Tu nu eşti un altul şi atât

dar faci la fel ca un altul şi atât
mă înveţi să îţi fiu umbră
trăieşti dimineţile cu o bucurie nebună
mă cauţi
apoi fugi
în urmă rămân câmpuri năpădite de buruieni
şi tăceri cât tot universul

mâinile tale subţiri se pierd
printre atâtea altele
drumurile se încurcă
mă întorc
îţi las un semn
cerurile se deschid
plouă
simţi şi tu
tremurăm
fiecare zidire are preţul ei
o luăm de la capăt
te vei bucura
vei mesteca încet adevărul acesta

tu nu eşti un altul şi atât
tu eşti piatră peste piatră
până vei ajunge
casa cuvintelor mele

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeul tău vorbeşte

în fiecare zi
îmi creşte pe buze
ca un cuvânt albastru
în care înoată dragostea
mai rămâne să traseze
drumul reîntoarcerii mele
şi să urmez orbeşte
fiecare centimetru de credinţă

ştiu pare absurd să întorc totul acum
dar aş vrea să ascult câtecul îngerilor
rezemată de tâmpla ta
şi cum noaptea ne înveleşte în vise
aşa să fie braţele tale
în jurul cuvintelor mele
ce se aruncă în gol

mi-e teamă uneori să nu pleci
atât de teamă
încât
pun piatră peste piatră
implorând timpul să-mi lase
clipele în care te ştiu aproape

Dumnezeul tău vorbeşte
de tine
poezia mea

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un soldat...

Un soldat ţinându-se cu mâinile
de marginea unui nor...
De bocancii lui, cu mâinile încleştate
se ţine alt soldat. De bocancii lui
altul, apoi altul, apoi altul şi altul,
şi-aşa până-n miezul pământului.

Eu mă las s-alunec pe şirul lor
ca pe-o frânghie,
şi-alunecând, cataramele
centurilor lor, îmi zgârie faţa.

Şi-alunecând, îmi zgârie pieptul
şi-alunecând, alunecând, îmi sfâşâie
fâşii de carne,
şi-alunecând, alunecând rămâne din mine
numai scheletul.

Când în sfârşit ajung, mă-ntind cu tâmpla
pe o piatră.
În timp ce dorm, fâşiile smulse
se-ntorc de sus şi mă-nvelesc.
M-ajunge din urmă şi sângele pierdut,
şi durerea.

Deschid ochii, mă uit.
Coloana de soldaţi, nu se mai vede.
Probabil că vântul a-mpins-o
cu nor cu tot, în altă parte.

poezie celebră de Nichita Stănescu din Roşu vertical (1967)
Adăugat de Roxxy306
Comentează! | Votează! | Copiază!

La final

La final,
după tot ce e ars până la scrum,
nu mai rămân decât pietrele.
merităm măcar atât – o aromă de adio
cu apus de soare peste piatră
şi piatră peste piatră
ca un tort de aniversare a morţii noastre.
cine ştie câţi vor mai fi pe mal
şi se vor întreba peste timp
Doamne, de ce nu şi-or fi savurat şi ultima felie?
suntem rătăcitori
precum Ra
murim la fiecare apus
şi ne naştem mai înţelepţi
dar cui îi mai arde de lumină când în jur totul e scrum?

poezie de Dana Logigan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se duc anii, unul după altul, încet şi totuşi aşa de iute, domol şi totuşi grabnic unul după altul, şi fiecare-ţi pare lung, dar totuşi se sfârşeşte aşa de repede! Se adaugă iute unul peste altul, lasă aşa de puţină urmă după dânşii, se pierd atât ştergându-se, încât de te uiţi îndărăt să vezi cât a trecut, nu vezi nimic şi nu'nţelegi cum se face de-ai îmbătrânit aşa de mult.

Guy de Maupassant în Adio
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Universul copilului

Uşor, uşor timpul nostru va avea idealuri comune,
Ne vom întâlni cu fiecare răsărit de soare,
Vom adormi amândoi, printre razele iubirii fetiţei frumoase
Vom fi atât de fericiţi, încât vom adia de iubire
Vom ridica ochii spre cer în semn de mulţumire
Suntem atât de albi, cu sufletul deschis
Ajută-mă să pot atinge iubirea ta de altă dată!
Ajută-mă să pot crede în maxima zidire în iubire,
Tu eşti adierea din zori de zi
Şi visul meu din care voi renaşte
Ca o mamă primitoare..,
Ca o pură ancorare în universul copilului.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Universul copilului

Uşor, uşor timpul nostru va avea idealuri comune,
Ne vom întâlni cu fiecare răsărit de soare,
Vom adormi amândoi, printre razele iubirii fetiţei frumoase
Vom fi atât de fericiţi, încât vom adia de iubire
Vom ridica ochii spre cer în semn de mulţumire
Suntem atât de albi, cu sufletul deschis
Ajută-mă să pot atinge iubirea ta de altă dată!
Ajută-mă să pot crede în maxima zidire în iubire,
Tu eşti adierea din zori de zi
Şi visul meu din care voi renaşte
Ca o mamă primitoare...
Ca o pură ancorare în universul copilului.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În privinţa desăvârşirii, cel mai greu e să nimereşti sănătoasa cale de mijloc. Pe deoparte, ea este o însuşire aşa de necesară pentru orice lucru temeinic, încât înveţi a o preţui cu atât mai mult cu cât devii mai matur. Pe de altă parte, n-ai voie să exagerezi, altfel stai pe loc şi nu faci nimic. Cum în lume nimic nu-i absolut, fiecare premisă presupune totdeauna alta şi de atâtea premise n-ajungi niciodată la concluzie. Pregătiri fără sfârşit împiedică fapta. Când eşti prea tânăr, cazi în extrema întâia; lucrezi uşuratic. La o anumită trecere spre maturitate, devii mai conştiincios, te tot pregăteşti şi amâi lucrul fără nici o socoteală. În această situaţie, ca şi în oricare altele, determinant este ritmul împrejurărilor. Apucă-te de lucru cu nădejde şi aşează o piatră, care, chiar dacă încă nu înseamnă clădire, este totuşi o piatră de temelie.

citat celebru din Titu Maiorescu
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti creator

În cântări de bucurie
Izbucnesc ‘naintea Ta
Stelele de dimineaţă,
Cerul în splendoarea sa.
La cămările zăpezii
Nimeni altul n-a pătruns
Dintre toţi ce sunt în lume
Cine altul dă răspuns?

Poarta morţii ai deschis-o
Doamne îţi e supusă Ţie
Cerurile îţi scot toate
Strigăte de bucurie.

Tu cunoşti drumul ce duce
La locaşul de lumini
Tu pe spini şi pălămidă
Le poţi transforma în crini.

Împarţi a luminii cale,
Vântul Ţie ţi-e supus
Ai legat cu legătură
Toate stelele de sus.

Porunceşti lumina zilei
Ea să îşi arate zori
Glasul Tău Ţi se înalţă
Din pământ până la nori.

Picăturilor de rouă
Naştere Doamne ai dat
Tu cunoşti la toate calea
Toate Doamne ai creat.

Eşti trecutul şi prezentul
Şi la toate viitor
Eşti Stăpânul de creaţie
Eşti a toate Creator.

poezie de Toma Adrian Frenţiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Podul de piatră

Podul de piatră
S-a dărâmat.
A venit apa
Şi l-a luat.

Vom face altul
Pe râu în jos,
Altul mai trainic
Şi mai frumos.

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt o creatură

Ca această piatră
de la S. Michele
atât de rece
atât de rugoasă
atât de uscată
atât de refractară
atât de total
lipsită de suflet

Ca această piatră
mi-e plânsul
ce nu se vede

Moartea
se ispăşeşte
trăind.

poezie clasică de Giuseppe Ungaretti
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Piatră...

Piatră, piatră,
Coaptă-n vatră,
Tu mă mârâi
Ca pe-o şatră,
Eşti oloagă,
Întro doagă,
Şi mă târâi
Fără şagă...
Piatră eşti de temelie,
Piatră acră de mormânt,
Unsă-n colţuri pe vecie,
Aruncată-n cercul sfânt...
Urcată-n zări
Dai cugetări,
Cu seva uzi
Multe-nsetări,
Tu piatră creşti
Dintre poveşti,
Te rog, m-auzi,
Vreau să-mi vorbeşti?!...
-Eu, am inimă în mine,
Îţi simt piatra inimii,
Şi păstrează-mă-n suspine,
Te voi ferici, să ştii!...

poezie de Vasile Zamolxeanu (10 iunie 2017)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt doar o umbră

mă aşez pe podea cu visele răspândite
între nopţile tale
şi
degetele îţi alunecă uşor
la marginea patului
se amestecă prin întuneric
cu respiraţia mea
iar timpul zboară
ca un adevăr
prin fereastra larg deschisă
sunt doar o umbră
şi mă predau
carne şi sânge
noapte de noapte
amestecând respiraţia mea
cu degetele tale subţiri
ce alunecă uşor
la marginea visului
da
o umbră
atât sunt
îngenuncheată
într-un vis
ce se tot întrerupe
da
da
mă aşez pe podea
degetele tale subţiri
alunecă uşor la marginea patului
între vis şi adevărul
ce se pierde
prin întuneric

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am întâlnit pe drum un om

Am întâlnit pe drum un om
Care m-a privit cu nişte ochi calzi.
Mi-a spus, "Arată-mi şi mie bunurile tale."
Şi asta am făcut,
Arătându-i unul dintre ele.

A zis, "Acesta este un păcat."
Apoi i-am arătat altul;
A zis, "Acesta este un păcat."
Atunci i-am arătat altul;
A zis, "Acesta este un păcat."
Şi tot aşa până la capăt...
Întotdeauna spunea, "Acesta este un păcat."
Exasperat, am strigat,
"Dar nu mai am niciunul!"

Atunci m-a privit
Cu ochii lui calzi,
"Vai de sufleţelul tău!" a spus.

poezie de Stephen Crane, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din casa umbrelor fierbinţi

Casă străină,
chipul tău trece din odiseea ligamentelor
apune dinspre zarea cu ţărănă arsă şi roua nopţii celei mai reci
dintre toate verile sfărâmate în subconştentul timpului
retezând pământul negru dintre crăpăturile adânci ale palmelor mele.
Te culeg în orice floare, căci acum toate capătă un rost fierbinte.
Tu eşti viu de la un capăt la altul, cu toate că-n hainele tale nu mai eşti, nici în casa ta, nici buzele tale nu mai păstrează astăzi, cana fierbinte.

Genunchii tăi nu mai ating cerul şi dacă mă uit în sus, stelele sunt chiar mai albe ca altădată.

Până mai ieri, am adormit într-un suflu vechi,
stingând incendiul dinlăuntrul umbrelor.
Astăzi e mai lumină, căci soarele s-a deschis în inima ta,
până când toamna s-a făcut un anotimp veşnic.

poezie de Antonia-Luiza Zavalic
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nădăjduiesc îm muză

Îmi curgi prin vene ca o apă vie,
Tu nu eşti aici aevea, doar exişti,
Iar ochii mei nu mai par atât de trişti,
Deşi au lăcrimat de bucurie

La întâlnirea noastră cea târzie,
Unde martor mi-a fost Universul,
Care mi-a transpus pe note versul
Şi a făcut ca lumea să mi-l ştie.

Nădăjduiesc în tine şi am crezul,
Tu muza mea, chiar dacă eşti târzie
Mă faci să scot din piatră poezie,

Pe care să mi-o înalţe vântul
Risipind-o ca ploaia pe câmpie
S-o citească cine vrea să ştie...

Sibiu, 05.12.2015

sonet de Ioan Friciu din Inedita (5 decembrie 2015)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Eşti atât de plăpând...
Cedează graţiei nesfârşite.
Oceanul are grijă de fiecare val
până când acesta ajunge la ţărm.
Ai nevoie de mai mult ajutor decât îţi închipui.

poezie de Rumi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti atât de frumos

Eşti atât de frumos, Doamne,
Prin tot ce ne-atinge, curat,
Prin tot ce putem strânge în braţe,
Cu ochii, gândul şi inima de muritori.

Eşti atât de bun, Doamne,
Prin tot ce verşi în lacrimi, neîntinat,
Prin tot ce binecuvântează trupuri,
Pline de răni, suspine şi-amare dureri.

Eşti atât de luminos, Doamne,
Atât în Cer, cât şi pe Pământ, Sfânt lăudat,
Cu daruri crescute din lut şi lumină,
Suflate din Duhul gurii Tale făr' de-nceput.

Eşti atât de iubitor, Doamne,
Atât de nepătruns în Vie Împărăţia Ta,
În Începutul şi Sfârşitul Universului,
Neînţeles şi necuprins de câţi au încercat.

Eşti atât de minunat, Doamne,
Prin spicul ce se leagănă mut pe Pământ,
O sprânceană crescută din lut să zâmbească,
Îngenuncheată în faţa Lunii de ploi.

Eşti atât de iertător, Doamne,
Cu tot ce întinăm şi otrăvim neîncetat,
Lăsând Universul viu cu minuni divine,
Întărind totul şi pe toţi ce-Ţi recunosc Puterea.

Eşti necuprins în bunătate.... aştept, Doamne,
răsăritul Soarelui, să-ţi multumesc!!!

poezie de Adelina Cojocaru (24 septembrie 2018)
Adăugat de Adelina Cojocaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul biruinţei

Pietre
ploaie
vânt
furtună

gând zvârlit
până în marginea căutării în piatră

ninge
cu ochi
plouă
cu vorbe
până în marginea căutării în piatră

clipe zdrenţuite
paşi sfârtecaţi
din piatră
picuri
picuri
pe piatră

dar
alături
o floare
floare de nufăr
cuvinte
prinse în rouă
în rouă

zbor şi
stea
surprinsă în zbor peste ape pe muchii de raze

poezie de Ioan Daniel Bălan (8 octombrie 2015)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Podul de piatră

E o punte care se aruncă singură peste apă
îi place să zburde peste râu. Nu pot
trece pe ea, dacă se aşează singură.
Nici unui rîu nu-i foloseşte. Valurile
o privesc cu suspiciune, nimeni n-a pus-o acolo.
Arinii o văd ca pe un obstacol în cale
şi aşteaptă mână de om
să-i cioplească într-un pod ca lumea.

Satul din care sunt nu vrea să mă ştie,
nu-i arde de nimic în aceste vremuri.
Rămân acasă cu gândul că am destul
sat în mine şi nu-mi mai trebuie altul.
Până se va face un pod de piatră,
podul ăsta îl visez de copil.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (28 mai 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strânge-mă la pieptul tău (Gabrielei, iubitei mele)

Strânge-mă la pieptul tău
Şi ucide-mă c-un vis
Hai să fim perverşi, iubito, să fugim din paradis
Eu rămân, rămân în tine – blând, supus şi nătărâu

E atât de dulce mierea ce mă-neacă şi-s nebun
De atâta frumuseţe sufletească mă sufoc
Tu mă mângâie trupeşte, mângâerile-ţi întorc
Ce-ar fi viaţa fără tine şi parfumul tău - un fum?

Peste pântecul tău dulce mă aplec îndrăgostit
Tu eşti o minune vie, eu sunt cel ce te-a iubit
Şi mă lasă, mă mai lasă, să mă pierd printre arini

Tu suspini, mă strângi în braţe, mă scufund adânc în tine
Tremuri şi dulceaţa vieţii curge-n valuri cristaline
Când te frângi ca ceru-n două şi pe umăr îmi suspini

poezie de Ioan Lila (29 noiembrie 2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!