Petec de gri

Cerul este un petec de gri,
Cu atomi îngrămădiţi unul într-altul,
Atât de îngrămădiţi încât
S-au revărsat în sufletul meu,
Desenând nudul singurătăţii.
Şi plouă în mine particule de lacrimă
Şi în labirintul tăcerii sunt doar eu.
Ecoul singurătăţii doare,
Flutură ca un doliu de gri.
Nopţile sunt pustii...
Matelotul gândurilor
Aruncă visele peste bord...
Bate un clopot ritmul
În balansul valurilor –
Atac de cord.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Taina

Taina! Nimeni nu-i în mine,
Frunzele foşnesc, mi-e teamă,
Căci aleargă toamna... Cine
Te-a chemat?! De-acum, ia seamă!

Îmi cresc muguri de aramă
Peste tâmplele-nsorite...
Am pe braţe, scumpă doamnă
Toate-aducerile-aminte...

Îmi sunt braţele-mpietrite...
Plâng potecile pustii,
Goale-s visele şi gândul...
Trecător, nici tu nu vii!

Strigă clopot de aramă,
Eu mă tânguiesc de dor...
Ai venit la mine, toamnă!
Trist şi singur sunt... mi-e dor!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-ai zis

Mi-ai zis cândva...
(Şi vorbele tale dor)
Să nu-mi doresc
Răzbunarea ta, Abel,
Să nu strig după ajutor,
Apoi să aud ecoul singurătăţii,
Căci doare al naibiii de tare...
Doare şi lacrima care se prelinge din ochii mei!
Cerceide chihlimbar în balans,
Sub privirile etern răstignite.
Cu toate astea te iubesc! Ţine minte!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atâta toamnă!

Atâta toamnă se-ascunde în mine,
Că sufletul a devenit ca o cumpănă –
Prolog al lacrimii pe altarul de suflete.
Atâta vânt mi-a cutreierat în inimă,
Că roşul carmin al inimii
S-a risipit pe cerul
Cu miros de nucă şi scorţişoară.
Sunt o cumpănă de fântână, da,
Părăsită de ceasuri şi stele,
Singură, plângând, desenând
Imensitatea de smoală
Sub dunga gri a tăcerii,
La frontiera unde
Necunoscutul din mine
Evadează pentru a fi om.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Dansul anotimpurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jurnal de bord

Am scris jurnalul de bord al destinului...
Pe aripi de fluturi plutea iubirea.
O ambarcaţiune arborase steagul de doliu –
Buciumul valurilor era un vals al durerii.
Tristeţea era ca o pleoapă –
Un delfin ce pierduse direcţia
Şi rămăsese învelit în alge,
Cu un mărgean de scoici
Prins la suflet, acolo unde
Bariera dintre viaţă şi moarte
Devine un punct.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Petec de lumină

Cerul – petec de lumină,
Viaţa – petec de durere...
Val de taină, val de tihnă
Şi râvnită mângâiere.

Vântul – bici de necuvinte,
Şficuind eternitatea,
Transformând în daruri sfinte
Viaţa, naşterea şi moartea.

Visul – fragedă lumină
Împărţind tăceri şi umbre,
O biserică divină
Baldachin de pietre scumpe.

Clopot, fulger şi iubire,
Un însemn sau o poveste
Primăvară, zână bună,
Iar te revedem pe creste.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Dansul anotimpurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă nuanţelor de gri

E cerul gri şi plouă-n noi,
Ascunse în tăceri sunt toate,
Copacii-s trişti, copacii-s goi,
E poate cea mi lungă noapte.
Noaptea în suflete se lasă
Şi sub copacii adormiţi
Se-ntorc bătrâni, se-ntorc acasă,
Mai tineri şi mai fericiţi.

E cerul gri şi plouă-n noi
Sub pelerinele de negru.
Şi plângsub pleoape, plâng şi ploi
Din cerul de un gri integru.
Ne dor tăcerile... Deodat'
În noi o flacără se-nalţă
Şi visul iar s-a-mbujorat
Căci prinde iar speranţa viaţă.

Ascunse în tăceri sunt toate
Şi lumea parcă a adormit,
Dorm somn de veci sub ramuri moarte
Lumini ce-n noi au încolţit.
Pe cer, de-acum nu mai sunt stele
Şi sub o pătură de nori,
Dorm toate visurile mele,
Dar ştiu că vor renaşte-n zori.

Copacii-s trişti, copacii-s goi
Şi doliu peste tot se lasă.
Noi, în tăcere, numai noi,
Ne vom întoarce iar acasă.
Cobori pe treptele de gri
Quasar înveşmântat în ceaţă
Pe sub apusuri viorii
Să zbori, cu fluturii învaţă!

E poate cea mai lungă noapte –
Un şal pe umeri s-a lăsat,
Nu se-aud clopote, nici şoapte
Şi-atunci mă-ntreb ce s-a-ntâmplat.
Şi încolţesc tăceri în mine
Şi sufletul îmi e rănit,
Tăcerile îmi sunt străine,
Trec aripi gri prin infinit.

Noaptea în suflete se lasă
Şi trec pe ceruri păsări gri,
Voaluri gri mă poartă-acasă
Înspre nopţile târzii.
Plânge griul pe ogoare,
Grâul, gri în spicuri creşte,
Apoi cade-n ploi, din soare
Şi-n poeme încolţeşte.

Şi sub copacii adormiţi
Dorm frunze gri. Gutuie coaptă
Se-aprinde-n mine. Voi sluji
Această noapte-mparfumată.
Alai de gri... s-a înnoptat...
Un petec gri de cer, apune
Şi plouă pe un gri asfalt
Cu gri stelar şi-nchinăciune.

Se-ntorc bătrâni, se-ntorc acasă,
Nor timpii în târziul ceas.
Îmi este viaţa mai frumoasă,
Feştila,-n gri muiată,-a ars.
Şi griul iar se risipeşte
În pure primăveri de vis,
Caisul deoată înfloreşte
Şi plouă floare de cais.

Mai tineri şi mai fericiţi,
Bătrâni se-mbracă-n haine grele,
Cu paşii mici şi şerpuiţi,
Coboară drumuri de mistere.
Se pierde griu-n rubiniu,
Speranţa încolţeşte-n noi,
Copaci de gri s-au scuturat
Şi nu mai sunt atât de goi.

Mai tineri şi mai fericiţi
Se-ntorc bătrâni, se-ntorc acasă
Şi sub copacii adormiţi
Noaptea în suflete se lasă.
E poate cea mai lungă noapte,
Copacii-s trişti, copacii-s goi,
Ascunse în tăceri sunt toate,
E cerul gri şi plouă-n noi.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Labirintul singurătăţii

Să nu mă judece Doamne alţii
Când Tu nu vrei a mă judeca
Sufletul e-o artă a singurătăţii,
Nu-l mai şlefui o, cu lacrima Ta!

Fiecare destrămare are-un început
Fiecare surâs are-o lacrimă-n ascuns...
Fără de credinţă, trupul moare-n lut;
Fără de credinţă nu mai ajung eu SUS!

Să nu mă judece Doamne alţii
Când Tu nu vrei a mă judeca
Sufletul e-o artă a singurătăţii,
Nu-l mai şlefui o, cu lacrima Ta!

Fiecare abis e un zbor închis ciudat
În care aripi însângerate se tot zbat...
Fără de credinţă, metaforele fiinţei ard stelare;
Fără de credinţă nu este iubire, nu este iertare!

Să nu mă judece Doamne alţii
Când Tu nu vrei a mă judeca
Sufletul e-o artă a singurătăţii,
Nu-l mai şlefui o, cu lacrima Ta!

Fiecare gând se cicatrizează în sine
Psalmul de lumină sieşi îi aparţine...
Fără de credinţă nu mai e Sfântul Cuvânt;
Fără de credinţă suntem toţi... o apă şi-un pământ!

poezie de Constantin Anton
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apăsător...

Întunericul mă sugrumă...
Mă dor tăcerile, da!
Se prabuşesc munţii de sânge
Din inima mea.
Mă doare liniştea
Ascunsă-n timpane,
Mă agasează tic-tac-ul ce bate
Ritmul tăcerii –
Încă un pas către moarte.
Mă dor încheieturile vântului
Ce foşneşte în suflet –
Teamă şi urlet.
Toate mă dor! Şi mă tem
Ca de cel mai aprig blestem,
Că n-am puterea să mor,
Ci voi trăi repetat
Istoria lutului ce trup s-a creat.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apăsător...

Întunericul mă sugrumă...
Mă dor tăcerile, da!
Se prabuşesc munţii de sânge
Din inima mea.
Mă doare liniştea
Ascunsă-n timpane,
Mă agasează tic-tac-ul ce bate
Ritmul tăcerii –
Încă un pas către moarte.
Mă dor încheieturile vântului
Ce foşneşte în suflet –
Teamă şi urlet.
Toate mă dor! Şi mă tem
Ca de cel mai aprig blestem,
Că n-am puterea să mor,
Ci voi trăi repetat
Istoria lutului ce trup s-a creat.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De spaima singurătăţii m-am mutat în cuvinte! Sunt atât de bogat încât nu pot fi cumpărat!

aforism de Valeriu Cîmpeanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Retrospectiva rurală

Privesc în sat şi uliţa-i pustie...
Nici câinii nu mai latră... Satu-i gol.
Mi-e dor de anii de copilărie!
De casa părintească mi-este dor!

Îmi chem din zare,-n lacrimi, amintirea...
M-aşteaptă doar potecile pustii...
Înceţoşată îmi mai e privirea!
Au ruginit şi frunzele în vii.

Ramuri pletoase-n plecăciuni şoptite
Poveşti de viaţă-mi spun... Şi ruginii
Îmi sunt de-acum şi-aducerile-aminte,
Din vremea când... oh, când eram copii.

Şi ivărul e-nţepenit la poartă
Şi plânge chiar şi cumpăna fântânii.
În barbă albă lacrimi mi se-nnoadă -
Îmi plâng în suflet, prea târziu străbunii.

Sunt geamurile fumurii de toamne
Şi lacătul singurătăţii strânge
Amărăciuni şi suferinţi şi foame
Şi tulnicul dreptăţii noastre plânge...

Bisercă de-acum îmi e pământul...
Şi îngenunchi şi îl sărut uşor.
Lacrimă de sânge-mi e izvorul...
Să nu-mi trezesc străbunii buni din somn,

Păşesc uşor şi sufletul îmi plânge
Îndemn mi-e crucea vieţii în înalt
Se pleacă ramu-n tânguiri şoptite...
Pământu-acesta plânge c-am plecat.

Şi sunt român şi sunt din nou acasă,
Mă iartă mama-ţară c-am plecat!
Furtuni de suferinţă se revarsă...
Mie sufletul de-acum îndoliat.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

căldură

Căldura este mişcare aleatorie de particule invizibile - de la molecule şi atomi până la particule subatomice cum sunt protonii.

definiţie de William Illsey Atkinson
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Învierea lacrima iubirii

Am fost pentru câteva secunde de veşnicie,
Torţă-n întunericul necuvintelor
Am fost amnar, căci am aprins vreascurile singurătăţii
Dar labirintul durerii şi al morţii te-a ascuns iar,
Stea născută din jar
Nu mai cred în hazard. Nici în mine nu cred.
Am înviat prin tine, spre a muri a doua oară, fecioară,
Pâine, vin sfânt, mir pe fruntea de ceară, iubire, cuvânt.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire!

Iubire, eşti un curcubeu de sentimente...
Plouă în mine cu soare,
E secetă de vrajă,
Dar plouă în mine lumină
Când sărutul tău îmi înlănţuie sufletul.
Sunt un caleidoscop de umbre,
Iar furtuna mă soarbe în adâncul meu
Când pleoapa ta se închide.
Lasă-mă să dorm în irisul tău,
Să poată ploua în mine
Cu sentimentele tale!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Durerea ploii

Reumatice ramuri
Îşi tânguie durerea ploii
Căzută pe umeri de frunze – sentimente ascunse.
Pamblici de fulgere
Lovesc aşternutul de umbre
Ireal foşnitor.
De tunete dor şi gândurile
Şi uitatele verbe
Căzute în lupte acerbe...
Cerul este o pătură gri.
La margini de zi
Corbi înfometaţi de lumină
Au prins rădăcină.
Ca un clopot de voci
Ramuri se lovesc între ele,
Duelându-şi tăcerea.
Şi plouă... şi grindina bate în geam.
În furtuna de oameni,
Eu sunt singurul ram...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toţi ca unu

"ei", un cuvânt al singurătăţii,
îmi apare a fi eu,
des mă trezesc prin visele altora,
omni-distant, omni-neputincios,
doar un actor cu sfori din sârme de oţel

deasupra creştetelor,
Luna coboară, tăcută, spre cerul nevăzut, cu mine captiv între pleoapele celor ca mine

doar eu ştiu cum
să mai scap de visători fără a le strica lumea

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvara furată

Mi-ai furat primăvara,
Cu pomi înfloriţi
Şi liliacul ce s-a aruncat
În dansu vântului cald,
Pe cerul pustiu.
Oamenii nu mai sunt fericiţi.
Chiar şi eu îngân odată cu ei,
Plânsul revărsat într-o lacrimă,
Pe cerul de patimă.
Lumina s-a împărţit în felii
Pe cerul de muselină -
O lumină divină.
Doar credinţa ne-a mai rămas
În primăvara din glas.
Oftăm, dar pe buzele noastre
Au răsărit trandafirii.
Credinţa a rămas simbolul iubirii.
Lumea se va schimba.
Eu sunt doar steaua ce luminează
Conştiinţa. Sunt trează
Şi aştept învierea promisă.
Se apropie Sfintele Paşti.
E tăcere-n oraş...
Doar porumbei zboară -
În chipul Duhului Sfânt
Cu privirea măsoară
Durerea de pe pământ.
Vor aduce clipa-nvierii cu fiecare
Rază ce se coboară.
Va fi pentru omenire
Şi pentru Univers,
Din nou, primăvară.
Viaţa va căpăta un alt sens...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătate

Un sat pustiu... Doar un bătrân pribeag
Rugându-se, plângâmd sfârşit pe prag...
"De ce-am rămas eu ultimul oştean?!
Ce rost în astă lume să mai am?!"

I-am îngropat pe toţi ai mei.... sunt scrum.
Doamne, e timpul meu să mor acum!
Biserica-i pustie, satul gol...
Sunt lut din lutul vieţii trecător...

Cad casele ca nişte draperii,
Uliţele sunt triste şi pustii...
E-un cânt de doliu, Doamne,-ntreaga lume!
Doar moartea rătăceşte prin albume...

Luna-i o sfântă candelă şi jale
Văd parcă risipindu-se în zare...
E rândul meu să mor! Mi-a mai rămas
Un an, o lună,-o zi, poate un ceas...

Şi lumea toată e un clopot viu...
Trec rânduri, rânduri, oameni prin pustiu...
Sunt ultimul oştean, rămas tăcut
Să lupte cu-al tăcerilor tumult.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bate un clopot

Azi bate un clopot mai fin ca o toacă
e plânsetul tandru de lacrimi secat,
bate un suflet prin fiecare pleoapă
de frica de lume in el ferecat.

O inima bate intr-un ritm sacadat
un clopot in dăngănit cu destinul,
dezacordul din viaţă, atât de ciudat....
drame ce-si revarsă peste noi preaplinul.

Mai fină-i azi bătaia din sufletul cald
cand soarta şi-o duce demn înainte,
regrete-ascunse în al inimii fald
doruri ţinute în locuri tainice, sfinte.

poezie de Georgeta Şuta
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Catifeaua valurilor

Râu prăvălindu-se,
Dantelând printre stânci;
Rupând înălţimile în segmente de vis,
Deschid calea gândurilor albastre
Contopindu-se cu cerul,
Şi pe nori străvezii pornesc
În lunga călătorie, către Soare
Martor acestei măreţii, mă închin
şi sărut cu privirea
Catifeaua valurilor reci,
alunecând melodios până la poale.
" Leagăn de mătase-ţi stau în cale,
Să putem pluti spre adevăr...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!