piscul iubirii (poemul renaşterii iminente)

Ce bine mai era în vara care vine – am fost
acolo, să repar un cocor de piatră
arcurile chimice ale dorinţelor voastre
i-am dizolvat aripa, i-am refăcut-o din
rotulele genunchilor mei
acum totu-i aproape… dar aveţi grijă
la ce poftiţi cu atâta îndârjire de acum încolo!

În jurul muntelui
pe piscul căruia se-nalţă cocorul sculptat de vânt – semn
de circulaţie pus speranţelor în drumul lor spre faptă –
erau grădini din cristal
mi-am construit aici un templu cât o lacrimă
pentru numele prietenilor şi neprietenilor deopotrivă
pentru iubita şi neiubita
pentru numele meu sub toate acestea
pentru anti-numele meu vinovat – rostirea răsucită
a unei iertări m-a aruncat în urmă…

voi traversa toamna, această ciudată toamnă
mă va prelinge iarna la rădăcina ierbilor promise
mă va înmuguri Martie aspru şi-n vara care vine
mă voi izbi năvalnic cu pieptul în pliscul cocorului de piatră
murindu-mă voi reface întreaga alcătuire
a bieţilor mei atomi pe dimensiunile lumii – miez
cristalului din grădinile viitorului

dacă nu veţi învăţa în tot acest timp surâsul
să nu mă căutaţi

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt acuzată că am o slăbiciune pentru trecut

sunt acuzată că am o slăbiciune pentru trecut,
ca şi cum eu l-aş fi făcut,
ca şi cum eu l-aş fi sculptat
cu propriile mâini. n-am făcut-o.
acest trecut era acolo şi mă aştepta
când am apărut,
un făt diform – fără nume;
iar eu cu instinctul unei mame
l-am luat la sân
şi i-am dat numele
Istorie.
ea a devenit acum ceva mai umană,
învăţând zilnic limbi străine,
amintindu-şi feţe, nume şi date.
când va deveni îndeajuns de puternică pentru a călători
neînsoţită, vă avertizez, o va face.

poezie de Lucille Clifton, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai eşti aici

soarele din vară a îmbătrânit
are razele obosite
sus muntele cântă orizontul
aripa a căzut frantă pe-o piatră
rănită
nu mai eşti aici
şi-i timpul toamnei peste an
mă uit la păsări cum zboară cerul
mă uit cum se zbate orb văzduhul
în vultur
acum mă prăbuşesc din înălţimi
pentru că nu mai eşti, eu
pentru că nu mai eşti, aici
şi-n noapte plâng întunericul din mine
o lumânare crede-mă mai vreau
o ultimă lumină

ceva îmi spune că-n timpul tău
reală-i iubirea, crede-mă
nu fugi de mine
nu fugiţi voi, zile
nu lăsaţi să plouă cu gânduri în mine
niciodată nu voi mai fi
este timpul iubirii, a trecut vara
acum tu nu mai eşti, eu
acum tu nu mă mai ştii
nu mi-a mai rămas să iubesc
decât pentru todeauna
numai iubirea

poezie de Viorel Muha (octombrie 2013)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt bărbaţi ca otrava pentru sufletul unei femei şi otrava-i gustoasa până să te nimicească. Ca soarele.. primăvara te mângâie, vara te arde, toamna te zgârie şi iarna te muşcă... aduni răni. Şi apoi iar vine primăvara de te mângâie, şi rănile te ustură... vara te arde şi îţi curge sânge, toamna şi iarna se repetă povestea. Asta-i dragostea cu omul nepotrivit.

citat din Bianca Crăciun (13 februarie 2016)
Adăugat de Puffasss
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destin-când vine toamna

Nu-mi ajungi şi n-avem timp
În fiecare scurtă zi,
Aşteptăm nopţi mai lungi
Să ne putem şi noi iubi.

Mi-a căzut pe gură frunza
Unui ultim arbor frânt,
Moare vara, moare vara
Şi vine toamna pe pământ

Ia-ţi pe umăr haină groasă,
Ia-ţi flanelul tău răsfrânt,
Moare vara, moare vara
Şi vine toamna pe pământ.

Desfrunziri – eu mai mor tu mai mori,
Înfrunziri – şi-nviem uneori.

Mi-a căzut în noapte mâna
Când am vrut să te descânt,
Moare vara, moare vara
Şi vine toamna pe pământ.

Unde e căldura verii,
Paşii noştri unde sunt,
Moare vara, moare vara
Şi vine toamna pe pământ.

Desfrunziri – eu mai mor tu mai mori,
Înfrunziri – şi-nviem uneori.

cântec interpretat de Cristian Buica, muzica de Cristian Buica, versuri de Adrian Păunescu
Adăugat de Cristian Buica
Comentează! | Votează! | Copiază!

Traian: Bine, Luci, poţi verifica; şi să nu te gândeşti să faci economii, doar nu voi veţi plăti, din buzunarul vostru.
Lucian: Acum am avea cu ce...
Traian: Ah, să ştii că toate sumele primite de voi acum, adunate laolaltă, nu v-ar ajunge nici pentru a acoperi cheltuielile acestui an.
Alex: Deci, nu suntem chiar aşa de bogaţi.
Traian: Nu, dar la întoarcere veţi fi. Aveţi vreo nelămurire în legătură cu banii ce vă vor fi livraţi în conturile deschise pe numele vostru, începând din ianuarie 2086?
Alex: Nu chiar; dar dacă nu vom reuşi să-i cheltuim pe aceştia primiţi acum, i-am putea depune noi în bancă, înainte de plecare?
Traian: Desigur, faceţi ce vreţi cu ei, doar sunt ai voştri, iar pentru misiune, repet, nu veţi cheltui nimic din aceşti bani.
Nistor: Mamăăă, ce de dulciuri o să-mi cumpăr din banii ăştia!
Traian: Măi, nu te-aş sfătui să-ţi foloseşti toţi banii primiţi doar în acest scop!

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

şi dacă toate femeile au nume
eu te chem în gând
numai pe tine
e singurul nume care-mi vine în minte
e singurul nume pe care-l ştiu
îmi vine să-l cânt
îmi vine să-l strig
şi dacă toate femeile au nume
numai al tău contează
îl rostesc în gând
îl şoptesc pentru mine
e secret pentru toţi ceilalţi
sunt fascinat de numele pe care-l porţi
numele tău este croit pentru tine
îţi vine bine
nu te strânge
nu e prea lung
şi dacă toate femeile au nume
ele nu contează pentru mine

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mihai: Domnule director, dar uniformele noastre? Ar trebui să le purtăm mereu în timpul misiunii? Şi-n acest caz, doar acestea pe care le avem, nu ne-ar fi deloc de ajuns; s-ar deteriora...
Traian: Tinere, bineînţeles că nu veţi avea doar aceste uniforme; pe acestea le-aţi primit acum, ca să vă deosebiţi de restul angajaţilor Institutului. Dar pentru misiune, se va asigura, pentru fiecare dintre voi, cu toate accesoriile necesare, un număr de 500 de uniforme, identice cu acestea, pe care le veţi depozita în navă în zilele următoare. Nu ştiu dacă le veţi purta mereu, dar ar fi de preferat, pentru a lăsa măcar impresia unui echipaj serios, să le purtaţi în majoritatea timpului, cu excepţia sărbătorilor legale, a zilelor voastre onomastice, a sfârşiturilor de săptămână, sâmbăta şi duminica, sau cum veţi considera voi, după un program pe care-l veţi stabili de comun acord, împreună cu comandantul vostru. Bineînţeles, nu veţi dormi în uniforme, iar în scopul acesta, vi se vor asigura şi pijamale, în număr de 500, pentru fiecare; acestea nu vor fi identice – vi le puteţi alege. Dar am spus că despre aprovizionare nu vom vorbi în această şedinţă, deci, vom stabili exact cu altă ocazie tot ce este necesar, chiar şi în cazul obiectelor vestimentare. Pentru uniforme însă, s-a dat deja comanda, iar când vor fi gata, vor fi aduse şi urcate la bord. Veţi avea, deci, destule uniforme; 501 pentru fiecare, cu acestea pe care le purtaţi acum. Şi ar fi de preferat să păstrăţi cel puţin câte un rând de uniforme nou-nouţe, pentru fiecare, pentru momentul întoarcerii; ar putea fi acestea de acum, sau altele, dintre celelalte 500...
Mihai: Am înţeles.
Maria: 500 de uniforme pentru fiecare? Uau...
Traian: Dacă voi credeţi că nu vă vor fi de ajuns, spuneţi doar şi vom mări imediat comanda.
Nistor: Cum să nu ne ajungă, dom' director?
Traian: Bine. Deci, am lămurit şi această situaţie.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

chem

Vine toamna
e vremea să-mi chem ursitoarele
să le fac unghiile
le voi tăia din carne, cu lac sidefiu le voi da,
să le fac părul în două cozi groase
transfuzii viole-aurii să le fie sângele nou
le voi cere primele zăpezi dedicate exclusiv
mie
iarna să vină cu drum pentru că nu mă tem
nu mă mai tem de înzăpeziri

vine toamna şi mă simt de parcă ar fi
şi un al cincilea anotimp undeva aproape
iminent

Chem chemările înţelenite, mirările deja
locuiesc aici precum fricile
care şi ele îşi caută
înnoirea

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Dom' director; şi dacă vom sosi înainte de ianuarie 2101?
Traian: Dacă veţi sosi înainte de acea dată, va fi foarte bine. Chiar e de dorit să sosiţi înainte de acea dată, doar misiunea a fost estimată la 13 ani, nu la 15; s-au luat însă în considerare eventuale întârzieri nedorite. În orice caz, din momentul în care veţi sosi, banii nu vă vor mai fi livraţi în cont, vă veţi primi salariile în mână, plus, pentru fiecare, o sumă foarte mare, la întoarcerea din misiune; cât anume, nu pot ştii de acum, dar oricât ar fi, tot n-ar fi suficient pentru voi, aţi merita mai mult decât s-ar putea socoti în cifre... Cât despre sumele strânse în bancă de-a lungul anilor pe numele voastre, la întoarcere veţi putea dispune de acestea când şi cum veţi dori sau veţi considera de cuviinţă.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iisus Hristos: Arătat-am numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat Mie din lume. Ai Tăi erau şi Mie Mi i-ai dat şi cuvântul Tău l-au păzit. Acum au cunoscut că toate câte Mi-ai dat sunt de la Tine; pentru că cuvintele pe care Mi le-ai dat le-am dat lor, iar ei le-au primit şi au cunoscut cu adevărat că de la Tine am ieşit, şi au crezut că Tu M-ai trimis. Eu pentru aceştia Mă rog; nu pentru lume Mă rog, ci pentru cei pe care Mi i-ai dat, că ai Tăi sunt. Şi toate ale Mele sunt ale Tale, şi ale Tale sunt ale Mele şi M-am preaslăvit întru ei. Şi Eu nu mai sunt în lume, iar ei în lume sunt şi Eu vin la Tine. Părinte Sfinte, păzeşte-i în numele Tău, în care Mi i-ai dat, ca să fie una precum suntem şi Noi. Când eram cu ei în lume, Eu îi păzeam în numele Tău, pe cei ce Mi i-ai dat; şi i-am păzit şi n-a pierit nici unul dintre ei, decât fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura. Iar acum, vin la Tine şi acestea le grăiesc în lume, ca să fie deplină bucuria Mea în ei. Eu le-am dat cuvântul Tău, şi lumea i-a urât, pentru că nu sunt din lume, precum Eu nu sunt din lume. Nu Mă rog ca să-i iei din lume, ci ca să-i păzeşti pe ei de cel viclean. Ei nu sunt din lume, precum nici Eu nu sunt din lume. Sfinţeşte-i pe ei întru adevărul Tău; cuvântul Tău este adevărul. Precum M-ai trimis pe Mine în lume, şi Eu i-am trimis pe ei în lume. Pentru ei Eu Mă sfinţesc pe Mine Însumi, ca şi ei să fie sfinţiţi întru adevăr. Dar nu numai pentru aceştia Mă rog, ci şi pentru cei ce vor crede în Mine, prin cuvântul lor, Ca toţi să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine şi Eu întru Tine, aşa şi aceştia în Noi să fie una, ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis. Şi slava pe care Tu Mi-ai dat-o, le-am dat-o lor, ca să fie una, precum Noi una suntem: Eu întru ei şi Tu întru Mine, ca ei să fie desăvârşiţi întru unime, şi să cunoască lumea că Tu M-ai trimis şi că i-ai iubit pe ei, precum M-ai iubit pe Mine. Părinte, voiesc ca, unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine şi aceia pe care Mi i-ai dat, ca să vadă slava mea pe care Mi-ai dat-o, pentru că Tu M-ai iubit pe Mine mai înainte de întemeierea lumii. Părinte drepte, lumea pe Tine nu te-a cunoscut, dar Eu Te-am cunoscut, şi aceştia au cunoscut că Tu M-ai trimis. Şi le-am făcut cunoscut numele Tău şi-l voi face cunoscut, ca iubirea cu care M-ai iubit Tu să fie în ei şi Eu în ei.

replici din Sfânta Evanghelie după Ioan, Rugăciunea lui Iisus pentru Sine, pentru apostoli şi pentru toţi credincioşii. - 17:6-26 de Sfântul Ioan Evanghelistul
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trec şi toamna...

dacă trec şi toamna asta
iar o toamnă ar sosi,
am deschis demult fereasta,
le primesc şi orice-ar fi...

cuibărită e în mine
şi pe alţii îi aşteaptă,
stă la pândă printre rime,
o vom scrie toţi odată

dacă trec şi toamna asta
chiar de-i vară pe afară,
voi paşi în fulgi de iarnă,
iarna rece, solitară

nu mă plâng, nu am regrete,
totul a fost prea frumos,
primăvara, vara, sete,
mi-a adus toamna pe jos

a venit încet, cu timpul,
care nu l-am drămuit,
acum îmi zâmbeşte chipul,
mi-amintesc cum am iubit

toamnă dulce, dulce toamnă,
doamne, sărut-mâna doamne,
am strâns doruri pentru iarnă
şi mă ard ca nişte toamne

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi vine toamna

Si trece vara, vine toamna
cât de aproape tu mā simti?
las frunzele sā-mi steargā fata
si buzele zilei pustii...

Iar gândul sā treacā cu zborul,
ca noptile ce-au fost fierbinti,
în verile când mā scāldai cu dorul
si mā chemai sā nu mā uiti...

În locul verii vine toamna
când strugurii sunt moi si copti
se coc si merii lângā poarta
sārutului cu foi de soc..

Dacå pādurea este goalā,
vād urma pasilor trecuti
când ne plimbam pierduti în varā
fārā sā stim cā toamna dor...

Si trece vara, vine toamna
dar trec si anii printre noi,
rāmân si singuratici pomii
cu frunze galbene ce mor!

poezie de Miriam Nadia Dăbău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-mi mai este niciodată frică

De frica cea cumplită a morţii, mi-am construit şi eu o casă
Şi acum, această casă este beatitudinea oceanică şi nemărturisită a Sinelui Suprem pe care deja l-am descoperit în mine.
De frica frigului, mi-am cumpărat şi eu o haină
Şi acest veşmânt îmi dă acum mereu căldura din interiorul inimii mele care arde de o iubire nestinsă.
Acum tocmai de aceea nu-mi mai este deloc teamă de frig.
De frica sărăciei, am căutat mereu bogăţia
Şi glorioasă îmi este acum această misterioasă bogăţie fără limite care îmi vine clipă de clipă de la Dumnezeu.
Acum nu-mi mai este deloc teamă de mizerie.
De frica foamei, am căutat mereu hrana
Şi acum hrana îmi este meditaţia yoghină profundă ce este realizată asupra adevărului ultim care m-a eliberat.
Acum tocmai de aceea nu-mi mai este deloc teamă de foame.
De frica setei, am căutat mereu să beau ceva,
Iar băutura mea cea nelipsită a devenit acum nectarul cel tainic şi veşnic îmbătător al adevăratei cunoaşteri supreme.
Acum nu-mi mai este niciodată teamă de sete.
De frica duşmanului, mi-am căutat şi eu mereu un tovarăş
Şi până la urmă l-am găsit în vidul cel enigmatic şi etern al betitudinii divine care nu se sfârşeşte niciodată.
Acum nu-mi mai este deloc teamă de nici un duşman.
Din cauza fricii de a nu greşi, am căutat şi eu cu o neostenită frenezie o Cale spirituală adevărată.
Şi acum aceasta este pentru mine Calea Uniunii Transcendente în Dumnezeu cel Unic şi mereu Omniprezent.
Acum nu-mi mai este deloc teamă de nicio greşeală.
Pentru că sunt deja un înţelept în care se oglindeşte fără încetare întreaga măreţie ascunsă a lumii ce a fost manifestată de Dumnezeu,
Acum beneficiez oricând de nenumărate comori ale cunoaşterii supreme; şi peste tot acolo unde merg
Sunt veşnic fericit şi pe deplin liber.

poezie celebră de Milarepa
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

A descoperit vara

cu o pereche de ochelari
văzuţi într-o reclamă
avea altă pereche pentru
a descoperi farmecul femeilor
care zâmbeau sub nasul lui
o ştia pentru că îi mirosea
frumuseţea lor aţâţătoare
acum era aproape mulţumit
descoperise vara cu ochelarii cei aleşi
uneori se întreabă dacă nu ar fi putut
descoperi vara cu peturi
cu bere pline sau cutii
aburinde de-ţi furau ochii
dacă nu purtai noul prototip
de ochelari fumurii

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Piatra

O piatră, care se rostogoleşte de pe un vârf de munte,
în mod aparent doar cade. De fapt, ea caută în adânc
sensul vieţii. Ea sfârşeşte prin a se scufunda pentru a
deveni piatră de râu, memorizând istoria în fosilă.

Această piatră are sentimente. Ea simte lacrimile
timpului, dar şi picăturile de ploaie. O piatră de râu
străluceşte veselă în lumina soarelui, dar este
tristă în umbra muntelui, extrem de melancolică

în lumina lunii şi visătoare noaptea, în special
atunci când râul o îmbrăţişează cu undele sale.
Această bucată de stâncă rămâne singură în
albia secată a râului mult timp pentru a reflecta

asupra propriei ei existenţe. Ea este aceeaşi piatră
care se crapă, aceeaşi, care este zidită în altarul
pentru jertfă, sau aşezată de Iisus în capul unghiului.
Dar, uneori, ea poate deveni simbolul pietrei filozofale,

sau chiar vârful unei piramide. Indiferent de structura ei,
ea nu va putea fi îndoită şi nu-şi va schimba esenţa,
pentru că orice piatră este şi rămâne întotdeauna o
parte din muntele de care se desprinde.

poezie de Marieta Măglaş din Poeme
Adăugat de Marieta Măglaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

O stea pin ceruri

O stea pin ceruri o văd că trece
Şi eu un nume i-am pus din zbor,
Numele unei inime rece,
Fără fior.

Ea nevăzută acum se stinge,
Nimeni în zboru-i n-o-a urmărit;
Numai un ochi singur umed o plânge
Căci o-a iubit.

Ştiţi de ce stelei i-am dat un nume
Numele unui suflet răcit,
Ce-acuma palid, uitat de lume,
A-mbătrânit?

Pentru că ochiul ce lăcrimează
După-acea steauă care s-a stins
Este-al meu suflet ce meditează,
E-ochiul meu plâns.

poezie celebră de Mihai Eminescu (1869)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când vine toamna

De fiecare dată când toamna vine-n mine
Cu trena ei de frunze ce flutură în vânt,
Mă uit în apa vieţii şi văd atât de bine
Ce-am vrut să fac în viaţă şi, azi, ce-abia mai sunt!

Am vrut din piatră tare să modelez statuie
Iubirii. Şi un templu am vrut ca să-i zidesc,
Să tai spre templu trepte pe care să se suie
Îndrăgostiţii vremii, toţi cei ce se iubesc.

Mi-e gura, azi, amară de-atâta amăgire!
N-a mai rămas nimica, nimic din tot ce-am vrut.
Tot ce-am clădit cu trudă, surpatu-s-a-n neştire
Şi visul, azi, mi-l sprijin pe mucezitul lut!

Unde a fost statuia, se cască-o groapă-adâncă,
Unde zidiri de templu, se-ntind prăpăstii rând!
Doar treptele rămas-au, pe care mai urc, încă,
Toţi amăgiţii vieţii, acei ce mor sperând!

......................................................
De fiecare dată când toamna tristă vine
Cu trena ei de frunze ce flutură în vânt,
Mă uit în apa vieţii şi mă întreb în mine:
Dacă surpat e totul, eu, totuşi, cum mai sunt?

poezie de Constantin Tiron
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bine, bine, să nu zici

A venit vara din nou!
Stai, bre!
Ce te grăbeşti?
Ploaia va veni părău
Şi-o să stai iarăşi în casă,
Popândău,
Ca să ştii că mai trăieşti.
Puşchea, mă, pe limbă,
Dar,
Vara dacă vine, vine!
Nu te-ntreabă ea pe tine,
Că nu eşti vrun zeu
Cu har.
Bine, bine, să nu zici
Că eu nu ţi-am spus că plouă!
Mai bine...
Ia-ţi o umbrelă
Şi te du după urzici,
Vezi că ploaia nu e rouă!

Prietenilor care iubesc ploaia

poezie de Florin Vasilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sandy Bates: Cu puţin timp în urmă, de fapt chiar înainte să mor, eram pe masa de operaţii şi încercam să găsesc ceva de care să mă agăţ, ştii... pentru că atunci când eşti pe moarte, viaţa devine brusc extrem de... palpabilă, de reală, iar eu căutam un sens pentru tot ce mi s-a întâmplat şi brusc mi-am amintit de o zi minunată de primăvară – era duminică şi vara era aproape. Şi-mi aduc aminte că în acea dimineaţă am mers cu Dorrie la o plimbare prin parc, apoi ne-am întors în apartament. Stăteam aşa, pur şi simplu, iar eu am pus un disc cu Louie Armstrong, cântecele cu care am crescut... Fermecător!... Apoi mi-am ridicat privirea şi am văzut-o pe Dorrie cum stătea acolo şi brusc mi-am dat seama ce frumoasă era şi cât de mult o iubeam. Şi... nu ştiu, a fost aşa, un amestec din toate, muzica, boarea de vânt, şi felul acela în care mă privea Dorrie. Şi pentru o clipă totul părea să se îmbine perfect, aproape indestructibil. Ciudat, acea secundă în care privirile noastre s-au întâlnit m-a emoţionat profund.

replică din filmul artistic Amintiri la hotelul Stardust, scenariu de Woody Allen (26 septembrie 1980)
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

O fiară desăvârşită

I-am scris o mie de poeme, zece mii
De scrisori; i-am spus că e o felină desăvârşită,
Cu părul ei auriu şi picioarele de doi metri lungime,
Am stat în genunchi în faţa ei, am pus-o să guste
Din inima mea tăiată în bucăţi, adusă pe tipsie,
I-am dat să bea apă din ţeasta mea, cu gust de nucă de cocos,
I-am dăruit sufletul meu cel mai ascuns, din cămara cea mai îndepărtată,
I-am săpat numele pe zidul de piatră,
Mi-am făcut din ea chip cioplit şi i-am adus jertfe
Părăsind credinţa strămoşească,
Am rânjit în faţa păsării Arheopterix
Şi în faţa crucifixului, şi mi-am făcut din ea altar
Unde mă rugam noaptea. I-am întins covor roşu,
Umbră de catifea, noapte de ambră,
I-am vorbit în toate limbile Pământului,
M-am smerit, m-am umilit, m-am tăvălit prin smoală şi cenuşă,
Dar ea m-a privit în tăcere cu ochi ficşi,
N-a făcut niciun semn şi s-a pierdut în mulţime.

poezie de Mircea Florin Şandru din Caut un loc curat (2016)
Adăugat de Carmen2015
Comentează! | Votează! | Copiază!