Duellum

Doi luptători se-avântă cu-ncrucişate spade,
Scântei de foc şi sânge în jurul lor stropind;
În clinchetul de săbii şi-n sângele ce cade,
E zarva tinereţii şi-a dragostei, mijind.

Ne-am frânt, iubito, spada şi tinereţea moare;
Dar unghiile noastre şi-a dinţilor porniri,
Mai tari sunt decât spada şi lama trădătoare.
- Delir al vârstei coapte, şi roasă de iubiri!

În groapa bântuită de râşi şi de pantere,
Crunt încleştaţi, eroii s-au prăbuşit aici,
Lăsând fâşii de carne, prin ghimpi, ca flori stinghere;

În iadul ăsta negru, cu rude şi amici,
Hai, amazoană crudă şi-n veci fără cruţare,
Să ţinem trează ura din noi, clocotitoare!

sonet de Charles Baudelaire din Florile răului (1857), traducere de Lazăr Iliescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Duel

Doi luptători se reped şi armele lor
Sclipesc şi aruncă în aer cu sânge.
Şi jocul acesta şi fierul sonor
Sunt ca o iubire de tânăr ce plânge.

Spadele-s frânte! Anii de june-au trecut,
Draga mea! Însă dinţi şi cu unghii de-oţel
Răzbuna-vor şi spadă şi pumnal prefăcut.
– O, inimi mâhnite de-amorul rebel!

În râpa în care sunt râşi şi pantere
Eroii, luptându-se, s-au rostogolit,
Ca flori pe ciulini pielea stă la vedere.

– Acest hău este iadul de cei doi locuit!
Hai, cruntă-Amazoană, să ne dăm de-a dura,
Ca veşnic în suflet să ardă doar ura!

poezie celebră de Charles Baudelaire
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Început

Miroase-a somn
Şi-a nucă-n ciocolată.
Din vorbe cresc
Iubiri molipsitoare.
Le adorm în păr
Şi-n mâini retrase-n lene,
Încet.

Miroase-a zâmbet
Şi-a frunză galbenă, strivită.
Din gânduri cresc
Iubiri copilăroase.
Le strâng în toamnă
Şi-n ochi închişi de jenă,
Ades.

Miroase-a viaţă
Şi-a cântec scobit de cuvinte.
Din perne cresc
Iubiri stăruitoare.
Le-adun în ironie
Şi-n dor de tine aprins,
Ciudat.

Miroase-a tine
Şi-a respiraţie pripită de aproape.
Din buze cresc
Iubiri întrebătoare.
Le-alint în gânduri
Şi-n vise cu răspunsuri,
Dorite.

poezie de Gabriela Chişcari (11 septembrie 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nenorocul

Povara-i grea! N-o să-mi ajungă,
Sisif, nici chiar răbdarea ta!
Oricât de vrednic m-aş purta,
E Timpul scurt şi Arta lunga!

Lăsând orice mormânt celebru,
La fel c-un toboşar cernit,
Spre-un dosnic cimitir pornit,
Inima-mi bate-un marş funebru.

- Atâtea juvaeruri sunt
Uitate-n beznă şi-n pământ,
Dormind pe veci necercetate;

Atâtea flori dau în zadar
Parfumul lor subtil şi rar
În taină şi-n singurătate.

sonet de Charles Baudelaire din Florile răului (1857), traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un ‪bărbat mişto‬ este un bărbat care ştie să îmbine spada cu florile. Adică să-şi folosească atributele în funcţie de situaţie. Să nu uite că este pus să conducă prin natura sa, dar să nu uite că şi florile aduc mult. Uneori cu flori cucereşti mai repede decât cu spada. Metaforic vorbind.

citat din Aureliu Surulescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drum către nicăieri

între două zile apăsătoare am reuşit să descalec la poarta unui han burgund,
calul era tot numai spume iar din părul meu ieşeau aburi de dorinţă amestecaţi cu frică.
hangiul mi-a spus că nu are camere libere dar pot dormi pe iarba udă alături de ceilalţi pelerini,
am strănutat cu subînţeles şi am ieşit supărat strângând în palma dreaptă mânerul unei săbii gata să caute sânge vinovat.

afară, lângă foc, oameni obosiţi şi plini de necazuri, împărţeau tăcerea.
m-am aşezat lângă ei atent ca nu cumva să îmi pierd tinereţea în schimbul unor amabilităţi fără de rost.
cei mai bătrâni s-au ridicat către miezul nopţii şi au devenit păsări fără cer
ceilalţi au cântat cum au putut balade despre eroii căzuţi în luptele de dincolo de nisipuri.

spre dimineaţă ai venit şi tu, firavă şi la fel de frumoasă ca în ziua primului sărut,
focul s-a stins uimit de paşii tăi ce ridicau întrebările mai sus de orice acceptare.
te-ai aşezat în spada mea fără să îţi pese că mori departe de casă, într-un loc aproape pustiu,
sângele a curs ca o cascadă în căutare de trup nou, fără oprire, fără ecou.

când între noi nu a mai rămas decât mărturia unei secunde ruşinate,
mi-am şters sabia de inocenţa unei copilării netrăite
şi am plecat să alerg singur,
într-un loc numit,
nicăieri.

poezie de Eduard Dorneanu (13 august 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumoasele frumuseţi, frumoase...

... Din sori ca stele ursite-n destin peste leagănul vieţii,
oamenii, născând, sunt scântei de lumină-n viu-n care-au venit,
ei... în câmp războinic crescând... leul tânăr, pe cel bătrân, învingând,
tinereţea, fermecător de dulce oricând câştigând, în miile de feţe
frumoasă prin ea însăşi, vigori nemăsurate în aripi largi, având,
cu zborul din gând, departe...

... primenind-o speţa spilcuind varietăţi de rasă şi clasă,
distinct, deosebit şi aparte... ramuri calificând un neam tipic ca
special... în soiuri, oricine îmbătrânind... zile doar să aibă, trăind... unic
si particular înţelegând viaţa, mostră şi spectacol în acelaşi timp
existând vieţuind, dintr-a sa perspectivă... însă... cine a cunoscut
muntele, e-un om, fericiri, câştigând,

munţii-aspirând fericiri... din rădăcinile de piatră... piscuri
colţuroase ridicând înspre ceruri osana... prin ere, răzbătând... cu
focul şi apa învăţând să fie pământ, înţelepciuni bătrâne, tineri, ţinându-i,
încremenind în esenţe milenii, ei, prima poezie sculptând-o planeta,
fiind, fiindcă, ei, prima dată, au fost, tu văzându-i, din adânc auzind
ere de trudă apuse c-un rost,

de dincolo de neguri acoperind timpul, vorbind, fără sfârşire,
veşnice cuvinte, încrustând, în adânc de piatră, un hrisov, întineriri şi
renaşteri în simţire vibrând... trezite, dorinţa de zbor nutrind, spre înalturi,
fără alt scop decât... să cutreieri... descoperind adevăruri... umblând,
găsind lucrurile deosebite... frumoasele frumuseţi... crezute departe,
aducându-le-aproape, prin gând...

învăţând, că... nimic nu-i departe, nicicând... la capăt de fluvii
aflând estuare spre mări şi oceane viaţa ducând, sub aceleaşi ceruri
albastre... cuvântul senin surâzând cărnii tale, vie, pe drum ostenind... lină
cărare descoperind, urcând înspre creste... fiecare fir de nisip fiind la
începuturi un munte, vânturi şi ploi erodând o poveste, tu numai... să
o citeşti, şi-ai să te miri, altfel, ajungând să-ndrăgeşti

mireasma din ploi... în vatra dintâi s-o simţeşti fără vârstă, aşa,
mirosind, piatra... uitări fără umbre-n temei nelegând a omului gânduri,
în a viului rânduri tinereţea în plus desfătarea având, vlăstare cu glasuri firave
din mărunţiş evenimente făcând... o vârstă fără minte provocând ca în
joacă intense trăiri, o nenebunie iniţiind cu nebunie impulsuri, tinereţea,
dorindu-şi răspunsuri, iuţi, ca şi firea...

cu zarvă-n mijiri omul influenţând răsărituri, minori, mult mai târziu
găsindu-şi menirea, delirul vârstei uitând... amintirii lăsând şi-a dragostei
porniri clocotitoare cu încleştări prăbuşite-n răzvrătire şi uri fără noimă, plătind
cât nu fac lupte şi-ncrâncenări, le lasă zilei de ieri cu focul privirii şi cu-al
nechibzuinţei curaj... într-un miraj, de care, vor... râde... tinereţi paparude
şi răzbunări de păcălici cu sclipici cu

anii ingraţi ţinând... pân-aici, o minte coaptă luându-le locul, sfârşind
cu struniri şi cruţări... ca flori stinghere prin ghimpi lăsând fâşii din ei înşişi
cu eroi prăvăliţi în răscrucea grăirilor mute învăţând să aibă de spus nu de zis, clipa
ne-ndurată trecând cu durata tinereţiii durând sub zmalţul de patimi şi vis,
fiecare fiind o scânteie cu propria lumină dorind să-şi înscrie propriul soare
pe-orbită, oricine putând cunoaşte şi-un munte,

ce... munte, îl ajută, să devină, din flăcări ce l-au consumat, cenuşa
tresărind în urna de pe stâncă veac după veac în prospeţimi topite în aburi
de ceaţă... tinereţi râzând mustind din abis ecoul vârstei chemând altă vârstă care
promite să facă primii paşi spre-o toamnă cu vin vechi, esenţe tari şi bucurii
reale, un munte cunoscând... barbare tinereţi surâzând dintr-un april hoinar
în începuturi de vieţi, colateral marginal, miresme din suflet

împrumutând bătrâneţii întinerind în inimi tulpina, flori ningând albe,
în plete... aninâd în bucle roua frunzelor ce stau să cadă printre ramuri ca
clipite descântând cu glas de înger peste piatra cea bătrână, tânără, ca să rămână
chiar desfrunzită-n ani, de... ani, din ea... o livadă înmugurind în suflet, cu
rădăcinile-n munte lăstărind... oamenii... născând ca scântei de lumină în
câmp războinic crescând,

leul tânăr pe cel bătrân învingând, tinereţea... fermecător de dulce
oricând... însă... cine a cunoscut muntele... împiedecându-se în piatră pe
povârniş călcând sfios ca-n catedrală, urcând înspre înalt, a dat de urma tinereţii
milenară, frumoasele frumuseţi frumoase în bogăţia pietrei grăind, piatra
răbdare având să devină nisip, tu, privind-o, cu sufletul şi gândul cinstind
a pietrei vârstă, mai mult iubind-o, încă,

muntele fericiri aspirând, al tinereţii chip, fermecător de dulce trecând
primenind pietrei îngemănat desăvârşiri... trainice-adevăruri în deveniri întărind
în poala-nţelepciunii crescând...

poezie de Lidia Stoia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vin', iubito

Prin dumbravă se strecoară
Vânt de vară,
Şi cocorii, şir pribeag,
În adânc senin plutesc.
Cântă cucu în huceag:
Cucule, câţi ani trăiesc?
Îmbrăcatu-s-au în floare
De ninsoare,
Pomii toţi de prin livezi.
Râul lunecă pe prund
Aşa limpede că-i vezi
Pietricelele din fund.
Jos, în umbră de răchite,
Tăinuite
Viorele s-au ivit,
Şi-n păr negru la femei
Cât de albi au înflorit
Parfumaţii ghiocei!
Vin', iubito! O poveste
Tristă este
Viaţa noastră când s-a stins,
Dar e rai când o trăim.
Vino! Domnul dinadins
Ne-a făcut să ne iubim -
A pus vara în dumbravă
Şi-a zis:
"Na-vă
Crângul plin de cântători,
Şi copacii înverziţi,
Şi poienile cu flori
Vi le dau să vă iubiţi!"

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De pe ţărm

O pasăre gri singuratică
Îndepărtându-se-n zbor, micşorându-se la orizont,
Singură în umbrele, în grandoarea şi-n vâltoarea
Nopţii şi-a mării,
A stelelor şi-a furtunilor.

Departe, planează şi se clatină deasupra întunericului,
Departe, se leagănă şi înfruntă bezna de-afară,
Departe, în vânt, în ploaie şi-n necuprins,
Departe, în groapa acestei imense lumi negre,
Unde se înfruntă negurile, guvernează cerul, răsuflă marea,
Unde ceaţa-i iubire şi zborul extaz,
Gloria şansei şi pericolul morţii
Sunt tovarăşii aripilor ei încântate şi înfrigurate.

Departe, în adâncul lumii imense şi întunecate,
Dincolo de lungile frontiere unde, odată ajunse,
Spuma şi deriva valurilor răzvrătite dispar,
Deasupra mareelor care se-avântă şi se retrag, şi se destramă.

poezie clasică de Carl Sandburg, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mireasă-n flori şi aşteptări

M-am prăbuşit în albe flori,
în rugă, în iubire, şi-n privirea
de diamant a Lunii,
aşteptându-te pe tine.

Mi-am împletit în zori cununa,
în rouă, în răsărit, pe părul moale
cu strălucire dintr-un aur,
furat din razele de Soare.

Am adunat petalele de floare,
în mătase, în fir, şi-n poale
de rochie ce-mi cade,
pe glezne fine-n aşteptare.

Toate florile sunt aşezate,
în voal, în piept, şi-ntr-un corset
ce strânge trupul,
cu şirete înmuiate-n lacrimile crinilor.

Sunt plină de tremurul florilor,
în mâini, în buze, şi-n picioare
ce-mi frământă dorinţa
să-ţi fug în întâmpinare.

Toate sunt în aşteptare!
în inimă, în puls, şi-n ochii
ce străpung toate cărările
să te prindă în ei.

Repede să-mi fii aproape,
în pas, în barbă, în cununa
plină de asfinţitul Soarelui
ce-ţi face cu mâna... să te grăbeşti.

M-am prăbuşit, Iubite!
M-am prăbuşit în aşteptări,
în alte braţe, în stele şi flori
culese din grădina Domnului.

Aşa ne-am înţeles noi doi!
Dacă se stinge Soarele,
în cununa mea, în ochi mei
făr' de sărutul tău, pot să te uit.

Şi te-am uitat! În gura Lunii
şi-n stele am privit întrebător;
Ce-am avut şi ce-am pierdut? Nimic...
Au fost doar baloane de săpun... otrăvitoare.

Atenţie! Spălaţi-vă bine pe mâini după
fiecare experiment.

poezie de Adelina Cojocaru (26 septembrie 2018)
Adăugat de Adelina Cojocaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hamlet: Hic et ubique? Aşa fiind, să ne retragem. Apropiaţi-vă, domnilor, şi puneţi iar dreapta pe spada mea. Să nu vorbiţi nicicând de ceea ce tocmai aţi auzit, juraţi pe spada mea.

replică celebră din piesa de teatru Hamlet, Actul I, Scena 5, scenariu de William Shakespeare (1599), traducere de Dan Costinaş
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

pisicuţe, motănei,
facem toţi cozonăcei,
şi, desigur, dacă vrei,
un masaj cu un ulei
parfumat, din flori de tei,
de stă-n coadă şi Grivei,
doar cotoiul lui Andrei,
e, se pare, dintre-acei
care fac doar ce vor ei,
nu cotoi, ci-un pui de bei
cu-o fixaţie pe femei,
dar nu d-alea de doi lei,
de la rude din Bombay
şi-a adus un soi de-ardei
şi trage pe nas cât trei,
cântă numai Siboney,
că a fost la Camaguey,
şi-n Cuba, ca Hemingway,
din cele două Corei
şi-a adus doi porumbei,
face vrăji de-amor cu ei,
da-ntr-o vineri pe la trei,
ce mai, l-a găsit Andrei
aprins tot, scuipând scântei
sau seminţe dacă vrei,
din pârdalnicul de-ardei,
nu-i mai arde de femei,
a revenit în bordei
şi nu are alt temei,
decât să ceară mamey
şi-alte fructe ca un gay.

poezie de Elena Malec din Trei feline cu buline
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La răspântia nopţii

Un cântec va muri mai târziu
pentru toţi
căutând să spintece comorile vremii
în fiece seară glăsuind:
- Deschideţi, deschideţi
sunt din povestea viforoasă a lumii
şi-n frunze am inima roasă de molii.
Pe aici clipoceşte durerea ân ani
şi-amurgul mă desparte de umbră,
în vis nu încap salamandre
nici heruvimul
prăbuşit din sângele norilor.
De mâine se pietrifică timpul
iar urmaşii lui vor ataca
la răspântia nopţii
iubirea peticită
pe chipul unui mag.

poezie de Caliopi Dicu (15 noiembrie 2008)
Adăugat de Caliopi Dicu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubita mea era goală şi, cunoscându-mi inima, nu şi-a păstrat decât bijuteriile sonore.

citat clasic din Charles Baudelaire
Adăugat de Andreea Trifu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câmp de maci

Desculţă-te când intri, păşeşte-ncet şi taci,
E linişte-n odaie, doar ceasul bate-arar
Minutele-agăţate în vârf de minutar...
Întreabă-mă-n tăcere: "Iubito, ce mai faci?

De ce m-aud, în suflet, căzându-ţi ca în gol
Şi-n vene nu-ţi mai simt fluidele săruturi,
S-au transformat, mai nou, în colivii de fluturi
Prin care, câteodată, doar eu mai dau ocol.

Sau deseori îmi pare că stau în câmp de maci
Prin inima-ţi deschisă, câmpie-n faţa mea,
Petalele prea roşii încep a mă durea
Şi-aleg să plâng cu rouă.... Iubito, de ce taci?

Vorbeşte-mă în şoapte, sărută-mă în gând,
Primeşte-mă să-ţi fiu, să-ţi curg din nou în sânge,
Să-ţi simt privirea iar cum arde şi mă strânge
Şi-n braţe infinite mă-nvăluieşte blând."

Prin inima-mi deschisă păşeşte-ncet şi taci,
E linişte-n adânc şi-a contenit să plouă,
Iubite, să te plimbi, despovărat de rouă,
Ca o iubire veche prin câmpul meu de maci.

poezie de Silvia Risnoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şalul negru

Mă uit la şalul negru ca un ieşit din minţi,
Şi-i sufletul meu veşted răzbit de suferinţi.

Pe când fusesem tânăr şi-ncrezător, trufaş,
O tânără grecoaică iubit-am pătimaş.

Fermecătoarea fată mă dezmeirda oricând,
Dar ziua cea cumplită se arătă curând.

Stam între oaspeţi veseli, voios sorbind din vin,
Când îmi bătu la uşă, şoptindu-mi, un străin:

-"Petreci între prieteni şi nu ştii nicidecum
Că tânăra ta greacă te-nşală chiar acum".

L-am răsplătit cu aur, l-am blestemat neghiob,
Şi l-am strigat îndată pe credinciosu-mi rob.

Ne-am repezit: călare, goneam spre fată drept,
Şi-o crâncenă mâhnire se răsucea în piept.

Ajuns la pragul fetei, simţeam că nu mai pot,
În ochi căzuse ceaţa, eram sleit de tot.

Intrai în casă singur: acolo, pe divan,
Se săruta cu fata, în braţe, un armean.

N-am mai zărit nimic, doar spada s-a zbătut,
tâlharul n-avu vreme să scape din sărut.

Jucai apoi pe trupul lipsit de cap şi-ntins,
Privind năuc la fata ce, -ngălbenând, s-a stins.

Imi amintesc tăcerea, văd sângele: tâşnea...
s-a prăpădit grecoaica şi dragostea cu ea.

Smulgându-i şalul negru din scumpul cap ucis,
Mi-am şters de sânge spada, râzând de vechiul vis.

Iar robul meu prin bezdna cărându-i pe sub porţi,
În valuri dunărene i-a prăvalit pe morţi.

De-atunci nu-mi pun sărutul pe ochii nimănui,
Nici o plăcută noapte în trista-mi viaţă nu-i.

Cu sufletul meu veşted răzbit de suferinţi
Mă uit la şalul negru ca un ieşit din minţi.

poezie celebră de Puşkin (1820), traducere de Mihu Dragomir
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iadul

O, ce măreţ e iadul!
În iad nu vorbeşte nimeni de moarte.
Iadul e zidit înlăuntrul pământului
şi-i înfrumuseţat cu flori de jăratec...
În iad nimeni nu spune cuvinte deşarte...
În iad nimeni n-a băut şi nimeni n-a dormit
şi nimeni nu zăboveşte şi nimeni n-are tihnă.
Nimeni nu vorbeşte în iad, şi totuşi strigă cu toţii,
lacrimile aici nu-s lacrimi şi mâhnirea şi-a pierdut puterea.
În iad nu se îmbolnăveşte nimeni şi nimeni nu oboseşte.
Iadul e acelaşi mereu. Iadul e veşnic.

poezie clasică de Edith Sodergran
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muguri de lumină

Muguri de lumină cernuţi din flori de stele
Ce cad ameţitor asupra vieţii mele...
Ei cad înrourat pe floarea tinereţii,
Şi-n brumă alburie la vremea bătrâneţii.

Ei cad în valuri line în orişice destin
Cu harul de iubire şi cu miros de crin,
Iubiri ascunse lasă şi urme de nectar
Şi flori în inimi arse... lăsând în urmă jar.

Ei cad în valuri, valuri pe scena vieţii mele
Lăsând în urmă: gânduri, dureri şi zile grele,
Şi- mi luminează calea cu raze efemere
Şi-mi dau speranţa pură a visurilor mele.

poezie de Nicoleta Liliana Grigorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Psihopat

E noapte... şi ce dacă?
Ar fi un lucru nou
Să tai întunericul
Cu lama încinsă-n foc
Stropită cu sânge de om...

Ce dacă? Aş sluji iar lor
Să fiu în rândul hoardelor
Aş trăi... aş lupta pentru ei
Împotriva acelor zei
Ce m-au lăsat fără destin.

Aş arde pe veci în foc?
Nu aş arde, aş dansa cu ei
Un dans ca în ploaie
O ploaie de toamnă rece
Aş avea... puteri de arhanghel.

Voi fi scris în cărţi... nu cred
Nu în cărţi pământeşti trecătoare
Ci în cărţi învăluite în fum
Fum cu miros de carne arsă
Venit din groapa fără fund.

poezie de Alin Ojog
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Astăzi împlinesc treizeci şi şase de ani

Vreau nemişcării inima să-mi dau
Căci alte inimi nu mai pot mişca,
Dar chiar de pentru mine doruri n-au,
Iubesc şi-aşa.

Mi-s zilele ca galbenele foi
Şi duse-s flori şi poame de amor,
Azi numai suferinţe şi nevoi
Mă împresor.

Iar focul ce mă arde aici, în piept,
E ca vulcanul, de cenuşă greu,
Nu torţe să aprindă mai aştept
Ci rugul meu.

Speranţe, grijă, teamă, gelozii,
Extazul şi puterea dragostei,
Nimic din ele nu mai pot simţi,
Doar lanţul ei.

Nu se cuvine însă, nici nu voi
Cu-asemeni gânduri azi să mă frământ,
Când laurii-s pe frunte de eroi
Ori pe mormânt.

Văd spade, flamuri, neamul renăscut
Şi-n lupte gloria mânând pe greci,
N-a fost mai liber ca purtat pe scut,
Spartanu-n veci.

Deşteaptă-se! (nu grecul, el e treaz,
Ci sufletu-mi!) e timpul spre izvor,
Spre sângele străbunilor viteaz
Să plece în zbor.

În patimi vechi nu-i slobod să recazi,
Căci eşti bărbat! – Şi fie rânjet crunt
Ori zâmbet dulce, frumuseţi, de azi
Totuna-ţi sunt.

Juneţea de ajungi a-ţi regreta
În lume pentru ce ai mai trăi?
Mai bine câmp de luptă-n ţărna sa
De te-ar primi...

O să-mi cat deci o groapă de soldat,
(Mai sunt puţine, mulţi sunt îngropaţi)
Şi am să mă culc în ea ca un bărbat
Între bărbaţi!

poezie celebră de Byron, traducere de Paul Abucean
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căderea ciorii

Când Cioara era albă, a decis că soarele era prea alb.
A decis că lumina lui lucea prea argintiu.
A hotărât să-l atace şi să-l înfrângă.

Şi-a strâns toată puterea în fulgerul unui ghem fierbinte.
Şi-a încleştat ghearele şi şi-a eliberat întreaga furie.
A ţintit cu ciocul drept spre inima soarelui.

A râs în sinea-i până şi-a atins vortexul cel mai adânc

Şi a atacat.

La strigătul ei de luptă, subit, copacii au îmbătrânit,
Umbrele s-au lăţit peste tot.

Dar soarele a devenit încă mai strălucitor –
Iar cioara s-a prăbuşit, înnegrindu-se, în flăcări.

A deschis pliscul dar nu s-a auzit decât un cărâit întunecat.

"Acolo sus", a concluzionat ea,
"Albul este negru, iar negrul este alb. Am învins".

poezie de Ted Hughes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!