Imn tăcerii

Cel ce aspiră încă să-şi rostească
sensibila trăire-n poezie,
cel invitat la cina-mpărătească
hrănind cu har umila-i fantezie,

cel ce ofrandă-aduce tot ce are
Aceluia ce-nseamnă însăşi Viaţa
cel ce se-ntoarce veşnic la izvoare
şi-i pregătit oricând pentru povaţa

oricui ar fi dispus să îl înveţe,
cel ce se-ncumetă-a privi-n tăcere
să-L vadă-n faptele ce par răzleţe
pe Cel ce, Singur, ştie-a lor durere

şi le păstrează-n viaţă prin Iubire,
cel ce-n poeme-ncearcă să cuprindă
esenţa vie-ascunsă-n elixire
şi din tabloul Vieţii să desprindă

ce Pictorul a vrut să-nfăţişeze
prin umbrele pe Chipul nemuririi,
cel ce-ndrăzneşte să se adreseze
prin efemere versuri omenirii,

muindu-şi pana-n disperarea mută,
reînviind speranţa şi-n cuvinte
întreaga lui iubire aşternută,
din toate câte sunt, luând aminte,

cel ce avea atât de mult a spune
cândva, prin rimele-i meşteşugite
ar mai putea un alt poem compune
decât cel al Tăcerii nesfârşite?

poezie de Elena Liliana Popescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul

Picături de poezie
se preling încet pe mână...
Mâna care încet adună
prin versuri o vorbă bună.

Pleoapele-s petale moarte
pentru poeţii muritori..
Ei rămân prin poezie
veşnic.. nemuritori.

Straşnic scârţie stiloul
pe o coală întâi pictată...
De lacrimi şi fantezie
şi de-o şoaptă întârziată.

Gânduri se aştern tăcut
pătrunzând in carnea filei...
Poezia-i suflet mut
ce te-ndeamnă la iubire!

poezie de Daniela Fărtăiş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul 🖋

Picături de poezie
se preling încet pe mână...
Mâna care încet adună
prin versuri o vorbă bună.

Pleoapele-s petale moarte
pentru poeţii muritori..
Ei rămân prin poezie
veşnic.. calzi nemuritori.

Straşnic scârţie stiloul
pe o coală întâi pictată...
De lacrimi şi fantezie
şi de-o şoaptă întârziată.

Gânduri se aştern tăcut
pătrunzând in carnea filei...
Poezia-i suflet mut
ce te-ndeamnă la iubire!

poezie de Daniela Fărtăiş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călătoria vieţii

Fluturi, prin polen de stele,
Scormonesc după iubire.
Paznic sunt Căii Lactee,
Etalon de fericire...

Trec prin voi, copilărie,
Must de dulci speranţe, deci,
E atâta armonie!
Fericit ai fi pe veci!

Treci prin viaţă mai departe...
Fior adolescentin
Prins în leagănul de noapte
Şi de vis... Ce dulce chin!!

Ferm, mergi încă mai departe,
Treci străin prin viaţa grea...
Cu regret priveşti în urmă
Tot ce nu mai poţi avea.

Gârbovit, te-ntoarce vremea
Şi-ngenunchi, copilărie...
E târziu! În iarna vieţii
Nimeni n-o să te mai ştie!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În momentele când iubirea te doare, fiindcă ea cere prea mult, eliberează-te prin alte metode, prin alte căi. Aleargă fără ţel pe străzi sau prin păduri şi risipeşte-ţi prin fugă obsesia imposibil de realizat. Cheltuieşte-ţi, în fiecare pas, un sărut din miile pe care ai fi vrut să le dai şi, în progresul oboselii, uită de toate femeile pe care iubirea ta ar fi vrut să le îmbrăţişeze. Săruturile să se desprindă din tine ca petalele dintr-o floare de toamnă. Şi risipirea acesta să nu semene unei înfrângeri şi niciunei renunţări, ci miile de sărutări să însenineze viaţa cu atâtea zâmbete, cu câte tristeţi ea a întunecat-o.

Emil Cioran în Cartea amăgirilor
Adăugat de cosmina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-ai depărtat

Te-ai depărtat prin celelalte gânduri
Atât de mult, de gândul cel dintâi
Şi până-n clipa când te vei întoarce
Nu vei putea să pleci, nici să rămâi...

poezie de Elena Liliana Popescu din Cânt de Iubire (2007)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Este imposibil ca să mai suferim altcum decât cu inutilitate şi satanism. Orice poezie din Baudelaire spune omului modern mai mult decât excesele sublime ale sfinţilor. Abandonându-ne dezolării ca unui dans sau unei beţii, cum ne-ar mai interesa o scară a perfecţiunii pin durere? Omul modern nu este la antipodul sfinţilor prin superficialitate, ci prin incontrolabilul şi irezolvabilul condiţiei sale, prin complacerea într-un dezmăţ tragic şi prin lunecarea în lumea unor decepţii veşnic reînnoite.

Emil Cioran în Lacrimi şi sfinţi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Divertisment prin existenţă

În lacrimi scriu confesiune către dezamăgitul om din viitor,
Că tot ce punem în iubire e teama unui muritor.

Mă leg de spirit prin speranţă, căci prin speranţă
voi putea să mor,
Azi sunt o pasăre măiastră, şi mâine sunt un vierme în ogor.
Un torturat pe veci, în necredinţă, căci în credinţă sigur am să mor,
M-am aruncat în propria fiinţă, ca să rezist prin simplul abandon.

Mă las purtat de valul gândurilor rele ce sap în mine şanţuri ce mă dor,
Triumf mârşav asupra vieţii mele, căci mi-e sortit să sufăr ca şi muritor.
Sunt blestemat să simt orice durere, căci prin durere omul nu va piere,
Dar lasă răni din ce în ce mai grele ce naşte-n în mine un alt om.

Sunt suspendat de voi prin suferinţă ca să mă sinucid apoi de dor,
Şi incapabil să rămân în lume mă retrăiesc într-un minut minor.
În toate cele ce-au să vie şi-n toate cele câte-au fost
Supremul adevăr rămâne... eu sunt un simplu muritor.

Suntem sortiţi prin existenţă la joc murdar... de creator,
Ruleta vieţii se termină când moartea-i vine-n ajutor.
Un fel de cacealma a vieţii, capriciul unui ziditor...
Divertisment prin existenţă e planul lui de viitor.

poezie de Vasile Şerban din Un gram de om pentru eternitate (2024)
Adăugat de Vasile Şerban
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cânt de Iubire

Aşezaţi la masa Tăcerii
în regatul necunoscut
Poeţii frâng pentru noi
Pâine curată
stropită
de Rouă cerească...

Morţii cu morţii, se spune,
şi viii cu viii!
Dar ştim noi oare
care sunt morţii
şi care sunt viii?

Un Poet mai mult
Dincolo...
Un Poet mai puţin
aici

La plecarea
în regatul tăcut
Poetul ne lasă
un cânt de Iubire
necunoscut...

poezie de Elena Liliana Popescu din Cânt de Iubire (2007)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Piatra nisipului

Am învăţat aici să cred în lumină,
Să pun la-ndoială şi umbra şi norul,
S-adun în clepsidre şi viaţa şi dorul
Să fug îngrozit de tăceri şi rutină.

Am învăţat aici să trec peste margini,
Să rup din zăplazuri un bob de răcoare,
Să pun în izvoare un dor de izvoare
Să stâmpăr durerea cu flori şi cu pagini.

Am învăţat aici să-ngheţ în cuptoare
Şi-n norduri să-mi caut căldura cea grea,
În orice-nserare se naşte o stea
Şi-n orice lumină-i o stea trecătoare.

Am învăţat aici să cred în tăcere
Şi-n stropul de piatră trecut în nisipuri,
Căci toate în viaţă se fac din nimicuri
Şi apa în stâncă îşi află putere.

Am învăţat aici să fiu amintire
Şi-un loc de-amintire uitat în pridvor,
O clipă de-acasă, un nor, un răzor
Şi-o lume trecută prin foc şi iubire.

Am învăţat aici să cresc din cuvânt,
Cum creşte cuvântul din limba tăcerii,
Cum trece speranţa din lumea durerii,
Cum creşte ţăranul din Dor şi Pământ.

poezie de Gheorghe Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, cât aş vrea...

Nimic nu e ca înainte,
nimic nu va mai fi ca azi,
şi mâine-aducerile-aminte
când tu pe gânduri ai să cazi

Îţi vor spori tristeţea vie
ce-o simţi în clipa care trece
când te îndrepţi spre veşnicie
şi nu vrei timpul a-l întrece...

O, cât aş vrea să nu mai suferi
şi ochii tăi să nu mai plângă,
tu, lac acoperit de nuferi,
ce ştii că mâine-n zori, să-i strângă,

Veni-vor cei ce nu se-aşteaptă,
în viaţa ce prin ei trăieşte,
s-audă-n clipa înţeleaptă,
pe care totul le-o vesteşte,

A disperării rugă mută,
a plânsului tăcut din lume,
speranţa lor demult pierdută
s-o regăsească, să-i dea nume,

Şi tu să poţi prin ei cunoaşte
cum ei prin tine pot să ştie
că tot ce s-a născut renaşte
şi tot ce va muri învie...

poezie de Elena Liliana Popescu din Unde eşti, timp? (2007)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilul meu drag! (versuri dedicate băieţelului meu Alexis)

M-ai ajutat să cred în mine... m-ai schimbat atât
Mi-ai dăruit un zâmbet cald, copile... eşti atât de bun!
În jurul tău este veselie, în ochii tăi e bucurie
Şi ştii că dăruind din ele te contopeşti şi devii iubire!

Când tristeţea mă apasă închid ochii şi-mi amintesc
Chipul tău, privirea ta duiosă şi mâinile ce ţi le treci prin părul meu...
Cuvintele frumoase şi pline de înţelepciune ce mi le-ai oferit în dar
Ori de câte ori simţeai că am să cad
Tu m-ai ajutat să mă ridic fără să îmi ceri nimic în schimb
Ţie îţi datorez acum faptul că am învăţat să râd...

Cum am să te răsplătesc, cum am să îţi mulţumesc
Căci în Ajun de Crăciun simt că sunt un om mai bun?!
Cum oare am să pot să îţi ofer mai mult decât însăşi viaţa mea?

Nici o viaţă nu ar ajunge să îţi arăt cât te iubesc
Nici o viaţă nu ar fi suficientă căldura să îţi ofer,
Tu eşti visul devenit realitate ce dă sens vieţii mele neînsemnate!

poezie de Mădălina Gheorghe (25 decembrie 2013)
Adăugat de Mădălina Gheorghe
Comentează! | Votează! | Copiază!

Radioului (unde era invitat să intre prin spate, prin Temişana)

De un an şi jumătate
Mă băgaţi mereu prin spate,
Pe când eu, întreaga viaţă,
V-am băgat mereu prin faţă.

epigramă de Păstorel Teodoreanu
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tabloul vieţii

Descrie-mi c-un penel întreaga viaţă,
dar fă-o-aşa cum aş fi vrut să fie:
ferită de momente ce îngheaţă,
căci mi s-au întâmplat prea multe mie!

Acoperă-mi c-un văl copilăria
prin care am trecut atât de iute
şi pune în culori doar armonia
poveştilor de-atunci, neîntrecute.

În zona cu furtuni, aşează-mi părul
aşa încât să pară unduire
prin lumi în care caut adevărul,
şi nu-mi picta în ochi dezamăgire.

De poţi, tabloul... fă-l să pară viu,
aşa cum, peste vremuri, vreau să fiu.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrime şi lacrime

Încetează de-a mai plânge
Inimă făr' de noroc
Căci prin lacrime de sânge
Nu s-alină, nu se stinge
Al durerii mele foc.

Foc ce arde în tăcere
Şi-i ascuns în pieptul meu,
Unde jalnica durere
Picurând amară fiere
Aşezat-a jugul greu.

Ah! şi-ţi adă tu aminte
C-acest chin de foc nestins
Prin duioase jurăminte
Tot o lacrimă fierbinte
De iubire, l-a aprins.

poezie celebră de Veronica Micle din revista "Columna lui Traian" (1875)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin Tine, Doamne

Prin tine, Doamne, s-au născut
Acei ce te-au slăvit!
Prin Tine Fiu au cunoscut
Şi veşnic au trăit.
Cum slava Ta, întru Iisus,
Prin om s-a arătat,
Tu cu iubire şi cu har,
În suflete-ai lucrat.
În lutul modelat ai pus iubire şi suflare,
De-aceea necinstirea Ta
În suflete ne doare.
Cununi de spini, pe rând ne-au pus
Şi-n stricăciunea lor,
Cu necredinţa ne-au lovit.
Oh, nu ne-a fost uşor!
Dar noi prin Tine ne-am născut şi veşnic vom trăi.
Credinţa-n Fiul Tău, Iisus,
Azi ne va mântui.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În excepţionalul omenescului (dar care ar trebui să fie regula lui), un om care nu a sfârşit prin a avea un drum de geniu, prin a fi "un element" pentru ceilalţi, adică un sens de viaţă, o valoare specifică, o tonalitate umană, un prototip uman, nu a trăit cu adevărat. Căci spiritul se defineşte, nu atât prin obiectivările lui în produse, cât prin puterea sa de iradiere şi modelare, adică prin elementul pe care-l suscită la viaţă; astfel încât oamenii adevăraţi sunt mai mult decât o operă, ei devin un principiu de viaţă.

Constantin Noica în Tratat de ontologie
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Armonia pentru mine este puterea de a merge mai departe şi de a nu renunţa. Atunci când simt că în balanţă înclină mai mult disperarea decât speranţa îmi revin prin muzică, prin apropierea oamenilor care îmi sunt dragi. Depinde cu cine compari disperarea ta şi eu cred că în suferinţă trebuie să te compari cu cei mai nefericiţi ca tine. Întotdeauna există nenorociri mai mari decât cea proprie.

citat clasic din Tatiana Stepa
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odată, tot tu vei fi!

odată
...
odată sigur, ştiu
că, vom ajunge şi noi să fim
între răsărituri şi apusuri
sau în nopţi, târzii
şi-acum eu strig, te rog să vii
de-aceea îngenunchez
şi plâng, prin melodii

odată vom ajunge, noi
să ne iubim, şi ştiu că vom unii
două inimii pustii
şi-un puls de viaţă
prin trupuri ce-şi doresc
seri pline de taine
apoi iubire, prin arzătoare
şi fierbinte privire

şi vreau să ştii
că chiar, dacă, vreodată
vor fi cândva tăceri
sau clipe-n zbucium şi-n suspin
de lacrimi
tot amândoi doresc să fim
în mine şi-n tine
prin neuitate amintiri

şi te rog mult, ascultă, chiar dacă
odată, poate, peste ani
pe străzi din mine, pustii
de tu, nu vei mai fi
să ştii, că prin iubire
rouâ pe frunze căzute
că tot, noi doi vom fi

odată, poate, de sufletul tău
va trece fără ca eu să ştiu
şi atunci, tot tu vei fi
în clipe de aduceri aminte
sau săpată-n mine, adânc
în pleope, şi-n gânduri, şi-n priviri
chiar de-ar fi, să te aştept în gări
de timp, pustii

poezie de Viorel Muha (mai 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Îmbătrânite mâini
aştern pe filă umbre
de litere prea şterse sau
într-un timp prea viu
din turnuri curge ceara
şi-n degete esenţa

lasă dureri atroce
a sensurilor moarte
sau nenăscute încă
pentru prezent

Mai ştii?

poemul cel din ceară
va curge prin celule

textura unei file
e prea încăpătoare
pentru-a putea cuprinde
întreaga stare-n punct

de-acolo totul lasă
drumul să-şi desfăşoare
curbura unei fine
bătăi de gânduri seci

atunci e timpul, Doamne,
să renască scribul?

atunci e timpul, Doamne,
să-şi lase tremurând
întreaga sa simţire
printre acele straturi-umbre
de-ncovoieri prin viaţă,
prin moarte-n bucurie?

şi-atunci pe unde, Doamne,
să se strecoare lava
aceea care vie îl arde-ntreg?
Pământul
îl răsfaţă
sau este-o nebunie
să se întâmple versul?

habar nu am, dar ştiu,
că după o sclipire urmează
noaptea lungă
în care tot el, scribul,
revarsă-n lume dorul

nu ştie să-l descrie,
nu ştie să-l enunţe
ca pe o problemă simplă
de geometrie clară

prin lacrimă îl lasă
să curgă în neştire
apoi adoarme singur
însigurat de toate

în miez de noapte
punctul
se joacă vesel, tandru
în tâmpla colilie

apoi
descrie linii
care vor fi cuvinte

în pace versul creşte
şi se ascunde-n palmă
ca-n dimineţi senine,
pe câmpul de emoţii,
poemul să răsară virgin
ca miezul scoicii

în perlă să transforme
o filă de-ntrebări

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În roua ciclurilor

lumea ştiinţei spune că viaţa şi existenţa în general se bazează pe cicluri
şi că fiecare trebuie să treacă cel puţin odată printr-un punct, o poartă, o secundă
pentru a se putea integra ciclicităţii
nu ştiu alţii cum sunt dar eu aştept să trec prin punctul Panait Istrati
veşnicul călător prin mările interioare cu poveştile lui cu tot
şi prin Zorba din care izvorăşte miracolul numit iubire
nu cred că voi putea trece prin punctul numit sfântul Augustin
sau Maica Tereza sau Papa Ioan Paul al doilea
dar şi iubirea mea se poate contabiliza
şi răsuflarea mea condensează rouă pe marginea vieţii
El ne-a spus "sunteţi Dumnezei" "sunteţi fii Domnului"
şi am ştiut că şi eu pot fi ţintuit în crugul zilei, în crucea cuvintelor
în anonimat şi-n indiferenţa oamenilor
dar cui îi pasă... fiecare trebuie să treacă poarta... singur... rouă

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!