Fiica lui Atlas

Unde să se ivească
visul lui Platon,
pe acest atlas fără Atlantida?

Din ce noapte a memoriei
sau din ce sânge, din ce secol?

Istoria este-adâncită-n somn
pe-acest pământ plin de gunoaie,
orbit de demenţă şi de-arhetipuri.

Ce a mai rămas din ea
pluteşte deasupra, traversând mările,
căutându-şi un chip.

poezie de Salgado Maranhăo, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Holocaustul a fost o perioadă obscenă din istoria naţiunii noastre... din istoria acestui secol... Cu toţii am trăit în acest secol. Eu nu am trăit în acest secol.

perlă de Dan Quayle
Adăugat de Sinziana Mihalache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călător

Păşesc pe pământul
unde-această limbă şi-a păstrat intacte
zdrenţele; vârtejul ei
de crini
şi de cazanii.

Planez peste
focuri de tabără şi gheţuri care se topesc,
în acest zbor rătăcesc
între abis şi sfinţenie.

Sunt călătorul care poartă cu el
un pământ mitic
şi o liturghie de flăcări.

Am visat un sat
cu podgorii
( sau a fost o navă
forfecată de ghearele piraţilor?

Şi tot ce am este acest soare
arzându-mi limba;

Şi tot ce am este această sete de nestins
amestecată cu sângele
unei fiare.

Sunt contaminat de răscruci
şi de ceea ce va să vină.

poezie de Salgado Maranhăo, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Li Bo & co

Din când în când
poezia
scânceşte pe lângă noi,
implorând sa fie posedată.

Apoi
alunecă mai departe
dispare
ca şi cum şi-ar avea coliba
pe cealaltă
parte a lunii.

poezie de Salgado Maranhăo, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarbă, frunze, în sânge

Dor de somn pe iarbă, sub un soare blând,
strigă şi mă cheamă la el să ajung

Să simt iar covorul, verde ciufulit,
să îmi piară dorul de-a fi fericit

Dor de somn pe frunze, întinse la umbră,
sub a lor surate agăţate încă

Mi-e dor de pădure şi mi-e dor de câmp,
mi-e dor de izvorul ţâşnind din pământ

Dor de somn pe iarbă, oriunde pe câmp,
dor de somn pe frunze sub un pom bătrân

Să simt iar parfumuri, de pământ şi flori,
umplându-mi plămânii limpezimea lor

Dor rămas în sânge şi în carnea mea,
dor de a fi liber şi de-a alerga

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nostalgii

Mă uit prelung - ca arhivarii -
Cum toate trec pe-acest atlas...
S-au dus trăsurile, birjarii
Şi-njurăturile-au rămas!

epigramă de Nicolae Nicolae din Cuget, deci exist, dar nu mai rezist (2005)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul

Ceea ce se află în cuvânt
se află şi în carne,
în ferocitatea lupului,
în respiraţia după amiezii.

Ceea ce se află în vin
în seara asta se află şi în vine,
o încrengătură care ţine
molia, cuibul şi lâna împreună.

Este râsetul pe care
îl scoate apa râului,
este în abisul care-l uimeşte
pe Narcis, privirea lui.

Cuvintele dau formă reticenţei
zorilor şi tuturor ruinelor acestora,
dansează pe rune străvechi şi prin noroi,
prin foc şi pulbere,
destin şi sânge.

poezie de Salgado Maranhăo, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Valuri şi morminte

Am lăsat urme de
fiară - în istorie-
amuşinând valuri şi morminte,
certată cu pământul
şi cu apele mării:
cu bunul pământ, primitor de seminţe şi corpuri,
cu bolţile fluide ale mării,
cu tunelurile ei care duc în adâncuri...
Şi-atunci, am blestemat pământul,
plin de strămoşi,
dar, mai ales, am blestemat
bunul val al mării, edificiul ei fluid,
înfrăţit
cu trupul purificat
al înecatului!

Am fost certată cu pământul, cu apa...
cu stihiile aerului – nu;
mi-au rămas - drept mângâiere –
pentru mult, mut timp...

Şi mă miram...
Şi m-am mirat - îndelung –
de necurmatul alint al
leagănului zbuciumat al cerului,
botezat cu apă, botezat cu
pământ şi
botezat cu focul (care nu,
nu mi-a luat niciodată
mai nimic)...

O vreme am ţinut minte
ura mea precară...
Pe urmă am uitat...
Şi, la urmă de tot, mi-a adus aminte...

Rănile vechi şi suspinele vechi
mureau singure,
fantomatic migrând,
se pare,
pe urmele fiarelor ca mine,
ca o mireasmă de fiară,
traversând, la apus,
mormintele, spre păduri...

Uitarea mea
s-a împărţit
între
morminte
de pământ şi
morminte de
apă...
uitare
neîmpăcată,
uitată...

Şi-o parte din mine - o parte
ca un
parfum -
a rămas (mult) în urma
gândurilor,
a rămas în urma
durerii,
să scrie singură,
cu paşi sălbatic – ritmaţi,
istoria bunului val al înecatului...

Şi duhul suspinelor
se plimba pe deasupra apelor,
singur, în nopţi sau
în zile deşarte,
fără de mine...

Pe urmă mi-am amintit totul
ca să pot să cânt...

poezie de Dana F. Zaharia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atlantida

Mediterana, sub flamura zării,
mă-ndeamnă cu valul ei - braţ înspumat.
Alerg, nebunatic, din urma uitării
spre ţărmul de Ochiul Suprem admirat.

Visarea-şi aruncă ancora grăbită,
de unde Trecutul se lasă pornit:
din ceaţa uitări răsare-Atlantida,
de valul turbat trasformată în mit.

Pe lacrima mării sclipesc diamante:
Tezaur Elen risipit peste tot.
Sub lava tăcerii destine presate,
remeditate de Platon, Herodot...

Torpilele-gânduri străbat Veşnicia
pa arhipelagul de taină păzit.
Din freamăt de vis Atlantida re-nvie,
De unde Trecutul se lasă pornit.

poezie de Alexandru Doga din florile dalbe (5 noiembrie 2021)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără ţară

Eu sunt un om fără de ţară,
Un strop de foc purtat de vânt,
Un rob răzleţ scăpat din fiară,
Cel mai sărac de pe pământ.
Eu sunt un mag de legea nouă,
Un biet nebun, orbit de-o stea,
Ce-am rătăcit să v-aduc vouă
Poveştile din ţara mea.

Eu sunt o lacrimă târzie
Din plânsul unei mii de ani,
Sunt visul care reînvie
La vetrele celor orfani.
Sunt o mustrare călătoare
De pe tărâmuri fără glas,
Şi dintr-o lume care moare
Sunt strigătul ce-a mai rămas...

(...)

poezie celebră de Octavian Goga
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii tăi în noapte

Venii întors pe dos
Ca un buzunar
Pe lumea asta.
Rămas fără ţigări
Anii se prefac consecvent în fum
Mă scotocesc
Prin buzunarul memoriei
Până la urmă scanez
Două boabe de piper:
Ochii tăi în noapte

poezie de Octavian Clement
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povestea este sinteza mitului, iar mitul este mai adevărat decât realitatea, întrucât realitatea este efemeră, concretă şi limitată, este carne şi sânge, în timp ce povestea este eternă, fiindcă deasupra ei pluteşte spiritul. Iar spiritul este cel care desparte lumina de întuneric, pământul de ape, apele sărate de cele curgătoare, cele de deasupra Pământului de cele de sub pământ.

citat din Petre Anghel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Puţin de nor, puţin de soare,
Puţin de viaţă, puţin de moarte,
Puţin de bine, puţin din mine moare
În fiecare clipă petrecută fără tine!

Puţin din timp, puţin din azi,
Puţin din noapte, puţin din somn,
Puţin cât am putut să dorm
În fiecare noapte petrecută fără tine!

Puţin din vis, puţin te mai visez,
Puţin mai îndrăznesc, puţin te mai chem,
Puţin te mai aştept, puţin te mai iubesc
În viaţa asta petrecută fără tine!

Puţin regret, puţin moment,
Puţin ai fost, puţin te mai cunosc,
Puţin de rost, puţin mai plâng,
În lumea asta petrecută fără tine!

Puţin mi-a mai rămas, puţin din glas,
Puţin dintr-un cuvânt, puţin din gând,
Puţin pământ, puţin mormânt
În moartea ce vine fără tine!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Somn

Noapte întreagă. Dănţuiesc stele în iarbă.
Se retrag în pădure şi-n peşteri potecile,
gornicul nu mai vorbeşte.
Buhe sure s-aşază ca urne pe brazi.
În întunericul fără de martori
se liniştesc păsări, sânge, ţară
şi aventuri în cari veşnic recazi.
Dăinuie un suflet în adieri,
fără azi,
fără ieri.
Cu zvonuri surde prin arbori
se ridică veacuri fierbinţi.
În somn sângele meu ca un val
se trage din mine
înapoi în părinţi.

poezie celebră de Lucian Blaga din Lauda somnului (1929)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem_fără_titlu

fără lună ceru-i o necunoscută
un xyz aruncat între timp şi spaţiu
un telefon fără ton
la care vorbim
în minutele libere
între vieţile şi morţile noastre

fără soare sunt un vers anonim
un geniu cu ecuson fără umbră
un du-te vino continuu între
două puncte licărind
pe o hartă veche din univers
unde toţi îşi caută comoara

fără tine nu am zgomot
fără zgomot nu am somn
fără somn nu pot visa
şi fără vis
fără vis acest poem nu există

poezie de Corina Gina Papouis
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte: o, tu, chip în adânc

Noapte: o, tu, chip în adânc
destrămat într-al meu.
Tu, căutării mele înmărmurite, adânc
covârşitoare, mereu.

Noapte, în privirea mea fremătând,
în tine însă – trăinicie;
creaţie fără sfârşit, dăinuind
pământul când n-o să mai fie.

Plină de noi constelaţii
lepădând din goană nebună
pojar aventuros în interspaţii
tăcut ce se-nstrună.

Prin simpla-ţi prezenţă, cât de mărunt,
covârşitoareo, mă ştiu –
totuşi, uns cu-ntunecatul pământ
îndrăznesc în tine să fiu.

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906-1926), Desăvârşite, traducere de Dan Constantinescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondul de noapte

O umbră de vis mă-nţeapă cu doruri
Un val furios se îneacă la mal,
Pe stele de foc, în noapte cad storuri
Şi parcă se sting într-un somn infernal.

Cobor în răgaz mă prind de secunde
Sunt liber să beau din odihnă nectar,
Un fir de nisip aleargă niciunde
Pe limba de ceas amuţită-n sertar.

Când ochii închid las gândul să plece
Departe de somn, prin varii destine,
Sunt zeu, sunt călău, sunt judele rece
Ce-alungă-n neant tot răul din bine.

Aş vrea să adorm dar nu pot trimite
Dureri sau plăceri la groapa utării,
Mă-ncarc cu iubiri din suflet pornite
Şi zbor către cer cu ruga iertării.

Urcând plin de zel pe trepte de vreme
În timpul rămas dintre cer şi pământ,
Lanterne din verb lumină-n dileme;
Iubirea se-aşează pe file-n cuvânt.

poezie de Ştefan Doroftei Doimăneanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cer în atlas

O zi de ieri, o zi de azi
Fâşii de cer rupt din atlas
Ingemănări de zi cu noapte
Pare-o imagine pe Marte
Cu mult pustiu si izolare
A, nu... e doar o incercare
Să vezi cât de puternic esti
Si cât poti să intrezăresti
Lumina intr-o nouă zi
Care si ea un ieri va fi.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşi

te-ai îmbrăcat în foşnet de alge
se sfarmă şi clipa
prelung se stinge'n şoaptă
un val, un gând, un ideal
coboară lin petale albe de crin
frunza măsoară timpul rămas
vuieşte iar pădurea
tresar copacii sub lovitura morţii
pe umeri roi de stele
mi-e trupul rană şi lacrima destin
eu am rămas să mângâi paşii
tu ai plecat în noapte şi totuşi unde eşti
femeie fără chip
din tainice poveşti

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât trăim pe acest pământ

Cât trăim pe acest pământ
Mai avem un lucru sfânt,
O câmpie, un sat natal,
O clopotniţă pe deal.

Cât avem o ţară sfântă,
Şi un nai care mai cântă,
Cât părinţii vii ne sunt
Mai există ceva sfânt.

Cât pădurile ne dor
Şi avem un viitor
Cât trecutu-l ţinem minte
Mai există lucruri sfinte.

Cât Luceafărul răsare,
Şi în cer e sărbătoare,
Şi e pace pe pământ,
Mai există ceva sfânt.

Cât avem un sat departe
Şi un grai fără de moarte
Cât ai cui zice părinte,
Mai există lucruri sfinte.

Cât durea-ne-vor izvoare,
Ori un cântec ce dispare,
Cât mai avem ceva sfânt
Vom trăi pe-acest pământ.

poezie clasică de Nicolae Dabija din Aripa sub cămaşă (17 august 1989)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când timpul îşi va pierde orele şi clipele... atunci îngăduie-mi să plutesc departe, acolo unde-mi zboară visul. Este un loc, niciunde, unde totul se şfârşeşte; fără speranţe, fără vorbe, fără voce, fără sunet, fără călători osteniţi, pe o cărare goală, fără naştere, fără moarte, fără trup, fără noapte, fără zi şi fără zori în acel vid.

Maitreyi Devi în Dragostea nu moare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!