Izvorul de sânge

Adeseori îmi pare că sângele în vine
Ca un izvor se zbate în ritmice suspine,
L-aud cu limpezime izbind în clipa vană,
Dar în zadar mă pipăi, nu pot să dau de rană.

El trece prin cetate ca prin câmpii destine
Şi, prefăcând pavajul în insule divine,
La toţi le stinge setea ce-i bântuie, duşmană,
Împrumutând naturii culoarea lui umană.

Şi uneori rugat-am un vin de nobil soi
O zi măcar să-mi stingă durerilor noianul,
Dar vinul face ochiul mai clar, mai fin timpanul;

Am căutat uitarea în dragoste apoi:
Ea însă-i pentru mine un pat de spini şi bârfe,
În care-mi sorb paharul nesăţioase târfe!

sonet de Charles Baudelaire, traducere de Radu Cârneci
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Izvorul de sânge

Îmi pare câteodată că sângele din vine
Ca un izvor ţâşneşte cu ritmice suspine.
I-aud prea bine valul şi murmurul prelung,
Dar în zadar mă pipăi, la rană să ajung.

Ca printr-un câmp el trece, în taină, prin cetate,
Pavajul prefăcându-l în insule ciudate,
Astâmpărând pojarul oricărui însetat
Şi colorând în roşu natura-n lung şi-n lat.

Adeseori, cerut-am vreunui vis vârtos
Măcar o zi să-mi stingă ori să-mi adoarmă chinul-
Dar văzul şi auzul parcă se-ascut, cu vinul!

Am căutat uitarea-n iubire ce folos!
Căci dragostea mi-e numai pat cu spini, făcut
Să dea acestor fete cumplite de băut!

sonet de Charles Baudelaire
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caravanserai

Am traversat nisipurile
prin oaze mi-am aşternut poemele şi iubirile
prin DUMNEZEU mi-au înverzit binecuvântatele insule

Eu nu călătoresc prin lumea asta
ci prin constelaţii divine
mi-am petrecut ultimele vieţi
iubindu-mă cu duhurile nisipurilor
lăsându-mi sângele prin temple de aur
colecţionând idoli, înălţând castele
să-mi adăpostesc propriile vise

Deasupra mea bântuie amorurile
cu aripi de ulii
prădându-mă, hrănindu-se din mine cu lăcomie
trupul meu e o adevărată Agora
unde prinţii poposesc la lăsarea serii
şi mai pun câte-o cărămidă
pe Altarul Soarelui

Mereu între două lumi
trec prin viaţă
în caleaşca de aur a faraonului
nu vreau să ştiu
unde se termină realul
şi unde-ncepe mirajul

poezie de Alina Beatrice Chesca (30 septembrie 2010)
Adăugat de Alina Beatrice Chesca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Taifas...

tăcut sorb cupa simplităţii tale
şi ultimile picături pe fund le las
să se mai bucure de legi fundamentale
prelinse pe crâmpee de taifas

a fost un tot întreg şi clipa care trece
şi ornamentul cupei de argint
dar altor spaţii vinul ăsta rece
va insufla o boare de alint

şi sufletul învolburat în nor pezis
şi sângele pornit să fiarbă-n vine
sunt universul sentimentului concis
în inocenţa scurgerii divine

şi umplu cupa iar cu vin ales
şi-i sorb la nebunie cavitatea
din alte picături, uitate, ţes
crâmpee, la taifac cu simplitatea...

poezie de Iurie Osoianu (18 aprilie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin dragoste

Prin dragoste tot ce-i amar se va îndulci,
Prin dragoste tot ce-i cupru va fi aur.
Prin dragoste toate poşircile se vor transforma în cel mai pur vin,
Prin dragoste toată durerea se va schimba în leac.
Prin dragoste cel mort va fi iar în viaţă.
Prin dragoste regele se va preschimba în sclav.

poezie clasică de Rumi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Port sângele

ca o sevă complicată în mine
umblă cuvintele libere de poezii
scot capul din vene la vederea
formulelor empirice care-mi scapă
este descumpănit când trece
prin inima putrezită de dragoste

ar putea umple câteva damigene
de un roşu întârziat o secundă
prin tomurile cu obsesii mărunte

sau ar fi bun pentru transfuzii
între spaţiu şi timp aşteptând
un sânge resemnat în propriul nimb

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uitarea

Vin` lângă mine, suflet veninos,
Molatec monstru, fiară adorată!
Vreau să-mi înfăşur mâna-nfiorată
În coama părului tău greu şi gros;

În rochia ta cu falduri parfumate
Vreau capu-ndurerat să mi-l scufund
Şi ca pe-un stins buchet să sorb profund
Mireasma dulce-a dragostei uitate.

Nu să trăiesc, să dorm aş vrea mereu!
În somn îţi voi aşterne fără teamă
Pe trupul tău cu străluciri de-aramă
Un nesfârşit sărut prelung şi greu.

În patul tău, abis de desfătare,
Se stinge orice gând chinuitor
Şi gura ta e-un nesecat izvor
De săruturi şi aprigă uitare.

Robit acestui crud şi drag destin,
Voi asculta poruncile-i perfide
Şi, mucenic blajin care-şi deschide
El însuşi rănile, de râvnă plin,

Voi suge-otrava binecuvântată,
Adormitoare-a vechilor torturi,
Din vârfu-acestor sâni rotunzi şi duri
În care n-a fost suflet niciodată.

poezie celebră de Charles Baudelaire
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 47

Inima mea, cu ochiul s-a împăcat
Şi reciproc îşi fac numai favoruri;
Când ochiul jinduind te-a căutat
Şi inima s-a sufocat de doruri,
Cu-al tău portret ochiul s-a ospătat,
Iar inima-n tablou benchetuieşte;
Apoi ochiul de inimă-i chemat
Ce gânduri de iubire-i dăruieşte.
Deci prin portret sau prin iubirea mea,
Când eşti plecat, rămâi mereu cu mine
Şi-oriunde ai fi, gândul te va vedea,
Iar eu voi fi cu el când e cu tine.

Dar dacă doarme, ochiul meu priveşte
Al tău portret şi inima-mi trezeşte.

poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ciorna

aici e timpul în care lumea
a încetat să bată
mai bate doar o toacă
e linişte în eterna şi fascinanta cetate
lugubră cetate
la porţi nimeni nu bate
sunt singur în cetate
oprit în plecare, venirea lipsea
pe buze de gânduri
mă rog a chemare
bat clopote iarăşi
şi nimeni pe aici nu trecea
uitarea a rămas a lungă aşteptare
azi nu mai am cale
de venit, de plecat
poate eu sunt eternul damnat
s-a întunecat, în mine, în jur
am stins ţigara în lacrima umedă
prelinsă din ochii arşi ai unui înger căzut pe pământ
flăcări în cer, flăcări în noi
noi, mai suntem oare noi...
să plouă, să plouă
să stingă durerea ce ţipă
prin colţuri uitate de lume
pânze de păienjeni, rupte
mai cade o frunză, mai trece un timp
cad şi toate, cad de toate
peste lumea asta mare-mare
încărcată de păcate
multe, toate...
pe un pat
un trup, o rană şi o mână atârnată
poartă o pană şi un gând
pe o ciornă aruncată

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când un om ţi se pare aspru, gândeşte-te totdeauna că o cetate întărită nu e şi o cetate duşmană.

aforism celebru de Nicolae Iorga din Cugetări
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvinte târfe

Mă întorc şi reîntorc
Pânze de păianjăn torc,
Împletindu-mi hamac
Tristeţi să vin de hac.

Dar el se răsuceşte
În cocon înlănţuieşte..
Şi condeiul spintecă
În bisturiu crud lunecă.

Căci ea sfânta poezie
E singura perfuzie..
Ce-mi închide rana
Şi călimara cana,

Ce ostoieşte setea
Când mă arde pecetea,
De poet printre bârfe
Şi cuvintele târfe...

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ziua mea

Bucurii mărunte şi urări...
Pe obraji săruturi înfloresc...
Vin prieteni dragi de sărbători...
Mulţi, formal, îmi spun cât mă iubesc.

Ce-mi doresc?! Ca bunul Dummnezeu
Să-mi dea mulţumire sufletească,
Suflet nobil – candelă aprinsă
Şi prinos de faptă-mpărătească.

Pace pentru tot acest popor
Neîngenunchiat şi păcătos!
Drumul vieţii nu-mi fie uşor!
Dar în suflet fie-mi luminos...

Vreau umbrind la crucea lui Hristos,
Să sorb stropi din sângele iertării
Şi mai vreau să-mi fie de folos
Caldul legământ al împăcării.

Vreau să gust din mustul amărui
Azi, al neputinţei pământeşti,
Ca în veşnicie să mă sui,
Tot mai sus, pe culmile cereşti.

Vreau să simt din greul celor mulţi,
Frig şi foame, sete şi dureri
Alergând prin secetă desculţi,
Liberi spre divine mângâieri...

Vreau să las genunchiul mai apoi
În mătănii şi în rugi fierbinţi,
Căci când nimeni nu mai e cu noi,
Doar Tu, Doamne, vii şi ne alinţi.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea – un elixir

O clipă face
Diferenţa dintre cele două vieţi.
Moartea va fi ca un elixir,
Căci ştiu că mă voi întoarce
Să-mi continui proiectele
Începute acum.
Mă voi întoarce la anii prunciei
Şi voi gusta din plămada cuvintelor
Înghesuite în călimară.
Apoi, ca un râu învolburat,
Voi străbate cerul cunoaşterii
Luând cu mine
Fragmente de iubiri
Lăsate în urmă.
Şi cum să nu mă bucur că voi muri,
Când ştiu că toate ideile mi-au oxidat?!
Aţi cules din mine tot rodul,
Apoi m-aţi alungat
Ca pe un străin propăşit
La poarta luminii.
Credeaţi că în întuneric
Ochiul meu nu mai poate vedea lumina?
Trebuie să simţi mătasea timpului,
Apoi pâlpâirea de deasupra ta.
Aceasta reprezintă cheia succesului.
Eu, voi exista şi prin moarte,
Voi trece prin ea ca o căprioară
Prin nepermisul exod.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Om şi deltă

E gol, din nou, vintirul. Mâna-i rece
încearcă să îl tragă. E prea greu!
Se simte părăsit de Dumnezeu
şi de noroc, iar timpul... timpul trece.

Mai are unul şi-i departe satul.
De când s-a luminat, a căutat
prin toate câte-au fost. A colindat,
în balta lui, de-a lungul şi de-a latul.

Ce-a fost, a fost demult şi nu mai este,
iar ce mai este-acum nu-i de-ajuns,
dar poate-n locul lui cel vechi, ascuns,
o fi ceva şi-n vremurile-aceste.

Îndreaptă lotca, ghionderul se-nfige
în mâlul gros şi negru din afund,
iar amintiri prin gânduri îi pătrund
şi caută voinţa să-i instige.

E mult de-atunci, la început de viaţă,
copil lipsit de griji ce hoinărea
prin apele din delta ce-i părea
o junglă deasă, plină de verdeaţă.

Era o curte-a lui, era şi raiul
în care se născuse. Îl ştia.
Era un loc de joacă ce-i dădea
atât cât trebuia să-şi ducă traiul.

Iar peştele... Era atâta peşte
încât îşi alegeau de prin vintir
doar ce voiau. Era un fel de bir
luat naturii simplu, bărbăteşte.

A fost demult. Acum e sărăcie.
Pe masa lui, un peşte-acum e rar.
Încearcă, dar încearcă în zadar
să prindă,-n primăvară, o scrumbie.

"Ia să vedem!". Ridică, scurt, de plasă
şi-l vede. "Vai, săracul cufundac!
Ce-ai căutat aici, la fund de lac?
Nu ştii că soarta-i, uneori, câinoasă?"

L-a desfăcut şi, chiar atunci, în mână,
o aripă, încet, a tremurat,
apoi, de-o palmă aspră mângâiat,
s-a scurs, uşor, spre delta cea română.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Setea

Cum s-a scris şi în rondeluri,
Setea e de două feluri:
Prima-i setea naturală,
Trece cu-apă uzuală;
E-apoi setea de putere,
Nu se stinge şi nu piere.

pamflet de George Budoi din Pamflete şi satire (23 noiembrie 2019)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-aş face cuib....

Mi-aş face cuib,
În al tău trup,
Să-mi odihnesc,
Sufletul rupt.

Din pielea ta,
Mi-aş face haină,
Să mă-ncălzească,
Noaptea-n taină.

Din al tău glas,
Ce stă să geamă,
Mi-aş face cântec,
Să m-adoarmă.

Din ochii tăi,
Fereastră-aş face,
Privind prin tine,
Totul tace...

Iar palma ta,
Căuş să-mi fie,
Sleit de sete,
Să mă-nvie.

Din al tău sân,
Mi-aş face leac,
Mă simt etern,
Când ţi-l dezbrac....

Şi buza ta,
Precum rubinul,
Aş face-o vin,
S-o sorb ca... vinul.

poezie de Andreea Văduva
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-aş face cuib...

Mi-aş face cuib,
În al tău trup,
Să-mi odihnesc,
Sufletul rupt.

Din pielea ta,
Mi-aş face haină,
Să mă-ncălzească,
Noaptea-n taină.

Din al tău glas,
Ce stă să geamă,
Mi-aş face cântec,
Să m-adoarmă.

Din ochii tăi,
Fereastră-aş face,
Privind prin tine,
Totul tace...

Iar palma ta,
Căuş să-mi fie,
Sleit de sete,
Să mă-nvie.

Din al tău sân,
Mi-aş face leac,
Mă simt etern,
Când ţi-l dezbrac....

Şi buza ta,
Precum rubinul,
Aş face-o vin,
S-o sorb ca... vinul.

poezie de Andreea Vaduva
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Al şaptelea râu

există şase râuri care separă
infernul de lumea viilor
şi un al şaptelea râu
care-mi izvorăşte de sub tălpi
şi mă poartă spre lumea veşnică
a lucidităţii creatoare
dar râul acesta se întoarce
uneori în amonte
îmi gâdilă uşor tălpile
cât să le ridic
apoi, ca un prestidigitator
îmi intră pe sub piele
şi circulă pe acelaşi drum cu sângele
îmi intră prin creier
prin inimă şi prin plămâni
pentru o clipă se opreşte
lângă sufletul meu trist
ca o salcie plângătoare
şi oftează

poezie de Ionuţ Caragea din Umbră lucidă (aprilie 2016)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un vis plutitor. Viaţa

Viaţa este culoarea din ochii tăi şi-ai mei,
bate într-un timp, pur şi simplu,
îndepărtate sentimente
răsună
deodată şi peste tot,
aşteaptă, la rând, să fie simţite,
apoi vorbite,
ţesute din lacrima durerii
răspândesc lumina
în aşteptare,
în noaptea întunericului.
Prin teatrul de umbre
şi aripile de mătase,
cuvântul întrupat
pulsează
prin sângele inimilor
pentru-a da naştere
zorilor
unei noi dimineţi
care să strălucească.
Viaţa, contopită în infinit,
creşte prin dragoste,
ca stelele care
luminează cerul nopţii
cu dorinţele noastre
brodate
în bezna universului.
O lume vie, sunet şi culoare,
mişcare
prin timp şi trupuri,
oglinzile
din ochii noştri,
un labirint de ferestre
atunci când privim din afară.
Ce-i viaţa? Un vis plutitor,
concomitent,
în toate direcţiile,
dezvelind
ochiul albastru
şi flacăra
portocalie a soarelui.
A fost, este şi va fi...

poezie de Irina Lucia Mihalca (17 septembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Slăvit Isus

Slăvit Isus – ce grabnic vine
răsplata Zilei de Apoi
şi nu noi Te-aşteptăm pe Tine,
ci Tu, tot Tu, ne-aştepţi pe noi!
Iubim tot praf şi tot ruine
şi vrem în pământeşti nevoi
nu noi să Te slujim pe Tine,
ci Tu să ne slujeşti pe noi.

O, Doamne, cu adânci suspine
întoarce-ne dinspre noroi
şi fă-ne să dorim de Tine
aşa cum Tu doreşti de noi.

Revarsă-n noi în toţi divine
simţiri cereşti şi gânduri noi.
Nu noi să vrem să fim prin Tine,
ci Tu să vrem să fii prin noi.

Fă ale noastre inimi pline
de-al dragostei ceresc şuvoi;
nu noi să ne vestim prin Tine,
ci Tu să Te vesteşti prin noi.

Căci doar atunci e cel mai bine
când suntem unul şi nu doi,
când şi noi suntem una-n Tine,
cum şi Tu unul eşti în noi.

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seara, în gând

O, cât de mult te-am aşteptat
Să vii din nou, în pas treptat
Şi să-mi aduci un tremurat,
Tu, vreme de-înnoptat.

Te-am aşteptat ca stând pe spini
Cu dragoste ca să-mi alini
Durerea care, prin suspini,
O port printre străini.

Căci merg cu drag în amintire
Şi port acolo,-n amorţire,
O datorie cu simţire
Îndeplinită din iubire

Ce-i numai pentru tine!
Doar ăsta-i gândul ce mă ţine
Încă o zi lucid pe mine.
Şi totul pentru tine.

Şi dimineaţa mă-nfior
De câtă noapte-ntunecată
Am trăit iar şi am trecut
De perioada încercată.

Cum faci din noapte, zi şi iar
Din zi noapte se face,
Ce farmece sunt 'colo-n cer
Şi câtă viaţă zace?

poezie de Andrei Rafael
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!