Drăgaica-Sânzienele

Azi e ziua în care s-a născut
În cultul nostru ortodox,
Prorocul Ioan, ce-i cunoscut
Că botezat-a pe Hristos.

Tot azi, în ale noastre datini
Ce-s moştenite de la daci,
E ziua-n care fără patimi
Drăgaica, vine ca un vraci.

Din cultul soarelui, ea vine
Cu-a iubirii sărbătoare.
Noi o cinstim cum se cuvine
Sânziana, zâna floare.

Drăgaicele sunt zâne bune
Ce prin păduri şi câmp trăiesc,
Şi poartă florile-n cunune,
Cu ele se împodobesc.

Puteri magice dau la plante
Şi pe bolnavi tămăduiesc,
Când sunt de oameni respectate,
Şi-n ritualuri le slăvesc.

Dar se răzbună crunt în noapte
Când ritualul nu-i făcut,
Cu Ielele-s asemănate,
Ca-n al Rusalilor cult.

În a Sânzienelor noapte
Se aprinde un foc mare,
Se-aruncă ierburi aromate
Cinstind Sfânta sărbătoare.

Când peste sacrul foc se sare
Acesta te purifică,
Şi buciumu-i zice-o cântare
Astfel slăvind-o pe Drăgaică.

În Transilvania se spune
Că-n ziua de Sânziene,
Apar comorile străbune
Când al nopţii văl se-aşterne.

În acel loc se ivesc focuri
Sub razele reci de lună,
Iar Ielele cu-ale lor jocuri,
Te prind în hora lor nebună.

Ele te învârt şi te vrăjesc
Nu mai şti nimic de tine.
În a lor horă te ameţesc,
Uitându-ţi de al tău nume.

Dar asta-i o altă legendă,
Ce o voi spune mai târziu,
Căci nu-i trecută în agendă...
Deci astăzi, eu nu o mai scriu.

Datini străbune şi-înţelepte
Ce de la daci v-am moştenit,
Prin ele vrem să se respecte
Credinţa-n Domnul mult iubit!

poezie de Gabriela Zidaru-Nanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sânziene, legendă şi credinţă

În magia nopţii-n care
sfânt Ion zidea cărare,
cu minuni la... apogeu
date, doar de Dumnezeu,

Cerurile s-au... deschis
spre a lumii paradis,
a trimis din sori culoare
pe-a īntinderii candoare.

Şi a dat picuri de viaţă
peste codri cu verdeaţă,
peste fân şi câmp cu flori,
ce se vor deschide-n zori.

Roua e şi ea părtaşă,
miruind pruncii din faşă,
când zâna fertilităţii
a coborât pe scara nopţii.

Zânele se-ntorc în şir,
pe pământ aduc delir,
şi în dansuri nelumeşti
reînvie vechi poveşti.

Sânziene, cu miros magic,
au putere antialgic,
au în ele stropi de soare,
râu de galben în culoare.

În buchete se-adună
flori rupte parcă din lună,
strălucesc mirositoare
cu puteri de leacuri, care,

Prinse în cununi, se spune,
în descânt cu gânduri bune,
dau puteri vindecătoare
iubirii dă dor, cărare.

Zboară sânziene-n noapte,
dau belsug în tot, şi-n toate,
miruiesc gradini şi câmpuri,
păsări fac să umple crânguri.

Vin din cultul geto-dacic,
reanimă ce-i nostalgic,
De vrei chipeş, tu să fii
spală-ţi faţa-n zori de zi,

Cu-n buchet de ‘'sânziene'',
dă cu rouă peste gene,
au un dar... miraculos,
numa'n zori când viu miros.

Ele, ne urzesc şi puntea,
cu lumini adapă mintea,
între ceruri şi... pământ
şi-ntre rugi duse de vânt.

Doar sfinţind cum se cuvine
noaptea zilei care vine,
vom simţi puteri divine
peste drumul către mâine.

poezie de Maria Călinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tradiţia Sf. Ap. Petru şi Pavel

TRADIŢIA SF. AP. PETRU ŞI PAVEL

Tradiţie creştinească
traversând prin timp istoric,
vine-n vatră strămoşească,
să vestească mare praznic.

Cu tradiţii moştenite
şi prin obiceiuri sfinte
se-mpart fructe pârguite
pentru morţii din morminte.

Ritualul aminteşte
călătorilor prin viaţă,
că soarta le pregăteşte
un sfârşit pierdut în ceaţă.

Iar sufletul va străbate
vremuri în lumea celaltă,
cu Sfânta Divinitate
în credinţă venerată.

Legendă pilduitoare
spune că Sâmpetru ţine
în Rai, chei de la intrare,
cântărind faptele bune.

Iar frate întru credinţă,
Pavel, alăturea este
cu pildă spre bruinţă,
când soarta pe om loveşte.

Printr-o sentinţă divină
la vestită sărbătoare,
Apostolii sunt lumină
prin vremea fără hotare.

Cu tunete de va ploua,
spune legendă nescrisă:
Nuci şi alune vor seca,
iar recolta-i compromisă.

Din legendele creştine,
ritualuri sunt păstrate,
să le ducă-n timp ce vine,
generaţii succedate.

Maria Filipoiu

poezie de Maria Filipoiu din Vol. "Tradiţii creştine şi ritualuri româneşti" (septembrie 2008)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întrebare

Mă caut mereu
în ziua de mâine,
dar marţi nu sunt eu.
Şi luni când mai vine?

De-aşi fi arhiereu,
chiar miercuri ar fi bine
să declar că sunt eu.
Şi luni când mai vine?

Mâine aş fi din nou eu,
dar joi nu-i de mine,
eu nu visez la empireu.
Şi luni când mai vine?

Pentru vineri sunt un deşeu
aruncat departe de sine.
Deci tot nu sunt eu.
Şi luni când mai vine?

Sâmbătă mi-e greu,
cu dorul de mine
topind tot ce-i al meu.
Şi luni când mai vine?

Odihnitoare mereu
cred duminică-n tine,
zi lăsată de dumnezeu.
Şi luni când mai vine?

Azi mă simt ca un zeu,
stăpân peste mine,
încrezător că-n careu
ziua de luni tot revine.

Oră de oră trec şi eu
spre zorii zilei de mâine,
dar fi-voi oare mereu
şi-n lunea care vine?

E
Calvarul zilei de luni
sau
Vremelnicia devenirii mele
?

poezie de Silviu Crăciunaş (2010)
Adăugat de Silviu Crăciunaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sânziana

Luna îşi imbracă mantia de stele
În văzduh se-ncinge dans nebun de iele
Peste câmpuri crude mii de zâne bune
Florile de aur le-mpletesc cunune

Umbre fermecate în cămăşi de lapte
Cântă şi descântă binele în şoapte
Ape cristaline şi pământul moale
Dulce se-nfioară sub tălpile goale

Este noaptea sfântă, crânguri şi poiene
Sunt altar de magic cor de Sânziene
Dansul lor în noapte-l roagă pe ursit
Flori de aur galben poartă spre iubit

Nu privi spre ele de le-auzi chemarea
Sunt nepământene, ceată din visarea
Zărilor străine, zâne fără moarte
Orb tu vei rămâne, mut pe jumătate.

Iar spre dimineaţă, magică lumină
Zori de zi pe buze, inima mi-e plină
Zâna mea de suflet, mama nu ştia
C-am venit pe lume chiar de ziua ta

Versul meu de suflet, Sânziană-l ia
Darul pentru tine, azi de ziua mea
Fă ca Sânziana lumea să mă ştie
Astăzi de Drăgaică-n tainică magie!

poezie de Cristina Iuliana Ciurlan
Adăugat de Cristina Iuliana Ciurlan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Datinile noastre

Din doina care-a plâns în vremi la stâni,
Ori cântecul purtat prin graiul viu,
Din zori de zi şi pânʼ la ceas târziu,
La hore strânşi, la nunţi sau la fântâni.

Din datini şi-obiceiuri de români,
Mereu am învăţat din tată-n fiu,
Aşa le-am cunoscut de când mă ştiu,
Aşa se petrecură din bătrâni.

Străbunii mei au scris o scumpă carte,
Cu datini moştenite din părinţi,
Ca un izvor ce vine de departe,

Din lacrimi împletite-n suferinţi,
S-avem de fericire astăzi parte
Şi să-mplinim străvechile dorinţi.

sonet de Petre Gigea-Gorun din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecouri la Naşterea Domnului

ECOURI LA NAŞTEREA DOMNULUI

Revin tradiţii din vremuri străbune,
cu cete de voinici şi zarvă mare
să pună iar, tradiţia pe strune
la case în Ajun de sărbătoare.

În colinde vechi împart bucurie,
dar şi evlavia creştinătăţii,
Naşterea Domnului iarăşi să fie
minunea lumii şi-a Divinităţii.

Copiii prin colinde duc mesajul
de rod bogat, noroc şi sănătate.
Iar popa cu icoana-şi poartă harul,
credinţa să o ducă mai departe.

Spre dăinuire-n lege creştinească,
se derulează din a vieţii roată,
colind ce-aduce pacea sufletească
celor ce sunt nedreptăţiţi de soartă.

Iar anul isprăvit şi cel ce vine,
să-şi strângă mâini în cumpăna de vremuri,
cât ciclitatea naturii revine,
iar nou şi vechi se întrec în tandemuri.

Spre împăcarea cu tine şi ceilalţi,
urări de bine şi de fericire
la prieteni şi la rude să împarţi,
ca simbol de aleasă preţuire!

Că nu poţi ştii până unde îţi va fi
călătoria-n lumea trecătoare,
ascultă colinde în această zi,
magia retrăită-n sărbătoare!

Precum strămoşi plecaţi în altă lume,
pământ ori scrum vom fi în neamul străbun.
Doar în pomelnic ne adună nume,
urmaşi de sânge la Paşti şi la Crăciun.

În urma tuturor prin timp rămâne
ecou de amintiri, fapte ori idei
apreciate ca rele sau bune,
de acei ce vin la viaţă după ei.

Peste toţi, zăpada vremii se-aşterne,
când sunt conduşi în cortegiu de jale
şi mai ascultă regrete eterne
cu sufletul pe-a veşniciei cale.

Ca mesager prin lumea pământească,
las urmaşilor străveche comoară
de datini strămoşeşti să amintească
şi de mitologia populară.

Nepieritoare vor rămâne-n vremuri,
grăitoare dintre pagini de jurnal,
tradiţii creştine şi ritualuri
să-nsoţească români pe-al timpului val.

Colinde intonate-n recviemuri
prin ajun de sărbători sunt cântate,
ca neschimbate să rămână-n veacuri
de Dumnezeu în datini luminate.

Maria Filipoiu

poezie de Maria Filipoiu (29 decembrie 2021)
Adăugat de Maria Filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tradiţii şi ritualuri de Florii

TRADIŢII CREŞTINE ŞI RITUALURI DE FLORII

După datină străbună,
într-o sacră rânduială,
Floriile sunt cunună
la Sărbătoarea Pascală.

În Templul din Ierusalim,
Iisus ca Mare Împărat
a fost cu ramuri de măslin,
de credincioşi întâmpinat.

Crengi din sălcii înverzite,
dar şi flori de primăvară,
în biserici sunt sfinţite
prin credinţă milenară.

La icoană se păstrează,
în casa credinciosului,
că Dumnezeu o veghează
pe tot parcursul anului.

În cimitire, morminte
se îngrijesc, se-mpodobesc
de rămurele sfinţite,
cinstind pe cei ce se-odihnesc.

Când ploaia se dezlănţuie
şi o furtună stârneşte,
se ard frunze de salcie,
până când se domoleşte.

Pe secetă sau furtună,
salcia înclină ramuri,
lăcrimând la rădăcină,
ca-n legenda unor vremuri.

Cu a credinţei menire,
ramuri de sălcii sfinţite,
au harul de lecuire
pentru suflet, trup şi minte.

Despre salcie se spune
că pod din crengi arcuite
s-a făcut, ca prin minune,
Fecioarei Neprihănite.

Sau că lacrimile-i ştergea
cu crengile mlădioase,
Maicii Domnului ce-şi plângea
Fiul, când Iuda-l trădase.

Intrarea în Ierusalim
deschide porţi de rugăciuni,
mereu încrezători să fim
în ale Domnului minuni.

Minunea de a-l învia
pe Lazăr din Bretania,
credinţei a fost făclia,
de a-L cinsti pe Mesia.

Postul se mai îndulceşte
la această sărbătoare,
prin dezlegare la peşte,
ultima din postul mare.

De Florii e sărbătoarea
ce precede pătimire
în datini nepieritoare,
spre pace şi mântuire.

Celebrată-i renaştere,
cu viaţă nouă-n muguri noi,
iar credinţa-n Înviere
e Calea-n viaţa de apoi.

Creştini cu nume de floare,
reînnoind tradiţie,
fac cinste de sărbătoare,
bine prin an să le fie.

În ceremonial ludic,
merg fete cu Lăzărică.
Fiecare vrea logodnic,
să o facă miresică.

Între mit şi raţiune
e neclintită credinţă
cu a Domnului minune,
ce dă har şi iscusinţă.

Din vol. "Tradiţii creştine şi ritualuri populare româneşti"
Autor: Maria Filipoiu

poezie de Maria Filipoiu din Tradiţii şi ritualuri româneşti / Editura Paideia - 2008) (2008)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ritualuri de Sfântul Gheorghe

RITUALURI DE SF. GHEORGHE

A lui Sângeorz sărbătoare,
dezleagă vremea caldă,
pe câmp să plouă cu floare,
de fluturi colindată.

La sărbătoare creştină,
mit se perpetuează,
ce-n casă şi în grădină,
datini împrospătează.

Se pune la grajd de vite,
funie de usturoi,
spre a nu fi bântuite
de vârcolac sau moroi.

În obicei de la sate,
cu datini vechi, menite,
spirite sunt alungate
spre locuri pustiite.

Când natura-i înverzită,
ciobanii merg la munte,
prin datină moştenită,
cu turme de cornute.

Oile rămân la stână,
cât vremea-i de păşunat,
după ce se tund de lână,
ce-a crescut cât au iernat.

Se tocmesc ciobani cu plată
în natură şi în bani,
că tradiţia-i purtată,
spre a dâinui prin ani.

Cu atenţie se face
număratul oilor,
la stăpâni de-a se întoarce,
de răcoarea brumelor.

Şi se face măsurarea
laptelui, o dată muls,
spre a ştii repartizarea
caşului prin vară strâns.

Apoi prânzesc împreună,
ciobanii cu gospodari.
Să se facă brânza bună,
pun să cânte lăutari.

Dar rămâne în poveste
ospăţul abia-nceput,
când ciobanii duc pe creste,
turma de oi la păscut.

Tradiţii şi ritualuri
prin timp perpetualte
pe-ale vremurilor valuri,
ne sunt identitate.

La mulţi ani, sărbătoriţilor cu numele de Gheorghe!
Maria Filipoiu

poezie de Maria Filipoiu din Tradiţii creştine şi ritualuri populare (Editura Paideia - 2008)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul cel vechi al Oltului

Vine, tată, Oltul mare;
Malul stâng de-abia îl zăresc.
Las să vie Oltul mare,
Că, români de când trăiesc,
Oltul tot la piept ne are
Şi-i al nostru şi ne ştie
Şi nu bate cu mânie
Malul cel basarabesc.
Vine mare, las să vie
Că ni-e sol dumnezeiesc.
Vine, tată, Oltul mare,
Brazi trăsniţi rostogolind.
Las să vie Oltul mare,
Căci tătarii-ncoace tind,
Dar li-e Oltul în cărare
Şi n-au inimă să-l treacă
Şi sperieţi se-ntorc şi pleacă,
Cu noi horă nu se prind.
Las să vie, că-i îneacă,
Neamul nostru mântuind.
Vine, tată, Oltul mare,
Şi cu sânge-amestecat.
Las să vie Oltul mare,
Că mulţimi de oşti tătare
El pe mal a apucat.
Lifte poartă, lifte duce,
Lifte, bată-i sfânta cruce;
Oltul capul le-a mâncat!
Las să vie să-i apuce
Că ni-e scut de Domnul dat.

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când dintr-un gând...

Când dintr-un gând aş face două
Şi curg cuvinte ca un râu,
Când ploaia lunecă prin frunze
Şi un suspin e fără frâu,

Înşir cuvintele în noapte
Şi număr clipe fără tine,
Aştept din nou ziua cu soare
Şi vara care numai vine...

Când dintr-un gând aş face două
Poate m-ai auzi mai bine,
Ţi-aş povesti în miez de noapte
Cuvinte ce nu ţin de mine,

M-ai înţelege în tăcere
Şi printre razele de lună,
Ai căuta să faci din versuri
O dragoste ce ni-i comună.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi totuşi

Dacă iubirea mea e străvezie,
eu pot să o privesc doar când visez.
... Am să îi fac frumoasă ie
şi o maramă am să-i inventez.
Şi în păduri, la "amuţitul cucului"voi fi.
Cu fete despletite voi dansa în noapte.
Te-astept cu Sânzienele să vii.
Iubirea ne-o vom spune doar în şoapte.
Focuri în noapte vom aprinde numai noi
şi vom lăsa tristeţea pe cărare.
Vom prinde în cunună amândoi, flori galbene
... fărâme dintr-un soare.
Şi totuşi, dacă n-ai să vii cu mine,
o altă şansă eu nu îţi voi da.
Vor râde Sânzienele.
... Dar fără tine.
Şi eu în noapte
voi aprinde altă stea.

poezie de Iulia Giuşcă din poezie nepublicată (2017)
Adăugat de Iulia Popov(nume autor...numele din certificatul d
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aceeaşi

în reci dimineţi de toamnă târzie
suspină doar vântul prin viţa de vie
ce frunza pătată demult şi-a lăsat
la streaşina casei din margini de sat

când gândul s-aşterne în raza de soare
si-n suflet pătrunde aromă de floare
pot să zâmbesc când ziua începe
nu-i Eros pierdut încă prin vreme

iarna îmi face semn de departe
cu mine vei merge peste o noapte
eu îi răspund... sunt încă în toamnă
şi vise mă-mbracă cu frunze de-aramă

când haina o schimb în altă culoare
la fel voi zâmbi aceeaşi sub soare
de-i toamnă sau iarnă sufletul meu
respiră-n poeme ce-s scrise mereu

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tradiţii de Buna Bestire

Vremea revarsă căldură
Peste ninsorile de flori,
Şi-mpodobeşte natură
Cu petale-n mii de culori.

La nuntă de primăvară,
În sărbătoare creştină,
Cântă cucul prima oară,
Anunţând veste divină.

O taină, limba dezleagă
Păsărilor cântătoare,
Şi mit străvechi se încheagă
În legendă grăitoare.

În această sărbătoare,
Sacru şi mistic se-mbină,
Ca prin vremea trecătoare,
Mituri străvechi să revină.

Gavriil, Arhanghel Mare,
Vestind Mariei Fecioare,
A Domnului întrupare,
Bine-i de însămânţare.

Gătită-n flori de mireasă,
Natura la Blagoveşte,
O recoltă generoasă
Pentru toamnă prevesteşte.

Când vremea se răcoreşte,
Iar floarea-n pomi este ninsă,
Iarna se mai prelungeşte
Şi recolta-i compromisă.

Via, pomii din livadă,
Vite din gospodărie,
Casă, curte şi ogradă,
Se afumă cu tămâie.

Să alunge-n depărtare,
Molime şi duhuri rele,
Grădini de-a fi roditoare
Şi sănătoase vitele.

Morminte din cimitire
Se sapă şi se îngrijesc,
Spre a morţilor cinstire,
Ce-n loc de veci se odihnesc.

Prin tradiţie creştină,
De suflet, spre mântuire,
Se-mpart: vin, peşte, lumină...
Cu-a morţilor pomenire.

Că prin Sfânta Sărbătoare
Ce precede Înviere,
Se dezleagă la mâncare,
Peşte, de-a poftei plăcere.

Iar omul care posteşte
Şi sărbătorile ţine,
Mâncând peşte-n Blagoveşte,
Tot anu-i va merge bine.

Cei ce spun că nu au vreme
De credinţă-n viaţa scurtă,
Nu simt că timpul se cerne
Către lumea nevăzută.

Nu citesc Sfânta Scriptură,
Să afle ce-i pocăinţă.
Doar prin sacră-nvăţătură,
Sădeşti în suflet credinţa!

Cât stau în popas de viaţă,
Scriu tradiţii moştenite
Şi prin vreme port speranţă
Că vor fi cândva citite.

Deschid fereastră de suflet,
Cu tradiţii pentru lume,
Ce le-am primit în testament
Şi mi le-am legat de nume.

Se spune că-n altă lume,
Dincolo de pragul nopţii
Poţi avea parte de bine,
Când pe credinţă pui sorţii.

Sufletul conduce chipul,
Pelerin pe-a vieţii cale,
Dar duşman îi este timpul,
Când se scurgă la-ntâmplare.

Prin vremuri revin tradiţii,
Spre a fi perpetuate.
Chiar dacă sunt superstiţii,
Duc legende mai departe.

Când în zi de Blagoveşte,
Vremea e capricioasă,
La fel va fi şi de Paşte,
Mohorâtă şi ploioasă.

25 martie - Buna Bestire
Din anuarul "Tradiţii creştine şi ritualuri populare româneşti"
Editura Paideia - Bucureşti / / 2008

Maria FILIPOIU

poezie de Maria Filipoiu din Vol. "Tradiţii creştine şi ritualuri româneşti" / 2008 (25 martie 2008)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

8 Martie

De ziua ta femeie, de eşti mamă sau fică,
Ori metamorfozată în soacră mare, mică,
Doresc la fiecare un cer fără de nori,
Lângă acela care v-aduce astăzi flori,

Şi mulţi ani, fericire, căci fără voi n-am şti
Ce-i patima-n iubire, sau ce-i a pătimi,
Ce simte un bărbat, călcându-i neuronii
În fiecare zi, mai des ca pantalonii,

Cum flacăra-i dogoare, şi cât de exaltată
E inima ce-i sare când soacra se arată,
Şi sângele-i cum fierbe, şi tot e numai ape
De-a voastră gură dulce când caută să scape ;

Că, cine-n lume oare, când nu face prezenţă,
Îl cată-n disperare la morgă sau urgenţă (?!)
Ca-n zori, fără de ghete, palton sau fără bască,
S-apară cu buchete de Panciu sau Fetească (!)

Şi cin' l-ar mai păzi, de n-aţi fi voi de strajă,
Să cadă,-n noapte, zi, la altele în mreajă,
Sau cin' l-ar îmbrăca, frumos, la patru ace,
Când el e programat doar ca să se dezbrace (?!)

Căci de-aia lui, săracul, scurtat şi de o coastă,
I-a dat Domnul, cu sacul, noroc de o nevastă
Făcută să apară, în prag, de soare plină,
Chiar şi când plouă-afară, în ziua de chenzină,

Iar seara, la culcare, ca-n clipa cea dintâi,
Să-l scoată, iubitoare, un ceas de sub călcâi,
Şi-n gingaşe cuvinte, în toi când e amorul,
Să dea, i-aduce-aminte, în zori cu-aspiratorul,

Prin piaţă-apoi o tură, că lista-i pe hârtie,
Şi-n drum, pe scurtătură, şi pe la florărie....
Da' nu cumva să uite, să ia nişte Cotnar'
Să-nchine, cu băieţii, la cină un pahar,

Fi'nd ziua când femeia, cât viaţa e de grea,
I-aduce lui aminte, că are-o zi şi ea,
Căci altfel, el confuz, cum e de obicei,
Ar crede, cum se vede, că toate-s ale ei!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sânziana, mândră fată

M-a chemat în miez de noapte
Sânziana, mândră fată,
Să-mi aducă în dulci şoapte
O iubire-adevărată.

Se-aprind focuri blestemate
Prin pădurea neumblată,
M-a chemat în miez de noapte
Sânziana, mândră fată.

Coroniţa-i nestemată,
Din flori de câmp adunate,
M-am trezit din vis îndată,
Zâna bună şi curată
M-a chemat în miez de noapte.

rondel de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Insomnii

E noapte.
E târziu, şi somnul tot nu vine.
Aşa trăiesc.
Ascunsă-n umbra nopţii.
Îmi construiesc imperii
Din tăcerea adâncă a eternităţii.

Şi noaptea,
Tot mai mult se-aşterne
Apare luna în tăcere.
De mult aştept,
Să-i spun a mea durere.

În noapte,
Îmi caut şi simt mângâierea.
Atunci când domină tăcerea
Sunt singură cu mine
Departe de lumea asta
Rea şi plină de suspine.

poezie de Daniela Gumann din Florile cireşului tânăr (2017)
Adăugat de Daniela Gumann
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor de tine

Când ploaia-şi lasă paşii reci
Peste islazuri şi poteci,
Când cerul gri în umbră ţine
Şi răul, şi un strop de bine,
Mi-e dor de tine!

Când trenul şuieră în gară
Şi doi-trei călători coboară,
Când pe fereastră văd doar şine,
Una se duce, alta vine...
Mi-e dor de tine!

Când drumul nu se mai termină
Şi am sau nu am nicio vină,
Când totul pare trist pe lume,
Iar starea asta n-are nume,
Mi-e dor de tine!

Când nu mai am în lacrimi sare
Şi altă zi abia tresare,
Când nu aud decât suspine
În clipe de iubire pline.
Mi-e dor de tine!

Când mă trezesc, într-un târziu,
Peronul gării e pustiu.
Înnod eşarfa cu buline
Şi scriu pe un caiet cu rime:
Mi-e dor de tine!

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sânziene, cu noroc...

Floare galbenă în câmpie,
Drăgaica e o poezie,
Pentru văz, pentru miros,
Pentru românul frumos
Şi la minte sănătos.

Sânziene din poveşti,
Culese sub braţ de noapte,
Vrăjite de voci şi fapte,
În cântece descântate
Şi pe case aruncate,
Cruci la porţi pentru cei hoţi,
Ocrotiţi românii toţi!

Sânziene mult sfinţite
Harurile v-arătaţi,
Vrăjile le îngenunchiaţi,
Fetele le măritaţi,
Pentru zile înfrăţite,
Cu datini împodobite,
Din timpuri vechi dăruite,
Viaţa să ne încântaţi!
#
Am cules şi eu buchet
Şi-am pus florile la piept
Şi sub perina din pat
Să-mi visez omul cel drag.
Sânzienele mi-au dat
Visul cel mai parfumat,
Flori ce nu sunt de uitat,
Când iubeşti cu-adevărat.

poezie de Valeria Mahok (25 iunie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înălţarea Sfintei Cruci

Înălţarea Sfintei Cruci

În anotimpuri la răscruci,
Prin Înălţarea Sfintei Cruci,
Cu har cinsteşte soborul,
Pe Iisus Mântuitorul.

Patimile-s amintite
De duhovnic sau părinte,
Cum Hristos a fost chinuit,
Şi între tâlhari răstignit.

În recviemuri cântă sfinţi,
Când slujitori fără arginţi,
Spre cer înalţă cântare
Cu a Crucii Înălţare.

Spre a morţilor cinstire,
Crucile din cimitire
Cu busuioc se-mpodobesc
Şi cu vin proaspăt se stropesc.

Măturisind în Sfânt Botez
Şi-n al Dumnezeirii Crez,
Se înalţă rugăciune
De slavă şi-nchinăciune.

Pe cărarea tinereţii
Pune temelie vieţii,
Când se reunesc destine
În ritualuri creştine.

Spre a vieţii veşnicie,
Revine în tradiţie
Şi minuni înfăptuieşte,
Când credinţa-n om rodeşte.

Sărbători sunt venerate
De la naştere la moarte,
Prin semnul creştinătăţii
Pe Calea Divinităţii.

Iar prin timp ce-n grabă trece,
Crucea-n momânt îl petrece,
Pe om cu sufletul curat,
De viaţă dezrădăcinat.

Cruce pe mormânt veghează
Şi datini perpetuează
La cei ce cred în Dumnezeu
Şi în Treimea Sa mereu.

*14 septembrie, Înălţarea Sfintei Cruci
Din vol. "Tradiţii creştine şi ritualuri populare româneşti"
Maria Filipoiu

poezie de Maria Filipoiu din Poezie ortodoxă (2022)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezie de Paşti

Când Paştile se-apropie mereu
Sunt luat de amintiri şi dus agale,
Copil mă regăsesc în satul meu
La casa bătrânească de pe vale;

Simt şi acum, pe prispă, dimineaţa,
Cernându-şi fluturaşii de ninsoare,
Cum îmi ating cu gingăşie faţa
Cireşii alintându-se în floare,

Şi-aud la fel, venind peste câmpie
Spre deal zorit, urându-mi "ziua bună",
Un soare îngânat de-o ciocârlie
Cu-o veste la clopotniţa bătrână;

Se anunţa o mare sărbătoare,
Iar martoră era şi Luna plină:
Va coborî din morţi, spre Înălţare
Isus, a lui Maria, cu lumină!

Că începea aşa o primeneală,
Miresmele de flori de liliac,
Şi lutul proaspăt, iz de văruială,
Se vânturau prin uşa din cerdac,

Ne uşuram şi trupul de povară
Şi sufletul cumva de-am suduit,
(Scăpam şi eu atuncea de ocară,
În ziua când mergeam la spovedit!)

Fiind copii, mâncam în Postul mare
Nu doar urzici, că ne rodea burtica,
Ne mai spurcam şi noi, deh, la mâncare,
Că popa nu ştia, zicea bunica,

Dar totul se făcea cu rânduială
Şi toate le-aşezau la locul lor,
Ştiau bătrânii bine, fără şcoală,
Cum să-L primim pe-al lumii Salvator...

.......................................

În miez de noapte, satu-n aşteptare,
Biserica-ntr-o horă o strângea,
Lumini se arătau pe la altare,
Isus, Cristosul nostru, învia,

Ne întorceam cu paşte şi lumină,
Bunica ne dădea miel din cuptor,
Iar ouăle-aşteptau pe masa plină
Sfinţite în al nostru tricolor,

Iar la amiezi, pe luncă ne-ntâlneam
Gătit în straie noi, cum altul nu-i,
Căci noi copii-atunci, ne înnoiam
Când Se năştea şi la-nvierea Lui,

Şi câtă bucurie, 'ntregul sat,
Ouă ciocnind cu mare şi cu mic,
"Cristos a înviat! Adevărat!"
Pe pajiştea cusută-n borangic,

Iar mai apoi, crescusem eu fecior,
Aceeaşi luncă mândră ca o ie,
Mi-a dat ca să le sorb licoarea lor,
Doi ochi de vis cu nume de Mărie...

Aş vrea să vin din nou în satul meu,
În zi de Paşti, în zi de sărbătoare,
Poate-mi va spune bunul Dumnezeu
Cam cât mai am de ars din lumânare...

E Paşte iar şi Cristul a-nviat,
Lumina Lui nicicând nu se va stinge,
Departe, peste mări, de al meu sat,
O lacrimă de dor mi se prelinge...

Simt o speranţă-n suflet cum izvoare
Din flacăra-I ce arde, tumultoasă,
La ziua şi sătucul plin de soare,
La Învierea când voi fi acasă.

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!