Grădina cu privighetori (I)
Sparg în țăndări mărunte o stâncă
Lângă marea cu valul amar,
Iar asinul cu trudă adâncă
Duce piatra aceasta-n samar.
O lăsăm lângă calea ferată
Și-napoi iar - la munca-ne grea
Ostenite picioare ne poartă
Și asinul se-ndeamnă-a striga.
Da, se bucură biata jivină
Că ușoară-i e calea-ndărăt.
Și ne-așteaptă în drum o grădină
Cu răcoare și umbră-n frunzet.
Peste garduri înalte apleacă
Trandafirii belșuguri de flori,
Și izvoare murmur-și îneacă
În cântare de privighetori.
Tot răcnește asinul meu, bietul,
Când pășim pe la poartă-amândoi,
Și se-aude-atunci râs în boschete,
Și cântare răsună apoi...
Și sorbind ne-nțeleasa cântare
Îmi îndemn măgărușul și știu,
Că pe țărmul cu stâncile-n soare
Se așterne un fum albăstriu.
poezie clasică de Aleksandr Blok, traducere de Aureliu Busuioc
Adăugat de Simona Enache
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.