Scrisoarea
noaptea mă așteaptă dincolo de ziduri
nicăieri nu'i lumină
mă ascund sub falduri de gânduri
știu, va trebui să vin într-o zi
să deschid fereastra cerului celui care va veni
ascuns într-o scoică
privesc cum timpul îmbracă file
pulberea zilei îmi zgârie fața și țip
focul s-a stins iarăși în vatră
călător prin fâșii de materie
timpul a luat nuanța amurgului
explodând în spațiul restrâns
mânji sălbatici aleargă cu coama în vânt
un drum atipic sub lună
eu am uitat să mai trec peste câmp
deși locuiesc alături de vânt
aici treceau sprințari către casă
prin poarta răsturnată în câmp
lumina se oprise în floare
eram ospetele meu tăcut
vântul sufla pe drumuri uitate
stârnind colbul de pe drum
pe dealuri atârnau sunete stinse de clopot
treceau caii sălbatici pe câmp necosit
printre cruci roase de timp
noaptea mă întorceam ca să dorm
între cer și pământ
sunt harpă cu strunele vii
tremurând în sunetul ce vine
trec cai liberi pe drum
și pana se scurge, se scurge pe un rând...
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Viorel Birtu Pîrăianu. [Caut pe Google] [Adaug data nașterii]
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.