Coriolan

I. Marşul triumfal

Piatră, bronz, piatră, oţel, piatră, frunze de stejar, copite de cai.
Pe pavaj.
Şi steagurile şi goarnele şi atâţia vulturi.
Câţi? Număraţi-i. Şi ce buluc de lume.
Abia ne-am cunoscut unii pe alţii în acea zi, abia am
recunoscut City-ul.
Acesta este drumul spre templu şi e atâta mulţime de drum.
Atât de mulţi aşteptau, câţi aşteptau? Ce importanţă mai avea
într-o asemenea zi?
Vin? Nu, încă nu. Poţi să zăreşti nişte vulturi şi
să auzi trompetele.
Iată-i că vin. Vine şi el?
Viaţa trează a Ego-ului nostru firesc e pătrunzătoare.
Putem să aşteptăm cu mesele şi cu cârnaţii noştri.
Ce va fi mai întâi? Poţi spune? Spune-ne. Iată
5.800.000 puşti şi carabine,
102.000 mitraliere.
28.000 mortiere de tranşee,
53.000 tunuri de câmp şi grele,
Nu pot să spun câte proiectile, mine şi fitiluri,
13.000 aeroplane,
24.000 motoare de avion,
50.000 vagoane cu muniţie,
11.000 bucătării de campanie,
1.150 brutării de campanie.
Cât timp au luat toate astea. Va fi el acum? Nu,
Aceştia sunt căpitanii cluburilor de golf, aceştia sunt cercetaşii,
Apoi la société gymnastique de Poissy
Sosesc apoi Primarul şi Furnizorii. Priveşte
Iată-l pe el acum, priveşte:
În ochii lui nu străluceşte nici o întrebare
Sau în mâinile lui, calme pe coama calului,
Iar ochii lui sunt pânditori, plini de aşteptare, pătrunzători,
indiferenţi.
Ascunşi sub aripa hulubului, ascunşi în guşa turturelei.
Sau sub palmier în timpul prânzului, sub apa curgătoare,
În punctul liniştit al lumii rotitoare. O, ascunşi.
Acum iată-i că urcă spre templu. Urmează sacrificiul.
Acum se arată fecioarele cu urnele, cu urnele conţinând
Colb
Colb
Colb de colb şi apoi
Piatră, bronz, piatră, oţel, piatră, frunze de stejar, copite de cai
Pe pavaj.
Asta e tot ce am putut să vedem. Dar ce de vulturi. Si
ce de trompete!
(De Paşti nu ne-am mai dus la ţară,
aşa că l-am dus pe amicul Cyril la biserică. Şi au tras clopotul
Iar el a strigat cât îl ţinea gura: tâmpete.) Nu azvârli cârnatul ăsta,
O să fie greu să mai faci rost de altul. E excelent. Vă rog,
Puteţi să-mi daţi un foc?
Foc
Foc
Et les soldats faisaient la haie? ILS LA FAISAIENT.

poezie de T.S. Eliot
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Piatră să fiu

Pe câmpul primăverii
atâta frumuseţe muritoare
piatră să fiu

o ploaie mă dezgroapă
alta mă ascunde
piatră să fiu

piatră gânditoare.

poezie de Valeriu Butulescu din Creşterea nefiinţei (1994)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eram piatră

eram piatră aruncată pe stradă
nici frumoasă măcar
am luat cerul şi l-am pogorât în mine
relaxat priveam corăbiile timpului
pe oceane de lumi
străjuiam o bordură de timp
să nu o ia la fugă
dar deodată un cui m-a acroşat
direct cu un pocnet în cap
în capul meu de piatră
Doamne ce s-a întâmplat?
ochii au fost aruncaţi în sus
am văzut
înaltă până în cer
coborâtă în mine
frumoasă în secunde
de timp
tu a mea...
eu piatră
te aşteptam să mă ridici
în palma ta de viaţă
nu am fost aruncat
m-ai băgat în buzunar
şi...
ai plecat mai departe.

poezie de Viorel Muha (2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am construit

un castel pentru tine
tot mai sus pe munte
inaccesibil celorlalţi
am pus piatră pe piatră, piatră mare
lângă piatră mare
sau
piatră mică lângă piatră mare
un palat de vis în visul de
venit realitate
trebuie să vii acolo
să fii regina mea din palatul de piatră
peste piatră să stăpâneşti
inima mea lăsată-n caseta cu bijuterii
să mă aştepţi în balconul de la ultimul etaj
voi urca în corzi
te rog să nu te joci cu inima mea
nu tăia din ea
cu ea te iubesc

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu sunt nebun şi poate nici chiar atât de prost pe cât se pare. Înţeleg foarte bine că astăzi pământul se scufundă sub picioarele celui ce vorbeşte ca mine, dacă nu se ţine cu tărie pe această Piatră despre care s-a spus că "Porţile iadului nu o vor învinge". Şi totuşi nu pe ea stau, sau cel puţin nu întotdeauna, mai cobor uneori. Din ce motiv şi în ce scop, voi explica mai târziu. Acum voi spune doar un singur lucru: pentru cei ce stăruie pe această Piatră nu are nicio importanţă dacă pământul se scufundă şi lumea piere - "Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta". Aşa se interpretează ceea ce s-a spus despre Piatră. Însă nu aşa înţeleg eu - pierderea lumii nu îmi este indiferentă. Ştiu că nu există altă Piatră, şi cine se bizuie pe ea va fi mântuit - însă mai ştiu că cei asemenea mie nu se vor mântui până când nu vor salva, odată cu ei, lumea ce piere.

Dmitri Merejkovski în Iisus necunoscut, volumul I
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Piatră cu ochi

O piatră cu ochi
Se uită la mine,
Ea cunoaşte liniştea,
Eu nu sunt de piatră,
Ea cunoaşte limbajul ploii,
Eu sunt grăbit, deschid umbrela,
Ea a fost om, pe când eu
Eram piatră, astfel ne privim în secret,
Eu – o biată carne cu suflet, acolo,
Ca un câine credincios – sufletul.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Piatră...

Piatră, piatră,
Coaptă-n vatră,
Tu mă mârâi
Ca pe-o şatră,
Eşti oloagă,
Întro doagă,
Şi mă târâi
Fără şagă...
Piatră eşti de temelie,
Piatră acră de mormânt,
Unsă-n colţuri pe vecie,
Aruncată-n cercul sfânt...
Urcată-n zări
Dai cugetări,
Cu seva uzi
Multe-nsetări,
Tu piatră creşti
Dintre poveşti,
Te rog, m-auzi,
Vreau să-mi vorbeşti?!...
-Eu, am inimă în mine,
Îţi simt piatra inimii,
Şi păstrează-mă-n suspine,
Te voi ferici, să ştii!...

poezie de Vasile Zamolxeanu (10 iunie 2017)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceasul de piatră

Ceasul de piatră
Fără limbi şi rubine
Arată timpul mai bine
Decât tine, decât mine
Care avem,"nota bene"
Ceasuri elveţiene.

Dar ceasul de piatră
E motiv de ceartă
Căci nu se ştie cine
L-a făcut atât de bine
Cu mijloace puţine.

Până când, într-o bună zi
Ceasul de piatră împietri
Şi muri.

Poate o să-nvie
În anul trei mii.

Mai ştii?!

poezie de Mihail Mataringa (15 mai 2004)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casa

e noapte
o lume însingurată şi tristă
viaţa şi moartea
două cuvinte aruncate pe o tablă
renaştem mereu din cenuşă şi zoaie
chipuri de piatră
legănăm fără vlagă vise ucise
în noaptea ce curge prin noi
zeul îşi întoarce privirea de piatră
noi ne-am născut din tenebrele lumii
din noapte în piatră
aspri şi palizi ca piatra
biete făpturi ale sorţii
azvârlite pe o tablă
la o masă cu morţii
e noapte
o lume însingurată
o casă cu pereţii scorojiţi printre veacuri uitate
în curtea durerii un copac şi o casă
vântul plânge în frunze
frunzele cântă o poveste sub pleoape
la margini de mare, o biserică, cu turle ce urcă spre soare
pe crengi, o casă
o casă cu pereţii albi printre neguri
rezemat de cer, un pat
în pat un prunc
surâde în somn devenirii
în palme ţine acoperişul lumii

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poruncile

Puse pe listă, le-am numărat: zece
Una mai grea ca cealaltă
Ochii, privirea, gândurile toate
Neliniştite s-au trezit, speriate.
Erau pe deal cinci mii
Fără femei,
Fără copii.
Când le-ai zis să ia şi peştele şi pâinea
Şi să le-o dea,
Au zis că n-au, că-i prea puţin,
Că orişicât ai încerca nu s-ar putea...
Câţi le-au citit,
Câţi le-au privit,
Câţi le-au gândit din foi
La număr nu sunt multe
Şi nici pe-o limbă ne-nţeleasă
Că’ncepe de sus, că’ncep de jos,
Eu nu le pot purta. Încercaţi voi!
Din mine ţi le-am pus în mână
La început erau din piatră moartă
Dar au făcut din mine piatră vie.
Tu-ai coborât pe deal...
Şi paşii mei şi paşii lor spre Tine suie
Şi când le-ai luat, în mână ţi-au fost cuie.

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La biserica de piatră

la biserica de piatră am fost să mă reculeg
Dumnezeu e pretutindeni şi naturile sunt sfinte
creaţia Lui divină acum pot s-o înţeleg
s-o descriu în limba scumpă cu alesele cuvinte.

săpată în stânca de haiduci străbuni
biserica şi azi se-nvârte după soare
la adăpostul ei se pozează tribuni
gânduri de uimire se pierd în răcoare.

la corbii de piatră se adună turişti
înălţaţi pe stâncă veghează în pace
am privit cu admirare solii pacifişti
ce construieşte timpul nimic nu desface.

la altar de piatră s-au rugat sofişti
s-au închinat îngeri, bine să provoace.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lupt... corp la corp

mă simt piatră din rotundul haosului căzută pe drumul care duce spre nicăieri. aud compromisul cântând din sufletul negru, văd amăgirile cum aleargă pe străzi
şi, în această lume în care semnul egalităţii dintre noi şi animal dispare, halucinaţiile cu mâini abia înaripate mă poartă spre orizontul cu mai mulţi sori.

o bucată din mine, obosită de această vânătoare a zilei de mâine, îmi spune că nu sunt în deajuns de nebună pentru actul de umilinţă, care mă fracţionează ritualic lăsându-mă pradă unor triste iluminări.

dar mă calmez! cu un surâs evlavios, lupt... corp la corp cu fiecare speranţă, mă salvez cu propriile-mi lacrimi într-un impuls din ce în ce mai slab până la oprirea definitivă.

pe scena existenţei în aerul înalt, voi lipsi de la gloria lumii, ca o cupă plină de neprevăzut în care este greu de crezut dacă mai poţi muri creştineşte.

Doamne, ce greu este să fii piatră!

poezie de Elena Toma
Adăugat de Elena Toma
Comentează! | Votează! | Copiază!

Carmen Meretricis

Se cântă lent, de-o guristă obosită, cu acompaniament de acordeonist chior, într-un mediu tabagic:
"Cânta o cutră beată
În Crucea de Piatră...".

Era o poamă de paişpe bani,
Cu hoit alintat şi cu ochii tirani
Că se cordea cu fanţi caramani
În Crucea de Piatră.

Puţea a tutun, a doftorii şi a spirt.
Artiştii fraieri o-ncorona cu mirt
Când îi făcea trataţii la birt
În Crucea de Piatră.

Şi se purta numa-n liliachiu:
De oful peştelui ăl mai spanchiu
Cu care-n bombe pilea la rachiu
În Crucea de Piatră.

Stătea-n camizol, pe-nserate, la geam:
"Să mă vază toţi craii hoit ce am,
Cum n-a văzutără ei neam de neam
În Crucea de Piatră...".

Venea droaie: grubări, codoşi, venetici,
Mucoşi de gimnaz cu coşuri, că nici
Să mai fi fost dame-aşa de gagici
În Crucea de Piatră.

Venea şi boieri - d-ăi de umblă-n caleşti;
Şi-ambasadori suspina la fereşti...
Şi pentru ea s-a tăiat şapte peşti
În Crucea de Piatră.

Zicea o marghioală-n Vitan, trepăduşa -
- Alege-s-ar prafu' de ea, şi cenuşa! -
Că mă-sii i-a zis Pena, şi Corcoduşa,
În Crucea de Piatră.

Da' nişte mămici de la trei cuplărăi,
Cu nişte coarde de pui de găi
O-nvidia (domnule, oameni răi
În Crucea de Piatră).

Când înnemerea muşterii mai de soi -
Cu clifturi inglişe şi bumăşti purcoi -
Făcea cu aceştia "Romanţa în doi"
În Crucea de Piatră.

Dar dama c-un domn a plecat într-o zi,
Când striga oltenii la prune târzii...
De ea, de atunci nu se mai auzi
În Crucea de Piatră.

Zic unii că are palaturi ca-n vis,
Că cântă-n şantanuri la nemţi, la Paris...
Că ţaţele nu se mai satur' de zis
În Crucea de Piatră.

Căci aşa ţi se-ntâmplă destinul în viaţă:
Păcat c-o să moară-n streini - cântăreaţă.
Putea să se-ajungă, la urmă, şi ţaţă
În Crucea de Piatră.

poezie celebră de Romulus Vulpescu din Arte & Meserie (1979)
Adăugat de Mademoiselle S
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu nu eşti un altul şi atât

dar faci la fel ca un altul şi atât
mă înveţi să îţi fiu umbră
trăieşti dimineţile cu o bucurie nebună
mă cauţi
apoi fugi
în urmă rămân câmpuri năpădite de buruieni
şi tăceri cât tot universul

mâinile tale subţiri se pierd
printre atâtea altele
drumurile se încurcă
mă întorc
îţi las un semn
cerurile se deschid
plouă
simţi şi tu
tremurăm
fiecare zidire are preţul ei
o luăm de la capăt
te vei bucura
vei mesteca încet adevărul acesta

tu nu eşti un altul şi atât
tu eşti piatră peste piatră
până vei ajunge
casa cuvintelor mele

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

piscul iubirii (poemul renaşterii iminente)

Ce bine mai era în vara care vine – am fost
acolo, să repar un cocor de piatră
arcurile chimice ale dorinţelor voastre
i-am dizolvat aripa, i-am refăcut-o din
rotulele genunchilor mei
acum totu-i aproape… dar aveţi grijă
la ce poftiţi cu atâta îndârjire de acum încolo!

În jurul muntelui
pe piscul căruia se-nalţă cocorul sculptat de vânt – semn
de circulaţie pus speranţelor în drumul lor spre faptă –
erau grădini din cristal
mi-am construit aici un templu cât o lacrimă
pentru numele prietenilor şi neprietenilor deopotrivă
pentru iubita şi neiubita
pentru numele meu sub toate acestea
pentru anti-numele meu vinovat – rostirea răsucită
a unei iertări m-a aruncat în urmă…

voi traversa toamna, această ciudată toamnă
mă va prelinge iarna la rădăcina ierbilor promise
mă va înmuguri Martie aspru şi-n vara care vine
mă voi izbi năvalnic cu pieptul în pliscul cocorului de piatră
murindu-mă voi reface întreaga alcătuire
a bieţilor mei atomi pe dimensiunile lumii – miez
cristalului din grădinile viitorului

dacă nu veţi învăţa în tot acest timp surâsul
să nu mă căutaţi

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu sunt fascinat

de o alianţă militară
atât de agreată de cetăţenii noştri
de mâna a doua spre
a treia din colţul europei
în care ne-am aşezat singuri
complăcându-ne cu starea asta
de fapt
stăm în genunchi fără să fim obligaţi
în bezna postdecembristă
acum îmbrăţişăm câinii
războiului stând pe caii ruginiţi
aruncaţi la gunoi de alţii
mai bogaţi decât sărăciţii lumii
nu sunt
fascinat de fierul vechi adunat
pe bani grei mi-e sufletul de piatră
am obosit să văd izbânda
celor cu capul plecat pentru totdeauna

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu şi eu

Tu şi eu, alergând mereu în sens opus,
Unul spre Răsărit şi altul spre Apus,
Ne-am întâlnit pe drumul de colb acoperit,
Când se-mplinise timpul, acuma, de iubit...

Cu mâinile întinse spre raza de lumină,
Ce ne-a furat simţirea şi ne-a făcut o vină
Din a primi blestemul iubirii fără moarte,
Când am băut veninul din ciuturile sparte...

Crezând că vom muri de mână împreună
Şi ne vom face casa, acolo sus, pe lună...
Dar vai, noi pământenii, nu am ştiut, desigur,
Că vii pe lume singur şi vei pleca tot singur...

În zbaterea aripii ce-ncearcă zbor înalt,
Ne-am împletit iubirea cu zarea de cobalt
Şi ne-am răsfrânt pe cer din visul unui zeu,
Noi doi, indrăgostiţi... acum un curcubeu...

poezie de Jane Crişan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când vine toamna

De fiecare dată când toamna vine-n mine
Cu trena ei de frunze ce flutură în vânt,
Mă uit în apa vieţii şi văd atât de bine
Ce-am vrut să fac în viaţă şi, azi, ce-abia mai sunt!

Am vrut din piatră tare să modelez statuie
Iubirii. Şi un templu am vrut ca să-i zidesc,
Să tai spre templu trepte pe care să se suie
Îndrăgostiţii vremii, toţi cei ce se iubesc.

Mi-e gura, azi, amară de-atâta amăgire!
N-a mai rămas nimica, nimic din tot ce-am vrut.
Tot ce-am clădit cu trudă, surpatu-s-a-n neştire
Şi visul, azi, mi-l sprijin pe mucezitul lut!

Unde a fost statuia, se cască-o groapă-adâncă,
Unde zidiri de templu, se-ntind prăpăstii rând!
Doar treptele rămas-au, pe care mai urc, încă,
Toţi amăgiţii vieţii, acei ce mor sperând!

......................................................
De fiecare dată când toamna tristă vine
Cu trena ei de frunze ce flutură în vânt,
Mă uit în apa vieţii şi mă întreb în mine:
Dacă surpat e totul, eu, totuşi, cum mai sunt?

poezie de Constantin Tiron
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, Doamne, văd!

O, Doamne, văd!
Abia acuma văd!
Abia acum-au toate-n viaţă rost!
Abia acum cînd toate s-au schimbat
cu-adevărat,
abia
acum
încep
să văd
ce-am fost!
O, Doamne-aud!
Abia acum aud!
Abia acum răsună glasul Tău!
Abia acum mă bucur să Te-ascult
atît de mult
pe cît am fost de surd,
de-ngust,
de rău!

O, Doamne, merg!
Abia acuma merg!
Abia acum simt calea sub picior!
Abia acum de Duhul Tău atras
fac primul pas.
Şi-acum
aş vrea
s-alerg,
să cînt,
să zbor!

O, Doamne sunt!
Abia acuma sunt!
Abia acum cu-adevărat trăiesc!
Abia acum, în tot ce-i pămîntesc,
pot să mă-nfrunt.
Şi-acum
aud
şi văd
şi merg
şi sunt.

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totuşi

Cu primitive graţii te-adulmecam ca un
sălbatic ce stârneşte cenuşile din vatră,
dar mă târăsc spre tine din epoca de piatră!
(de piatră preţioasă, dar asta nu-ţi mai spun...)

poezie celebră de Gheorghe Tomozei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Casă de piatră, de piatră, de piatră", răsuna în urechea Anei lui Manole ecoul urărilor din ziua nunţii.

aforism de N. Petrescu-Redi din Reverber (2005)
Adăugat de Mariea Petrescu
Comentează! | Votează! | Copiază!