Neastâmpăr
Obraji-ți ard ca focul și ochii ți-s văpaie,
Te-nvârți pe lângă mine, dar nu ești în odaie
Și plină ești de râvnă ( ce-o fi cu tine oare? ),
Frămânți de neastâmpăr jeratic sub picioare.
Alergi în șapte locuri închipuindu-ți treabă
Și ca din întâmplare o uiți, apoi, degrabă.
Privești ades la ceruri, gândind la vreo pricină
Când spinteci pentru supă o burtă de găină
Și zumzăi a cântare ( cu câtă veselie! )
Gătită în catrință cu puișori și ie...
E, Doamne, vreo năpastă pe uliță, agale?
'Nu caute la poartă că drumu-i duce-n vale!
Simbria de la târguri ai dat-o înapoi
Pe-o biată băsmăluță și pe ghetuțe noi;
Ce oare te furnică din creștet în călcâi?
Când o mai fi de ducă, merg eu și tu rămâi
Că vreun codoș - vezi bine - ori hâtru fătălău
Te-a fi ținut de șale când te durea mai rău
Și mi te-ncurcă-n rosturi cu tâlc nerușinat
De cred că se mai cade vreo palmă de... bărbat.
poezie de Ioan Ciprian Moroșanu (17 aprilie 2015)
Adăugat de Ioan Morosanu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.