Inima

Albă se făcu lângă pădure sălbateca inimă;
O, întunecată spaimă
A morţii, astfel, aurul
Muri în norul plumburiu.
Seară de noiembrie.
Lângă părăginita poartă a abatorului
Sta fata femeilor nevoiaşe;
În fiecare coş
Cădeau măruntaie şi putredă carne:
Blestemată hrană!

Porumbelul albastru al serii
Nu veni cu împăcare.
Întunecare chemare de trompetă
Străpunse umedul
Frunziş de aur al ulmilor,
Un drapel trenţuit
Fumegând de sânge,
Pe care în durere sălbatecă
Îl pândeşte un bărbat.
O, voi, timpuri de metal
Îngropate acolo, în roşul amurgului.

Din pridvorul întunecat
Păşi făptura de aur
A adolescenţei
Nimbată de palide lune,
Întomnată reşedinţă princiară,
Brazi negri
În furtuna nopţii
Despicară fortăreaţa abruptă.
O, inima,
Sclipind într-acolo, prin răcoare de zăpadă.

poezie clasică de Georg Trakl, traducere de Petre Stoica
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima

Sălbatica inimă fu albă în pădure;
O, spaimă-ntunecată
A morţii, aşa şi aurul
Muri în norii gri.
Seară de noiembrie.
La goale porţi de abator stăteau
Sărmanele femei grămadă;
În fiecare coş
Intestine şi carne putredă cădeau;
Blestemată hrană!

Al nopţii porumbel albastru
Nu aducea-mpăcare.
Întunecată chemare de trompetă
Străbătea al ulmilor
Frunziş de aur umed,
O zdrenţuită flamură
Fumegând de sânge
Care-n sălbatică depresie
Pândeşte un bărbat.
O! voi timpuri de metal
Înmormântate-n roşu apus.

Din coridoru-ntunecat păşi
Făptura aurie
A unei tinere
Înconjurată de palide lune,
Brazi negri rupţi
În furtuna nopţii,
Abrupta fortăreaţă,
O, inimă
Străvezie dincolo-n răcoarea zăpezii.

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Somnul

Blestemate fiţi voi, întunecate otrăvuri,
Somn alb
Această prea ciudată grădină
De copaci în amurg,
Plină cu şerpi, fluturi de noapte,
Păianjeni, lilieci!
Străine! Umbra ta pierdută
În roşul serii,
Un corsar întunecat
În marea sărată a mâhnirii.
La marginea nopţii se ridică păsări albe
Peste oraşe de oţel.
În prăbuşire.

poezie clasică de Georg Trakl, traducere de Petre Stoica
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seară în Lans

Drumeţie prin amurgită vară
Pe lângă snopi de grâu îngălbeniţi. Sub arcade văruite,
Unde rândunica în zigzag zbura, băurăm vin focos.

Frumos: o, melancolie şi râset violet.
Seară şi miros întunecat de verde
Se răcoresc cu fior frunţile noastre încinse.

Ape argintii peste treptele pădurii curg,
Noapte şi mută o viaţă uitată.
Prieten; înfrunzite podeţe spre sat

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Facere

Munte: negru, mut şi înzăpezit.
Roşul codrului înfierbântă alaiul lui Wotan;
O, luciul mlaştinii oglindeşte vânatul.

Alinarea maicii; sub desişul negru de brazi
Se desprinde mâna ce dezmiardă,
Atunci când se stinge sunetul rece al lunii.

O, naşterea omului. Murmurul candelei
Strălucirea sinilie a stâncilor;
Suspinul zărit pe chipul îngăduitor al îngerului.

Albă dezmeticire în odaia cu igrasie
Cealaltă lume
Strălucitorii ochi ai moşneagului împietrit.

Mâhnire, ţipătul facerii. Cu aripa neagră
Atinge virila tâmplă a nopţii
Zăpada, norul său de purpură coboară tiptil.

poezie de Georg Trakl (18 februarie 2016), traducere de Necula Florin Dănuţ
Adăugat de Baude
Comentează! | Votează! | Copiază!

Naştere

Munţi: cernire, tăcere şi zăpadă.
Sângerie, vânătoarea coboară în pădure;
O, privirile moi ale sălbăticiunii.

Liniştea mamei; sub brazi negri
Se deschid somnoroasele mâini,
Când luna rece răsare năruită.

O, naşterea omului. Sub temei de stâncă
Apa albastră vâjâie nocturn,
Suspinând, îngerul prăbuşit îşi zăreşte imaginea,

O paloare se trezeşte în odaia înăbuşitoare.
Îndoită, luna
Iluminează ochii bătrânei împietrite.

Vaierul, strigătele facerii! Cu aripi negre
Noaptea atinge tâmplele băiatului,
Zăpadă, care cade domol din nor de purpură.

poezie clasică de Georg Trakl, traducere de Petre Stoica
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

În parc

Din nou hoinărind prin anticul parc,
O, calmul florilor roşii şi galbene.
O, zei blajini, şi voi sunteţi în doliu,
Şi aurul de toamnă al ulmului.
Impercetibil se înalţă trestia la marginea
Iazului albastru, tace sturzul în seară.
O! Atunci înclină-ţi fruntea şi tu
Înaintea năruitei marmore a strămoşilor.

poezie clasică de Georg Trakl, traducere de Petre Stoica
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şoapte-mperecheate

Aş veni spre seară, dacă bate vântul,
Să-mpletim cuvinte lângă un pahar,
Numai eu cu tine şi dac-o vrea sfântul,
Dezlega-vom dulce... clipele de jar.

Lângă scrinul tainic... voi citi scrisoare
Şi în ochi albaştri... tainice dorinţi,
Pasiuni ascunse... şi ademenitoare,
Vor deschide drumul... palmelor fierbinţi.

Aş veni spre seară, când afară plouă,
Să te strâng în braţe şi să te-nfăşor,
Adunând năvalnic... picături de rouă,
Şoapte-mperecheate tandru... pe covor.

Lângă foc voi pune... aşteptări divine,
Mângâieri de care... n-aş putea vorbi,
Degetele... iată... hoinăresc prin tine
Răscolind adâncul... pentru a te-nrobi.

Aş veni spre seară, cu-un alai de stele,
Cu parfum de floare... şi cu sărutări,
Luna ne pândeşte.. visele-s rebele,
Trupuri înflori-vor... mii de-mbrăţişări.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Landoul roşu

Prin păduri de porumb
Landoul roşu ne legăna.
Inima mea lângă inima ta,
Negru hulub lângă negru hulub.

Norii, câţi au trecut peste noi,
Cu viscolul, cu soarele împreună s-au dus
Către colina dinspre apus.
Doar noi în neguri, în ploi.

Dar roşul, eternul nostru landou
Ne poartă mereu înainte, ne poartă
Se-nchide o poartă, se deschide o poartă
Peste sufletul vechi, pentru sufletul nou

poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Naştere

Munţi: beznă, tăcere şi zăpadă.
Roşu din pădure coboară vânătoarea;
O, privirile de muşchi, ale vânatului.

Tăcerea mamei; sub negri brazi
mâinile adormite se deschid,
Când năruită recea lună apare.

O, naşterea omului. Murmur de noapte
Albastră apă în fund de stâncă;
Suspinând îngerul căzut îşi vede chipul,

Se trezeşte albă vaga cămăruţă.
Două luni
Luminează ochii bătrânei împietrite.

Suferinţă, strigătul de durere al naşterii. Cu aripi negre
Atinge-a copilului frunte noaptea,
Zăpadă, ce cade domol din violeţii nori.

Comentarii

Într-o notă intitulată "Naştere" Trakl scrie "Plimbare cu tatăl, plimbare cu mama". În poemul cu acelaşi titlu găsim în a doua strofă "liniştea mamei".
Dacă citim nota autorului, ca ajutor pentru interpretare, putem da tatălui imaginile "Munţi", "vânătoarea" şi "vânatului", a doua imaginii mamei "Tăcerea mamei", "mâinile ","luna".
"Tatăl", conform imaginii tradiţionale, aşa ca în "hieros gamos", este deasupra ("munţii") iar imaginea ("coboară vânătoarea") mai jos, "sub negri brazi", este locul "mamei" în care "mâinile adormite se deschid".
În cea de-a treia strofă se intercalează în mod armonios "naşterea omului". Apoi aceasta este desfăşurată în trei strofe, în imagini care se află sub o temă recurentă la Trakl: "îngerul căzut".
Prima dintre aceste trei strofe şi cea de-a treia strofă a poemului, aduc o imagine cunoscută din poezia "Copilăria", "albastră apă", care se strecoară într-un mediu stâncos.
Dacă atribuim naşterii acest lucru, putem să-i atribuim femeii însărcinate următoarea: "Se trezeşte albă vaga cămăruţă".
"Bătrâna împietrită" rămâne enigmatică. Gunther Kleefeld vede, de asemenea, o imagine a mamei reprezentată prin lună (vezi Kleefeld 1985, p. 211).
În ultima strofă, din nou, procesul naşterii este rezumat în mod special la memoria vizuală, care caracterizează femeia care naşte şi naşterea (acum determinată drept "copil"); femeia prin "strigătul de durere", născutul prin "aripi negre" atingând " a copilului frunte noaptea".
Versul final al poemului indică naşterea lui Hristos. După ce s-a materializat naşterea unui "băiat", cu imaginea căderii zăpezii, este evocat timpul Crăciunului, naşterea Domnului.

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hunt dogs

drumuri închise lângă alte drumuri închise.
derapaje continue înspre

fabricile de ciment care ne-au construit
oasele. pentru că ele trebuie să reziste

atunci când alergăm spre destinaţii necunoscute
prin pădurile de brazi aşa ca cerbii urmăriţi de
câinii de vânătoare.

*

de la luptele mici - până la luptele mari
soarele e cel care care se face din ce în ce mai aspru.

ca şi cum ar apune peste fricile noastre
într-o cameră întunecoasă.

*
printre gratii te văd.
e lumina care nu încetează să mişte.
de la alt soare
cel pe care îl poartă oraşul în piept.
dar şi el e o rană prin care poţi
să traversezi de la un mal la altul

şi atunci
te simţi
ca un câine urmărit de ecarisaj & din nou
ştii că drumurile închise stau lângă alte drumuri închise.
şi tot ce se mai zbate cu energia unui reactor nuclear

nu este fuga

nu sunt oasele tale de piatră.

*
este inima ce pulsează absorbită în sânge.

noi suntem cei care înfruntăm viscolul zi de zi
până plâmânii noştri se prefac în mormanele de zăpadă
de la marginea drumurilor
peste care au trecut lamele de ras ale maşinilor de deszăpezire.

acum respirăm aerul îngheţat & aşteptăm. aşteptăm. aşteptăm.

moartea sau dragostea - neoane sclipind anemic
aici lângă uriaşa groapă de deşeuri a oraşului.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adio, deci, iubitul meu; mă duc la Dumnezeu, lângă care iubirea e pururi fără nori, lângă care vei veni şi tu într-o zi. Acolo, reuniţi pentru totdeauna, lângă tronul lui, vom putea să ne iubim prin veacuri.

Balzac în Istoria celor treisprezece, Ferragus
Adăugat de scofieldutza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de seară

Seara, când pe poteci întunecate ne perindăm
Ne apar în faţă ale noastre palide făpturi.

Când ne e sete,
Din iaz bem apa-i albă,
Tristeţea dulce a copilăriei.

Decedaţi, la umbra tufei de soc ne odihnim
Şi ne uităm la pescăruşii gri.

Nori primăvăratici urcă peste-ntunecatul oraş,
În care nobile timpuri ale călugărilor tac.

Când îţi ţineam delicatele mâini
Deschideai tăcută ochii rotunzi,
Aceasta însă cu mult timp în urmă.

Dar totuşi când întunecata armonie năpădeşte sufletul,
Tu albă apari în tomnaticul peisaj al prietenului.

Comentarii

Un titlu simplu cu cântece de influenţă religioasă şi / sau populară, cu cuvinte de bază care apar foarte des la Trakl, atât "seara", cât şi "cântecul". De asemenea, cunoaştem legătura lor dintr-un alt loc, din titlul poeziei "Cântec din apus".
Ca formă, avem în această poezie patru strofe epigramatice cu două şi trei versuri dispuse simetric: două versuri la începutul şi la sfârşitul poemului, şi două strofe fiecare cu trei versuri (intercalate după prima şi înainte de ultima strofă).
Dincolo de această claritate formală, poemul ne lasă într-un oarecare suspans, de o indeterminare care este neobişnuită chiar şi în contextul operei lui Trakl.
Un "noi" este adresat cuiva, un "noi" în care cu greu ne putem regăsi noi ca cititori, dar în contextul creaţiei trebuie să fie înţeleasă ca o dualitate intimă la Trakl, în contextul "iubitorilor" sau în relaţia "frate-sora" şi "frate-frate" des întâlnite.
Din moment ce este abordată - comună sau doar similară ("trista") - copilăria este probabil o relaţie, în primul rând fraternă, înainte de toate. Cu toate acestea, aceasta rupe ultimul vers, care se adresează unei partenere, feminine, ca fiind "albă", celuilalt, masculin, ca "prietenului".
Ştim însă, din întreaga operă că Trakl caracterizează adesea "figura soră" cu culoarea "albă".
Aceste "noi" se află pe "pe poteci întunecate", întâlnindu-se cu ele însele sau separându-se de ele ca "ale noastre palide făpturi" (cele care preced). Aici apare ceea ce a spus Gunther Kleefeld şi anume că Trakl participă la o "moştenire ocultă". "Palide făpturi" ar putea fi figurări ale propriei morţi şi, de asemenea, detaşare de robia fizică.
"Decedaţi" sunt cele două figuri unite aici în "Noi", vii în amintire şi reîntâlniţi în "tomnaticul peisaj", când "năpădeşte" "întunecata armonie".
Este sunetul poeziei perfecţionate sau este mântuirea prin cântec, în acest "Cântec de seară"?

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu sta lângă mormânt, nu plânge ore-n şir

Nu sta lângă mormânt, nu plânge ore-n şir:
Eu nu-s acolo, eu nu dorm în cimitir.
Sunt briza serii adiind pe câmp cu nalbă,
Sunt diamantul scânteind în neaua albă,
Sunt soarele-auriu în lanurile coapte,
Sunt ploaia blândă împărţind cu toamna şoapte.
Când te trezeşti în calmul dimineţii clar,
Sunt zborul izbucnit spre mările-de opal
Al stolului de păsări, urcând spre cerul pur.
Sunt înaltul înstelat al nopţii de velur.
Nu sta lângă mormântu-mi, amar plângând,
Eu nu-s acolo; eu n-am murit nicicând.

poezie de Mary Elisabeth Frye, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii negri

Ochii negri, faţa albă,
Păr întunecat şi mare,
Inima - un sloi de ghiaţă.
Alte semnalmente: n-are.

epigramă de George Topîrceanu
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo, lângă acel geam

- Unde eşti, inima mea? Răspunde!
- Acolo, lângă acel geam.
În piept doar pustiul mi se-ascunde
Şi chin, dar inimă nu am.

- Unde eşti, vis al meu, de lumină?
- Acolo, lângă acel geam.
Odaia mea de-obidă-i plină,
Şi foc în ea nu am.

- Unde sunteţi, privirile mele?
- Acolo, lângă acel geam.
Din ochii mei pustii curg lacrimi grele,
Fierbinte şi sărat noian.

- Unde sunteţi, voi, stihuri? E dorul
Care vă fearecă în chin?
Cântece, stih, spre ce vă luaţi voi zborul?
- Zburăm spre acel geam vecin.

- Unde sunteţi, voi, gânduri hoinare?
- La acel geam de-acolo-am stat...
- Şi cine-acolo sălaş are?
- Cei doi: soţie şi bărbat.

- Ei doi, dar eu, pe-aici, ce caut oare?
Odată, eu pe ea o cunoşteam...
Trezit de-ntâiul licărit de soare,
Priveam, acolo, spre acel geam.

poezie celebră de Rasul Gamzatov
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

O poartă coroana

"Neliniştit e capul care poartă coroana" -
Aşa au zis cei care-au stat prin preajmă,
Lângă'mpăraţi
Lângă regine.
Fără odihnă sufletul tresaltă
Pe frunte picuri mari se văd să vină
Ca undele în lacul de pe baltă.
Ce să aibă în sine bucata de aur?
În cercuri pe creştet
Tot cercuri o lume.
O poartă acolo cu rele şi bune
Coroana-i o poartă de nelinişti în spume
Acelui ce-o poartă
Înlăuntru o poartă.

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zodie

E năpârca nopţii strânsă lângă frunte
Bolborosiri de otravă
Clocot de gând rău
De lespezi se loveşte steaua morţii

Casă cu bocet
Grinda norocului s-a rupt acolo
Un ţipăt un ulcior spart
Broboada tăcerii pe hornul îngheţat

Afară de secretul morţii
Fata ascundea în suflet o petunie
Acasă au rămas fotografiile

poezie de Saşa Pană din Călătorie cu funicularul (1934)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

O seară de iarnă

Când zăpada la fereastră cade,
Prelung a serii clopote răsună,
Multora le e masa pusă, bună
Şi casa-i pregătită cumsecade.

Unii care sunt de mult în hoinăreală
Vin pe la poartă pe poteci întunecate.
De aur înfloreşte pomul bun de date
Din a pământului sevă cea ideală.

Intră-năuntru hoinarule străin;
Durerea a-mpietrit tot pragul.
Strălucesc acolo cu tot dragul
Pe masă toate, pâine şi cu vin.

Comentarii

"O seară de iarnă" a fost scrisă în decembrie 1913, cu o jumătate de an înainte de izbucnirea primului război mondial, care a fost previzibil pentru cei informaţi din mediului intelectual cât şi a celor activi din rândul armatei austriece inclusiv Georg Trakl.
Trakl a trimis textul într-o primă versiune pe 13.12.1913 lui Karl Kraus1. În textul de însoţire, Trakl scrie despre "zile îngrozitoare de beţie şi melancolie criminală". Acestea au fost zilele ultimei sale încercări de a-şi găsi un loc de muncă pe care să-l fi putut îndura. Trakl a primit o decizie negativă din partea Ministerului Muncii în jurul datei de 12 decembrie. Motivele sunt legate, probabil, de perioada Crăciunului, chiar dacă motivaţia acestei respingeri nu este argumentată în mod explicit.
Zăpada cade la fereastră, un clopot de seară se aude, masa este pregătită, casa este bine ordonată, "De aur înfloreşte pomul bun de date" motivul "hoinarului" este de două ori expus (şi poate fi o referire la Perechea Sfântă) "pe masă toate, pâine şi cu vin ".
Prima versiune a poeziei descrie şi mai clar "pâinea şi vinul lui Dumnezeu".
Imaginea "pomul bun de date" leagă motivul pomului de Crăciun cu pomul vieţii în paradis. Faptul că pomul înfloreşte "Din a pământului sevă" se referă la iarnă, dar şi, în general, la un moment de "răcoare" în sensul figurativ.
Căutarea Cuplului Sfânt înainte de Crăciun este transferată "Unii care sunt de mult în hoinăreală", devenind astfel o imagine generală a "out siderismului".
Poezia se referă la oamenii care sunt "pe poteci întunecate" - şi astfel părăsim în mod clar câmpul legendei creştine.
Trakl îl numeşte pe Karl Kraus, într-un poem dedicat acestuia "Mare Preot al adevărului", "magician furios" şi "războinic".
În scrisoarea din 13.12.1913 îl caracterizează ca pe un om căruia "nu-i place să ofere altuia un exemplu". Dacă Trakl îl vede pe Kraus ca "hoinar" rămâne neclar. Trakl s-a autocaracterizat deseori astfel.

NOTE
1 KRAUS, KARL (1874 – 1936) - strălucit scriitor, dramaturg, poet, eseist, ziarist. Este socotit cel mai valoros scriitor satiric de limbă germană al secolului XX.

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alb

Un vers alb,
o îmbrăţişare albă,
o floare albă,
catarg alb,
răsturnat în mare albă,
răscruce de privire albă,
curcubeu alb,
un zâmbet alb
dintr-o inimă roşie,
doar ea culoare
mai roşie ca albul,
mai albă ca roşul...
şi din nou alb...
mână albă,
flacără albă azi,
flacără albă mâine,
zi albă,
alb azi,
zile albe,
mâine alb,
obsedant alb,
alb...
alb...
alb...
şi din nou,
îmbrăţişări albe,
amurg alb
într-o privire albastră
şi apoi
răsărit albastru
într-o privire albă...

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă (2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colinda de inimă

Voi colinda cu inima mea
mergând prin zăpadă,
mâna mea in cinci colţuri ca o stea
începe cuvinte să vadă.

Braţul meu, o coadă de cometă;
umărul şi pieptul meu - cer.
Căldura lor secretă
luceşte albastru de ger.

Să fiţi liniştiţi, să aveţi parte de linişte albă
sub cetina verde împodobită.
Ochii mei, două vergele-ntr-o salbă,
împodobesc ora, clipită.

Ave vouă, bărbaţilor, femeilor,
inima mea vă salută,
ninge deasupra secundelor, orelor,
cu zăpada argintie şi mută.

Ding-dang, numai inima, ding-dang numai ea
bate la mesele voastre,
în noaptea aceasta e-o singura stea
şi-o nenumărare de ceruri albastre.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!