Este cunoscut faptul că de la începutul creaţiei sale, sau a fiinţei sale sufletul omului este ca o tablă ştearsă şi are o facultatea prin care este dispus să primească forme sau intenţii ale lucrurilor, iar o asemenea facultate se numeşte intelect posibil;el se aseamănă cu materia, căci tot aşa cum materia este în potenţă faţă de diferite forme, tot aşa intelectul posibil este în potenţă faţă de cunoaşterile diverse. Însă intelectul este în act atunci când sufletul este desăvârşit de cunoaşteri sau de intenţii sau de intenţiile lucrurilor inteligibile: aşa încât, atunci când el doreşte, iese în actul acelui care înţelege şi produce acele intenţii care îi sunt prezentate în act, iar sufletul desăvârşit astfel şi dispus astfel se numeşte intelect în act.

Avicenna în Cartea Definiţiilor
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Printre realităţi, există şi materie există şi suflet, şi acestea sunt într-un singur loc, căci nu există un loc separat al materiei şi unul separat al sufletului(cum ar fi unul pe pământ pentru materie şi unul în aer pentru suflet), ci locul sufletului este separat, în sensul că nu se află în materie. Aceasta înseamnă faptul că sufletul nu este unit cu materia, iar acelaşi lucru nu se poate naşte şi din suflet şi din materie, adică nu se poate naşte din materia ca substrat (pentru că ea nu este formă)şi anume este separat. Materia aşezându-se pe sine însăşi sub suflet este luminată de el şi nu poate să pună stăpânire pe cel de la care primeşte lumină;sufletul nu poate suporta materia fiindcă din cauza acestei materii rele este incapabil să vadă. Aceasta este căderea sufletului: faptul de a veni astfel în materie şi de a deveni slab, fiindcă nu toate puterile sale sunt active, fiindcă materia le împiedică să îşi ocupe locul pe care sufletul îl deţine şi oarecum se opune şi face să devină rău ceea ce a luat ca pintr-un fel de furt, până când sufletul reuşeşte să se întoarcă la starea lui superioară. Aşadar materia este şi cauza slăbiciunii din suflet şi cauza viciului. Căci este ea însăşi rea mai înainte ca sufletul să devină rău, este de fapt răul iniţial.

citat clasic din Plotin
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

suflet

Definiţia sufletului. Sufletul este un substantiv cu multe sensuri, care se aplică atât într-un sens ce cuprinde deopotrivă omul, animalul şi planta, cât şi într-un sens care cuprinde doar omul şi îngerii cereşti. Definiţia primului sens este aceasta: sufletul este desăvârşirea unui corp natural, înzestrat cu organe şi având viaţă în potenţă. Definiţia sufletului în celălalt sens: sufletul este o substanţă necorporală, desăvârşire a corpului, care pune corpul în mişcare după o alegere întemeiată pe un principiu raţional, adică intelectual, în act şi în potenţă. Ceea ce este în potenţă este deosebirea specifică sufletului omenesc;ceea ce este în act este o deosebire sau o particularitate a sufletului îngeresc.

definiţie de Avicenna în Cartea Definiţiilor
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când corpul acţionează spontan, asta se numeşte instinct. Când sufletul acţionează spontan, asta se numeşte intuiţie. Ele seamănă şi totuşi sunt departe una de cealaltă. Instinctul e al corpului - grosierul; iar intuiţia e a sufletului - subtilul. Iar intre cele două se află mintea, expertul, care nu funcţionează niciodată spontan. Mintea înseamnă cunoaştere. Cunoaşterea nu poate fi niciodată spontană. Instinctul este mai jos decât intelectul, intuiţia este superioară imtelectului. Amândouă sunt dincolo de intelect, şi amândouă sunt bune.

în Intuiţia - cunoaşterea de dincolo de logică
Adăugat de Gabi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum ştim de asemenea că sufletul nostru este unit cu un corp? Trebuie să conchidem de asemenea că un anumit corp este mai strâns unit cu sufletul nostru decât toate celelalte care sunt în lume, pentru că ne dăm seama în mod clar că durerea şi multe alte sentimente ne vin fără să le fi prevăzut, şi că sufletul nostru, printr-o cunoaştere care-i este firească, socoate că aceste sentimente nu purced din el singur, întrucât el este unit cu un lucru întins, care se mişcă datorită dispoziţiei organelor sale şi care se numeşte în mod propriu corpul unui om.

Descartes în Pasiunile
Adăugat de Andrei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Guvernatorul meu este sufletul meu. Sufletul meu nu are legi. Are propria sa direcţie, ştie unde merge, eu sunt un suflet într-un trup fizic. Eu sunt sufletul. Sufletul este divin, desăvârşit, atotputernic. Şi sufletul ştie Adevărul. Orice altceva este minciună, este falsitate. Sufletul este real, este adevărat. Doar îmi ascult sufletul, mă supun lui. Totul este atât de simplu. Nouă ne place să complicăm. Dar nu e nimic complicat. Doar ascultă sufletul.

Ghislaine Lanctot în Yoga Magazin, interviu (4 noiembrie 2015)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chestiunile cele mai interesante pe care le-am formulat cu privire la actele ratate şi cărora încă nu le-am dat o dezlegare, sunt următoarele: actele ratate rezultă din interferenţa a două intenţii diferite, din care una poate fi calificată ca perturbată, iar cealaltă ca perturbatoare. Ori, dacă intenţiile tulburate nu ridică nici o altă problemă în ceea ce priveşte intenţiile perturbatoare, interesează în primul rând să stabilim care sunt acele intenţii capabile să le tulbure pe altele şi în al doilea rând, ce raporturi se stabilesc între intenţiile perturbate şi cele perturbatoare. Lapsusul este reprezentantul principal al întregii specii de acte ratate.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Materia nu este fiinţă, ci ea este un omonim al ei, deoarece adevărata expresie a materiei ar fi nefiinţă. Răutatea din suflet şi formele ei sunt determinate de materia cu care este în legătură sufletul.

citat din Plotin
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Natura şi-a măsurat Eternitatea şi Măreţia în trecerea de la ne-viu la viu. Este imnul bucuriei pe care materia îl cântă atunci când se constituie în forme care au prins harul de a da forme asemănătoare, rupând cu dezordinea materiei neînsufleţite.

Lucian Gavrilă în Miracolul vieţii, miracolul eredităţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trişorii buni au mereu intenţii sincere unul faţă de celălalt. Asta este ceea ce face un avantaj echitabil posibil.

citat din Bauvard
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numim viaţă capacitatea de hrănire prin sine, de creştere şi, în fine, de micşorare de la sine. Aşadar, fiecare corp natural care participă la viaţă, se poate considera drept substanţă, şi anume o substanţă compusă, organizată. Sufletul este deci, cu necesitate, o substanţă în sensul de specie a unui corp natural care are viaţă ca potenţă şi de defineşte prin acestea: hrănire, simţire, gândire, mişcare. Aşadar sufletul constituie acea entitate prin care trăim, simţim şi gândim, ca atare se poate spune că el este raţiunea de a fi şi forma, iar nu materia şi subiectul ei.

citat din Ludwing Feuerbach
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eliberarea de gânduri

Mintea rămâne indecisă în marele Vid.
Aici cea mai înaltă cunoaştere este neţărmurită.
Cel care face ca lucrurile să fie aşa cum sunt nu poate fi izolat de lucruri.
Astfel, atunci când vorbim de ‘limite', rămânem închişi în lucruri limitate.
Limita nelimitatului se numeşte ‘plenitudine.'
Nemărginirea a ceea ce este limitat se numeşte ‘vacuum.'
Tao este sursa amândurora.
Dar el însuşi nu este nici plenitudine şi nici vacuum.

poezie de Chuang Tzu, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii superiori nu au virtute lumească, ei au Virtute. Cei ce ţin la virtutea lor nu au virtute. Virtutea superioară corespunde Non-Acţiunii, ea nu are intenţii. Virtutea comună nu acţionează decât cu intenţia ascunsă de a fi apreciată şi recunoscută. Bunătatea superioară acţionează întotdeauna fără intenţii. Justiţia înaltă acţionează însă cu intenţii. Ceremoniile care acţionează ca şi cum nimeni nu li se supune, sfârşesc prin violenţă. Când omenirea a pierdut cunoaşterea, nu a mai avut decât Virtutea. Pierzând Virtutea, i-a rămas bunătatea; pierzând bunătatea, a găsit dreptatea; pierzând dreptatea, a stabilit în final ceremoniile. Dar ele nu sunt decât umbra virtuţii şi izvor de dezordine. Cunoaşterea falsă este aparenţa Cărării şi începutul prostiei. Omul de seamă preţuieşte ceea ce este de seamă şi nu ceea ce este uşuratic; el are în vedere fructul, nu floarea; pe aceasta o nesocoteşte şi se alătură rodului.

Lao Tse în Tao Te King, 38
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul ce se minunează de frumuseţile lumii materiale, arată astfel ca în el trăieşte lumea cea deşartă; de aceea, este atras de făptură şi nu de Făcător, de pământ şi nu de Dumnezeu. Nu are importanţă dacă pământul acesta este curat sau are noroiul păcatului. Inima, când este atrasă de frumuseţile lumeşti, care nu sunt păcătoase, dar care nu încetează să fie deşarte, simte bucuria lumească a vremii, care nu are mângâierea dumnezeiască, într-ariparea lăuntrică cu veselie duhovnicească. Însă, când omul iubeşte frumuseţea duhovnicească, atunci sufletul lui i se umple şi i se înfrumuseţează.

Paisie Aghioritul în Cu durere şi dragoste pentru omul contemporan
Adăugat de Cody
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu se relevă El Însuşi sufletului conform esenţei acelui suflet, care este atât fizic cât şi spiritual. Apoi, sufletul devine conştient că îl vede pe Dumnezeu, dar prin El şi nu prin sine sufletul îl iubeşte numai pe El, nu prin sine însuşi, dar în aşa fel încât este El care se iubeşte pe El Însuşi nu sufletul este cel care îl iubeşte pe El, sufletul îl contemplă pe Dumnezeu în fiecare fiinţă, dar graţie unei priviri ce este însăşi privirea divină.

citat din Ibn al-\'Arabi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul

Motto:
".. sufletul nostru va avea de ce să se felicite, când eliberat din acest întuneric, va vedea strălucirea nu cu o vedere slabă, ci va primi întreaga lumină şi va fi redat cerului, căruia îi aparţine... " (Seneca)

Află că sufletul este acel care stă pe car,
Corpu-i carul, colivia care ai primit în dar
Vizitiu-i intelectul ce ţie-e dat să treci pârâul
Mintea ta să şti că este în limbajul nostru - frâul -.

Simţurile, ele sunt caii care te poartă în zbor,
Obiectul nu-i altceva, se numeşte drumuşor
Mai presus, nimic în lume ca şi suflet nu-i găsi
El este forma supremă, trăieşte de vei muri.

Mulţi de el nu pot s-audă, n-au cuvinte a le drege
De au auzit de suflet, totuşi nu-l pot a înţelege
De înţelegi suflet că este pe vecie-n lume dat
Statornic în trecătoare, nu mai eşti un întristat.

Sufletul mare şi sfânt, coborâtu-ţi-a în vine
Să cunoşti mai din-aproape, lucruri veşnice, divine
Substanţă-i ce dă viaţă, sfântă legătura a sta
Nedespărţit a fi omul chiar de originea sa....

Sufletul el stăpâneşte trecutul şi ce va fi
Natura-i în astă lume ea nu se poate privi
E stăpânul fericirii, veşnic care-i pus în noi
Lumină nepieritoare, din creaţie altoi

poezie de Toma Adrian Frenţiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Necesitatea răului poate fi înţeleasă astfel. Fiindcă nu există doar binele, trebuie să existe o limită a ieşirii din el, sau dacă cineva vrea să spună altfel, a coborârii neîntrerupte sau a depărtării de el, iar această limită, după care nimic nu mai poate exista este răul. De aceea este necesar ca ceea ce urmează după cel dintâi să existe, astfel încât şi ultimul să existe, acesta este materia, care însă nu are nimic din bine. Aceasta ar fi necesitatea răului. Când materia devine stăpâna formei întruchipate în ea, o distruge şi o corupe, aplicându-i propria natură, opusă ei, nu ducând recele spre cald, ci punându-si propria lipsă de măsură peste forma caldului, şi diformitatea peste formă şi excesul şi defectul peste ceea ce este măsurat, până când va determina forma să fie a ei şi să nu-şi mai aparţină, ca şi în cazul hranei animalelor, când este mâncată nu mai este deloc ca şi când a venit. Aşadar dacă trupul este cauza relelor, materia ar putea deveni, prin ea însăşi cauza relelor. Viciul care este ignoranţa şi lipsă de măsură în privinţa sufletului este al doilea rău.

citat clasic din Plotin
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşadar, este necesar să înţelegem că orice creaţie este o formă - sub respectiva formă. Toate elementele creaţiei sunt forme, sub respectivele forme. Gândul este o formă sub formă de gând, sentimentul este o formă sub formă de sentiment, masa este o formă sub formă de masă, etc. Însă aceste forme, până să ajungă la forma finală, traversează mai multe nivele ale creaţiei. Orice creaţie, la nivelul ei de bază, este o undă, un sunet, o vibraţie. Aceste unde sunt primul nivel al oricărei forme de creaţie.

Cătălin Manea în Întoarcerea la Linişte, Conştiinţa pură
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceea ce desăvârşeşte neputinţa noastră de a cunoaşte lucrurile este faptul că, în ele însele, lucrurile sunt simple şi că noi suntem alcătuiţi din două firi opuse şi diferite ca genuri, din suflet şi trup;căci este cu neputinţă ca partea care raţionează în noi să fie altfel decât spirituală. Şi, în cazul în care am pretinde că suntem numai corporali, asta ne-ar înlătura şi mai mult de la cunoaşterea lucrurilor, întrucât nu este nimic mai de neconceput decât să spui că materia se cunoaşte pe sine.

Blaise Pascal în Scrieri alese
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mintea lui Eminescu lucrează cu ideea originilor lumii, a infinitului, a creaţiei, adică cu cele mai înalte concepte făurite de raţiunea omului. Printre acestea, ideea eternităţii stăpâneşte mintea sa într-asemenea măsură, încât una din atitudinile cele mai obişnuite ale poeziei sale este considerarea lucrurilor în perspectiva eternităţii. Este, în toată poezia lui Eminescu, o considerare a lucrurilor foarte de sus şi foarte de departe, dintr-un punct de vedere care ruşinează orice îngustime a mintii, orice egoism limitat. Marea superioritate intelectuală a poetului este una din formale cele mai izbitoare ale manifestării lui şi aceea care explică prestigiul atât de covârşitor al operei sale.

citat celebru din Tudor Vianu
Adăugat de Ania Vişan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Actele ratate sunt acte psihice care au un sens şi sunt marcate de o intenţie, rezultă din confruntarea a două intenţii diferite, iar una dintre aceste intenţii trebuie să fi marcat, înainte de discrus, o anumită refulare, ca să se manifeste astfel prin perturbarea celeilalte. Intenţia trebuie să fie ea însăşi perturbată, înainte de a putea să devină perturbatoare.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!