Grădina cu priveghetori (II)

Îşi înseamnă amurgul hotarul,
Se coboară-nserarea pe văi.
Şi se miră de mine măgarul:
"Ce-i cu tine, stăpânule, ce-i?"

Ori mi-i fruntea de soare încinsă,
Ori cu gânduri s-au prins să mă ia-
Tot mai des mi se-arată în vise
O viaţă străină - a mea?

Ce s-aştept eu, sărac din născare,
În cocioaba cu şubrezi uşori,
Îngânând ne-nţeleasa cântare
Din grădina cu privighetori?

Nu, blesteme n-ajung niciodată
În lăcaşul cu gard ferecat,
Prin zăbrelele nopţii se-arată
În amurguri vestmânt minunat.

Când în fiece seară, cu teamă
Pe la poartă mă-ndrept cătinel,
Mă îndeamnă cântarea, mă cheamă,
Mă îmbie vestmântul acel.

Şi atunci în străina cântare
Prind ceva cunoscut să-ntâlnesc
Şi încep să-mi iubesc frământarea,
Şi grădina cu taine-o-ndrăgesc.

poezie clasică de Aleksandr Blok, traducere de Aureliu Busuioc
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Grădina cu privighetori (I)

Sparg în ţăndări mărunte o stâncă
Lângă marea cu valul amar,
Iar asinul cu trudă adâncă
Duce piatra aceasta-n samar.

O lăsăm lângă calea ferată
Şi-napoi iar - la munca-ne grea
Ostenite picioare ne poartă
Şi asinul se-ndeamnă-a striga.

Da, se bucură biata jivină
Că uşoară-i e calea-ndărăt.
Şi ne-aşteaptă în drum o grădină
Cu răcoare şi umbră-n frunzet.

Peste garduri înalte apleacă
Trandafirii belşuguri de flori,
Şi izvoare murmur-şi îneacă
În cântare de privighetori.

Tot răcneşte asinul meu, bietul,
Când păşim pe la poartă-amândoi,
Şi se-aude-atunci râs în boschete,
Şi cântare răsună apoi...

Şi sorbind ne-nţeleasa cântare
Îmi îndemn măgăruşul şi ştiu,
Că pe ţărmul cu stâncile-n soare
Se aşterne un fum albăstriu.

poezie clasică de Aleksandr Blok, traducere de Aureliu Busuioc
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-i teamă de o carte

Mi-i teamă de o carte (o văd ades şi-n vis)
pe care aş deschide-o-nfrigurat
şi-n paginile ei aş da de-odat...
de toate versurile pe care incă nu le-am scris.

De care sufletul mi-i însă, îmbibat:
precum de apă un burete;
şi solie - din partea lor - mi-i orice vis curat,
şi mi-i devreme ora cea târzie.

Parcă mă văd citind - în acea carte
doar pân' la mijloc orice poezie,
ştiind ce-i scris, de-odată, mai departe,
cum dintr-un rând poemu-ntreg învie.

Şi ochii-ar luneca, pustii de gânduri -
ca peste un destin ce se amână -
peste acele, dragi şi sfinte, rânduri,
precum transcrise de-o străină mână.

Nescrise foi se vor sălbătici-n sertare;
şi în amurguri vechi, cu iz amar, -
eu cartea ceea-aş răsfoi-o, arare;
ca pe-osânditul propriul meu dosar.

poezie celebră de Nicolae Dabija
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

În grădina mea există un mare spaţiu rezervat sentimentelor. Grădina mea cu flori este în acelaşi timp grădina mea cu gânduri şi vise. Gândurile cresc la fel de libere precum florile, iar visele la fel de frumoase.

citat din Abram L. Urban
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Grădina gândului

Ţi-am vizitat grădina gândului
Şi-am dat de-o floare foarte rară,
Nici n-am apucat ca s-o privesc,
Că s-a inchis, deşi, nu se făcuse seară.

Am fost apoi la grădinar
Să-mi spună cum şi... unde-i cheia,
Dar el era plecat la târg
Dup-o sămânţă ca aceea.

Prin jur, grădinile-s pustii
Şi toate pline de ciulini.
Înţelegând atunci de ce
Nu se deschide la străini,

Am să aştept în prag, de seara,
Când ziua se retrage...-n pat,
Lăsând loc nopţii să se-ntindă
Şi să cuprindă-ntregul sat.

S-o văd măcar cum se deschide
Să prindă-un răsărit de soare,
Fără să ştie că din tindă,
Priveşte unu' care-l doare.

poezie de Julian Radu
Adăugat de Julian Radu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri şoptite

Căutam să-ţi prind privirea într-o plasă de albastru,
Să-i simt zbaterea în braţe de alinturi ce scânteie
Într-o odă-a bucuriei ridicată dintr-un castru
Care,-n pieptul meu, pulsează pentru-o singură femeie.

Încercam să-mi pun oprelişti la îndemnurile care
Îmi cereau să-ţi prind o mână, s-o sărut, s-o ţin închisă
În căuşul mâinii mele, în dorita ei strânsoare,
Să fac liniile vieţii una în cealaltă scrisă.

Aş fi vrut, cu tine-n braţe, dincolo de lumea toată,
Să mă pierd ca noaptea-n ziuă, să dispar ca ziua-n noapte,
Să-ţi fiu Soare ce răsare, să-mi fii Luna ce se-arată
Îmbătată de lumină şi lumina mea în fapte.

Aş fi vrut, dar cum poţi, oare, să ajungi ca, de prin visuri,
Să culegi şi să-ţi rămână florile de-acolo-n viaţă?
Sunt doar gânduri care-ncearcă să pătrundă-n paradisuri
Şi se pierd în umbra nopţii. Tu-mi zâmbeşti. E dimineaţă.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soarele e viaţă

Pentru mine, viaţa e o încântare.
Mă scol dimineaţa şi privesc la soare.
Văd în el lumina, dar văd şi căldura,
Pe care grădina o-închide în floare.
Soarele e viaţă pentru mişcătoare,
Este şi speranţă, că ce-i viu nu moare.

poezie de Dumitru Delcă (iulie 2018)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

În zori când mă trezesc...

În zori de zi când mă trezesc
Şi un nou răsărit se-arată
Îţi caut faţa Părinte ceresc
Îţi închin viaţa mea toată.

Te rog să-mi dai Tu noi puteri
O nouă zi îmi stă în Faţă
Şi aş vrea şi astăzi ca şi ieri
Să ocroteşti a mea viaţă.

Nu ştiu de astăzi voi avea,
Un cer senin şi plin de soare,
Ori vânt şi ploaie, vreme rea,
Dar Tu cunoşti a mea cărare.

Din cerul'nalt privirea Ta
Paşii să mi-i vegheze,
Iar mâinile-mi neobosite
Ca pentru Tine să lucreze.

Şi lasă Tu ca această zi
Să fie o zi binecuvântată,
Prin tot ce fac şi tot ce sunt
Să-ţi fie adusă lauda toată.

poezie de Viorica Graf
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Către M

Piei din privire-mi!... te-ascult de îndată,
piei şi din inimă!... inima-ascultă,
piei din memorie!... nu, niciodată,
gândul această poruncă n-ascultă.

Aşa cum un cearcăn de umbră-i mai mare
când ea, de departe, cernită, coboară,
tot astfel făptura-mi, din grea depărtare,
în văl amintirea-ţi cernită-o-nfăşoară.

În orişice loc şi în orişice vreme,
oriunde am râs şi-am glumit împreună,
oriunde cu tine voi fi, nu te teme,
din mine, oriunde-am lăsat o fărâmă.

Când treci prin iatacul pustiu, gânditoare,
şi mâna pe harfă un cânt înfiripă,
te fulgeră gândul: aceeaşi cântare
şi lui i-am cântat-o-n asemenea clipă.

La şah, când ţi-e regele prins la strâmtoare,
îţi spui, deodată, căzută pe gânduri:
la jocul din urmă, aceeaşi mutare...
întocmai aşa erau piesele-n rânduri...

La bal, când veni-va o clipă domoală,
şi tu aştepta-vei un dans ce revine,
căminul zărindu-l, firida cea goală,
gândi-vei: acolo a stat, lângă mine.

Ori, luând vreo carte, în care se-arată
cum Parcele firul nădejdii îl taie,
adânc suspina-vei, pe foaia lasată,
spunându-ţi: povestea lui şi a mea e.

Şi dacă-autorul, prin chin trecându-i,
îi uneşte şi nu-i mai desparte –
stingând lumina, vei cădea pe gânduri:
de ce povestea nu-i reală, ca în carte?

Prin noapte, un fulger va trece, de o clipă,
şi pomul foşni-va, veşted, în grădină,
la geamuri – ciurezul, bătând a sa aripă –
gândi-vei că-i sufletul meu ce suspină.

În orişice loc şi în orişice vreme,
oriunde am râs şi-am glumit împreună,
oriunde cu tine voi fi, nu te teme,
din mine, oriunde-am lăsat o fărâmă.

poezie clasică de Adam Mickiewicz
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Cuprinde, te prinde
Un val de scântei,
Tresare, răsare
Un nor de văpăi,
Dorul te-apasă,
În amurg să nu stea,
Coboară-nserarea,
Apare o stea.

Vin zorii, cocorii
Valsează prin iele.
Clipa dansează
Acum efemeră.
Admiră, te miră,
Fiori te îngheaţă...
Zâmbeşte, plăteşte
A rostului viaţă!

Şi fulgii de vise
Troiene or depune,
Coboară-nserarea...
Eu plec... Nu ştiu unde!

Şi marea se îneacă,
Talazuri cuprinde...
Ce scumpă e viaţa,
Ecou-mi răspunde!

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Străina

Străina apărută-n prag aseară

se întorcea fără bagaj din gară.

Privind spre ea, când a intrat în casă,

părea o umbra din trecut rămasă

pe dorul meu, răpus de insomnie,

orfan pribeag pe zorii-n agonie.

M-a dojenit că-o răscolesc cu gândul,

că, nedormit, pierd nopţile de-a rândul,

iar ea, gonită-n fiecare seară,

îşi caută un adăpost pe-afară,

iar către zori, când oboseala frânge,

sunt încă prins în cugetări nătânge,

cu gânduri sumbre, care o apasă,

că nici nu-i vine să se întoarcă-acasă.

Eu ascultând dojana ei ostilă,

mi se părea că-mi cântă o sibilă

pe notele nescrise dintr-o dramă

ce în lăuntrul meu adânc mă cheamă...

Atunci, privind Străina, încă-odată,

vedeam chiar Tinereţea mea furată!...

poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când gândurile...

Când luna pe cer se arată
Privind spre lume tremurând,
Când vântul bate-ncet la poartă
Fiori în urma lui lăsând,
Când se îmbracă iar salcâmii
Cu-a florilor albă ninsoare
Şi greieri sub lumina lunii
Trimit în noapte a lor cântare,
Când vise plutesc printre stele
Frumoase şi fermecătoare
Spre tine gândurile mele
Pe-aripi de vânt le las să zboare,
Şi când tu dormi visând departe,
Plutind prin noaptea cea albastră
Gândurile mele-nfrigurate
Uşor să-ţi bată la fereastră,
Şi când salcâmi sub clar de lună
Şi-apleacă crengile uşor
Ale mele gânduri să îţi spună
De tine cât îmi e de dor.

poezie de Marian Galoiu din De dorul tău, aici, în suflet...
Adăugat de Marian Galoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te iubesc

Te iubesc, în fiecare cuvânt pe care n-am apucat să ţi-l spun...
Pentru fiecare lacrimă născută de dorul tău,
Nu pot decât să te iubesc în gând, de departe,
Cu sufletul pe jumătate fericit, pe jumătate pierdut...
Te iubesc pentru că am uitat ce am fost înainte de a te iubi pe tine.
Te iubesc, chiar şi când nu ar trebui să te iubesc.
Te -am iubit şi nu voi înceta să te iubesc, dacă -mi vei şi permite.
Te iubesc şi mă bucur ca un copil de acadeaua lui primită în dar,
Ştiu, sunt naivul ce încă mai crede că există cineva pentru fiecare în lume...
Acel cineva de care doar moartea te va despărţi.
Dacă te iubesc nu înseamnă ca eu sunt acel romantic, cu suflet bun şi mare,
Ci pentru ca eşti tu cel mai bun lucru ce există şi a prins rădăcini ţn mine, femeie fără chip!
Te iubesc şi-mi este teamă că atunci când te voi găsi,
Voi fi prea... bătrân să te mai pot iubi...
Dar m-aş mulţumi decât cu şansa oferită,
Doar să te iau de mână şi să te plimb prin parcul sufletului meu
Să-ţi citesc toate poemele scrise în cinstea şi de dorul tău,
femeie minunată!

poezie de Diodor Firulescu din Viaţa într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strigătul literei...

Când urlă litera prin tine
Şi tâlcul crede amintiri visate,
Încearcă să răzbată către mine,
O carte despre literele toate.

Când joacă focu-n întuneric
Şi marea-n amintiri tăcute,
Încearcă să-mi trimiţi un feeric
De litere nemaivăzute.

Când scrie sunetul himere
Şi instrumentele se sting dezacordate,
Încearcă să renaşti plăcere,
Pe valul literei stigmate.

Când jocul mintii te condamnă
Şi doar instinctul plânge,
Încearca să aduni prin toamnă,
Iubirea literei ce fuge.

Când frica morţii te atinge
Şi golul abisal se-arată,
Încearcă ochiul care plânge,
Să nu-l închizi în poartă.

Când ai trecut hotarul veşnic
Şi doar lumina te-nconjoară,
Încearcă gândul să-ţi rămână sfetnic
Şi litera să nu o laşi să moară...

poezie de Liviu Reti (14 octombrie 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seară de iarnă

Focul trosneşte în sobă,
E cald şi îmi este bine
Iar luna lunatică-n ceruri
Mi-arată drumul spre tine!

Afară în albul zăpezii
Se cern vise mari din înalt.
Te simt atât de aproape
Şi dorul se vrea alinat.

Şi gândul mă poartă spre tine
Mă rog să îmi fii sănătos
Iar zilele fie-ţi senine
Precum al tău suflet frumos!

O vrajă e totul in jur
Şi iarna la foc mi-o petrec
Când stelele nopţii devin
Minuni pentru clipe ce trec.

E sfântă această pace,
Copiii mi se odihnesc.
Mă rog cu smerenie, Doamne,
Ai grijă de cei ce-i iubesc!

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Între verde şi albastru (2010)
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drăgaica-Sânzienele

Azi e ziua în care s-a născut
În cultul nostru ortodox,
Prorocul Ioan, ce-i cunoscut
Că botezat-a pe Hristos.

Tot azi, în ale noastre datini
Ce-s moştenite de la daci,
E ziua-n care fără patimi
Drăgaica, vine ca un vraci.

Din cultul soarelui, ea vine
Cu-a iubirii sărbătoare.
Noi o cinstim cum se cuvine
Sânziana, zâna floare.

Drăgaicele sunt zâne bune
Ce prin păduri şi câmp trăiesc,
Şi poartă florile-n cunune,
Cu ele se împodobesc.

Puteri magice dau la plante
Şi pe bolnavi tămăduiesc,
Când sunt de oameni respectate,
Şi-n ritualuri le slăvesc.

Dar se răzbună crunt în noapte
Când ritualul nu-i făcut,
Cu Ielele-s asemănate,
Ca-n al Rusalilor cult.

În a Sânzienelor noapte
Se aprinde un foc mare,
Se-aruncă ierburi aromate
Cinstind Sfânta sărbătoare.

Când peste sacrul foc se sare
Acesta te purifică,
Şi buciumu-i zice-o cântare
Astfel slăvind-o pe Drăgaică.

În Transilvania se spune
Că-n ziua de Sânziene,
Apar comorile străbune
Când al nopţii văl se-aşterne.

În acel loc se ivesc focuri
Sub razele reci de lună,
Iar Ielele cu-ale lor jocuri,
Te prind în hora lor nebună.

Ele te învârt şi te vrăjesc
Nu mai şti nimic de tine.
În a lor horă te ameţesc,
Uitându-ţi de al tău nume.

Dar asta-i o altă legendă,
Ce o voi spune mai târziu,
Căci nu-i trecută în agendă...
Deci astăzi, eu nu o mai scriu.

Datini străbune şi-înţelepte
Ce de la daci v-am moştenit,
Prin ele vrem să se respecte
Credinţa-n Domnul mult iubit!

poezie de Gabriela Zidaru-Nanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Străina din mine

Străina din mine
nu vrea să spună de unde mă ştie,
dar, uneori, îmi lunecă prin suflet
cu paşi foşnitori ca un grafit ascuţit
pe luciul unei coli
de hârtie.

Tăcută ca umbra,
de parcă ascunde o vină
în fiecare noapte o aud cum suspină;
întotdeauna se trezeşte în zori,
scutură cerul de nori şi zâmbeşte
nefiresc de senină.

Străina din mine
nu vrea să spună de unde mă ştie,
dar cunoaşte bine arta umbrelor
şi, seară de seară, dansează pe toţi pereţii
la fel ca mâinile bunicului
în copilăriei.

Poate ne ştim
dintr-o altă viaţă
când un deceniu fost-am castan;
poate-am împărţit acelaşi colţ de cer
pe vremea când avut-am aripi de vultur,
mai bine de-un an.

Străina din mine
nu vrea să spună de unde mă ştie,
dar, din când în când, se strecoară afară
şi plânge; plânge cu lacrimi albastre
ca un bătrân albatros
într-o colivie.

Pe de-a-ntregul,
chipul şi-l arată doar vara, câteodată;
cu degete de aer să-mi fie răcoare, ca o boare
mă mângâie pe creştet de parcă-ar vrea să spună:
"nu-ţi fă griji! când se va scurge secunda din urmă
vom pleca împreună".

poezie de Elena Victoria Glodean (2016)
Adăugat de EliGlodean
Comentează! | Votează! | Copiază!

La o artistă

Ca a nopţii poezie,
Cu-ntunerecul talar,
Când se-mbină, se-mlădie
C-un glas tainic, lin, amar.
Tu cântare întrupată!
De-al aplauzelor flor,
Apărând divinizată,
Răpişi sufletu-mi în dor.

Ca zefirii ce adie
Cânturi dulci ca un fior,
Când prin flori de iasomie
Îşi sting sufletele lor,
Astfeli notele murinde,
Blânde, palide, încet,
Zbor sub mâna-ţi tremurânde,
Ca dulci gânduri de poet.

Sau ca lira sfărâmată,
Ce răsgeme-ngrozitoriu
Când o mână îngheţată
Rumpe coardele-n fior,
Astfeli mâna-ţi tremurândă
Bate-un cântec mort şi viu.
Ca furtuna descrescândă
Care muge a pustiu.

Eşti tu nota rătăcită
Din cântarea sferelor,
Ce etemă, nefinită
Îngerii o cântă-n cor?
Eşti fiinţa-armonioasă
Ce-o gândi un serafin,
Când pe lira-i tânguioasă
Mâna cântecul divin?

Ah, ca visul ce se-mbină
Palid, lin, încetişor,
Cu o rază de lumină.
Ce-arde geana ochilor;
Tu cântare întrupată!
De-al aplauzelor flor
Dispărând divinizată,
Răpişi sufletu-mi în dor.

poezie celebră de Mihai Eminescu (1868)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreau să fiu singur, neîmplinit...

Aş vrea să definesc eu infinitul,
Să stau pe gânduri, să simt că exist.
Ca să-ţi evit iubirea, nedoritul,
- Dar pentru asta-i musai să rezist!

Te simt o boare... ce o rătăcesc,
M-aşez tăcut să mă auzi în gând.
Ca să-ţi răpesc din vise, să iubesc,
Acel ceva ce este nu l-am cunoscut.

Mă tem de tine, deci şi să trăiesc,
De-aceea-mi iau ca paznic roi de stele.
- Voi încerca timid să mă păzesc!
Atunci când ne-ncetat îmi faci bezele.

Las ziua să-mi citească cartea vieţii,
În timp ce eu m-ascund în infinit.
Ca roua, care-o furi a dimineţii,
Să mă găsească singur, neîmplinit.

poezie de Florin Cezar Călin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de tine

şi m-a lovit aşa un dor de tine
printre destine
că nu mai ştiu nici cui îi aparţine
nici ce-i cu mine

m-a mai lovit un soi de nostalgie
cu scrum în fine
că nici nu ştiu măcar dacă eşti vie
nici ce-i cu mine

mă mai lovesc într-una vise mute
şi clandestine
că nu mai simt nici secole trecute
nici ce-i cu tine...

poezie de Iurie Osoianu (2 noiembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gândul meu curat către tine

Aş vrea să întelegi,
că dragostea ce ţi-o port
e cartea deschisă din ochii mei,
ce tu o poţi citi mereu
şi cu ochii închişi.
Aş vrea să ştii că doare,
atunci când mă îmbraci
cu vorbe reci din orice nimic.
Aş vrea să întelegi
că nici un jurământ
de-l meu nu poate fi încălcat
şi tot ce-i cuvânt, cuvânt rămâne.
Cuvintele mele prind viaţă
şi zboară către tine,
cu gândul meu curat,
care e floarea sufletului meu,
ce-n tine o sădesc.
Aş vrea să ştii că depind de tine,
că tot ce-i foc în tine, arde în mine,
că fiecare vorbă a ta
o soarbe cu sete inima mea,
iar dacă e greşită, sufăr
şi ochii mei sunt orbi,
fără privirea ta blândă,
că eu... da eu trăiesc prin existenţa ta,
că tu, prin tot ce eşti...
eşti raţiunea mea.

poezie de Eugenia Calancea (2 decembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!