Eros

E primăvară... Sus pe Atlas,
între pământ şi luna plină,
Fug nouri străvezii la vale
cernând uşor o bură fină...
Un leopard adult simţeşte
deodată-n sânu-i o văpaie!
Din creştet până-n vârful coadii,
în creiere şi-n măruntaie,
Îl furnică un neastâmpăr
nesuferit şi nenţeles...
Din nările lui dilatate,
suflări adânci şi grele ies;
Din ochii-i injectaţi de sânge,
îi pică lacrime fierbinţi:
El ghearele-şi înfige-n carne,
scrâşneşte crunt ieşit din minţi,
Se zvârcoleşte-n salturi stranii...
răcneşte covârşit de chin –
Îi crapă pieptul sub lucrarea
nemilostivului venin...
Ridică botu-n sus să soarbă
răcoarea nopţii cuputere
Şi vede-n călătorii nouri
un cârd de tinere pantere.

*

S-au dus şi nourii şi luna -
- pe Atlas soarele e sus -
Acu... bolnavul de az-noapte
lâng-o panteră doarme dus.
Da! da! in cauda venenum -
ilustrul Darwin bine-a spus!

poezie celebră de Ion Luca Caragiale
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiica lui Atlas

Unde să se ivească
visul lui Platon,
pe acest atlas fără Atlantida?

Din ce noapte a memoriei
sau din ce sânge, din ce secol?

Istoria este-adâncită-n somn
pe-acest pământ plin de gunoaie,
orbit de demenţă şi de-arhetipuri.

Ce a mai rămas din ea
pluteşte deasupra, traversând mările,
căutându-şi un chip.

poezie de Salgado Maranhăo, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luna mai

visează toţi iubiri nebune
de parcă n-ar fi pe pământ
decât Adam şi Eva goală
şi veşnic tainic jurământ

visează toţi iubiri nebune
în nopţile de mai fierbinţi
nici luna nu mai e întreagă
şi parcă şi-a ieşit din minţi

visează toţi iubiri nebune
pe pat de flori de iasomie
petale fragede şi albe
îmbracă pielea arămie

şi aşa învăluiţi de toate
în luna mai se cern iubiri
care durează doar o noapte
şi-aduc parfum în amintiri!

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lună nouă

Suspendată
de un fir nevăzut de-ntuneric,
o seceră îngustă
– curbată semilună –
se plimbă neobosit,
ferind steluţele cu trup plăpând,
de vârful său ascuţit.

Delicata făptură
poleită cu aur
împodobeşte cerul nopţii
cu minunea puţină,
discretă,
amintind timid
de Luna plină.

Acoperită o vreme
de umbra Soarelui
– magician neîntrecut –
Doamna nopţii, eliberată,
îmbracă
fâşii de lumină nocturnă.
Pe cer domneşte iar Luna plină.

poezie de Ana Vida din Trăiri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

sclipiri de argint
în răcoarea nopţii
luna plină
luminând lacul
cu nuferi şi lebede

gogyohka de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cer în atlas

O zi de ieri, o zi de azi
Fâşii de cer rupt din atlas
Ingemănări de zi cu noapte
Pare-o imagine pe Marte
Cu mult pustiu si izolare
A, nu... e doar o incercare
Să vezi cât de puternic esti
Si cât poti să intrezăresti
Lumina intr-o nouă zi
Care si ea un ieri va fi.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neastâmpăr

Obraji-ţi ard ca focul şi ochii ţi-s văpaie,
Te-nvârţi pe lângă mine, dar nu eşti în odaie
Şi plină eşti de râvnă ( ce-o fi cu tine oare? ),
Frămânţi de neastâmpăr jeratic sub picioare.

Alergi în şapte locuri închipuindu-ţi treabă
Şi ca din întâmplare o uiţi, apoi, degrabă.
Priveşti ades la ceruri, gândind la vreo pricină
Când spinteci pentru supă o burtă de găină

Şi zumzăi a cântare ( cu câtă veselie! )
Gătită în catrinţă cu puişori şi ie...
E, Doamne, vreo năpastă pe uliţă, agale?
'Nu caute la poartă că drumu-i duce-n vale!

Simbria de la târguri ai dat-o înapoi
Pe-o biată băsmăluţă şi pe ghetuţe noi;
Ce oare te furnică din creştet în călcâi?
Când o mai fi de ducă, merg eu şi tu rămâi

Că vreun codoş - vezi bine - ori hâtru fătălău
Te-a fi ţinut de şale când te durea mai rău
Şi mi te-ncurcă-n rosturi cu tâlc neruşinat
De cred că se mai cade vreo palmă de... bărbat.

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (17 aprilie 2015)
Adăugat de Ioan Morosanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrime şi lacrime

Încetează de-a mai plânge
Inimă făr' de noroc
Căci prin lacrime de sânge
Nu s-alină, nu se stinge
Al durerii mele foc.

Foc ce arde în tăcere
Şi-i ascuns în pieptul meu,
Unde jalnica durere
Picurând amară fiere
Aşezat-a jugul greu.

Ah! şi-ţi adă tu aminte
C-acest chin de foc nestins
Prin duioase jurăminte
Tot o lacrimă fierbinte
De iubire, l-a aprins.

poezie celebră de Veronica Micle din revista "Columna lui Traian" (1875)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Puterea divină

Puterea dumnezeiască nu pote fi oprită de nimeni!
Lucrarea este precis transmisă prin
Răspunsuri disperate.
Creaturile ce s-au aciuit pe Pământ
Emană prea multă tristeţe şi sunt hidoase.
Apocalipsa a început de mult.
Am spus şi am tot spus,
Lucrarea aceasta divină se termină,
Se pregăteşte de legături cu vremile ce vin.
Curînd, foarte curînd Soarele se va ascunde de pămînteni.
Sfîrşitul erei glaciare a finalizat lucrarea sa.
Acum, Soarele priveşte după perdeaua pregătită
Să-l protejeze...

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am văzut

Am văzut un Păun cu coadă de foc
Am văzut o Cometă împrăştiind smidă pic-poc
Am văzut un Nor încercănat împins de vânt
Am văzut un Stejar uriaş târându-se pe pământ
Am văzut o Furnică înghiţind o Balenă naufragiată
Am văzut o Mare furioasă plină cu Bere-nspumată
Am văzut o Cupă adâncă de Şaişpe picioare
Am văzut o Fântână plină cu lacrimi şi cu sudoare
Am văzut Viaţa ameninţată de-al flamei hanger
Am văzut o Casă mai mare şi mai sus decât Luna de pe cer
Am văzut Soarele chiar şi-n noptea cea mai întunecată
Am văzut Omul care-a văzut această privelişte minunată.

poezie de autor necunoscut/anonim, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vara, când Soarele e în constelaţiile zodiacale ce se ridică mult deasupra orizontului, Luna plină are loc în constelaţiile zodiacale cu totul opuse celor în cari se află Soarele, adică se află în constelaţiile zodiacale ce se găsesc prea puţin ridicate deasupra orizontului. De-aceea, vara Luna plină "umblă tot pe după garduri", cum zice românul.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am văzut

Am văzut un Păun cu coadă de foc
Am văzut o Cometă împrăştiind smidă pic-poc
Am văzut un Nor încercănat împins de vânt
Am văzut un Stejar uriaş târându-se pe pământ
Am văzut o Furnică înghiţind o Balenă naufragiată
Am văzut o Mare furioasă plină cu Bere-nspumată
Am văzut o Cupă adâncă de Şaişpe picioare
Am văzut o Fântână plină cu lacrimi şi cu sudoare
Am văzut Viaţa ameninţată de-al flamei hanger
Am văzut o Casă mai mare şi mai sus decât Luna de pe cer
Am văzut Soarele chiar şi-n noptea cea mai întunecată
Am văzut Omul care-a văzut această privelişte minunată.

poezie de Autor necunoscut, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singuraticul cioban

În amurg soarele pleacă
Să se culce după dealuri.
Ramuri sălciile-apleacă,
Apa curge printre maluri.
Sus, în muntele cu stână,
Duios cântă un caval.
Printre brazi, luna-i stăpână
Peste munte, peste deal.
Cocoţat în vârf de stâncă,
Singuraticul cioban,
Lângă-un foc ce arde încă
Îşi cântă al său alean.
Jos în vale, el priveşte
O fereastră luminată,
Unde stă şi ghindoseşte
Dulce şi frumoasă fată.
Ciobănia îl lipseşte
De ce este mai frumos,
De fata care-l iubeşte
Şi-l aşteaptă-acolo, jos.
Gândul la iubită-i zboară.
Şi din cântat se opreşte.
De pe stâncă se coboară
În gând, singur, îşi vorbeşte.
El în taină, roagă luna
Cu glasul şoptit şi moale,
Să-i păzească puţin stâna
Până dă o fugă-n vale.
Fata să o-îmbrăţişeze
Şi să-i fure un sărut,
Lângă ea să se aşeze
În călduţul aşternut.
Până-n zori să se iubească,
Să uite de ciobănie,
De sus luna să-i privească,
Cum se duc la cununie.
Tot vorbind încet cu luna
Ciobanul a adormit.
Dorm oile, doarme stâna,
Cavalul a amuţit.
Doarme muntele şi dealul,
Luna totul poleieşte,
El rămâne cu aleanul
După fata ce-o iubeşte.

poezie de Dumitru Delcă (noiembrie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soarele şi Luna

Soarele e domnul zilei,
Îi zâmbeşte-n zori zambilei,
Străluceşte şi-ncălzeşte
Şi la viaţă ne trezeşte.

Luna e regina nopţii,
Şi nu doar la echinopţii;
Când pe boltă, noaptea, trece,
Străluceşte, dar e rece.

Luna palid străluceşte,
Dar lumina-i ne vrăjeşte;
Chiar de-i rece, negreşit
Ea ne-ndeamnă la iubit.

poezie de George Budoi din Soarele şi Luna în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (8 august 2018)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Duellum

Doi luptători se-avântă cu-ncrucişate spade,
Scântei de foc şi sânge în jurul lor stropind;
În clinchetul de săbii şi-n sângele ce cade,
E zarva tinereţii şi-a dragostei, mijind.

Ne-am frânt, iubito, spada şi tinereţea moare;
Dar unghiile noastre şi-a dinţilor porniri,
Mai tari sunt decât spada şi lama trădătoare.
- Delir al vârstei coapte, şi roasă de iubiri!

În groapa bântuită de râşi şi de pantere,
Crunt încleştaţi, eroii s-au prăbuşit aici,
Lăsând fâşii de carne, prin ghimpi, ca flori stinghere;

În iadul ăsta negru, cu rude şi amici,
Hai, amazoană crudă şi-n veci fără cruţare,
Să ţinem trează ura din noi, clocotitoare!

sonet de Charles Baudelaire din Florile răului (1857), traducere de Lazăr Iliescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luna plină şi micuţa Frieda

Un amurg rece, venit deodată cu lătratul câinilor şi cu scârţâitul fântânii –
Şi tu ascultând.
Plasa unui păianjen întinsă sub greutatea boabelor de rouă.
O ciutură pe ghizdele, plină şi nemişcată, oglindă
Ademenind tremurul primei stele.

Vacile se îndreaptă printre lanuri către casă, învălurind tufişurile
Cu răsuflarea lor caldă.
Un râu întunecat de sânge, nişte bolovani
Legănând laptele nemuls.
"Luna!" ai strigat tu deodată. "Luna! Luna!"

Iar luna a făcut un pas înapoi, ca un artist privind atent la o pictură
Care îl arată amuzată cu degetul.

poezie de Ted Hughes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tunetul

Pe lanul lung şi verde, cu grâul răsărit,
O umbră călătoare se-ntinde-ncet şi trece,
Precum un râu de munte când gheaţa s-a topit
Se varsă peste maluri, câmpiile să-nece.

E umbra unor nouri albii, uşori, mărunţi
Ce lunecă sub soare, clădind un lanţ de munţi;
Ei vin în mezul zilei c-un surd şi tainic sunet
Şi, ca semnal de viaţă, aprind în cer un tunet.

Văzduhul bubuieşte!... pământul desmorţit
Cu mii şi mii de glasuri semnalului răspunde,
Şi de asprimea iernei simţindu-se ferit,
De-o nouă-ntinerire ferice se pătrunde.

La răsărit urare! urare la apus!
Un cârd de vulturi ageri, rotindu-se pe sus,
Se-nalţă ca s-asculte mult vesela fanfară
Ce buciumă prin nouri frumoasa primăvară.

poezie celebră de Vasile Alecsandri
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La sfat

În geam răsare luna plină,
Sufletul îmi este golit de lumină,
Acum se întâmplă o bucurie,
Crăiasa nopţii îmi vorbeşte doar mie.

Ascult tăceri, poveşti inedite,
Cu luna la sfat îmi par infinite.
În tâmple îmi bat ciocane de dor
Aş vrea sa te strig, dar glasul mi-e gol.

Doar tainele nopţii sunt simple şi grele
De vrei să înţelegi, vorbeşte cu ele,
Aşa cum odată, copilă fiind
Priveam la fereastră copaci adiind.

Şi greierii cântă prin ierburi de vară
A lor armonie răsună în seară,
Prin toată peluza sclipesc licurici,
O, tu, lună plină, mai stai pe aici!

poezie de Loredana Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum o fi suportat exigentul "gramaturg" Ion Luca Caragiale ca ilustrul său nume de dramaturg să fie pătat cu o cacofonie?

aforism de Constantin Ardeleanu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici în spatele lui Atlas să nu te crezi Pământ.

aforism de Valeriu Butulescu din revista "Orizont" din Timişoara (noiembrie 1987)
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!

Insinuare în haiku

printre nouri
luna
priveşte eternitatea
şi râde
eu înlăcrimat
surâd şi oftez
fără motiv

poezie de Pavel Ilica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!