Iarbă

Iunie este
Verde poveste.
Iures sporeşte.
Iarba mai creşte.

Ziua a şasea,
Sâmbăta ierbii.
Creşte mătasea,
N-o calcă cerbii.

Cresc ale ierbii
Fire albastre
Pân la-nălţimea
Inimii noastre.

Asta-i măsura,
Pune natura
Luncilor margini,
Lege-n paragini.

Vin curcubeie
Rouă să beie,
Seva vieţii
Şi-a dimineţii.

Praful din spice,
Traiului strajă,
Stă ca o vrajă
Moarte să strice.

Vremea prieşte
Inimii, ierbii.
Ragă şi cerbii!
Stai şi priveşte!

Câte anume
Fete în lume
Are şi-arată
Iarba cu artă:

Dulci şi frumoase
Linii de coapse,
Linii de fete,
Mintea să-mbete.

Fete ce lesne -
Trupuri şi glezne -
Ierbii le-asameni.
Nu mai sunt oameni.

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cararile ierbii

Peste poveste,
în linişte,
a crescut iarba
secole, aştri necunoscuţi
au răscolit universul
după seminţele ierbii:

peste toate
creştem noi şi cuvântul,
ca doi prieteni,
ca doi duşmani,
muşcând din aceeaşi zi
dăruită
de Dumnezeu,
tolăniţi
pe iarba Raiului.

poezie de Marinela Preoteasa
Adăugat de Laura Istratescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din grădina mea cireşul,
La taclale cu măceşul,
Văd poiana-n care cerbii
Se hrănesc cu seva ierbii.

catren de Mihaela Banu (5 mai 2021)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul e ca firul ierbii,-
Sub copite-l calcă cerbii.
După ei, vin zvelte ciute.
Peste răni să îl sărute.

catren de Mihaela Banu (3 august 2021)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Armonii stinghere

A-nceput, de-o vreme,
Iarba să răsară
Peste-nsingurarea clipelor boeme
Din adâncu-n care se mai nasc poeme.

Şi se-nalţă-n lume
Mlădiindă, oarbă
Care s-ar întinde cerul să-l sugrume
Cu întunecatul răsărit de iarbă.

Îşi înfige spice
Într-un zbor de fluturi
Care sângerează-n ropotul de bice
Stropi de buze arse-n roiuri de săruturi.

Rădăcina ierbii
Sapă, sapă, sapă,
Ca în sânii toamnei, prin pădure, cerbii,
Când împlântă coarne-n ochiul ce-i adapă.

Şuieră prin clipe
Armonii stinghere
Ce încearcă noaptea zorii să-nfiripe
Şi-n adânc să-nchidă iarba ce nu piere.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În jur, firele înalte ale ierbii se clătinau domol, proiectate gigantic pe bolta însângerată de jertfa naşterii unei noi zile. O nouă zi... şi iarba... Părea crescută din cer; era iarba cerului, aprinsă în lumină, arzând viu în iradierea roşie a Soarelui ce sângera... Iarba cerului era acoperită de sânge... Iarba cerului... Iarba...

Constantin Cubleşan în Iarba cerului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvara-i renăscută.
Răsărindu-i colţul ierbii,
Prin păduri agită cerbii,
Încântaţi de svelta ciută.

catren de Mihaela Banu (28 iulie 2021)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spulberatic

Într-o zi cu soare
Două dimineţi
Au plecat în lume
La trăit de vieţi
Nouă a câte şapte
Iubite în trei
Timpul nu te schimbă
De-nţelegi ce vrei

Într-o zi cu lună
Şi dimineţi două
Am plecat prin lume
La cules de rouă
Mâna se întinde
Peste luciul ierbii
Prinde apa nopţii
Ce-o vânează cerbii
Se-nfiripă teama
De-a nu fi trişat
Pe-un zbor de secundă
Recondiţionat…

poezie de Silvia Miler
Adăugat de Raluca Dinu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două fete

două fete frumoase
una blondă una brunetă
la 14 ani una
la 14 ani alta
scriu poezii dar nu se-ntâlnesc
vers cu vers
nici sfiiciune cu sfiiciune
atunci
două fete frumoase frumoase trec una pe lângă alta
ca două
fregate deja scufundate
în mările
ochilor atât de sărate (?!) încât nici piraţii din filme
nu calcă valuri pe-aici
nu sabordează
la pradă subţire
iar ele
rămân două fete
frumoase
frumoase
...
nu
mai ştim despre ele
nimic

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarba

Iarba verde, iarba grasă
Creşte - naltă-n cimitir;
Cade an de an sub coasă
Din nou creşte - mai frumoasă.

Privesc crucile-nnegrite
Şi mă-ntreb, cu mintea-mi proastă:
Din ce piepturi se hrăneşte
Şi ce-i, Doamne, viaţa noastră?

Joc stupid de-a baba-oarba
Pân’ din noi va creşte iarba.

Suflă vântul…vârfuri sună
Greierii prin fân adastă….
Se duc zile, nopţi cu lună
Ce mister e viaţa noastră?

Joc stupid de-a baba-oarba
Pân’ din noi va creşte iarba.

Trudă zilnică, sudoare
Viaţă de desfrâu - sau castă
Totu-i trecător sub soare,
Căci, ce este viaţa noastră?

Joc stupid de-a baba-oarba
Pân’ din noi va creşte iarba.

Tainice iubiri şi teamă
Zbor îşi iau spre bolta-albastră
Toate timpul le destramă…
Şi-atunci, ce e viaţa noastră?

Joc stupid de-a baba-oarba
Pân’ din noi va creşte iarba.

Se duc veacuri în neştire
Nasc speranţe-n lumea vastă -
E-un suiş spre coborâre –
Deci, ce este viaţa noastră?

Joc stupid de-a baba-oarba
Pân’ din noi va creşte iarba.

Iarba verde creşte deasă
Peste trup – peste fereastră
Ea rămâne-mpărăteasă –
Căci aceasta-i viaţa noastră:

Joc stupid de-a baba-oarba
Pân’ din toţi va creşte iarba
Pân’ iubita va fi baba –
Până baba va fi iarba.

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

SERI ALBASTRE

seri albastre
adastati putin
pe marginea inimii noastre
cea mai lipsita de venin

la radacina ierbii
ce tineri sunt serpii
si parca-nviem
si parca murim

in astfel de seri
nu se mai poate vorbi
decat despre nemurire

preacuratelor toate
in asemenea seri de-nalta nuntire
in limpede soapta vorbi despre murire

poezie de Grigore Hagiu
Adăugat de Elena Badan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia din casa-n care nu se intră

ochiul tău blând
când îmi stai la sân
şi îţi îngân
poveştile de-adio ale vânătorilor

care caută cerbii
în umbrele ierbii

umbra ta către o casă părăsită
ochiul tău blând
şi palma-nvechită peste care treceau
liniile strâmbe ale gloanţelor
fine ca praful de puşcă

simţi cum te muşcă?
simţi?
obrazul pe ceasuri cu zimţi
s-ar odihni, iubito, dar tu

cu ochiul blând
şi urma ştearsă

rămâi întoarsă către NU

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e înc-a primăvară

Mi-e înc-a primăvară
sădită în grădină,
mi-e floarea-nmugurită
în
primăvara crudă,
mi-e verdele a soare
iar
negrul mi-e lumină,
îmi e a vis de noapte,
ce noaptea vrea s-ascundă.

De sub covor de rouă
răsar
ca firul ierbii,
mirajul de sub pleoapă
mi-arată
altă fată,
privesc de sub o frunză
cum
se-ncunună cerbii,
aud
cum cântă luna
cu rouă când se-mbată.

Mi-e înc-a primăvară
în toamna –ngălbenită,
mi-e înc-a zi de vară
sub
zilele-nsorite,
îmi e a amintire,
mi-e ziua
prea grăbită,
îmi e a înserare de nopţi
prea istovite.

poezie de Silvia Urlih
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încolţit de Înviere

Creşte frunza, creşte iarba,
Creşte umbra-n umbra lor,
Adumbrindu-mă degeaba,
Cresc în sens descrescător.

Pe răboj nu-mi număr paşii,
Ce rămân tot mai puţini,
Cresc în umbra mea urmaşii,
Tot mai grei şi tot mai plini.

Creşte ziua, scade noaptea,
Glasuri tot mai ascuţite,
Cântă, prohodindu-i moartea,
Învierii încolţite.

poezie de Marius Robu din Aproape alb (29 aprilie 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zambete de iarba verde

Zambete de iarba verde imi rasar
pe paginile din jurnal...
increstez roua ce-apleaca iarba la pamant
cu-o lacrima ce uda obrazul cazand.

Ma decupez de pe pagina unei strazi
dintre copaci si oameni, si ma grabesc
sa mananc culori... si pasesc
ferind intregi cirezi de fire rebele de iarba,
de teama sa nu le strivesc.

ma regasesc intr-un fir de iarba
culcat la pamant.
Esti tu, cel ce stai si privesti de sus
din nouri, spre chipul meu supus
de-o talpa criminala?
Esti tu, sau poate sunt tot eu,
acelasi, om sau zeu!

Haotice ganduri ma fac sa tresar,
din somnul meu de verde pal,
de verde crud si singuratic
verde de suflet, verde de eu,
verzi ganduri ce-mi zambesc mereu.

poezie de Ana Maria Balas
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Natura însăşi a oferit nuanţe de verde ierbii şi frunzelor copacilor şi plantelor, astfel încât să se producă efectul reconfortant al peisajului rustic.

Swami Panchadasi în Aura umană
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui Mihai Eminescu

Fără flintă, la izvor,
Tolănit la firul ierbii
C-un ochean la purtător
Privea ciutele şi cerbii,
Cum se adăpau de zor
Din apa precum cristalul
Şi-unde îl prindea un dor,
De-a vedea cum vine valul
Mării negre-adus de vânt,
Chiar de unde fierbea zarea
Şi atunci un legământ
Şi-a făcut, să vadă marea,
Dar traiul fi'nd ca o aţă
Desprinsă din mosorele
Legământul n-a prins viaţă...
L-a luat cu dânsu-n stele!

poezie de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu eşti femeie

Tu eşti femeie-n dosul ierbii
Placerea chinului s-o frângi,
Cu ochii tăi se adapă cerbii
În braţe gândul când îl strângi.

Tu esti femeie–n plâns de rouă
Durerea apei, alb cuprinsă,
Cand timpul ud de ani, se plouă,
În curcubeu cu vocea stinsă.

Tu esti femeie–n glasul nopţii
Umbra risipei de veşminte,
Fosnirea mea la pragul porţii
Când tu mă chemi fară cuvinte.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (5 aprilie 2009)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

rouă

Roua – lacrima ierbii.

definiţie aforistică de Mihai Cucereavii
Adăugat de Mihai Cucereavii
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autoportret pe o frunză

Trupul meu
este aidoma unui creier de elefant,
Creierul meu
este aidoma trupului lui Apollo.
Foamea mea
este aidoma ierbii călcate în copite.
Iarba mea
nu este de mâncare.
Stelele mele sunt negre
pe ceruri albe, argintii de verbe.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Serafimi

ce delicat şi alb
va-ntindenti coasta
pe glezna ierbii smulse
trist şi brutal
din miezul crud al soarelui
aveţi atâtea lumi de străbătut
şi ierarhii păgâne
pana acolo unde odihneste
pe-o cruce alba
piciorul frant al ierbii
o serafimi
stiu ce simtiti si vad
cu ochiul prins in aripi
intinderi de albastru
fara un pic de alb
ma-ncearca o tristete
ca de-nceput de lume
prea multe morti se-ntampla
fara vreun pic de sange
ca dovada

serafimi

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!