Eu cred că pământul e plat asemeni unei scânduri groase... că soarele nu răsare mereu în acelaşi loc şi nici nu răsare acelaşi soare, ci cu totul altul după noroc mai mic sau mai mare.

Nichita Stănescu în Laus Ptolemaei, Câmp (1968)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câmp

Eu cred că pământul e plat
asemeni unei scânduri groase,
că rădăcinile arborilor îl străbat
atârnând de ele-n gol, cranii şi oase,
că soarele nu răsare mereu în acelaşi loc
şi nici nu răsare acelaşi soare,
ci tot altul după noroc
mai mic sau mai mare.
Eu cred că atunci când sunt nori
nu răsare nimic, şi mă tem
că s-a sfârşit definitiv cu şirul de sori
lunecând dinspre iad spre eden.
Atunci trimit păsări dresate
cu ochiul bun şi cercetătoare,
care să-mi spună-ncotro trebuiesc îndreptàte
câmpiile, să-ntâlnească alt soare.

poezie celebră de Nichita Stănescu din Laus Ptolemaei (1968)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

E Soarele steaua
ce Pământul încălzeşte
şi luminează cerul
atunci când totul pare
pierdut în neant
şi se scurge încet
în bezna adâncă
din pâlnia Universului.
E Soarele acesta
o pată aurie
desprinsă din cenuşa
unui astru muribund,
ce de veacuri
răsare şi apune,
veşnic neobosit,
încălzind acelaşi Pămân
plin mereu de
alte vieţuitoare,
ce-şi duc traiul
pe planeta albastră
care nu uită
să se învârtească mereu
în jurul Soarelui
şi în jurul său
în sensul acelor
de ceasornic,
purtând timpul
mereu înainte,
spre vremuri ce tind
spre nicăieri...

poezie de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea

Eu cred că marea, care stăpâneşte zarea,
S-a îndrăgostit de soare, să fie nemuritoare.
De aceea când voi fi mare, am să merg la mare,
Să privesc în zare, să văd cum răsare,
Pe cerul fără nori, soarele în zori.
Să văd pescăruşii, în zbor cum se adună,
Când soarele, la mare, e gata să apună.
Să văd cum răsare luna peste mare.
Cum se oglindeşte,(când lumea odihneşte,)
În apa întunecată, în noaptea fermecată.
Vreau să văd cum marea, marea cea albastră,
Îşi schimbă culoarea, sub privirea noastră.
Când adie boarea, vreau să simt răcoarea
Şi s-ascult cum marea îşi plânge culoarea.
Aşa aş vrea ca să petrec
La marea cea mare.
O zi cu mult soare,
O noapte cu răcoare,
Şi-apoi, să nu mai plec.

poezie de Dumitru Delcă (13 august 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gândirea miraculosului Copernic a diferenţiat net adevărul de bunul simţ. A putea să ajungi la ideea că nu soarele răsare şi apune, ci pământul răsare şi apune, înseamnă negarea vederii concrete în numele vederii abstracte, mai apropiată de adevăr. Gândirea abstractă are ca scop aflarea adevărului concret. Bunul simţ se află în contradicţie cu starea cosmică. Bunul simţ nu este interesat de adevăr, ci de aşezarea în adevăr. Adevărul nu are bun simţ. El se are numai pe sine şi este indiferent.

citat celebru din Nichita Stănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nod 32

Mai stau o înserare,
ca să văd,
umbră din umbră cum se lasă,
cum al luminii văzătoare, dur prăpăd
devine de din ce în ce mai moale,
cum se lungeşte umbra după pomi,
cum omul după om se prelungeşte,
cum zidul dimineţii lent se năruieşte,
şi cum lumina stelelor răsare,
pe o cu totul altă înserare.

poezie celebră de Nichita Stănescu din Noduri şi semne (1982)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urăsc distanţa! Avem acelaşi cer, respirăm acelaşi aer, vedem mereu Soarele, Luna. Parcă suntem aşa aproape, dar totuşi foarte departe unul de altul.

aforism de Alina-Georgiana Drosu (12 iulie 2014)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răsăritul Pământului

Timpul nu trece.
Trec limbile ceasurilor,
De la un semn la altul,
De la o cifră la alta;
Trec oamenii,
De la unul la altul,
De la una la alta.
Timpul: spaţiul fix în care se mişcă totul.

Soarele nu răsare,
Nu ştie să răsară.
Pământul ştie să răsară
Florile, pădurea, grâul.
Pământul: timpul potrivit al încolţirii universului.

Dragostea mea,
Nu trebuie să mergem pe soare
Pentru a privi răsăritul pământului.
Hai să ne culcăm aici, pe creştetul său,
Şi-n zori
Să răsărim împreună,
Sub ochii tăi însărcinaţi de vise!

Bună dimineaţa!

poezie de Marius Robu din Aproape alb (22 septembrie 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Coechipieri

La revedere şi drum bun; de azi nu-mi vei mai fi coechipier,
Noi nu vom mai cutreiera mările sub acelaşi colţ de cer:
Nu-mi vei mai fi de-acum tovarăş pe vremea rea sau bună,
Pornim pe drumuri diferite, noi doi nu vom mai fi-împreună.

Lumea-i largă – şi nu poţi şti când va fi cer senin şi când furtună,
Şi nici în ce ţări sau porturi vom fi peste o lună;
Vom colinda pământul, marea – pe soare ziua, noaptea pe lună,
Înainte de-a ne revedea şi de a fi iarăşi împreună.

La revedere şi drum bun, şi poate-n această lume,
Într-un oraş străin, te voi vedea şi te voi chema pe nume;
Şi-atunci, împinşi de valuri, de vânturi, mai mereu la antipod –
Noi, doi prieteni, vom fi ajuns cu nave diferite în acelaşi port!

Voi veni acolo dinspre vest, iar tu de unde soarele răsare
Şi dintre bucuriile pe care le-am avut aceasta va fi cea mai mare;
Uitând de vijelii acolo-n portul plin de culoare din lagună,
Noi doi, hoinari pe-atâtea mări, vom fi iarăşi împreună!

La revedere şi drum bun, să ai parte de tot ce-i mai bun în calea ta
Oriunde-n lumea asta norocul tău de marinar te va purta
Pe mare, la nord şi la sud de ecuator, pe cer senin sau pe furtună –
Pornim pe drumuri diferite, noi doi nu vom mai fi-împreună!

poezie de Cicely Fox Smith din Cântece marinăreşti, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acelaşi Soare, oricând în lume, pentru unii răsare, pentru alţii apune.

aforism de Valeriu Butulescu din Stepa memoriei
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Giordano Bruno cântă balada permanenţei

E acelaşi, nu-s aceleaşi.
E acelaşi unic soare
răsărit din munte, gând.
Să se întrupeze-n vale
alte umbre sunt la rând.

E acelaşi, nu-s aceleaşi.
E acelaşi unic soare
albul inului sorbind.
Să întindă pânza-n iarbă
fete, alte sunt la rând.

E acelaşi, nu-s aceiaşi.
E acelaşi unic soare
tâlc suav învederând.
Ca să coloreze ceasul
fluturi - alţii sunt la rând.

E acelaşi, nu-s aceleaşi.
E acelaşi unic soare
ce-nfierbântă roua, vânt.
Sa îndure moartea-n vară
alte spice sunt la rând.

E acelaşi, nu-s aceleaşi.
E acelaşi unic soare
inima prin lumi bătând.
Să îngâne-n vreme rugul
alte-amurguri sunt la rând.

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine v-a minţit că Soarele răsare în Japonia? Aceasta e o convenţie a oamenilor. El răsare pretutindeni la fel.

aforism de Alex Dospian (august 2021)
Adăugat de Alexandru Dospina
Comentează! | Votează! | Copiază!

În numele Femeii

Cad versuri de pe trupul tău
răsare soarele din ochii tăi
şi moartea se aruncă-n hău
ninge în mai cu zurgălăi

Răsare soarele din ochii tăi
ţi-aruncă noaptea stele-n pat
şi-n degete îmi cresc văpăi
când mă întorc şi sunt bărbat

Ţi-aruncă noaptea stele-n pat
iar moartea se azvârle-n hău
şi toate-n cer s-au întâmplat
cad versuri de pe trupul tău

Răsare soarele din mâna ta
începe-o eră nouă dragostea

hipersonet de Costel Zăgan din Cezeisme II (7 martie 2019)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spunem cum vrem

Floarea soarelui răsare,
Soarele n-ar avea cum,
Nici din munte, nici din mare,
Nici din curte, nici din drum.

Floarea soarelui apune
Doar o dată, pe când moare,
Ceea ce se poate spune,
Dacă vrem, şi despre soare.

poezie de Marius Robu din Aproape alb (15 iulie 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nesomn

Nu pot sta noaptea în tristeţea mea
din pricinã cã-mi aduc aminte de tristeţea lui.
Nimic n-am cu el şi cred
cã nici nu suntem de acelaşi fel al vederii
şi nici nu cred cã suntem
de pe aceeaşi parte a cerului.

Şi totuşi nu pot sã stau în tristeţea mea
din pricina tristeţii lui
şi nici sã dorm nu pot
şi nu de coşmar, de vis,
de astfel de spaime neutre...

Nu pot sã dorm din tristeţea
de a nu mã vedea neapã rat
şi fã rã de mine
când stã noaptea în tristeţea lui
şi mai ales când nu poate sã stea
în tristeţea lui
noaptea, din pricina mea.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Daria Ungur
Comentează! | Votează! | Copiază!

DE LA ÎNCEPUTURI SOARELE RĂSARE ŞI APUNE -Rubaiat-
De la începuturi soarele răsare şi apune,
Tot ce e creaţie divină, lui i se supune
Căci lumina este chintesenţa vieţii pământene,
Primordial născută, întunecimii se opune.

rubaiat de Ioan Friciu (2020)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sângeroasa Melissa (Antuzei Genescu)

soarele care apune apune apune
roşu prăbuşit sub balcon
cu sângeroasa melissa în braţe
aşteaptă
soarele care răsare răsare răsare
roşu răvăşit sub balcon
cu sângeroasa melissa în braţe
aşteaptă
ziua care va veni după noaptea
trecută cu sângeroasa melissa
cu inima în braţe: a, alăptând

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori, nu ai nevoie de "Motor! Acţiune!" pentru a juca un rol mare, e suficient să ţi se spună: "Bună dimineaţa!" după ce soarele răsare şi "La revedere!" după opt ore lucrătoare.

aforism de Michelle Rosenberg
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câmp nou

Texte de acelaşi autor

Traduceri ale acestui text
0

Comentariile membrilor

print e-mail
Vizionări: 5207.

Câmp nou
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de Nichita Stănescu [Nichita_Stanescu ]

2002-10-27 | | Înscris în bibliotecă de Stoicovici Cristine

E-o linişte ca la-nceput. Printre nouri,
stelele le număr, toate căte sunt.
Bătaia inimii se sparge-n pământ
şi se-ntoarce-n ecouri.

De-acea, aici, soarele râsare vibrând:
crivăţul lui îmi flutură pletele şi-ncinge danţuri!
Câmpul, în flux, şi-azvârle, pe rând,
hăturile, ca pe nişte lanţuri.

Da, şi le-azvârle ca pe un fum,
ca pe nişte gratii de carcere,
şi ele se prefac în berze, şi plecă pe un drum
fără întoarcere.

poezie clasică de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De când... până când...

De când e lumea şi pământul,
Tot de-atunci bate şi vântul.
Norii tot de-atunci se-adună,
Fulgeră, plouă şi tună.

Tot de-atunci apele curg,
De-atunci cântă cucu-n crâng,
De-atunci sunt zile şi nopţi,
Tot de-atunci sunt vii şi morţi.

Din acele prea vechi timpuri
Există ani şi anotimpuri.
De când soarele e soare,
Tot de-atunci luna răsare.

De-atunci pomii ne umbresc
Şi cu flori se-mpodobesc.
De-atunci pământul hrăneşte
Tot ce pe el vieţuieşte.

De-o veşnicie strălucesc
Stelele-n raiul ceresc.
Tot de atunci păsări zboară
Către marea Stea Polară.

Toate-acestea îşi au mersul
De când există Universul.
Şi după cum cartea ne-nvaţă,
Tot de-atunci există viaţă.

De când planeta are viaţă
Omul stă mereu în faţă.
Chiar dacă există moarte,
El are posteritate.

Va dăinui până când
Va dispărea acest pământ.
Atunci, nu vor fi zile şi nopţi,
Nu vor mai fi vii, nici morţi.

Atunci viaţa se sfârşeşte,
Când pământu-ncremeneşte.
Când, în Universu-acesta mare
Va străluci un alt soare.

poezie de Dumitru Delcă (22 octombrie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ieri, azi, mâine

Azi-ul meu este mâinele tău,
mâinele meu este ieri-ul tău
aşa e când stăm la poli opuşi,
nu ne putem bucura de acelaşi ieri,
azi sau mâine!

Pământul bată-l vina,
el e de vină...
nu putea să fie plat
şi s-avem, şi eu, şi tu,
acelaşi ieri, azi şi mâine?

poezie de Viorel Vintila
Adăugat de Dan C
Comentează! | Votează! | Copiază!