Foșnetul roșu
Par născute din focul ce arde-n cămin
și-au luat de la el roșul cănii de vin
și sclipiri de prin umbre-alergând pe un zid
ca un vânt rătăcit de-al destinului ghid.
Se înalță-amintiri ca și pruncii născuți
prematur și firavi, vineții și tăcuți,
așteptând o căldură prin gânduri s-aștern
pe un tot ce înseamnă o clipă-n etern.
Din atâtea cu noi, îmi aleg și răsfir
pe-un al vieții tumult, cât un lung patrafir,
o-ntâmplare ce-a fost și, cu verdele ei,
mi-amintește de-atingeri și ochi în scântei.
Ce căldură trecea prin pădurea de-atunci!
Nu era pic de vânt doar prin sânge porunci,
și mergeam prin pustiul cu nimeni în jur,
călători ca prin Rai. N-am putut să îndur:
Sub un verde aprins, de molid curios,
cu un vârf ce-și mutase privea în jos,
noi, în umbră, dansam și pădurea, curând,
a foșnit a fiori și a sânge pulsând.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.