astfel şi dispus astfel se numeşte intelect în act.

Avicenna în Cartea Definiţiilor
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Turandot: Prinţesa Lou-Ling, străbuna mea dulce şi senină, tu care ai domnit în tăcere şi bucurie pură, sfidând cu consecvenţă şi fermitate oribila tiranie bărbătească, astăzi trăieşti din nou în mine!... Voi, prinţi care veniţi aici cu caravane mari din toate colţurile lumii pentru a va încerca norocul, să ştiţi că mă răzbun pe voi în numele purităţii ei, în numele plânsului ei şi al morţii ei! Niciun bărbat nu mă va avea vreodată! În inima mea trăieşte ura împotriva celui care a ucis-o pe ea. Nu! Nu! Niciun bărbat nu mă va avea vreodată! Ah, mândria marii ei purităţi a renăscut în mine!

replică din libretul Turandot, Actul II de Giuseppe Adami, după Friedrich Schiller (25 aprilie 1926)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din Oceanul Conştiinţei Fără De Formă, la fel ca oricare creaţie, răsar gândurile care pornesc în călătoria lor de experimentare şi de cunoaştere de Sine. Aceste gânduri sunt ca nişte bule care se dezlipesc de Ocean, luându-şi zborul prin teritoriul relativ al lumii manifestate. Din moment ce gândul s-a despărţit de Ocean, acesta priveşte în jurul său şi vede alte forme separate, care sunt şi ele în propria călătorie de cunoaştere de Sine. Şi, pentru a-şi determina forma şi pentru a se diferenţia de celelalte forme, gândul îşi creează un sine fals, cu care începe să se identifice. Exact ca oamenii. Şi începe să călătorească, însă este mereu conştient de faptul că această călătorie este una de evoluţie şi de avansare - tocmai de aceea, gândul are un singur mare scop: să devină experienţă.

Cătălin Manea în Întoarcerea la Linişte, Relaţia cu gândurile
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot ceea ce îmi doresc este să plantez sămânţa posibilităţii de a face teatru în mii de feluri. Teatrul nu este genul care îmi place mie şi pe care-l fac eu, ci este deschis şi vast precum viaţa! A merge pe Broadway sau a face un film nu este o crimă, nu sunt purist! Dimpotrivă, îmi face o mare bucurie să văd că studenţi de-ai mei ajung celebri şi că fac altceva decât mă aşteptam şi mă surprind şi pe mine. Bucuria pe care o am este că au început cu mine. Şi că pe acea sămânţă le-am sădit-o eu, am şi eu mica mea vanitate.

Andrei Şerban în interviu (octombrie 2014)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Descrierea

Despre urechile mele pot spune că sunt
cerceii tâmplelor. Despre tâmple
nu zvâcnesc nimic!
Despre mâini pot spune că sunt lacrimile
degetelor. Despre degete... nu vorbesc
cu ele!
Despre gură
pot spune cu ea cuvântul "gură"
şi pot să spun că sunt oglinda ei
în care îşi piaptănă buzele. Despre buze... nu prea
le înghit!
Despre inimă pot spune
că bate la uşa naşterii mele de când
e inundată cu sânge de către mine
şi nu îi deschid fiindcă nu sunt acasă.
Despre sânge nu pot spune
dacă e rece sau cald.
Despre ochi pot spune multe
însă nu spun nimic
fiindcă mă vede
cu celălalt ochi.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În umbra nopţii

O umbră-n a nopţii lumină,
tăcere-n sclipiri de mormânt,
cu mers furişat, de felină,
apari, ca o pală de vânt.

Te-ndrepţi către locuri ascunse
adânc, în sinistrul decor,
mergând pe cărări nepătrunse
tu, spirit prin lumi călător.

Eşti rege în jungla cea mare,
vestit ucigaş, jaguar
şi tatăl aceluia care
îşi plânge destinul amar.

Aşteaptă, ascuns în desişuri,
schinceşte şi cheamă în van
pe cea care zace-n hăţişuri:
nu ştie că este orfan.

Dar tu l-ai găsit. Este sânge
din sângele tău şi doar tu
eşti cel ce mai poate înfrânge
o soartă ce, vieţii,-a zis: nu!

El vine, ţi-ascultă chemarea,
se-ndeamnă, cu paşii-i cuminţi,
spre prada ce-aşteaptă strânsoarea
uşoară a micilor dinţi.

Prin noapte, sunt tot împreună,
iar jungla, tăcută şi ea,
priveşte, sub lacrimi de lună,
un rege, un prinţ şi o stea.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!