Landoul roşu

Prin păduri de porumb
Landoul roşu ne legăna.
Inima mea lângă inima ta,
Negru hulub lângă negru hulub.

Norii, câţi au trecut peste noi,
Cu viscolul, cu soarele împreună s-au dus
Către colina dinspre apus.
Doar noi în neguri, în ploi.

Dar roşul, eternul nostru landou
Ne poartă mereu înainte, ne poartă
Se-nchide o poartă, se deschide o poartă
Peste sufletul vechi, pentru sufletul nou

poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O poartă coroana

"Neliniştit e capul care poartă coroana" -
Aşa au zis cei care-au stat prin preajmă,
Lângă'mpăraţi
Lângă regine.
Fără odihnă sufletul tresaltă
Pe frunte picuri mari se văd să vină
Ca undele în lacul de pe baltă.
Ce să aibă în sine bucata de aur?
În cercuri pe creştet
Tot cercuri o lume.
O poartă acolo cu rele şi bune
Coroana-i o poartă de nelinişti în spume
Acelui ce-o poartă
Înlăuntru o poartă.

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poarta

păşesc printre veacuri uitate
în mâini port a mea soartă
ruine în jur şi paşii se scurg
tăcerea bate în poartă
gândul mă poartă
un zumzet se aude prin ani
mai latră un câine în poartă
se strecoară anotimpuri sub paşii rămaşi
ce vreme, ce soartă
să bat din poartă în poartă
trec ani trec spre soare apune
apune un gând pe strune de vânt
păşesc printre spini şi gânduri mă înţeapă
închid în mine cuvinte
se strânge în palme ţărâna
lumina se stinge în gol
plec spre apus şi gândul mă poartă
din poartă în poartă
se aprind în copaci cuiburi
mai plânge o mierlă pe umerii sorţii
se închide o uşă, se deschide o durere
mă caţăr pe ziduri pe picioare de humă
port pe buze surâsul uitat între pleoape

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pământul ne poartă pe umăr

Pământul ne poartă pe umăr.
Ce uşori suntem!... Libelule.
Albinele harnice sunt sătule,
Stupii de zumzet n-apuc să-i mai număr.

Cu must nou umplem ulciorul lunii
După ce bem vinul tare şi vechi.
În grădini şi-au prins la urechi
Albi zurgălăi zarzării, prunii.

Visul cârtiţei e să-şi sape o groapă,
Calul doar în vis şi în basm zboară.
Nu-ţi potoleşti setea a doua oară
Cu acelaşi căuş de apă.

Iubim paşii de fier ai veacului.
Înflorim cerul cu stele şi steaguri.
Cu mâinile noastre turnăm în faguri
Dulcea miere a viitorului.

Pământul ne poartă în palmă,
Cu podoabe îi gătim faţa.
Plouă peste noi dimineaţa
Ploaie de lumină, limpede, calmă.

poezie celebră de Zaharia Stancu din volumul: Cântec şoptit (1970)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îşi poartă soarele corabia peste zi
Şi luna-şi poartă corabia peste noapte,
Îţi porţi corabia peste umbra mea
Şi umbra mea se leagănă spre moarte.

catren de Victor Rechiţian (16 ianuarie 2000)
Adăugat de Victor Rechiţian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul se scurge

Sufletul se scurge
Ca picurii de ploaie
Curg din vina ta
Lacrimi în şuvoaie

Ploaia care curge
Din sufletul meu
Curg din vina ta
"Îngeraşul meu"

Eu ţi-am oferit
Dragoste, putere
Tu doar suferinţă
Lacrimi şi durere

Nu-i nimic iubire
Timpul o să treacă
Şi din nou vei bate
Tu la a mea poartă

Poartă încuiată
De sufletul tău
Pentru totdeauna
"Îngeraşul meu "

poezie de Loredana Visovan
Adăugat de Loredana Visovan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărăcuţele la mare

Au venit la mare, singure, cu trenul
Poartă împreună acelaşi costum
A'... mai frumuşică poartă sutienul
Iar slipul îl poartă colega de drum!

epigramă de Gheorghe Gurău (iulie 2010)
Adăugat de Gheorghe Gurău
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima poartă

se scutură umbre pe ziduri
în tristul ungher
un om îşi caută pasul
în tragic decor efemer

ciuturi de lemn coboară agale
lângă casă, în curtea din vale
plânge o mierlă, a jale
se stinge şi gândul în cale

vântul strigă agonic prin luncă
stele îşi spală paloarea într-o baltă
foşneşte gândul rămas într-o stâncă
mai cântă un cocoş a mea soartă

la fereastră, bolta e spartă
trec în goană păsări de munte
gândul să'l poate iarăşi
dintr-o parte în altă parte

tu respiri şi plângi pe o pernă
ochii curg,
privirea e lacrimă toată
norii trec grăbiţi către cer, încă o dată

clopot stins mă cheamă
umbre curg pe perna goală
tu tremuri, lângă ultima poartă
rezemând a ta soartă

te învelesc în neagra pânză
busuioc în păr, crini albi pe buze
ai rămas statuie de ceară
printre spini şi neguri iarăşi şi iară

vântul bate nebun într-o poartă
o dată, încă o dată
eu aştept pe ţărm iubirea
ce a plecat la drum, pe o poartă

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încurajaţi-vă trupurile, admiraţi-le, mulţumiţi-le în fiecare zi că vă poartă sufletul, că vă poartă viaţa!

citat din Irina Reisler
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se culcă lângă omul ei, pe mâna lui, lângă pieptul lui. Îi auzi inima bătând. O ascultă. Şi i se păru că a pătruns chiar în inima lui şi că e gata să adoarmă chiar în inima lui.

Zaharia Stancu în Şatra
Adăugat de scofieldutza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prinţesa de negru

Prinţesa de negru
Aleargă sprinţară pe pervazul ferestrei.
Are privirea de foc
Şi poartă în mână o sabie neagră.
Râde şi face zgoande
Pentru copii bătrâni şi neputincioşi.
Scurtcircuitul se scurge
Prin sărutul buzelor sale
De un negru-sidef.
Pelerina poartă ca o dantelă, pe marginea tivită cu scrum,
Versul vântului aprig de-acum.
E încinsă cu brâu de furtună
Şi tunet e-n şoaptele sale,
Otrăvuri amare,
Durere şi zgură...
Flutură îngeri de noapte
Până departe... până departe...
Epilog pentru moarte.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să mor

Mi-e frig. N-ar trebui să-mi fie. E primăvara peste tot,
Dar nu şi-n mine. Eu nu pot
Să uit că mi-ai cerut să plec. Am îngheţat şi sângele mi-e albastru,
Nu mai curge. Un dezastru.

Stă-n loc. De piatră-i carnea de pe mine şi inima a amorţit.
De ce să plec? Că te-am iubit?
Oricum o fac şi aşa plecată. Şi chiar de inima mi-e moartă
Tot stau plângând, pe lângă poartă.

Că poate treci şi te opreşti şi-mi spui că ai glumit sau nu mai ştiu.
Mi-e sufletul mai mult decât pustiu.
Ce viaţă am acum când tu nu eşti. E seacă, fără aer şi cu dor.
Cred c-o să plec de tot. Să mor.

poezie de Magdalena Rus
Adăugat de Magdalena Rus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreau să fiu diferită. Dacă toată lumea poartă negru, eu voi purta roşu.

citat din Maria Sharapova
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poarta

se scutură umbre pe ziduri
în tristul ungher
un om îşi caută pasul
în trist decor efemer

ciuturi de lemn coboară agale
lângă casă, în curtea străbună
plânge o mierlă, a jale
în oglindă se stinge iar gândul

vântul strigă agonic prin luncă
stele îşi spală paloarea în vatră
foşneşte gândul rămas
mai cântă un cocoş, într-o baltă

la fereastră, bolta e spartă
trec în goană păsări de munte
gândul să'l poate iarăşi
dintr-o parte în altă parte

clopot stins mă cheamă
umbre curg pe perna goală
tu tremuri, lângă ultima poartă
slabă, rezemând tăcerea

tu respiri şi plângi pe o pernă
ochii curg,
privirea e lacrimă toată
norii trec grăbiţi către cer, încă o dată

te învelesc în neagra pânză
busuioc în păr, crini albi pe buze
tu ai rămas pe perna goală
printre spini şi neguri iară

vântul bate în poartă
o dată, încă o dată
eu aştept pe ţărm femeia
ce a plecat la drum, pe o poartă

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În vasul de sticlă

Mă trage iarba în pământ, mă
trage sufletul înspre cer
Doamne, sunt sfâşiat cum a fost Horea
pe roată, mă ascunde mlaştina
în miasmele ei fetide, mă poartă
plutele cadavrelor în descompunere
mă poartă glasul de copil al zorilor,
copil răstgnit la ferestrele mele
glas ce se vaietă peste oraşul
adormit, şi vine un miros de flori
din altă lume, emoţia îmi taie
respiraţia, inima, biata mea inimă,
bate acum fără oxigen, în afara pieptului
În vasul de sticlă al clipei.

poezie de Mihai Duţescu din Poeme decadente
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hunt dogs

drumuri închise lângă alte drumuri închise.
derapaje continue înspre

fabricile de ciment care ne-au construit
oasele. pentru că ele trebuie să reziste

atunci când alergăm spre destinaţii necunoscute
prin pădurile de brazi aşa ca cerbii urmăriţi de
câinii de vânătoare.

*

de la luptele mici - până la luptele mari
soarele e cel care care se face din ce în ce mai aspru.

ca şi cum ar apune peste fricile noastre
într-o cameră întunecoasă.

*
printre gratii te văd.
e lumina care nu încetează să mişte.
de la alt soare
cel pe care îl poartă oraşul în piept.
dar şi el e o rană prin care poţi
să traversezi de la un mal la altul

şi atunci
te simţi
ca un câine urmărit de ecarisaj & din nou
ştii că drumurile închise stau lângă alte drumuri închise.
şi tot ce se mai zbate cu energia unui reactor nuclear

nu este fuga

nu sunt oasele tale de piatră.

*
este inima ce pulsează absorbită în sânge.

noi suntem cei care înfruntăm viscolul zi de zi
până plâmânii noştri se prefac în mormanele de zăpadă
de la marginea drumurilor
peste care au trecut lamele de ras ale maşinilor de deszăpezire.

acum respirăm aerul îngheţat & aşteptăm. aşteptăm. aşteptăm.

moartea sau dragostea - neoane sclipind anemic
aici lângă uriaşa groapă de deşeuri a oraşului.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uitându-te în oglindă...

Uită-te la sufletul tău
cum se reflectă în oglinda aia,
uită-te la ea cu ochi de bebeluş,
aminteşte-ţi cine erai înainte
de a-ţi închide inima.
Vreau să-ţi găseşti aripile
înainte să te decizi să le arunci,
să-ţi eliberezi sufletul din lanţuri...
să începi să vezi dragostea...
cea pură fără bogăţii
şi numai dacă încerci,
cu adevărat să-ţi aminteşti primul zbor
uită-te în oglindă
cu ochi de bebeluş...
şi dorul meu necuprins
a fost îmbrăţişat
de fiecare aripă a gândului neîmplinit,
spre bucuria curată
ce-o poartă zburdalnică
şi veselă inima mea!
Nu există nimic sub soare
care să repete,
norul, viscolul, furtuna
şi tot ceea ce-am îndurat.

poezie de Eugenia Calancea (29 august 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uitându-te în oglindă...

Uită-te la sufletul tău
cum se reflectă în oglinda aia,
uită-te la ea cu ochi de bebeluş,
aminteşte-ţi cine erai înainte
de a-ţi închide inima.
Vreau să-ţi găseşti aripile
înainte să te decizi să le arunci,
să-ţi eliberezi sufletul din lanţuri...
să începi să vezi dragostea...
cea pură fără bogăţii
şi numai dacă încerci,
cu adevărat să-ţi aminteşti primul zbor
uită-te în oglindă
cu ochi de bebeluş...
şi dorul meu necuprins
a fost îmbrăţişat
de fiecare aripă a gândului neîmplinit,
spre bucuria curată
ce-o poartă zburdalnică
şi veselă inima mea!
Nu există nimic sub soare
care să repete,
norul, viscolul, furtuna
şi tot ceea ce-am îndurat.

poezie de Eugenia Calancea (29 august 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu eşti Domnul meu

Eşti ruga purtată pe aripi de vânt
Eşti soare în ceruri şi jos pe pământ
Eşti pâinea vieţii, eşti pâinea de sus
Ce Tatăl ne-a dat-o prin Tine, Isus.
Când sufletul plânge zdrobit şi înfrânt
O rugă se-nalţă şi zboară pe vânt
Tu vii lângă mine mă treci peste hău
Durerea mi-o poartă doar umărul Tău.

Eşti inima toată, eşti viaţa din ea
Tu, Doamne Isuse, eşti dragostea mea,
Mă du lângă Tine în cerul Tău sfânt
Acolo mi-e casa, nu jos pe pământ.

Tu eşti Domnul meu
Tu eşti Dumnezeu
Cu Tine să zbor spre cer e uşor
Îmi dai mâna Ta
Mă sprijini cu ea
De veghe mereu
Eşti Tu, Domnul meu.

Tu eşti Doamne sfânt
Stăpân pe pământ
La Tatăl ceresc
Cu Tine-ndrăznesc
Pe drumul cel lung
Cu Tine ajung
Eşti Tu, Domnul meu
Isus Dumnezeu...

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Naşte-te iubire încă odată!

ascultă tu muzică, povestea mea
şi
să le spui şi altora
de ea

cândva
eram o notă, cântam cerului
o arie
atunci s-a născut iubirea
era atunci în lume, numai fericire
şi de atunci, multe timpuri s-au scurs
şi durată multă

dar a apărut
stricăciune multă-n lume
o otravă care a cuprins totul
iar nota
a fost lăsată singură
uitată-n timp, acolo, pe-un portativ
să-şi cânte tristeţea şi sigurătatea

a fost uitată şi lăsată, când cerul plimba pământul
cu inima ei
dar a rămas în urma timpului
dincolo de furtuni când înotau oceane
de fericire

şi iată, că timpul a trecut, nu mai este, s-a sfârşit
iar acum
cerul nu mai cântă, muzica lui a murit

lacrimi cad din ploi, pe geamurile nopţilor
îngerii poartă în negru, veşmântul notei uitate
de la naşterea iubirii
văzutul şi nevăzutul, poartă purpura ei de lumină
pe marginea mantiei lumii, cusută cu toate nopţile vieţii
pe care Domnul a scris
pe nimeni să nu uitaţi
căci iubirea e-n noi şi-n voi, precum sunt eu peste tot
pe vecie
nu-mi înormântaţi iubirea

durerea îmbrăcată şi ea, în negru, încheie cortegiul
poartă inima notei, sfăşiată
pe cer se caţără păsări în oglinzi de suflete
pămâtul geme, amintirile mor
funiginea lumii îmbracă străzile
cu regrete, cu doliu, pentru veşnicie

doi fluturi fug spre soare
zâmbetul caută drumul unei primăveri, văruite cu pomi
o albină şchiopătă pe-o floare
încă este răcoare
iar eu
pun mugurii primăverii pe un crochiu
cu acuarele
şi pictez o notă de mult uitată
şi-mi spun
trezeşte-te zbor, naşte-te iubire încă odată!

poezie de Viorel Muha (martie 2014)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă poartă toamna

Mă poartă toamna pe alei
Şi pe cărări ce curg încet,
Când pică frunzele-n scântei,
Iar vântu-i tandru şi discret.

Mă poartă toamna în iubire,
Acoperindu-mă cu dor
Şi-aproape de nemărginire,
În amintiri... mă înfăşor.

Mă poartă toamna şi mă plouă
Printre culori ce ruginesc
Şi strâng în palmele-amândouă,
Al clipei trup dumnezeiesc.

Mă poartă toamna şi mă duce
Într-un iatac... ca un fior
Şi-n aşternuturi zăbăuce
În care-am învăţat... să zbor

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!