Un hoit

O, suflete-aminteşte- i priveliştea murdară
Ce-atât de mult cândva ne-a umilit
În dimineaţa-aceea cu molcom cer de vară;
Un hoit scârbos pe un prundiş zvârlit,

Îşi desfăcea asemeni unei femei obscene
Picioarele şi, puhav de venin,
Nepăsător şi cinic, îşi deschidea alene
Rânjitul pântec de miasme plin.

Putreziciunea asta se răsfăţa la soare
Care-o cocea adânc şi liniştit
Vrând parcă să întoarcă Naturii creatoare
Tot ce-adunase ea, dar însutit

Şi cerul privea hoitul superb cum se desfată
Îmbobocind asemeni unei flori...
Simţind că te înăbuşi, ai şovăit deodată
Din pricina puternicei duhori.

Din putrezitul pântec pe care muşte grase
Zburau greoi cu zumzete-ascuţite
Curgeau oştiri de larve ca nişte bale groase
De-a lungu-acestor zdrenţe-nsufleţite.

Cu legănări de valuri şi sfârâit de foale,
Zvâcnind şi opintindu-se din greu
Părea că trupul iar şi, umflat de-un suflu moale,
Trăieşte înmulţindu-se mereu.

Şi-această lume-ntr-una vuia cântând ciudat
Ca vântul sau ca apa curg toare
Sau un grăunte care, necontenit mişcat,
Se-nvârte ritmic în vânturătoare.

Aproape ştearsă, forma acum nu mai era
Decât un vis, o schi ce tânjeşte
Pe pânza şi pe care artistul o reia
Şi doar din amintire o sfârşeşte.

poezie celebră de Charles Baudelaire
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orice idee este, prin ea însăşi, înzestrată cu o viaţă nemuritoare, asemeni unei persoane. Orice formă creată, chiar şi de către om, este nepieritoare. Căci forma este independentă de materie, şi nu moleculele sunt cele care constituie forma.

Charles Baudelaire în Inima mea dezvăluită
Adăugat de diana
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cititul este asemeni gândirii, asemeni rugăciunii, asemeni discuţiei cu un prieten, asemeni înţelegerii ideilor altor oameni, asemeni ascultării muzicii, asemeni contemplării unei privelişti în timp ce te plimbi pe o plajă.

citat din Roberto Bolano
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unda

Zadarnic pari, asemeni unei mări,
străină de miresme şi ispite,
tu, undă cu actinii adormite
pe care le trezesc cu sărutări!

Abisuri reci, mărgeane toropite,
corole, săbii, perle şi cântări
– pe toate trupul tău, din depărtări,
ca un miraj de foc mi le trimite.

Tu dormi, dar amintirea mea veghează,
în sângele căzut, întâia rază
clipeşte încă-n fluxul ei nestins.

Mereu vom fi aşa: zvâcnind aproape,
ca doi înotători care sub ape
de-aceleaşi anemone s-au atins.

poezie celebră de Ştefan Augustin Doinaş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis reprimat

Ce se întâmplă cu un vis reprimat?

Se usucă
Aşa cum se usucă răşina la soare?

Supurează asemeni unei bube
Şi apoi dispare?

Duhneşte oare asemeni cărnii putrede?
Sau prinde o coajă însiropată,
Dulce ca zahărul?

Poate că rămâne doar atârnat
Asemeni unei greutăţi inutile.

Ori, pur şi simplu, explodează?

poezie de Langston Hughes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul meu - Cal priponit în soare

La marginea unui sat
Cai priponiţi la soare
Un singur om
Străin
Tăcere.
M-am apropiat de el pe furiş
Un ochi îi plângea
Iar celălalt nu vedea
De ce îţi plânge doar un ochi
L-am întrebat ca un copil.
Pentru că nu mai am decât un suflet, mi-a răspuns.
Pe celălalt l-am dăruit unei femei
Care nu avea
Şi pe care am iubit-o doar pe jumătate.
Acum rătăcesc prin lume şi caut Să vindec sufletul rămas călător
De sufletul nepăsător
Al Ei.
A adăugat străinul ciudat
Cu două suflete, dar singur.
Până atunci eram convins
Că lucrul cel mai grav pentru un om
Este să-şi piardă sufletul.
De fapt, e mult mai grav să pierzi
Perechea lui
Rămânând ca un cal priponit în soare
La marginea unei lumi
Nicăieri.

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sălbatecul

Şi el din mamă s-a născut
Ciudat
A plâns şi el la început
Ciudat
Cânta şi dânsul uneori
Ciudat
Sorbea mireasma şi de flori
Ciudat
Ciudat şi el îşi amintea
Ciudat
De-un feciorelnic trup de nea
Ciudat
Privea şi cerul înstelat
Ciudat
Ciudat că nu m-a devorat
Ciudat.

poezie celebră de Grigore Vieru
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia frumoasă şi rea (după Somadeva)

Ea e asemeni tufei de trandafir frumos,
În care se ascunde un şarpe veninos;
Asemeni este unei grădini cu flori frumoase,
În care sunt ascunse reptile veninoase;
Ea e la fel ca lacul cu lotuşi înfloriţi,
În care crocodilii pândesc ascunşi. Feriţi!...

hexagramă de George Budoi, după Somadeva (2011)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albatrosul

Din joacă, marinarii pe bord, din când în când
Prind albatroşi, mari păsări călătorind pe mare
Care-nsoţesc, tovarăşi de drum cu zborul blând
Corabia pornită pe valurile-amare.

Pe punte jos ei care sus în azur sunt regi
Acuma par fiinţe stângace şi sfiioase
Şi-aripile lor albe şi mari le lasă, blegi
Ca nişte vâsle grele s-atârne caraghioase

Cât de greoi se mişcă drumeţul cu aripe!
Frumos cândva, acuma ce slut e şi plăpând
Unu-i loveşte pliscul cu gâtul unei pipe
Şi altul fără milă îl strâmbă şchiopătând.

Poetul e asemeni cu prinţul vastei zări
Ce-şi râde de săgeată şi prin furtuni aleargă
Jos pe pământ şi printre batjocuri şi ocări
Aripele-i imense l-împiedică să meargă.

poezie celebră de Charles Baudelaire, traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngeri poştaşi cu goarne

În iernile în care şi marea mai îngheaţă
Vin patinând spre mine pe oase de balene
Îngeri poştaşi cu goarne şi îmbrăcaţi în ceaţă,
Asemeni unei toamne bogată-n coţofene
Aceleaşi veşti rescrise mereu de-aceeaşi mână
Pe foi îngălbenite de-atâta nostalgie
Mi le aduc în portul din mica mea lagună
Pe care-o cred, săracii, doar o butaforie
Se-opresc tăcuţi la birtul în care pe sub mese
Cu ochi de sepii câinii uitării se desfată
Şi latră-n gând ca gândul înnobilaţi de lese
Iar îngerii bezmetici cu-agheazmă se îmbată
Îşi scot cu mâini febrile patinele de care
Stau agăţate tandru priviri de aterine
Şi dănţuiesc cadriluri în pas de lipitoare
Până spre zorii morţii plutind în zepeline
Atunci îmi lasă plicul burtos ca o galeră
Doldora de suspine pe colţul unei stele
Aflată-n loc de sfeşnic şi pleacă spre o eră
De unde să se-ntoarcă, mai mulţi, mai plini de rele...

poezie de Mihail Soare din Eu, Nietzscheanul (decembrie 2012)
Adăugat de Daniela Mercan-Pepino
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cei mai răi cititori sunt cei care se poartă asemeni unei oştiri puse pe jaf: ei iau numai câteva lucruri murdare, care le sunt de folos, şi nu le pasă de ceea ce rămâne, respingând totul.

citat celebru din Friedrich Nietzsche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu cred că pământul e plat asemeni unei scânduri groase... că soarele nu răsare mereu în acelaşi loc şi nici nu răsare acelaşi soare, ci cu totul altul după noroc mai mic sau mai mare.

Nichita Stănescu în Laus Ptolemaei, Câmp (1968)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Va fi avut cu adevărat succes

Va fi avut cu adevărat succes cel care a trăit bine,
care a râs adeseori şi care a iubit mult:
cel care s-a bucurat de încrederea unei femei curate,
de respectul oamenilor inteligenţi şi de dragostea copiilor;
cel care a acoperit nişte nevoi şi care şi-a împlinit menirea;
cel care a lăsat lumea din jurul lui mai bună decât a găsit-o,
indiferent dacă asta înseamnă cultivarea florilor
sau scrierea unei poezii perfecte, sau salvarea unui suflet;
cel care a apreciat întotdeauna frumuseţea Pământului,
pe care a reuşit să o facă şi altora cunoscută;
cel care a văzut întotdeuna tot ce este mai înălţător în ceilalţi
şi care a dăruit ceea ce a avut el mai bun.
A cărui viaţă a fost o lumină;
A cărui amintire este o binecuvântare.

poezie de Bessie A. Stanley, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimicirea

În jurul meu se-agită un demon, ne-ncetat;
Sufletul mi-l înfoaie ca vântu-n steag în bernă,
L-înghit şi simt că-mi arde plămânul de-îndat'
Şi-l umple c-o dorinţă greşită dar eternă.

Şi cunoscându-mi bine iubirea pentru Arte,
El ia uneori forma unei frumoase doamne
Şi sub pretextul unei lehamite deşarte,
Buzele mi-amăgeşte cu filtrele infame.

Astfel el mă desparte de-a Domnului privire,
Aproape fără suflu şi frânt de istovire,
În mijlocul câmpiei Plictisului m-aşează;

Şi-aruncă-n ochii mei, fără neruşinare,
Uneltele mânjite ce capete retează
Şi-a Nimicirii armă aflată-n sângerare!

sonet de Charles Baudelaire, traducere de Florin Dănuţ Necula
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

***
Sub întinderea ochilor
mi- a mai rămas
doar urma paşilor
asemeni
zborului unei păsări
cu aripa rănită
şi asta pentru că
cerul e mult prea înalt

Teodor Dume (23 septembrie 2021)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sete

picioarele lumii sunt de lut
pădurile merg în genunchi
păsările cu ghearele ară pământul
un corn de lună
mângâie sânul unei nopţi
un pat şi-un cearceaf alb
în fânarul vieţii fac dragoste

trupul unei fântâni picură apă
cumpăna se-apleacă
şi-astâmpără setea unei lumi

mă simt udat de către viaţă
mă simt stejar ce creşte-n
adânc de pântec
te simt cum aluneci în mine cu clipe
şi simt cum cresc din tine norii şi cerul
mă simt acoperit de iubire

vreau să fiu libertatea
ce nu cu preţuri lumeşti se cumpără
vreau să fiu cuvântul dintre buze
ce-mi şopteşte, strânge-mă
şi iubeşte-mă

vreau să fiu noptea
ce-n tine mă pătrunde
vreau să fiu ziua
ce zâmbetul prin răsăritul soarelui
îmi răspunde

poezie de Viorel Muha (februarie 2014)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea încă răsună

Marea încă răsună, mai ales noaptea,
molcom, în sus şi-n jos, de lungul nisipurilor catifelate.
Ecou al unei voci închise în amintire
care revine din când în când; şi mai e acea
asiduă lamentare a pescăruşilor; şi poate a unor
păsări pe care aprilie le atrage
către câmpie; tu eşti deja
aproape de mine în acea voce;
şi eu doresc ca acolo să poată sosi la tine,
dinspre mine, o rezonanţă a memoriei,
asemeni acestui murmur întunecat al mării.

poezie de Salvatore Quasimodo, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

XXIV Smerit te-ador asemeni cu bolta cea nocturnă

Smerit te-ador asemeni cu bolta cea nocturnă
O, amforă-a tristeţii, o, mare taciturnă,
Mai scumpă mi-eşti, frumoaso, cu cât mi te strecori
Tu, nopţile podoabă, de-mi pare uneori
Că dinadins, ironic, distanţe-aduni în jur,
Ce braţele-mi separă de-un nesfârşit azur.

M-arunc să dau atacul şi-asaltul meu e-n toi –
Ca pe un leş când viermii se-nverşunează roi –
Şi scumpă mi-e, o fiară, cumplită, nemiloasă,
Chiar şi răceala care te face mai frumoasă.

poezie celebră de Charles Baudelaire
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Patul lui Procust

Felie de noroi e ciclul meu,
Spre capătul carent răzbat cu greu,
Fuiorul tors al cretei mi-e povară,
Şi de mă apără, mă şi măsoară.

Triunghiul tău înscrie albatroşii,
Şi doare mlaştina cu viermii roşii,
Dar cum, mirajul frumuseţii nevalente,
Când ochiul meu spre cruguri, sus, atent e?

Hrăniţi cu putrezime de asemeni,
Se-ngraşă nuferii suavi şi gemeni,
Eu, plin de bale şi vâscos, greu lupt
Alăturea, din soare să mă-nfrupt.

Cu burtă flască, la urechi rubin,
Cu clopoţei de slavă şi venin,
Vecin cu mine e şi se târăşte, totuşi
Împărăteşte balta, albii lotuşi.

Dar ochii mei în mine se întorc,
Să mă cuprind, alt fir încep să torc.
Mai mare sunt, decât cei mari, şi mai
Frumos, decât un crin în miez de Mai.

Spre tine, Doamne, gândul îmi înalţ...
Nici flori, nici aur, nu mi-ai pus în smalţ,
Nici ghiare. Tu mi-ai dat în loc de ele
Doar conştiinţa mişeliei mele.

poezie celebră de Camil Petrescu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, Doamne, nu cunosc bucurie mai mare decât clipa în care te arunci într-o nouă dragoste, niciun extaz ca acela al unei noi iubiri. Înot pe cer; plutesc, trupul mi-e plin de flori, flori cu degete care îmi dăruiesc dezmierdări pricepute, ameţeală, ce ameţeală. Muzica din tine, beţia. Doar să închizi ochii şi să-ţi aminteşti, şi foamea, foamea de mai mult, mai mult, marea foame, foamea vorace, şi setea.

Anais Nin în Incest (30 mai 1934)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unei trecătoare

Asurzitoare, strada în jurul meu mugea.
Înaltă şi subţire, durere maiestuoasă
În voalurile-i negre de doliu fastuoasă
Şi mândră, o femeie trecu prin faţa mea.

Cu sprinten mers şi zvelte picioare statuare.
Eu mă-mbătam privind-o şi beam, ca pe-un venin,
Din ochiul ei, cer vânăt de uragane plin
Plăcerea ce ucide şi vraja care doare.

Un fulger... apoi noaptea! – Făptură fără drum,
Tu care cu-o privire m-ai renăscut deodată,
Abia în veşnicie te voi vedea de-acum?

În alte părţi, departe! Târziu! Sau niciodată!
Căci nu-mi cunoşti cărarea, nu ştiu spre ce mergeai,
O, tu zadarnic dragă, o tu care ştiai!

sonet de Charles Baudelaire
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!