Lumina cea mare

Sublimă această bună vestire,
Că viaţa mai are deplină iubire
De dăruit;
În muguri, câte un infinit
Izbucneşte cu-aceeaşi putere,
Ca răspuns la propria-i durere

Şi fiece fir ce răsare
Pe câmpuri de iarbă, nu-i întâmplare,
Sunt fire puternice şi fire firave,
Vivace şi crude sunt fire bolnave
Pe toate le naşte spre vindecare
Puterea luminii din Lumina Cea Mare.

Sublimă această iubire de viaţă,
Răbdarea aceasta de-ai face faţă
Menirii...
Miracolul acesta pur al iubirii
Te poate renaşte din noapte şi ger,
Speră făptură! Cum însămi eu sper,
Că eşti la rându-ţi o primăvară,
Chiar dacă viaţa sublimă povară
Îţi pare,
Fără-nflorire şi fără scăpare.

Dar totuşi atâta frumos
Cade toamna tandru pe jos,
Ca un dar, ca zălog
Că şi cel care-i falnic şi acela olog
Merinde-or avea pentru gerul cumplit,
Care revine la infinit.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

TURNUL PĂTRAT

Mamă iubită, să nu mai fi tristă,
Haotice umbre iar ea maiestuoasă,
Umila mea clipă, cu goluri în prispă,
Eu totuşi am avut o viaţă frumoasă,

Atâta iubire, atâta lumină,
Nu-i va fi firii nicicum în putere,
Să-ngroape, să uite, să umple de tină,
Această deplină şi blândă avere,

Căci n-or fi pe lume doar râuri cu visuri
Şi n-au fost să fie nici pentru cei drepţi,
Acele atât de visat' paradisuri,
Sunt doar făptuituiri pentru cei înţelepţi,

Căci poţi din ţărâna ce încă e moartă,
Lăsând doar lumina să cadă abrupt,
Viziuni sa creezi din propria soartă,
Chiar dacă mirajul deplin este rupt,

Poţi chiar să coşi, pe iia cu fluturi,
Pe fiece aripi, un infinit,
Să laşi în pământuri durerea din ciuturi,
Să înţelegi ca, de-ai fost iubit,

Nimic, niciodată nu mai are putinţa
De a te închide în turnul pătrat,
Aceasta îmi este mamă credinţa,
Aceasta în tine, eu am învăţat.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ador

Iubesc acest pământ de vise şi durere
Şi nu-l lovesc,

Iubesc această viaţă de chin şi renunţare
Şi n-o rănesc.

O flacără e viaţa,
Tu un flutur
Şi flacăra te-ademeneşte
Şi zbori, visând, crezând în ea,
Dar focul ei te mistuieşte,

Un fum e viaţa,
Se ridică spre cer, apoi se pierde-n efemer,

Parfum e viata,
Se naşte din floare, cerşeşte vis şi moare,

Un vis e viaţa,
Se naşte- n noapte şi piere- n ale zorii şoapte,

Un cer e viaţa,
Plin de nopţi şi nori dar şi de zori,

Un fulger este viaţa,
Lucind aprins, pe care auzul îl percepe doar după ce demult s-a stins,

O ploaie-i viaţa,
Ce-ţi mângaie cărările de bucurie
Şi nu se hotărăste să îţi dea,
Iubire, fericire, pe vecie,

Iubesc această ploaie
Pe care poţi s-o stăpâneşti visând-o,
Trăiesc această viaţă
Ce poti s-o 'ngenunchezi iubind-o.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două celule de iubire

Două celule de iubire
Mi-au dăruit un trup şi-n el simţire,
S-au dăruit ca prigonitul sfânt,
Părinţii mei de pe pământ,

S-au dăruit întâi în mine,
Ofrandă-n lumea care vine,
Doar mai apoi s-au dăruit în ei,
Arhangheli sfinţi, părinţii mei

Şi-am învăţat să simt în sine,
Că universul este o miime
Din tot ce-ţi poate viaţa dărui,
Prin ochii zămisliţilor copii,

Că n-ai să treci în cruntă disperare
Prin lumea noastră oarbă, trecătoare,
Pe cruce fiind in ziua cea de Paşte
La pieptul unei mame care te-ar renaşte,

Când ai primit iubire în atomi de gând
Pentru eternitatea din pământ
Şi-apoi suflare sfântă în trăire,
În veacul care trece-n nemurire,

Că-n fond este atat de simplu să-ti urmezi menirea
Şi să sfidezi şi moartea şi nefericirea,
Ce nu vor reuşi în veci s-ascundă firii,
Celula stem, din definiţia iubirii,

Al tatălui ce-ţi este un răspuns în fapte
Al trecerii în zile dinspre noapte,
În curgerea destinului de zi cu zi,
Ca definiţie a verbului "a fi".

Chiar dacă tatăl meu mă ocroteşte dintre aştri,
Cu ochii lui frumoşi şi sincer de albaştri,
În mine şi-n copilul meu,
Este fărâma lui, adusă de la Dumnezeu,

O flacără ce niciodată nu se stinge,
Chiar dacă masca vieţii râde sau de plânge,
Pentru că-n a ei limbă şi destăinuire,
Toate cuvintele se termină-n iubire.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa

M-am hotărât să plec in lume
Să caut Viaţa unde s-o ascunde
Poate îmi va raspunde:
De unde vine, unde se duce?
Cu ce vine, cu ce se duce?
De ce vine, de ce se duce?
Cine o trimite, cine o primeşte?

De ce uneori, mai mult durează
Alteori cineva, de ce o scurtează?
De ce Istoria cu Ea jonglează
Războaie şi catastrofe inventează
Viaţa cu secera o decimeaza?

De ce Scena pe care se petrece
Abunda de atâtea sentimente?
Şi mai reci sau şi mai calde,
De iubire şi durere,
Bucurie şi tristeţe,
Dorinţe, vise şi speranţe
Împlinite sau desarte...
De ce pe toate Viaţa le are?

După atâta frământare
Un răspuns iată răsare:
Viaţa se află si în mine şi în tine
Si in întreaga Omenire,
Dar si Sus în Cer şi printre stele
Si printre nori, zăpezi şi ploi
Peste tot si pe Planeta
Si pe munţi şi intre flori
Şi în izvoare şi pe mare
In toate vietăţile de sub Soare

Dar despre VIAŢA, răspunsurile
căutate
Doar Cel Care ne spune
EU SUNT CALEA, ADEVĂRUL, VIATA
le are....

În călătorie, totuşi,
când cu siguranţă voi pleca
Viaţa, mai departe
In Lumina, Iubire şi Pace o voi cauta
Şi cu Sufletul câte un răspuns,
Dacă voie o să mi se dea
Şi vouă în poezii Vă voi da....

poezie de Anamaria Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A firii umane iarbă rea

A firii umane iarbă rea, surprinzător, mereu răsare
Din lutu-acela "polimer" preafrământat de vise-amare
Şi dor dosit de-a fi mereu "ceva mai sus", "un pic mai mare",
Scuipând un vag răspuns viclean la vreo divină întrebare,
Căci firea aceasta n-are timp nicicând de-o sfântă cugetare!
Spre noi, ne ţintuie privirea să nu ne pese a câta oară
Vom zărăsti conduşi de ea ca să rămânem de ocară!

Ne legănăm cu mintea-n ceaţă, pe aripi moi de fantezie
Că "nu ni-i traiu în zadar" şi respirăm din ea – sclavie;
Un freamăt plin de nebunie, de fire moartă, totuşi vie,
Cu-un dor acut de veşnicie, dar claustrat în cel de glie,
Şi raze sfinte, obscurate de împătimiri prea înnebuneşti,
Împing trăirea spre o clipă ce trece fără s-o trăieşti,
Ca-n chintesenţa existenţei să faci ce vrei, nu ce doreşti.

Îmbibaţi de siniubire, poftă rea şi nonşalanţă,
Căutăm ranguri şi titluri, toate pentru această viaţă,
Fără pasiune sfântă pentru o slavă mai măreaţă,
Şi viaţa ne surprinde, morţi în ultimă instanţă;
Fără de nădejde vie, har, putere şi credinţă,
Fără raza îndrumătoare, Duhul ce dă cunoştinţă,
"Fără dragoste firească"... dând tribut pe necredinţă!

poezie de Ioan Hapca din volumul de versuri Din vicisitudinile vieţii, Diverse
Adăugat de Relu Ianoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

A firii umane iarbă rea

A firii umane iarbă rea, surprinzător, mereu răsare
Din lutu-acela "polimer" prea frământat de vise-amare
Şi dor dosit de-a fi mereu "ceva mai sus","un pic mai mare",
Scuipând un vag răspuns viclean la vreo divină întrebare,
Căci firea aceasta n-are timp nicicând de-o sfântă cugetare!
Spre noi, ne ţintuie privirea să nu ne pese a câta oară
Vom zărăsti conduşi de ea ca să rămânem de ocară!

Ne legănăm cu mintea-n ceaţă, pe aripi moi de fantezie
Că "nu ni-i traiu în zadar" şi respirăm din ea – sclavie;
Un freamăt plin de nebunie, de fire moartă, totuşi vie,
Cu-un dor acut de veşnicie, dar claustrat în cel de glie
Şi raze sfinte, obscurate de împătimiri prea înnebuneşti,
Împing trăirea spre o clipă ce trece fără s-o trăieşti,
Ca-n chintesenţa existenţei să "faci ce poţi", nu ce voeişti.

Îmbibaţi de siniubire, poftă rea şi nonşalanţă,
Căutăm ranguri şi titluri, toate pentru această viaţă,
Fără pasiune sfântă pentru o slavă mai măreaţă,
Şi viaţa ne surprinde, morţi în ultimă instanţă;
Fără de nădejde vie, har, putere şi credinţă,
Fără raza îndrumătoare - Duhul ce dă cunoştinţă,
"Fără dragoste firească"... dând tribut pe necredinţă!

poezie de Ioan Hapca din Din vicisitudinile vieţii (volum de poezii)
Adăugat de Marin Oprescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îndrăznesc să te întreb...

Îndrăznesc să te-ntreb, de mâine cine sunt dacă florile mor,
Şi cui voi lăsa moştenire tăcerea acestei iubiri răvăşite,
Căror fluturi le voi da mireasma să mi-o poarte în zbor
Spre cetăţile de la marginea mării de valuri mereu părăsite?

Aici pe pământul acesta arid sunt totuşi un om stingher,
Corăbiile se scufundă în porturi şi catarge se rup în neştire,
Îndrăznesc să te-ntreb, cât de frumos poate fi un vis efemer
Şi cine sunt eu, nestatornică, rătăcită prin această iubire?

Îndrăznesc să mai cred că viitorul ne mai este aproape,
Întrebarile toate îşi vor găsi şi ele cândva un răspuns
De ce fug uneori corăbiile sau se scufundă în ape,
De ce viaţa aceasta pentru nimeni nu este de-ajuns?

Doamne şi câte întrebări mai sunt înca în lume,
Si cât de multe înca îndrăznesc să te întreb, dacă ai şti!
Unde este cetatea aceea atat de visata de mine,
Şi unde mai sunt eu ce atâta mă caut, şi nu mă mai pot găsi?

poezie de Florentina Crăciun Fabyola (7 ianuarie 2009)
Adăugat de Florentina Crăciun Fabyola
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiar dacă luna pare că stă singură pe bolta albastră cerească al cerului de opal, este percepută ca fiind singuratică, dar nu este, fiindcă toate astrele care strălucesc o mângâie cu lumina lor din cele mai distante locaţii din univers, de lumina soarelui, care îi oferă din abundenţă iubire, culori care o mângâie oferindu-i fire de lumină din distantul neant al universului care este veşnic infinit.

aforism de Cînepă Ştefan din Dumnezeu este lumina conştiinţei noastre, Fiecare pas al vieţii
Adăugat de cinepa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Horoscop

(lui Viorel, Roxanei, Mirunei şi Dianei)

cerul îmi trimite veşti bune-n horoscop
şi toate semnele să am viaţă sublimă
din iubirea de viaţă mi-am făcut un scop
îngeri în preajma mea frenetic mă animă.

de fiecare dată am trecut de hop
m-am adaptat frumos la fiecare climă
cerul îmi trimite veşti bune-n horoscop
şi toate semnele să am viaţă sublimă.

rapsodia inimii se-aude-n stetoscop
un freamăt al naturii în sânge imprimă
sunt o lumină vie în mâini de episcop
ard ca lumânarea nimic nu mă suprimă.

cerul îmi trimite veşti bune-n horoscop
şi toate semnele să am viaţă sublimă.

hipersonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Speranţa-i ultima ce moare!

Speranţa-i ultima ce moare,
Atâta timp cât tu exişti
Când vor unii să te doboare
Tu speră şi ai să rezişti!

Speranţa-i ultima ce moare,
Când simţi că totu-i în zadar
Şi-atunci când visul tău dispare
Tu speră şi visează iar!

Speranţa-i ultima ce moare,
Chiar dacă-n suflet e durere
Nu renunţa, atunci când doare
Tu speră la iubire, cu putere!

Speranţa-i ultima ce moare,
Când viaţa ţi se pare crudă
Dar după nori, vine şi soare
Tu speră şi fă-i vieţii-n ciudă!

Speranţa-i ultima ce moare,
Când lacrima în ochi îţi vine
Şterge-o, apoi, în continuare
Tu speră că va fi şi bine!

Speranţa-i ultima ce moare,
Chiar dacă zâmbetul ţi-e trist
Mâine vei râde poate tare
Tu speră, nu fii pesimist!

Speranţa-i ultima ce moare,
Când vorbe dure te lovesc
Aceeaşi gură, azi, usturătoare
Tu speră că-ţi va spune:"Mă căiesc"!

Speranţa-i ultima ce moare,
Când ai în tine doar suspin
În suflet nu-l lăsa să se strecoare
Tu speră şi alungă-l ca pe-un spin!

Speranţa-i ultima ce moare,
Chiar dacă ai căzut... eşti jos,
Ridică-te... stai în picioare
Tu speră şi fii curajos!

Speranţa-i ultima ce moare,
Când ai simţit dezamăgire
Nu te simţi fără valoare
Tu speră, vei simţi şi fericire!

Speranţa-i ultima ce moare
Şi azi şi mâine şi mereu
Nu întreba: "Cât să sper oare?"
Tu sper... asta fac şi eu!!!!

poezie de Georgiana Niţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lalaşinţ

Pomi condamnaţi la tăcere
Stau aliniaţi aşteptându-şi sentinţa.
Peste ei ţipă tăcerea spartă de zgomot de păsări,
ţipăt de bătaie, durere şi pustiu.
Raţe, gâşte se bat pe putere
iar viermii pământului tremură de cutremurul vrajbei ascunse.
Pe la colţuri se aud bârfe,
şoapte tăcute ce zboară din pasăre-n pasăre,
din ramură-n ramură.
M-am încurcat în zile ca într-o pânză şi nu mai ştiu să mă desprind.
Mi-e teamă de acul de paianjen,
de lipiciul firelor lui rotunde,
simetrice, frumoase.
Tăcerea domneşte pe străzi,
printre fire de iarbă, în porii pământului,
şi ţâşneşte spre stele printre culori de alb şi albastru, pe cer…
Şi ce cer imens, îmbălsămat de culoare.
Şi ce vânt tăcut, aiurind se învârte ca un om beat de semeţia înălţimii.
Printre fire de piatră, alte fire de apă se pierd.
Printre fire de fum, norii coboară pe case prin fire de ploaie.
Fire creată de Dumnezeu!
Fire rea, fire bună.
Tăcerea coboară în sufletul meu,
Tăcere nebună!

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fi elev

Ce sublimă datorie
ce sublimă domnilor onoare
toate trec-fir-ar să fie
toate trec însă ne doare

Ce sublimă domnilor onoare
ce-i sublim când trece
ce-i sublim când moare
dureros de dulce şi de rece

Ce-i sublim când trece
toate trec-fir-ar să fie
de la zero până la zece
ce sublimă tragedie

Ce sublimă domnilor onoare
tu să creşti când restul moare

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (24 mai 2022)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Contradicţii

Tristeţe adâncă, iubire de tine,
Durere sublimă, fericire deplină...
Durere, iubire, tristete şi dor,
Sufletul meu e mereu călător
Între mine şi tine,
Şi tu ştii prea bine,
Fericirea-i aproape
Şi totuşi departe,
Dragostea mea,
Un ocean ne desparte
Şi-mi vine a pleca...
Dorul de tine nu mai poate-aştepta,
Visul meu drag, visul meu tainic,
De-atâţia ani în sufletul meu zăbavnic...

poezie de Elena Vlădescu (28 iunie 2006)
Adăugat de Elena Vlădescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În primăvara aceasta

În primăvara-acesta nu se piere,
Zbor păsările care muşcă din tăcere,
Cu ciocurile albe, stinse-n promoroacă
În dimineaţa flăcărilor ce se joacă

În ochii lor de rouă şi lumină,
În care-nmugureşte ziua cea senină
Şi izbucnesc din cute de pamânturi,
Fire de iarba precum dalbe gânduri

Ale bunicii când torcea uşoare
Fire-mpletite din urzelile de soare...
În primăvara-aceasta naşte visul
Ce zugrăveşte pe pamânturi paradisul,

Pentru acei ce-l ştiu şi nu îl dau uitării,
Pentru acel miraj de necuprins al zării.
În primavara-aceasta nu e timp de teamă,
Au început pădurile să geamă

De verdele-ncărcat pe trunchiuri
Chiar şi iluminatele triunghiuri
Au desluşit că verdele e unicul curtean
Ce nu trădează chiar murind un an,

În primăvara-aceasta, ca în toate cele,
Se-ngroapă în pamânturi cele rele,
În sensul ne-nfloririi, peste care
Va răsări lumina, pentru fiecare.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muguri de speranţă

mi-au crescut în suflet muguri de speranţă
se hrănesc cu iubire cu vis din astral
înălţaţi spre azur nu ştiu de discrepanţă
sorb seva luminii pe arbori de cristal.

privesc numai spre soare cu cutezanţă
fremătând sub piele dorul ancestral
mi-au crescut în suflet muguri de speranţă
se hrănesc cu iubire cu vise din astral.

rădăcini de gânduri cu augustă substanţă
se unesc cu glia la modul ideal
doina sângelui în sublimă nuanţă
am cules-o cu ardoare din noaptea de opal.

mi-au crescut în suflet muguri de speranţă
se hrănesc cu iubire cu vise din astral.

rondel de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Petale de toamnă

Petale de toamna mai plâng peste noi,

E vremea frumoasă, chiar daca sunt ploi,

Ne picura viaţa petale de vis

In păr peste ochi, peste frunti de abis.

Mai trece un an, in toamna intrăm

Pe-aripi de Iubire cu Viaţa zburăm,

Minune e Oameni sa poţi să zâmbeşti

Să numeri petale şi frunze cereşti
.

E viaţa şi vara şi toamna arzând

E şi primavara muiata-n Cuvânt

Viaţa e iarnă şi e anotimp

Viaţa e Soare, crâmpeie de Timp.

Viaţa e tot ce inseamn-Univers

Viata-i poetul ce scrie un Vers,

Viata-i un Inger cu-aripi de pian

Ce trece uşor cu mers diafan.

Nu-i greu sa fim oameni, ajunge sa fim

Frumoşi, generoşi şi să ştim să iubim.

Da Doamne in fiece suflet frumos

Iubire şi Pace, Destin norocos!

Dar daca-ntr-o zi vom uita să iubim,

Vom pierde chiar tot ce-i Frumos şi sublim

Şi noaptea va cade pe umerii goi

Şi urmele noastre vor plange in ploi.

poezie de Felicia Felidiorean (25 octombrie 2012)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Viaţa e făcută din gânduri, fericirea din alegeri." Oare cum e făcută "viaţa" din gânduri pentru un fluture sau o rândunică şi ce alegeri face ea? Nu vedem că doar omul poartă din greu această povară atât de iluzorie... Tocmai de aceea omul nefericit trăieşte gânduri crezând că trăieşte "viaţa". Tu eşti Viaţa, care nu poate fi făcută de nimeni şi de nimic. Dacă părinţii tăi ar fi avut doar gânduri despre tine, corpul tău nu ar mai fi acum aici, nu-i aşa? Gândul nu poate cunoaşte viaţa, ci doar alte gânduri care pretind că sunt despre "viaţă"; după cum Adevărata viaţă nu are deloc gânduri. Gândul=frica=separare, dar Viaţa fiinţează ca prea-fericire a fericirii, doar în absenţa gândirii. Orice alegere e doar un gând ce te trimite în sclavie. De ce, pentru că orice alegere e despre devenire, nu e despre această clipă. A spune că "aleg să fiu aici şi acum" e un complet non-sens, pentru că sunt deja aici şi acum, Sunt Viaţa din aceasta clipă şi nu gândul care apare în ea şi pretinde că o poate alege, dar nu ca gând, ca alegere, ci ca Viaţă liberă de devenirea gândirii înlănţuitoare. Contemplă asta!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Transhumanţă

Caut o poartă plină spre lumile din mine,
O separaţie clară între urât şi bine,
Duc timpul în trecut, să-l simt în siguranţă,
El, gentilom ucis de propria-i elegantă,

Duc timpul în trecut, îl trec eu pragul clipei,
Căci nu mai pot a duce blestemele risipei,
Când amintirea însăşi nu are adăpost,
Când lucrurile strâmbe înving fără de rost,

Duc timp în agonie, pe braţele-mi firave,
Sperând că-l pot salva de minţile bolnave
Care-i privesc sclipirea fiind cea de pe urmă,
Cât el într-o clepsidră, stors de durere, scurmă,

Refuz să mă opresc, refuz să-l dau pieirii,
În fond doar el cunoaşte drumeagul nemuririi,
În fond doar el cunoaşte ce cale se afundă
Şi unde e vârtejul, iubirii ce inundă,

Duc timpul în trecut, să-l vindec pentru-a fi
Iar el pentru aceasta adaugă o zi
După o alta stinsă, într-un jurnal secret,
În limba cunoscuta de orişice poet

Ce scrie despre-atingeri ce nu sunt trecătoare,
În lumea noastră moartă de-atâta tulburare...
Caut salvarea clipei, ca într-o transhumanţă
Duc timpul în trecut, să-l simt în siguranţă.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împletiţi doar în lumină

harul Sfânt al Lui Hristos
iată şi azi ne învaţă
să trăim aici frumos
chiar din zori de dimineaţă

curaţi sfinţi şi în lumină
viaţa nouă s-o trăim
cu toţi să fim fără vină
pe Tatăl să îl cinstim

asta-i noua-nvăţătură
omenirii ce s-a dat
prin lumina din Scriptură
omul să fie curat

nu păcat — nelegiuire
nu minciună — ci-Adevăr
străpunşi toţi azi de iubire
Hristos să ne fie ţel

în lumina mântuirii
toţi să fim astăzi zidiţi
nu în plasa rea a firii
ci fiind cu toţii sfinţi

harul Tău Isus îl vrem
şi lumina Ta cea Sfântă
pe veci doar să te urmăm
să intrăm în cer la nuntă

Evanghelia iubirii
noi o vrem ca îndreptar
pe cărarea mântuirii
cu Hristos Mire şi dar

îndurarea Lui Hristos
o vrem pârghie în veşnicie
ce-i curat şi e frumos
pururi ţintă să ne fie

nu ce nouă azi ne place
ci ce-i place Lui Hristos
căci El e doar viaţă — pace
Domnul vieţii — venit jos

nu păcat — nelegiuire
ci sfinţenie — lumină
şi nu vrem a nostră fire
ci Hristos ca să ne ţină

cum viaţa ne-a trasat
Creatorul nostru Sfânt
nu vrem fire şi păcat
ci Isus şi-al Lui Cuvânt

împletiţi doar în lumină
noi lumină doar să fim
o viaţa fără vină
ca noi toţi să ne sfinţim

cum Hristos a hotărât
noi să ne trăim viaţa
ca zăpada azi încât
să ne lumineze faţa

pe Hristos îl vrem drept lege
şi aici să-mpărăţească
de Adevăr ca să ne lege
până-n patria cerească

Lui ne vrem pe veci supuşi
să-mplinim tot ce ne spune
căci de El am fost aduşi
chiar şi în această lume

în Hristos şi pentru El
vrem viaţa s-o trăim
în al Domnului sfânt fel
ca pe veci ai Lui să fim

glorie dar Lui Mesia
slavă-i fie Lui Hristos
căci El este veşnicia
şi viaţa cu folos

poezie de Ioan Daniel Bălan (22 septembrie 2018, Mănăştur)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Multivers

Cred ca există multiversul,
E o genune între noi,
Iubirea- şi caută reversul
Iar noi ne-am transformat în doi,

Ne- am divizat precum un virus
Ucigator, de neoprit
Sunt hieroglife pe papirus
Ceea ce- am scris pe infinit,

Indescifrabil este parcă
În alfabetul propriului destin,
Pământul transformat în arcă
Unde doar singurii mai vin,

Perechea unui joc de cărţi
Rămâne pusă deoparte,
În labirintul unei hărţi
În care doar fugim de moarte,

Nici timpul nu mai e lumină,
Secundele sunt albe ploi,
În ani iubire si în vină
Măsor distanţele din noi

De- atunci de când viteza morţii
Ne- a depărtat de cer cumva,
Doi inocenţi în ale sorţii,
Pieriţi în galaxia ta,

Big bang-ul nu mai are sunet,
Celula stem s-a sinucis
În galaxia unui urlet
Din anticamera de vis,

Viaţa rămâne să răzbată,
O mamă veşnic purtătoare
Intr-o urgenţă operată
Pentru ca altfel pruncul moare,

Se naşte astfel multiversul,
În călimara de genune
Din care izbucneşte versul
Trăirilor de om nebune.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!