Sfârşit de vară

Dacă liniştea pădurii adormite
Nici o veste de-altădată nu-ţi trimite
Şi pe freamăte pornite de departe
Nu te-ajunge glas de dincolo de moarte,
Vin' cu mine să ne pierdem în zadar
Printre galbenele rarişti de stejar,
Cu sfioase campanule şi sulfine,
Pe cărări pe unde nimeni nu mai vine.

Dulce zumzet somnoros şi ireal
Să ne cheme spre poienile din deal.
Taina liniştii înalte să ne fure
Prin cotite luminişuri de pădure
Şi la umbră să ne-mbie mai târziu
O clopotniţă de aur străveziu,
Legănând deasupra creştetelor noastre
Licuricii înălţimilor albastre...

Fără gânduri, ca-ntr-un somn abia deschis,
Să trăim în clipe lungi acelaşi vis.
Foi uscate-n jurul tău să cadă rar,
La ureche să-ţi descânte un bondar
Şi cum stai cu ochii-nchişi pe jumătate,
Soare galben printre ramuri nemişcate
Să-ţi învăluie-n tăcere şi-n lumină
Fruntea mică de domniţă bizantină.

*

Iar la-ntoarcere, să trecem prin păşuni
Şi prin funduri de livadă cu aluni,
Printre garduri fumurii şi solitare
Ce se uită-n urma noastră cu mirare...
Şi din treacăt, ici şi colo, să culegi
Sânziene cu tulpinele întregi,
Margarete, scânteioare şi aglice,
Un buchet de flori orfane şi calice,
Lung în coadă şi ghimpos şi cu ţărână.
La plecare să-l ţii falnic într-o mână,
Dar cu vremea, desfoiat, să-ţi pară greu
Şi la urmă să mi-l dai să-l duc tot eu...

O şopârlă pe cărare, lângă noi,
Speriată să foşnească dintre foi
Şi să stea, să vă uitaţi o dată bine,
De departe, tu la ea şi ea la tine,
Tu de sus şi ea din pietrele fierbinţi,
Amândouă serioase şi cuminţi.

Mai încolo o crenguţă de mălin
Ori un ghimpe să te-ntârzie puţin
Şi purtând de-a lungul văilor prin ţară
Vestea nouă a sfârşitului de vară,
Flutur mic, într-o lucire de-asfinţit,
Să ne-ntâmpine din ţarină grăbit,
Cu rugină pe albastre aripioare
Ca o veştedă petală de cicoare.

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul lui Orfeu

încercam să ies din moarte,
parcă aş fi fost orfeu,
euridice, în ce parte
s-a rătăcit sufletul tău?

dureros şi greu să ţip,
euridice, să nu mori,
clepsidra a rămas fără nisip
mi s-a spart tocmai în zori.

am să-ţi cânt, euridice,
şi să fac din tine zeu,
printre maci, printre aglice
tot te caută orfeu.

de eşti floare de cicoare,
eu sunt înger, fluture,
îţi fur mierea din petale
ca să nu se scuture.

citind în zodii şi-n astre,
mi-e din ce în ce mai greu,
te caută-n zări albastre
şi-ţi cântă veşnic orfeu.

de m-aş naşte-a doua oară,
tot la tine aş ajunge
şi m-aş face foc şi pară...
euridice, nu mai plânge.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (31 martie 2012)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cârduri de gânduri călătoare

nu ştiu de ce,
mirosea a aşternut curat,
un fel de sudoare de primăvară
se simţea printre muguri de femeie,
printre mugurii din cer,
printre poalele munţilor,
de dragoste de la începutul pădurii,

nu ştiu de ce,
cred că ai putea să-mi spui
dacă
îţi mai trec păsările
prin cârduri de gânduri
călătoare,
printre crengile acelea
întortocheate de amintiri,
cum ar fi de pildă
să vii să vezi un om
între sărbători,
sau înainte de culcare,
sau înainte să-l ia naiba,
sau înainte de soartă,

sau să încerci să cuprinzi un om
căutându-l în jurul propriei axe
sau mai bine în jurul
Pământului,

nu ştiu cum,
mirosea a groapă reavănă
şi a dor de îmbrăţişare
şi a cărare rece
undeva în munţi,
a piele albă de trupuri de copac,
de trupurile noastre,

nu ştiu,
frunze mici şi vii şi verzi şi albastre
mi-aduceau aminte de nişte ochi
cruzi,
ca atunci când capătul lumii
părea
imposibil de departe
şi clipa atât de
perfidă
şi de aproape.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oceane

Mari păuni deschide apusul peste
orice plecare dintre ape -
şi dincolo de drum, dacă mai este,
trupul tău pe ţărm nu-ncape.

Trebuie să rătăceşti ascuns cu sara
prin pădurile uitate pe sub mări,
unde rădăcinile se nasc din flori ca ceara,
şi-unde nu cresc nici blesteme, nici ocări.

Zilele plutesc deasupra brumării,
ciudate, ca un zbor în somn, departe,

grele bolţi de domuri verzi şi fumurii,
unde viaţa de lumină se desparte.

N-are loc o stea să şadă
n-are cine s-o mai vadă...

poezie de George Drumur din Solstiţii (1936)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te caut

Te caut încă printre flori,
Prin colţul ierbii care plânge,
Iar pe cărare se răsfrânge
Iubirea noastră prinsă-n nori.
Prin ploaia frunzelor ce mor,
Un dor nestins de tine creşte
Şi-n piept, subit, îmi înfloreşte
Un ţipăt tainic de cocor.

E prea târziu să uit ce simt
E prea târziu să-alung dorinţa
Şi-n ochi îmi scrie neputinţa
Un cod cifrat cu ce resimt.
Iubeşte-mă din nou un ceas,
Cum te iubesc eu în tăcere
Şi fă-mi din clipe giuvaiere,
Să simt iubirea-n orice pas.

Am alungat al nopţii cânt,
Iar toamna geme în apusuri
Şi ploaia-nalţă-n ambitusuri
Doar uragane prin cuvânt.
Primeşte-mă în braţe iar
Şi dăm balsamul dezmierdării,
O noapte-n braţele mirării,
Să-ţi simt iubirea ca pe-un dar.

Te caut încă pe cărări,
Prin ale toamnei lăicere,
Prin ale vântului unghere,
Dar între noi se ţes doar mări...

poezie de Mirela Grigore
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lasă-ţi trupul să-ţi cadă în mine...

Lasă-ţi trupul să-ţi cadă în mine,
Păşeşte încet pe orele vieţii,
Adormi uşor în urmele nopţii,
Cu gândul departe de tine.

Lasă-ţi trupul să-ţi cadă în mine,
Nu-l scoate o viaţă şi-o moarte,
E mort. A alunecat într-o parte;
Lasă-ţi trupul să uite de tine.

Lasă-ţi trupul să-ţi cadă în mine,
Să-noate prin plasmă şi sânge,
S-adoarmă sufletul ce-ţi plânge
O vorbă rostită pe buzele-ţi fine.

Lasă-ţi trupul să cadă în mine,
E adormit de-o moarte eternă,
Iubito,oare vorba ta iarnă
Aduce-n trupul ce cade în mine?

poezie de Mihai Zisu
Adăugat de Mihai Zisu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe cerul nopţilor albastre ...

Pe cerul nopţilor albastre
Eu rătăcesc din stea în stea,
Purtând cu mine, printre astre,
Tot dorul care mă durea.
Doar luna mă privea mirată
Şi-n palme tâmpla-mi legăna.
Pe fruntea mea, de gând brăzdată,
Cu-al ei sărut mă alina.
Şi cum stăteam a dezmierdare,
Pe Calea Laptelui sclipea
O stea cu-aripi strălucitoare,
Care cu ochiul îmi făcea
Şi-am priceput că-i steaua mea...
Pe cerul nopţilor albastre
Nu mai alerg din stea în stea
Purtând cu mine, printre astre,
Tot dorul care mă durea,
Căci toate drumurile noastre
Vor duce către-aceeaşi stea...

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Zăbrelind zadarnic zborul (2014)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să visăm încă o dată

Hai să mergem împreună, undeva, foarte departe
Să ne pierdem pentru-o vreme în tăcerea unei şoapte
Să trăim un vis, ce poate, n-am avut, n-am îndrăznit
Tu să-mi fii veşnic iubire, eu doar să mă las iubit,

Am să-ţi curg, precum izvorul, vorbe dulci, lacrimi poeme,
Să îţi mângâie obrajii precum macii prin poiene
Şi ne-om aşeza în taină, lângă apa unui lac
Unde stele voi culege numai ca să-ţi fiu pe plac

Doar mă lasă, hai cu mine, timpul repede ne trece
Am să-l rog măcar o seară, să mai stea, să nu ne plece
Câteva secunde, numai, să ne lase liniştiţi
Să culegem fructul sacru, al iubirii, fericiţi

Aburi dulci ai dimineţii, să ne mângâie-n târziu,
Fii-mi tu răsărit de soare, lasă-mă apus să-ţi fiu,
Şi-n sărutul meu pe buze, doar iubire vei simţii,
Hai să mai visăm o dată, că îmi eşti şi că-ţi voi fi

poezie de Adi Conţu (28 iunie 2018)
Adăugat de Anna Gheorghiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea...

Aş vrea, să fiu o zână bună,
Să merg prin iarbă deasă,
Desculţă, printre flori,
Şi roua dimineţii uşor să mă-nfioare,
Cu soarele în plete să alerg,
Printre copaci bătrâni şi pe cărări,
Iar gâzele cu zumzet de concert
Să-mi dea târcoale.

Aş vrea, în palma mică,
Fluturi să mi se-aşeze,
Şi din căuşul palmei mele,
Un pui de căprioară, cu apă să-l adap,
Să-i mângâi lin blăniţa şi botişorul umed,
Şi-apoi să-l las să plece, spre ceea ce-i chemat.

Aş vrea s-adorm, pe murmur de izvoare,
Şi clipocitul apei din somn să mă trezească,
Şi să pornesc la drum cu-alai de păsări multe,
Flori de câmp în trena rochiei să mi se ţeasă.

Apoi, aş vrea,
Să întâlnesc pe lungi cărări de munte
Pe-acei oameni mândri,
Ce natura ştiu s-o preţuiască,
Iar dragostea de viaţă
La ei, să se cunoască, prin faptele lor mari,
Şi câte nu aş vrea,
De-aş fi cu-adevărat o zână, şi-aş putea.

poezie de Valeria Mahok (26 decembrie 1989)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pânza iubirii...

Peste-ntinderi nemişcate, noaptea-şi ţese pânza-i neagră,
Dintr-o margine într-alta, cu suveica-n mână, aleargă
Răspândind pe boltă sus, perle, stelele argintii,
Doar să-ţi lumineze calea, tu de unde ai fi să vii
Pe covor de iarbă-n rouă, să mi-l simţi sub tălpi, molatec
Mă găseşti sub teiu-n floare, tresărind un vis sălbatec,
Şi-n atingeri de sublim şi de liniştea din noapte,
Ne-om preface stele-aprinse, ce lumină pân'la moarte
Printre atâtea taine sfinte, tu, să fii doar taina mea!
Şi pe ţărmul vieţii abrupte, braţele, ce-or mângâia
Câte nopţi de-acum s-or scurge toate lumi nemărginite,
Vin şi lasă numai bine, când văd chipul tău cuminte
Întunericu-i un voal, destrămat, de dor învins
Când alături, mâna ta, mă dezmiardă şi prin vis
Şi par clipele un veac şi eu basm nedeşirat,
Răsucit pe fus de gânduri, între gene întrupat
Şi-mi vreau nopţile să fie, lungi şi dese, infinit,
Eu să pietruiesc cărarea, lumii ce te-a zămislit
Mai adânc e somnul meu, mai domoale şoaptele,
Ceru-şi lustruieşte-argintul, mai albit, ca laptele
Şi te sorb cu setea unui, condamnat într-un pustiu,
Fără tine, fără noi, nici suspinul nu mi-e viu
Şi se împrăştie prin ere şi eu zbor să-l potolesc
Vezi iubire, sunt mai vie, mai nebună, dar iubesc
Şi renasc de câte ori, te ascund în profunzime,
Strecurat pe buze-n zori, mi te aflu printre rime
Ce-şi unesc aripile, într-o caldă îmbrăţişare
Ţese viaţa, cu răbdare, pânză pentru fiecare,
Numai mie-mi ţese-o pernă, ce-o să-mi legene iubirea
Să se nască-n ochii noştrii, vie precum nemurirea!

poezie de Elena Căruntu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Hai să mergem împreună, undeva, foarte departe
Să ne pierdem pentru-o vreme în tăcerea unei şoapte
Să trăim un vis, ce poate, n-am avut, n-am îndrăznit
Tu să-mi fii veşnic iubire, eu doar să mă las iubit,

Am să-ţi curg, precum izvorul, vorbe dulci, lacrimi poeme,
Să îţi mângâie obrajii precum macii prin poiene
Şi ne-om aşeza în taină, lângă apa unui lac
Unde stele voi culege numai ca să-ţi fiu pe plac

Doar mă lasă, hai cu mine, timpul repede ne trece
Am să-l rog măcar o seară, să mai stea, să nu ne plece
Câteva secunde, numai, să ne lase liniştiţi
Să culegem fructul sacru, al iubirii, fericiţi

Aburi dulci ai dimineţii, să ne mângâie-n târziu,
Fii-mi tu răsărit de soare, lasă-mă apus să-ţi fiu,
Şi-n sărutul meu pe buze, doar iubire vei simţii,
Hai să mai visăm o dată, că îmi eşti şi că-ţi voi fi

poezie de Mihai Laurenţiu Stoia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stejarul

Stejar bătrân, uitat de timp
Ce îţi pleci crengile către pământ
Stând de veghe secular
Că îţi trece timpul, nu ai habar

Priveşti în jurul tău cu semeţie
Doar adierea vantului te mai mângâie
Stai cu fruntea sus fără să-ţi pese
Căci timpul peste tine trece

Trecul tău, peste tine anii,
Tu tot mai falnic te înalţi
Cu umbra-ţi neagră şi coroana deasă
Ai fost la multe păsărele casă

M-am aşezat îngrijorată lângă tine
Să te întreb de-ţi este bine
Cu ale tele ramuri reci
Prin câte ierni amare treci

De-ţi este greu aicea în pădure
Când auzi tăiatul de secure
Atâţea ani ai rezistat
De nimenea nu te-a tăiat

Atunci stejarul îmi răspunde
Cu un aer cald şi cu blândeţe
Dar tu prin câte necazuri ai trecut?
Şi te îndrepţi spre batrâneţe...

poezie de Livia Mătuşa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecoul ultimului vis

Mă retrăsesem într-un colţ de lume
Ca într-un început de nouă viaţă
Când îl aud, devreme-n dimineaţă,
Prin pomii înfloriţi, cântat, un nume.

Privesc atent la pasărea ce zboară,
Dar nu e ea cea care-mi cântă mie,
În trilul ei e-o altă armonie.
Nu, nu e numele ce mă-nfioară!

Se-ascunde-o adiere printre ramuri
Şi-o urmăresc petală cu petală
Cum se alintă, caldă şi domoală,
Dar nu se-nalţă numele-n balsamuri.

Un flutur alb se-ndeamnă către-o floare
Şi-l urmăresc în zboru-i singuratic
Prin aerul curat, primăvăratic,
Plutind uşor, în irizări de Soare.

De printre flori şi ramuri de cais,
O voce m-a oprit din căutare
Şoptind un nume şi, spre-a mea mirare:
"Eu sunt ecoul ultimului vis".

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Testament

Te voi lăsa, iubire într-o zi
Şi mă voi duce căci aşa e vrerea,
În urma mea furtuni de vor veni
Să nu le laşi să-ţi fie mângâierea.

De soare m-am rugat ca-n mersul lui
Să-ţi lumineze colţuri de odaie
Şi în lumina zilei cea dintâi
Să nu te prindă cu a ei văpaie.

De ploaie m-am rugat încetişor
Să plângă ea adesea pentru tine,
Căci lacrima din cer e mai uşor
Să cadă chiar şi-n nopţile senine.

Pe păsări le-am rugat ca-n zborul lor
Să-ţi ducă dorul cât pot de departe
E pătimaş şi ştiu că nu-i uşor
Să stau cu el de vorbă-n miez de noapte.

În nopţi senine stelelor le-am spus
Poveşti de-argint să-ţi scrie la fereastră,
Aşa vei şti că te privesc de sus
Şi încă n-a murit iubirea noastră.

Am şchiopătat prin vers de-atâtea ori
Şi tot prin ele ţi-am croit cărare,
Mi-au fost şi rug şi paradis cu flori
Şi braţe să te chem din depărtare.

Drept mărturie ţi le las acum
Că te-am iubit... tu nu ai nici o vină
Şi ochii mei te-au înălţat precum
Un înger cu proporţie divină.

Te voi lăsa, iubire într-o zi
Nu voluntar, ci fiindc-aşa vrea soarta
Ne naştem călători... aşa o fi
Şi ne petrecem când ne vine moartea.

poezie de Luiza-Adriana Grama din Risipitor de albastru
Adăugat de Luiza-Adriana Grama
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot ce vreau

Aş putea să-ţi fiu enigma timpului strivit în struguri,
Sub picioare de femeie, într-o vie, în amurguri,
Pot să-ţi fiu şi alb şi roşu, nici prea mult, nici prea puţin,
Să mă simţi cum curg prin tine, aromat precum un vin

Sau de vrei, pot fi oceanul, o furtună trecătoare
Pot fi vântul verii tale, pot fi cald, pot fi răcoare
Pot să-ţi fiu oftatul tandru odihnit pe a ta piele,
Printre şoapte coborâte, lângă tine, dinspre stele

Îmi doresc să-ţi fiu sărutul veşniciei pe obraz,
Un apus pictat pe coapse c-un fior magic, turcoaz
Tu zâmbeşte, mă acceptă, n-am nevoie de mai mult,
Vreau să-ţi fiu adolescentul în al dragostei tumult

Pot să-ţi fiu o mângâiere, sau sălbaticul nebun,
O tăcere ce-ţi vorbeşte când la pieptu-mi te adun,
Iar de vrei, pot fi devreme, îţi pot fi mereu târziu
Tot ce vreau de fapt, femeie, este să mă laşi să-ţi fiu

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doru-i dor atunci când doare

Du-mă, dorule, acolo
Unde dorul nu mai doare,
Du-mă unde ştii că nu-i
Înspre dor nici-o cărare!

Du-mă, dor, poartă-mă-n codru
Printre pomii desfrunziţi
Să le-alin sufletu-n geamăt
Că-s de doruri bântuiţi!

Du-mă, dorule, şi-mi poartă
Paşii dorului din mine
Unde crezi că voi găsi
Un alt dor să mă aline!

Du-mă, dor, prin lacrimi verzi,
Printre frunzele în jale,
Prin păduri fără de urmă,
Doar sub paşi a mea cărare!

Dor nebun, făr' de astâmpăr,
Poartă-mă pe unde crezi
Că mi-oi stinge focul greu
Sorbind roua din livezi!

Du-mă şi pe lacu-ncins
Când îmi arde doru-n noapte
Să-l înec şi-apoi să-l plâng
Printre hohotul din şoapte!

Şi cu lacrime de nufăr
Să-l jelesc a mia oară,
Iar cu-al tremurului glas
Să-l mângâi ca să nu-l doară.

Du-mă, dor, pe unde ştii,
Peste lume, peste mare!
Doar murind de dor simţit-am
Doru-i dor atunci când doare.

poezie de Angela Mihai
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bogata de Jos - Floare din Ardeal

Ce frumoasă e Bogata
Primăvara când apare
E o floare cum nu-I alta
Văzută din depărtare

Soarele când ne zâmbeşte
Şi ne-mbracă în lumină
Când pădurea se porneşte
La viaţă ca să vină

Câte flori şi jiorele
În Coastă acum nu sânt
Să-ţi scalzi ochii printre ele
De pe aripi iuţi de vânt

Iar la Dâmburi ciocănaşi
Parcă râd acum la soare
În mov cât de drăgălaşi
Te adulmecă-n splendoare

Satul nostru ce frumos
De departe ne zâmbeşte
Căci Bogata mea de Jos
Parcă iar întinereşte

Din Poieni până în Lazuri
De la Roiba în Lupoaia
Flutură prin aer glasuri
Căci se dă la viaţă foaia

Chiar şi Lorniţul surâde
De pe-o aripă de vânt
Şi în văzul lui ne prinde
Călcând gingaş pe pământ

De la Bortă până-n Zgleamăn
De pe Citera în Lazuri
Pare o floare azi de breavăn
Împlinind atâtea nazuri

Ogrădeasa — Oveştene
Parcă totu acum vibrează
Şi pe corzi de vânt alene
Inima ţi-o-nviorează

Mă văd parcă acum în Pustă
Trecut chiar pe la Izvore
Pe cărarea cea îngustă
După flori multicolore

Albe roşii şi albastre
În Coastă tu le găseşti
Pe pământurile noastre
Cu drag dacă tu păşeşti

Şi mă uit înspre Dălina
Până încă-n Cărbunar
Unde ne-am găsit odihna
Pe al satului hotar

Valea Târgului — Rupturi
Delul Blaghii şi Armata
Nicidecum nu poţi să-nlături
Să-l renegi în clipa asta

Pe toate le-am colindat
În a mea copilărie
Lucrând sau la păşunat
Pe sub bolta argintie

Ce frmoasă e Bogata
Ca o floare de bujor
Când sufletu-ţi este gata
Să bea apă din izvor

Podu Lacului era
Loc de joacă pentru noi
Pe când turma ne păştea
Toţi fiind atunci la oi

De-a untuţu ne jucam
De trăiam din plin în toate
Căci oile ne vedeam
Nu flămânde — nu-nsetate

Ce frumos e satul meu
Luat din copilărie
Să te plimbi prin el mereu
Pe braţe ca să te ţie

Dosu Răcii eu nu pot
Să îl uit să-l dau uitării
Mic copil când eu am fost
L-am bătut din lungul zării

Şi spre colţul de pădure
Am găsit atunci saptiu
De-o culoare să îţi fure
Întreg sufletul tău viu

Fluturi gingaşi printre flori
Uneori se zbenguiau
Umplând fijinţa-mi de fiori
Ce adânc mă săgetau

Ce frumoasă e Bogata
În Ardeal când tu o vezi
Aşezare cum nu-I alta
De nu-ţi vine azi să crezi

Bate-n geamuri iarăşi ploaia
Pe sub palele de vânt
Eu doar singur pe Lupoaia
Tai în fugă-al ei pământ

Mai apoi spre Lorniţ iată
Sunt pe-o aripă de vânt
Stăruind s-ajung o dată
Să calc iarăşi pe pământ

Şi-ntreg satul eu să-l prind
Printr-o dulce-nchipuire
Şi cu ochii să-l cuprind
Într-o nouă înflorire

Ce frumosă e Bogata
Pus pe-o aripă de ploaie
Când lumina este alta
De-nspre sine te îndoaie

Gingaş sat ardelenesc
Ca şi perele de vară
Când în gură-ţi se topesc
Bune bune să îţi pară

Floare scumpă din Ardeal
Pe aripi de ciocârlii
Până mai pe După Deal
Sau în toamnă pe la Vii

poezie de Ioan Daniel Bălan (4 aprilie 2018, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu-mi pleci, Poezie!

Vii, mai ales, când norii îmi vârtejesc prin viaţă
Cu versurile prinse în acele de gheaţă.
Cuvintele-s orfane de muză şi-n tăcere
Mă caută prin gânduri şi răscolesc viscere...

Şi dacă toată-n iceberg nu văd lumina lunii,
Tu îmi răsari sub gene şi îmi nunteşti păunii.
Pătrunzi printre ruine, desfiinţând hotare
De dincolo de lume, de dincolo de soare...

Nu ştiu prin ce minune înnobilezi cuvântul,
Epustuflant te-ncumeţi să te întreci cu vântul
Şi îmblânzeşti furtuna şi fiarele pădurii,
Metafore-ngenunche atacurile urii...

Ai armele cu tine şi nu sunt la vedere,
Silabele valsează-n alint şi în durere,
Vocalele vibrează în acolade-albastre,
Consoane stau de pază-n oceanele sihastre...

Mă porţi prin universuri, de mine, neştiute,
Unde m-aşteaptă stele, magii, să-mi împrumute
Şi din decorul static al stazelor letale
Tu mă învii spasmodic în clipe ireale...

Şi-mi cresc pe umeri aripi şi zboru-i la-ndemână
Cu iambii şi troheii alerg acum de mână
Şi timpul se opreşte în loc... doar eu cu tine
Schimbăm în bine răul şi dăltuim destine...

Să nu-mi pleci, Poezie, vreodată înspre nord,
Rămâi unde ţi-e locul, de când mă ştiu, în cord!

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul lebedei

M-am întors într-o zi în sat
Să mai adoarmă în mine tristeţea
Şi toţi salcâmii m-au întrebat
Unde? Unde ţi-e tinereţea?

Am pierdut-o – le-am spus – am pierdut-o demult,
Zi cu zi am pierdut-o şi noapte cu noapte.
Mi-au mâncat-o oraşul plin de tumult
Şi cântecele toate rostite în şoapte.

Am vrut să văd casa în care-am crescut,
Poarta a rămas zăvorâtă.
De ce te-ai întors? Ce mai cauţi aici?
S-a răstit la mine o umbră urâtă.

Nu te speria, i-am răspuns, n-am să-ţi cer
Nici pâine, nici struguri, nici rodii,
Doresc doar atât: să-mplinesc
Ce e scris în străvechile zodii.

Am să cad într-un somn adânc,
Cu nimic n-o să te mai supăr,
O să mă schimb într-o trestie
Ori poate într-o floare de nufăr.

O să mă urc pe-o creastă de nor,
Cu norul să mă duc pân' la soare.
Să suflu printre buze în el
Să ardă mai repede şi mai tare.

Am să călătoresc cu norul apoi,
Mult mai sus şi mult mai departe,
Poate că voi ajunge într-o zi la o stea
Pe care să fie şi viaţă, şi moarte.

Miezul Universului o să-l caut,
Va fi de aur? Va fi de rubin?
Când eram tânăr, aveam ochii
Albaştri ca lanul de in.

Acum, ochii mei sunt tulburi de tot,
Prea mult i-am ţinut scăldaţi în lumină.
Văd cu ei lumea prin care-am trecut
Şi lumea care e pe drum şi-o să vină.

poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţi-aş scrie, iubitul meu...

Ţi-aş scrie, iubitul meu, toate gândurile mele,
Pe-un petic de cer şi le-aş presăra printre stele,
Ţi le-aş trimite pe-o aripă de vânt, în nopţile târzii,
Să le citeşti, când nu pot să dorm şi te aştept să vii.

Ţi-aş scrie, să-ţi spun despre mine şi că mi-e dor,
Aş vrea să fiu acolo, cu tine, să călătorim pe un nor,
Să pot pierde, printre astre, durerea din pieptul meu,
Simt că uneori nu pot respira, fără tine mi-e tare greu.

Ţi-aş scrie, pe frunzele ruginii, dorinţele toate,
Dar ştiu că vântul le-adună şi le părăseşte departe,
La tine nu ar ajunge decât lacrima şi-al meu lung oftat,
Nu vreau să mai suferi, căci fără ca tu să vrei, ai plecat.

Ţi-aş scrie, iubitul meu, despre copii, despre mine,
Să-ţi spun că ei îmi dau puterea de a merge spre bine,
Mi-e teamă, că scrisorile s-ar rătăci ca şi visurile noastre,
Ar rămâne triste şi stinghere printre necunoscutele astre.

poezie de Lucia Marin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis de nisip

într-o zi te-am zărit ca un gând rătăcit
strălucind pe-o petală de soare
nici în cer nici pe mări nu era infinit
nici corăbii albastre în zare

viaţa noastră era de nisip pârjolit
printre scoici şi iluzii de sare
într-o noapte de vânt visul s-a risipit
înotând printre caii de mare

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!