Scorburile

Luminile ce fug de ele
Şi famecul măreţei înfrunziri
Le chinuiesc, când ştiu că-s numai umbra
În care adăpost îşi caută
Hidoase vieţuiri.

Întunecimea lor le face totuşi
Şă fie mândre că într-una
Puterea-atâtor trunchiuri ele-o sapă,
Dar de mândria lor îşi râde codrul
Când ştie că pe el nu-l risipeşte
Nici furtuna.

Şi iarna, când frunzişul
Nu le mai turbură şi nu le umileşte,
Mai îndrăzneţ privesc, crezându-se stăpâne,
Dar strălucirea albă a zăpeziei
Le-neacă şi holbarea neagră
A lor o biruieşte.

poezie clasică de Ovid Densusianu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când trăieşti în bezna unei prăpăstii, poţi oare să mai crezi în lumină?

citat celebru din Ovid Densusianu
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când morţii sunt aşa departe

Nu mai gândi la zilele apuse,
Nu mai privi la umbrele rămase
În urmă; sufletele duse
În altă lume - cine ştie? – poate
Ne uită.

Când morţii sunt aşa departe,
Şi când de la pământ la stele
Atâta cale ne desparte,
Durerea – cine ştie? – dacă
La cer peste morminte poate
Să treacă.

Priveşte-n jurul tău – e marea
Vieţei; pleacă şi o-nfruntă,
Îmbată-ţi ochii-n contemplarea
Minunilor ce te aşteaptă;
Trăieşte, mergi oriunde soarta
Te-ndreaptă.

poezie celebră de Ovid Densusianu din Limanuri albe (1912)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

La răspântia neagră

La răspântia neagră
S-au oprit trei care.
Cei care le mână
Scapără-n amnare.

Unul din ei zice:
- Fost-am la oraş
Să mă judec iară:
Tot eu păgubaş.

Altul: - O făclie
Şi-un coşciug am luat:
Mi-a ucis vechilul
Unicul băiat.

Cel din urmă: - Uite,
Mai aveam doi boi;
Pentru bir mi-i vinde
Mâine pe-amândoi.

Din răspântia neagră
Carele-au plecat
Şi merg greu, de parcă
Piatră duc în sat.

poezie celebră de Ovid Densusianu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chin

Nu spun la nimeni că mi-e dor de tine
Nici copacilor crescuţi pe lângă drum
Şi nici florilor ce-au răsărit acum
Doar nopţilor le spun când nu mi-e bine

Mă aplec de gând sub greutatea mea
Mă chinuiesc să îmi aduc uitarea
Să nu-mi mai amintesc cum a plâns marea
Când ne iubeam în ea gustându-i sarea

A plâs cu valurile înspumate
Ţi-a mângâiat formatul de pe coapse
Şi eu gelos cum te strângeam în braţe

Mă chinuiesc în ton cu disperarea
Mă chinuiesc când mă-ntâlnesc cu marea
Mă chinuiesc visând unde mi-e floarea

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La noi totul se face chinuit, cu şovăieli şi, mai ales, cu multă pierdere de vreme.

Ovid Densusianu în A fi... român (1933)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sapă, frate, sapă, sapă

Sapă, frate, sapă, sapă,
până când vei da de apă.
Ctitor fii fântânilor, ce
gura, inima ne-adapă.

Prinde tu-n adânc izvoare -
de subt strat stihie blândă.
Să se-aleagă din argilă
ochiuri lucii, de izbândă.

Călători cu turme vie
să se-aplece, să se mire
de atâta adâncime
şi de basmele din fire.

Să se curme-n piept cuvântul,
când s-arată că pământul
stele şi-năuntru are -
nu numai deasupra-n zare.

Osteneşte-te-n amiază
să aduni răsplată dreaptă.
O privelişte de noapte
negrăită te aşteaptă.

Zodii sunt şi jos subt ţară,
fă-le numai să răsară.
Sapă numai, sapă, sapă,
până dai de stele-n apă.

poezie celebră de Lucian Blaga din Vârsta de fier
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântectul pribeagului

Dacă vreţi s-aflaţi
Din ce locuri viu,
Munţii-i întrebaţi,
Că ei singuri ştiu.

Codru mi-a fost frate
Prin pustietate.

Dacă vreţi să ştiţi
Cin' m-a mângâiat,
Cerului-i vorbiţi,
Că el m-a veghiat.
Stelele mi-au fost
Noaptea adăpost.

Şi-ncotro-mi duc zborul
De vreţi să vă spui,
Întrebaţi izvorul
Care-i drumul lui.

Calea-mi se sfârşeşte
Unde el se-opreşte.

poezie celebră de Ovid Densusianu din Sub stânca vremei (1919)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 131

Te porţi tiranic, eşti la fel de rea
Ca orice chip considerat frumos,
Căci ştii ce mult te vrea inima mea,
Eşti giuvaerul cel mai preţios.
Dar totuşi unii zic când te privesc
C-al dragostei fior nu-l simt deloc;
Să spun că se înşală nu îndrăznesc,
Numai părerea mea pot s-o invoc.
Şi să fiu sigur că nu jur greşit
Mă tot gândesc la tine şi oftez,
Apoi mărturisesc însufleţit
Că neagră eşti, dar eu te luminez.

Şi de fapt neagră e doar fapta ta,
De-aceea mulţi te vor calomnia.

poezie de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Invidie

Îl invidiez
Şi incă nimănuia
N-am divulgat secretu-acesta grav.
Ştiu,
undeva un baieţaş există,
pe care eu îl invidiez grozav.
Îl invidiez,
la trântă cum zvâcneşte, -
eu n-am fost aşa simplu; şi voinic
Îl invidiez
în râs cum izbucneşte, -
eu nu am râs aşa când am fost mic.
De julituri şi de cucuie plin e, -
eu - pieptănat frumos şi-aveam cărare.
Pasajele
sărite-n cărţi de mine,
el nu le sare.
E şi-aici mai tare
Va fi de-o cinste fără de cruţare,
pentru-adevăr şi bine va lupta.
Unde-azvârleam condeiul:
"Nu, nu face..."
Va spune: "Face!"
şi-l va apăsa.
Când nodul nu-l descurcă
-l taie-n zece,
eu nici nu-l tai,
şi nici nu-l descâlcesc
Când el iubeşte
dragostea nu-i trece,
eu, ce mi-e drag, din nou nu mai iubesc
Invidia-mi voi ascunde.
Voi surâde.
Mă voi preface că-s aşa, nătâng:
"Doar trebuie şi unul să surâdă,
Atunci când alţii ori lovesc ori plâng..."
Dar orişicât un glas adânc insistă:
Tu cu destinul tău,
el cu-al său..."
Nu pot uita: Un băieţaş există
şi el va fi mai mult decât sunt eu.

poezie de Evgheni Evtuşenko
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Picături de poezie

Picături de poezie

Dacă ai pune frunza
să facă poezie,
atunci frunza
cu ce oare ar scrie?
Nu ştie nici ramul,
nici codrul nu ştie
în freamăt şi-n valmă,
cu ce oare frunza ar scrie
când iată, aproape-i de toamnă.

Dacă ai pune iarba
să facă poezie,
atunci iarba
cu ce oare ar scrie?
Nu spune cuvinte,
creşte, se ofileşte,
se frânge-n două,
cu ce oare iarba ar scrie
când uite, vara trece
şi nu mai plouă.

Dacă ai pune steaua
să facă poezie,
atunci steaua
cu ce oare ar scrie
de acolo, din nemurirea ei?
Numai Dumnezeu ştie
care-a facut-o ca pe noi din iubire
şi din dor de poezie.

Dacă ai pune Fiul Lui
să facă poezie,
atunci Fiul de pe cruce
cum şi-ar scrie poezia?
Nu ştie nici Maica Preacurată Maria,
nu ştie nici Pilat
cel pe mâini spălat,
nici Baraba cel vorbăreţ,
nu ştiu nici oştenii romani
care fac de pază
şi se-ncălzesc la foc.
Ştiu însă totul
cele doua cuie
bătute în palme,
dar ele nu pot scrie
din care şi ani mai cad
picături de poezie.

Inviato dall'app Tiscali Mail.

poezie de Iurie Bojoncă (2021)
Adăugat de Iurie Bojoncă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iluzoriul selecţiei

De ce-aş alege numai păsări cântătoare
Sub cerul-n care tac şi eu de-atâtea ori
Hrănită cu furtuni ce au seminţe-amare
Încât necântecele îmi devin surori.
.

De ce aş pune sufletul să ceară taxa
De nepătat, perfect şi-angelic ciripit
Când numai Bunul Dumnezeu ştie sintaxa
Şi topica scenariului distribuit.
.

De ce aş crede că-s atât de preţioasă
Şi că grădina mea e - pentru toţi - eden
Încât să nu poftesc la o rotundă masă
Decât fiinţe cu mănuşi şi cu joben.
.

Când uneori chiar cel cu haina de cenuşă
Şi care mă priveşte mut, în jos de scară,
Cu zâmbet îmi deschide, generos, o uşă
Către palatul său de-o frumuseţe rară.
.

De ce să cred că ştiu aşa de bine-alege
Când fiecare-avem în buzunare tină
Iar cerşetorul întâlnit poate fi rege
Cum umbra e dovada clară de lumină.

poezie de Cecilia Birca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Halal duduie

Aoleu ce comportare
De viperă asta are
Adesea ca din senin
Ea împroaşcă cu venin
Şi când râde şi când plânge
Are răutatea în sânge
Şi când plânge şi când râde
Face numai faze hâde
Sare gardul sare calul
Cum n-a mai văzut Ardealul
Plecată total cu pluta
Iscă cearta şi deruta
S-a lăsat dusă de val
Până s-a înecat la mal.

poezie de David Boia (19 noiembrie 2016)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Învăţătura îţi dă lumină, dar nu te înalţi decât prin caracter.

citat celebru din Ovid Densusianu
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu pot să spun ce este această putere. tot ce ştiu este că ea există şi că funcţionează numai atunci când o persoană se află în acea stare de spirit în care ştie exact ce îşi doreşte şi este ferm hotărâtă să nu renunţe până când nu găseşte ceea ce caută.

citat din Alexander Graham Bell
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luminile oraşului

îi sărută de zor umerii goi
şi luna e pofticioasă
privesc pielea numai bună
de scris poezii de dragoste
cu buzele uscate care spun
toate cuvintele de tandreţe
învăţate de la începutul
omenirii care n-are răgaz
luminile ard în străfundul meu
ochii sunt plini de lacrimi
mă târâi trist şi obosit la buze
buzele se opresc în strălucirea
lunei ne sărutăm scriind versuri

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe gânduri

ne stingem în foc
unii pe jeratic încins
alţii pe paie aprinse
şi cei mai mulţi în cuvinte

ne întrebăm ce se va întâmpla
când focul va fi cenuşă?
unul s-a găsit că-i nevinovat
nu-l credea nimeni
eram vinovaţi din naştere

foamea ne paşte pe orice vreme
cu nelinişti şi arţag
nu-ţi mai vine să cânţi
nici din obişnuinţă

când eşti frustrat
îţi fug din cap gândurile
cum se duc copiii la joacă
niciodată nu-ţi aminteşti amănuntele
până nu te loveşti de ele

cel mai des drumurile-s înfundate
numai pe câmp suntem răsfiraţi
fiecare cu iarba lui
pe care o coseşte singur
nimeni nu ştie dar fiecare vrea
ca munca să fie a lui

deseori mă gândesc numai la mine
mă privesc în oglindă
trec peste prag
dispar în spatele zidului
ca unul care-l propteşte
şi se strecoară-n noapte

dacă mă caută cineva
ori mă bucur, ori mi-e frică
cum îi era lui tata când primea o scrisoare
de acasă

şi tot a primit una de moarte

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (15 noiembrie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştiu

Nu ştiu, Doamne, să mă rog mai bine,
Nu ştiu, Doamne, să Te chem mai mult,
Nu ştiu, Doamne, dacă eşti cu mine,
Nici nu ştiu de ştiu să Te ascult.
Ştiu atât: să Te privesc întruna,
Să mă cânt la cer de dorul Tău,
Să Te-aştept când licăreşte luna
Şi să strig când bântuie cel rău.

Nu ştiu să mă-nchin cu voce tare,
Nici nu ştiu să plâng dacă mai pot
Ţi-am cerut doar milă şi iertare
Şi-am venit cu sufletul cu tot...

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Furtuna

Când cerul pare-a răsturna din el neantul e un semn
pe care am uitat să 'l înţeleg şi numai Dumnezeu
mi 'l poate arăta.
În faţa Lui şi 'n faţa ta nu sunt nimic, nici hierofantul,
nici preotul, nici mag sau semizeu.
Sunt doar iubirea ta.

Când în lumină umbrele din tobe răbufnesc şi mug
mai multă strălucire 'mi dai când mă iubeşti
şi simt în mine fulgerul.
Când se frământă crengile să rupă din pământ
precum tu mă alinţi şi clopote 'ngereşti aud
sunt însetat şi nesătul.

Când noaptea plânge dup' un iluzoriu trup
văd norii ce-au trecut fără picături de ploaie
iar eu de dor sunt ud.
Aş fi dorit să înţeleg ţărâna în nevoia ei de sânge,
să 'ţi dărui, dor al meu, pe piele apa în şiroaie
şi-abisul dezbrăcat şi vântul nud.

Când pentru tine însă adevărul se strânge 'n sufletul avid
aşa cum e mişcarea din nori să năpustească locul
în care ne răsare luna,
mi-e pieptul jale că nu dărui pe cât pot magia dintre flori
aşa cum vreau şi ştiu spre tine 'n zbucium să deschid
năvalnică furtuna.

poezie de Liviu Pendefunda din Ros ucis (2009)
Adăugat de Liviu Pendefunda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Meditaţie

Stau...
Pe scaun, într-un birou cam strâmt
Privesc cum timpul trece leneş
Şi-aştept să văd cum e să stai... mai mult...

Zâmbesc...
Când mă gândesc că voi pleca acasă
Şi nu voi mai privi nici timpul,
Şi voi avea o altă ocupaţie... să trândăvesc...

Gândesc...
Ca un copil ce-şi uită jucăria
Şi nu mai ştie cine e
Aş vrea să mă gândesc la tine... dar nu mai pot...

Pierdut...
În amintiri ce zilnic mă-nconjoară
Îmi dau târcoale şi mă-ndeamnă
Să nu te uit, să vin la tine... dar nu ştiu unde...

Privesc...
Din scaunul meu cel confortabil
Cum cei din jur se chinuiesc
Mă-ntreb: "Oare... de unde vin?"... sau lasă...

Adorm...
Cu gândul la o zi de mâine
Şi totul va fi ca şi nou
Iarăşi de la-nceput pornesc... ca să ajung la tine.

poezie de Daniel Murariu
Adăugat de Daniel Murariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştii prin ce a pedepsit Dumnezeu trufia omului?... Dându-i amintirea.

citat clasic din Ovid Densusianu
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!