Îngeri poştaşi cu goarne

În iernile în care şi marea mai îngheaţă
Vin patinând spre mine pe oase de balene
Îngeri poştaşi cu goarne şi îmbrăcaţi în ceaţă,
Asemeni unei toamne bogată-n coţofene
Aceleaşi veşti rescrise mereu de-aceeaşi mână
Pe foi îngălbenite de-atâta nostalgie
Mi le aduc în portul din mica mea lagună
Pe care-o cred, săracii, doar o butaforie
Se-opresc tăcuţi la birtul în care pe sub mese
Cu ochi de sepii câinii uitării se desfată
Şi latră-n gând ca gândul înnobilaţi de lese
Iar îngerii bezmetici cu-agheazmă se îmbată
Îşi scot cu mâini febrile patinele de care
Stau agăţate tandru priviri de aterine
Şi dănţuiesc cadriluri în pas de lipitoare
Până spre zorii morţii plutind în zepeline
Atunci îmi lasă plicul burtos ca o galeră
Doldora de suspine pe colţul unei stele
Aflată-n loc de sfeşnic şi pleacă spre o eră
De unde să se-ntoarcă, mai mulţi, mai plini de rele...

poezie de Mihail Soare din Eu, Nietzscheanul (decembrie 2012)
Adăugat de Daniela Mercan-Pepino
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo unde nu e...

Pe ceru-n care îngerii nu zboară,
Nici stele nu răsar, nici soare nu-i;
Zi nu se-nalţă, seară nu coboară,
Doar nori bezmetici bântuie haihui!

În inima în care nu încape
Nici milă, nici iubire şi nici dor,
Vin duhurile rele să se-adape,
Iar crinii inocenţei, pe rând, mor.

În marea unde nu-noată sirene,
Se sinucide poezia, lent;
Nici alge nu trăiesc şi nici balene,
Iar pescăruşii ţipă violent.

În lumea-n care domină trufia,
Valoarea se măsoară doar în bani,
Cu fraude-şi scriu toţi biografia
Şi doar pe îndoieli sunt suverani.

Acolo unde nu e Dumnezeu,
Viaţa nu-i decât deşertăciune,
Iar oamenii-s doar piese de muzeu,
Mânaţi de patimi şi de slăbiciune!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câmp

Eu cred că pământul e plat
asemeni unei scânduri groase,
că rădăcinile arborilor îl străbat
atârnând de ele-n gol, cranii şi oase,
că soarele nu răsare mereu în acelaşi loc
şi nici nu răsare acelaşi soare,
ci tot altul după noroc
mai mic sau mai mare.
Eu cred că atunci când sunt nori
nu răsare nimic, şi mă tem
că s-a sfârşit definitiv cu şirul de sori
lunecând dinspre iad spre eden.
Atunci trimit păsări dresate
cu ochiul bun şi cercetătoare,
care să-mi spună-ncotro trebuiesc îndreptàte
câmpiile, să-ntâlnească alt soare.

poezie celebră de Nichita Stănescu din Laus Ptolemaei (1968)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Constelaţii care mor

(Iuliei Haşdeu)

De la lună şi-napoi
Fuge carul meu cu boi;
Carul mare o fi mic,
Carul mic o fi nimic?

Stelele din ochii tăi
Se despart în două văi:
Una duce la amiaz,
Luminând ochiul meu treaz,
Una-şi face drum spre Nord,
Dând lucirea pentr-un ort.

Carul mare-i scuturat
Peste noi şi peste pat.

Şi rămân cu ochi străin –
Toate pleacă, toate vin,
Numai carul meu cu boi
Nu-şi ia drumul înapoi,
Înapoi cu tot cu tine!
Calcă-ntruna peste mine

Şi mă-ntreb cum carul mare
Carul mic totuna-mi pare.

Şi mă-ntreb din ochiul drept
Dacă este înţelept
S-aştept iarna, să-mi fac car,
Din trei stele şi-un amnar;

Şi mă-ntreb din ochi străin
Unde-s toate care vin
Şi nu mi se-opresc în prag,
Depărtându-se-n şirag;

Şi mă-ntreb din ochi nedrept
Cât mi-e dat să te aştept.

Stâlp de stele pân' la nori,
Valul mării pe viori,
Podele de rozmarin
Şi pervazul de pelin,
Fereastră de măr uscat,
Eu – copac, dar neudat.

Sunt în nea de primăveri –
Ghiocelul unei seri,
Sunt în florile de meri,
În siropul unei veri,
Sunt în mâna unei doamne,
Sub piciorul unei toamne,
Dar las fulgii să mă cearnă,
Viforindu-mă-nspre iarnă.

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vise înaripate

Lăsaţi visele să zboare,
Să treacă dincolo de uşa zăvorâtă.
Sâ ajungă dincolo de nori,
În alte ţări din alte galaxii
Şi să se-ntoarcă pe pământ,
Cu îngerii din cer
Căci poate că în astă lume,
Dură şi reală,
Este nevoie de -o lume ilustrată, inventată,
În care bocancii minţii să-ţi fie schiuri spre Univers.
Şi din şireturi să faci corzi,
Spre a te căţări până la stele,
Să faci un leagăn unde să pui flori de vise,
Pe care să le-arunci spre Soare...
Hai, visează la dragostea construită în doi.
Visează şi ai să vezi
Cum inima nu-ţi va mai fi prizonieră.
Fă-o regină şi dă-i dreptul de a alege!
Te rog din suflet, omule! Eu trebuie să plec....
Până mă voi întoarce visează!
Cheia fericirii o are fiecare din noi.

poezie de Diodor Firulescu din Viaţa într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, până când?...

De-atâta vreme-auzi şi tu chemarea
Spre ceruri, spre lumină şi spre rai,
Şi tot n-asculţi, nici plânsul, nici cântarea
Şi nu-ţi îndrepţi nici gândul, nici cărarea:
O, până când, o, până când mai stai?
Văzut-ai şi tu lucrurile care
Pe alţii mulţi i-a-ntors din calea rea,
Dar tu mereu rămâi în nepăsare,
În cea mai rea, în cea mai tristă stare.
O, până când, o, până când aşa?

O, tu cunoşti că moartea nu-i departe,
Că mergi spre focul iadului dintâi,
Şi totuşi tu rămâi pe căi deşarte,
Rămâi în foc, în chin, în plâns şi-n moarte!
O, până când, o, până când rămâi?

Tu ştii şi de la tine ce aşteaptă
De-atâta vreme şi astăzi Dumnezeu!
Cunoşti chemarea sfântă şi-nţeleaptă,
Cunoşti şi calea rea şi calea dreaptă:
O, până când, o, până când în rău?

A mai trecut un an din scurta-ţi viaţă
Şi-acesta-i poate ultimul ce-l ai.
O, smulge-te din neagra nopţii ceaţă,
O, rupe-ţi vălul negru de pe faţă:
O, până când, o, până când mai stai?

Curând solia morţii-o să te cheme
Răsplata cea de veci ca să ţi-o iei.
E vremea hotărârilor supreme,
E azi a mântuirii tale vreme!
O, până când, o, până când nu vrei?...

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O patrie şi un mormânt

trăiesc durerea unei patrii
ca într-un sacru legământ;
printre ventricule şi atrii
îmi curge-acelaşi sânge sfânt.

trăiesc, privirea mi-e departe,
spre marea mea, spre răsărit;
trăiesc şi în această carte,
de-atâtea versuri răstignit.

trăiesc aceeaşi melodramă
prin vise şi prin alte vieţi,
ca plânsul dorului de mamă,
ca roua unei dimineţi.

trăiesc cu ochii şi cu gândul
la ce a fost şi ce va fi;
trăiesc, când se termină rândul,
pe firul unei agonii.

trăiesc blestemu-nstrăinării
urmat de-acelaşi aprig dor;
necunoscut sau dat uitării,
pe care limbă vreţi să mor?

poezie de Ionuţ Caragea din Guru amnezic (2009)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şoapta zorilor

Se-aude-n câmpie
un murmur, o şoaptă
pe care chiar zorii
spre ea o îndreaptă,

Plutind, liniştit,
pe o mare de grâu
pierdută în zarea
tivită de-un râu.

Se leagănă spicul
sub murmurul surd
ce pare că-i este
doar gândul absurd.

Nu-i vine a crede,
prin lan rătăceşte
spre zorii ce şoapta
repetă: "Iubeşte!"

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mereu se întâmplă aceleaşi lucruri, deocheate. Eu nu beau din pahare "made în Japan" şi nu mănânc sushi o dată în săptămână. Şi nu cred în acea cultură, făcută de alţii, nu cred în unul din noi, nu cred. Şi nici ateistă nu-s. Păcat de 'cea lumină, căci nu ea dă naştere. Şi totul vine din haos, spre marea noastră nefericire de acolo se trage şi Eros - şi toate-s spre bucuria lor, nechibzuită. Căci foc de dorim, în foc ne vom întâlni. Iar eu, cea din mine care dăinueşte întuneric spre culoare, nu exist în memorie. Nu pot a şti ce-s. De ce mă citeşti? Te cunosc, îmi eşti alter ego.

Cristina Vrâncean (29 februarie 2012)
Adăugat de Cristina Vrâncean
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbrela razelor de gând

Priveşti spre depărtarea mea ori zarea
la care numai gândul tău ajunge,
iar pentru mine-i un abis în marea
neliniştei ce inima-mi străpunge?

Te văd, în gândul meu, privind departe
şi nu ştiu de-i trecut sau viitorul
spre ce a fost şi astăzi ne desparte,
spre ce-ar putea redeştepta fiorul
pe care îl simţeai demult cu mine
în nopţile albastre şi senine.

Încerc privirea-ţi verde să o caut
prin amintiri sau oglindită-n unde
să simt din nou cântarea unui flaut
cum pieptul mi-l inundă când pătrunde
cu note blânde, sunete duioase,
în sufletul ce nu demult dansase.

Eşti veselă, eşti tristă sau o pace,
nedefinită clar, te izolează
la marginea iubirii ce păstrează
doar amintiri din ce în ce sărace?

Umbrela ta, ferindu-te de Soare,
ţi-ascunde o iubire care moare.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Captivul

În temniţa umedă zac zăvorât.
Un şoim, în robie de mic, amărât,
Tovarăş al meu, ciuguleşte-un hartan
De carne, bătând din aripi lângă geam.

Se-opreşte, şi capul spre geam întorcând
El parcă ghiceşte ascunsul meu gând.
Din ochi mă îndeamnă ţipând, ca şi cum
mi-ar spune: "E vremea să mergem la drum!

Şi tu ca şi mine vrei liber să zbori.
Să mergem spre munţii cu piscuri în nori,
Spre marea albastră, pe unde mereu
Cutreieră slobod doar vântul... şi eu!"

poezie celebră de Puşkin (1822)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Care răutate...

Câinii mâinii
care-i creşte,
ocroteşte
latră-n vatră
şi la şatră
muşcă-n cuşcă;
pe la poartă-i
poartă-n toartă
de căţel
având ca ţel
ca să-i ducă,
ce năucă
spre nălucă
colo sus,
altfel spus
ideal, în vârf de deal;
Câinii mâinii
care-i plimbă
scot o limbă
să-l atingă
şi să-l lingă
pe lingău
un lucru rău...
Câinii mâinii
care pare
că îi plimbă
-s mai ceva
ce va să fie
omenie
decât chiar stăpânul
spânul...

poezie de Gheorghe Gurău (5 februarie 2010)
Adăugat de Gheorghe Gurău
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo, unde...

Am soarele pe frunte, deşi e marţi întreagă
Şi mă îmbracă august în galbenul din flori,
Întinde braţul tandru, Romeo să culeagă
Pentru-a lui Julietă, mirajul din culori.

Şi eu privesc povestea, cu inima-mpăcată,
Am amintirea vie a toamnelor din noi,
Şi de nu eşti cu mine, rămâne suspendată
Dorinţa unei clipe, cu paşii înapoi,

Când înfloreau poeme în puf de păpădie,
Dansând pe macii tineri ai unei dimineţi.
Erai atât de verde şi eu atât de vie,
Că se plimbau prin sânge atât de multe vieţi!

Azi amurgesc poeme la ţărmul mării mele,
Cu liniştea în braţe m-apropii de sfârşit.
Şi chiar de-mi port amurgul fără sclipiri de stele
Mai am un loc albastru în care te-am iubit.

Voi recita din tine, să te aduc aproape,
Priveşte-mă din locul în care te-ai ascuns!
Şi doar un gând trimite, să ţi-l aşez sub pleoape,
Acolo unde-n lacrimi, doar toamne au pătruns.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea

Marea-i un câine flămând,
Uriaş şi gri,
Care se rostogoleşte pe plajă zi de zi.
Scrâşnind din fălcile-înfiorătoare,
Oră de oră, fără încetare,
Roade stâncile, sfărâmându-le-n mii de pietricele albicioase –
Giganticul câine cu priviri nesăţioase
Mârâie mereu " Oase, oase, oase!"
Şi-şi linge labele ude cu priviri verzi, devoratoare.

Iar când noaptea pe cer galopează-n vânturi vuitoare
Şi luna se clatină-între norii sfâşiaţi de-armăsarii furtunii,
El se-înalţă şi-amuşină spre nord, spre est şi vest, spre miazăzi,
Scuturându-şi blana udă până dincolo de stâncile gri –
Şi cheamă, şi urlă-încontinuu-n pâlniile rotitoare-ale genunii.

În schimb, în zilele blânde, de mai sau de iunie,-anume,
Când firele de iarba, sus pe galbenele dune,
Nu se mişcă şi nici trestiile nu susură la margini de lagune,
Cu capul între labe, ca un căţel somnoros,
Zace tolănit pe plaja mai albă decât o guşă de-albatros,
Cuminte, atât de cuminte şi de frumos.

poezie de James Reeves, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa mi-e gândul

Aşa mi-e gândul razna de o lună
că duc nebun la stele verzi arvună
două trei roabe doldora cu veşti
umplute la fântâna din poveşti

Aşa-mi sunt pline nopţile cu vise
că stau la coadă verbe ca să mi se
topească-n gând ca în furnal, cuminţi
la doar un cer de dorul de părinţi

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oglindiri

Prin gândul tău, mai trec acele seri,
îmbujorate-n frumuseţea lor
de gândul meu, de tine doritor,
ce-ţi provoca prin suflet adieri?

Îţi aminteşti plimbările de zi
pe străzi ce ne păreau atunci pustii,
căci redusesem lumea celor vii
la tu şi eu, dorindu-ne-a ne fi?

Dar parcul nostru, masa de cafea,
priviri ce risipeau adânc de cer
spre trupul ce se ascundea-n mister
nedesluşit de cel ce îl dorea?

Îţi aminteşti, desigur! Prea mulţi paşi
s-ar fi pierdut prin colţuri de-amintiri
şi n-ar porni spre suflet oglindiri
a ce nu poţi în urma ta să laşi.

Mai văd ades, în gândurile-mi vii,
o seară-a unei toamne, un trotuar
şi mâna ce-o strângeam în buzunar,
de frigul ce-ncepea, a o feri.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul ploii spre asfinţit

fantomele de zi la braţ
cu arătările nopţii
s-au aşezat lângă mine tiptil
şi patul scârţâia groaznic,
iar mâna mi-a rămas încremenită
în mângâierea lor
în ochi mi-au crescut deodată priviri infirme
firave abia ce mai pâlpâiau
mioape aduceri aminte
după cum am aflat mai târziu
ochii mei sunt ferestrele cerului
prin care ne vom arunca la asfinţit

la fel am mai aflat
cum au fost îngropaţi copacii
copac în copac
apoi zece câte zece în alt copac
până a rămas un singur copac
căruia i-am dat foc spre înserat

îngerii lumină
au tot licărit în noapte
ca nişte stele căzătoare
şi se tot prăbuşeau unul după altul
încât nici nu ne mai pasă

ploaia creşte adânc în noi oceane
pe care încă mai plutesc mesaje
de pe vasul cu care ne întoarcem din timp
şi care la rândul său
habar nu avea unde urma
să se înece

hei, ştiu o uşă cu vedere la soare!

poezie de Petre Ioan Creţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre stelele căzătoare

cred că pe atunci ţi-ai fost pus
toate speranţele
în mine,
eu abia învăţasem să te ţin de mână
împotriva destinului,
să stau drept într-o lume nevertebrată,

într-o zi m-am îndrăgostit de dansul nostru
deasupra pământului,
era ca un pas în doi
în stratosferă
spre o destinaţie nedefinită,

nu ne învăţase nimeni despre primejdii,
lumea ne cenzura nevinovăţia
prin pătrate de sticlă,
printr-un ochi de fereastră,

descifram rostul nostru în zodii,
în potcoave de cai morţi,
printre pietre de râu,
în rotocoale de praf de pe drum,

abia învăţam să te privesc
între patru pereţi
dezbrăcată
de inocenţă,
eram doar nişte copii mari
care voiau să urce
de mână nişte trepte,
spre stelele
căzătoare.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A dispărut din vederea mea

Stau pe ţărm. Aproape de mine, o navă
îşi întinde velele albe în briza proaspătă şi porneşte către
oceanul albastru. Este un obiect de mare frumuseţe şi vigoare.
O urmăresc cu privirea răbdător până când atârnă ca puf de păpădie
sau ca un norişor în locul unde marea şi cerul se scufundă una în celălalt.

Atunci, cineva de lângă mine spune, " Iată, a dispărut."

Unde a dispărut?

A dispărut din vederea mea. Atât. Ea are catargul,
carena şi verga la fel de mari ca înainte de a trece pe lângă mine.
La fel, este nu mai puţin capabilă de-a-şi purta caricul spre portul de destinaţie.
Diminuarea mărimii ei este în mine – nu în ea.

Şi chiar în momentul în care cineva spune: " Iată, a dispărut,"
sunt alţi ochi care îi urmăresc sosirea, şi alte voci
sunt gata să strige voioase, " Uite-o, soseşte!"

Iar asta înseamnă a muri...

poezie de Henry Van Dyke, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa mi-e gândul

Aşa mi-e gândul razna de o lună
că duc nebun la stele verzi arvună
două trei roabe doldora cu veşti
umplute la fântâna din poveşti

Aşa-mi sunt pline nopţile cu vise
că stau la coadă verbe ca să mi se
topească-n gând ca în furnal, cuminţi
la doar un cer de dorul de părinţi

poezie de Spiridon Voinescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamna cu gust de gutuie

Doamne, frumoasă – i toamna cu gust de gutuie!
Cad frunze pe noi şi strugurii crapă,
Din cana de lut un cântec mă îmbată.
Vara îşi face bagajul şi pleacă
Spre crama albastră de unde se adapă.

Bea busuioacă din cercuri dinţate.
Pere prin iarbă încearcă să coacă.
Valuri de ceaţă ne latră în fereastră,
Luna, doarme întinsă pe piatră.

Noaptea se tescuie până la ziuă
Cu fructe căzute din sâni de statuie.
Legată – i cu spice sub bolta de vie.
Doamne, frumoasă – i toamna cu gust de gutuie!

Haide doamnă, începe – ţi concertul,
Frământă – mi pe buze versuri şi must.
Râde cu mine, urmează – ţi ursita,
Aici, în mine, trăieşte, Nichita!

Cad frunze pe noi şi strugurii crapă,
Din cana de lut un cântec mă îmbată.
Vara îşi face bagajul şi pleacă
Spre crama albastră de unde se adapă.

poezie de David Ionel Romulus
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!