Nebunia şi amorul (fabulă)

În nişte fabule un poet scrie
Că Nebunia şi pruncu-Amor
Se jucau singuri pe o câmpie,
În primăvara vieţii lor.

Ştiţi că copiii cu înlesnire
Găsesc sujeturi de neunire;
Ei dar odată se gâlceviră
Pentru o floare ce întâlniră.

Striga Amorul în gura mare;
Cealaltă, însă, minut cumplit!
Îl izbi-ndată atât de tare,
Cât de lumină ea l-a lipsit.

Adânc copilul simţi durere,
Rămânând astfel fără vedere.
Trista lui mumă jalbă porneşte
L-al său părinte, stăpân ceresc:

Va răzbunare, se tânguieşte;
Cu ea toţi zeii compătimesc.
Mars şi Apolon, mai c-osebire,
Arată mumei a lor mâhnire.

S-adună sfatul cel fără moarte
Şi hotărâră în obştea lor
Ca Nebunia în veci să poarte,
Să cârmuiască pe orbu-Amor.

Această dreaptă, grea osândire.
Din ziua aceea luă-mplinire;
Din ziua aceea sunt împreună,
Şi Nebunia-l ţine de mână.

fabulă clasică de Grigore Alexandrescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ziua aceea

În ziua aceea voi asculta
Cum tremură pământul
În ziua aceea mă voi închina
Şi-Ţi voi implini Cuvântul.
În ziua aceea Te voi lăuda
Şi-i voi spune
Eşti pace, eşti viaţa şi tot ce-mi vei da
E-o minune.

În ziua aceea o, Doamne Isus
Îţi voi cunoaşte faţa
Voi plânge şi ziua, voi plânge-n apus,
Voi plânge şi dimineaţa.

În ziua aceea la Tine-oi veni
Şi flori de iasomie
Vor ninge-nainte-mi şi ei Îţi voi fi
Mireasă în veşnicie.

În ziua aceea voi asculta
Cum tremură pământul
Cu Tine alături la masă voi sta
Şi-Ţi voi împlini Cuvântul.

poezie de Adriana Cristea (28 iulie 2004)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Părinţii învaţă de cele mai multe ori ce este iubirea adevărată şi necondiţionată atunci când fac un copil. De aceea, marea majoritatea a părinţilor putem spune că îşi iubesc copiii. Asta însă nu îi ajută să nu greşească grav faţă de ei. Scopul părinţilor ar trebui să fie să pregătească tânăra fiinţă pentru a se descurca singură în viaţă. Pentru că părinţii ne văd ca pe o prelungire a lor, au tendinţa să ne supraprotejeze fără să se gândească cum ne răpesc oportunitatea de a învăţa să ne descurcăm singuri şi mai ales ce ne vom face când ei nu vor mai fi. De aceea, părinţii din prea multă iubire ajung să îşi saboteze copiii. Un părinte educat, ştie că are nevoie să dezvolte abilităţi în copil, abilităţi care îi vor servi în viaţă şi astfel nu îl fereşte de toate încercările vieţii şi îl susţine când acesta are nevoie încercând însă să intervină cât mai puţin în viaţa lui.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E ziua ta, iubite

E ziua ta, iubite, e-nnorat...
Şi cerul plânge-amarnic, câteodată!...
Tu ai rămas în ani înamorat
Şi eu... Doar fata ce eram odată!
Prin anii care-au scris povestea noastră,
Noi n-am încremenit, nicicând, iubirea,
Am pus un arc de timp în noaptea-albastră
Şi am cules din umbre fericirea.

E ziua ta, iubite, şi-ţi urez,
Să fii o pasăre ce-şi poartă zborul
În zarea mea senină şi-ntr-un crez,
Că împreună definim fiorul.
Noi n-am golit de sensuri nici dorinţa
Şi-am desenat în mângâieri asceză,
Cu ruga mea, noi scriem biruinţa,
Punând trădarea-n altă ipoteză.

E ziua ta, iubite, şi-ţi doresc
Să-ţi poarte vântu-n braţe bucuria,
Că, după ani, acelaşi te iubesc
I-aduce clipei sfinte nebunia.
Privind din depărtare-ntinsa mare,
De gânduri noi, eu simt că sunt atrasă
Şi scriu extazu-n semnul exclamării...
Ce bine-ar fi şi dacă-ai fi acasă!

poezie de Mirela Grigore
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziua aceea din an

Se-apropie ziua aceea din an
Când sufletul meu se transformă-n catran,
Când stau si mă-ntreb lăcrimând:
Există mai mulţi Dumnezei pe pământ?

Se-apropie ziua aceea din an
Când marele Zeu suveran
A vrut ca din mine TĂCÂND
Să iasă un suflet plăpând.

Se-apropie ziua aceea din an!
Nu pot să mai dau nici un ban.
Nu poţi mitui Dumnezei,
Poţi doar să te rogi pentru ei.

poezie de Magdalena Rus
Adăugat de Magdalena Rus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veronica Mars: De fapt, de aceea sunt acum în închisoare: pentru a evita ziua de Sfântul Valentin.

replici din filmul serial Veronica Mars
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visând într-o lume diferită

Uneori suntem un pic naivi
trăim într-o lume imaginară,
care pictează cum copiii sunt neajutoraţi,
pentru că ei nu cunosc ipocrizia
şi nu au scuturi pentru a se proteja.
Ei sunt sensibili, vulnerabili,
visând într-o lume diferită,
liberă, afară din această cutie.
Fără prejudecăţi,
fără nebunia celor mari.
Uneori sunt atât de fragili
de ţi se rupe inima într-o mie de bucăţi.
Copiii au mult de învăţat,
cum trebuie să repare
tot ce alţii au distrus fără milă.
Adunaţi-vă şi de fiecare dată când se vor gândi
rămâne o cicatrice în plus, în suflet.
Asta îi face să fie mai preţioşi şi mai puternici,
uşor determinaţi pentru a face dreptate,
într-o lume atât de imperfectă.

poezie de Eugenia Calancea (10 octombrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăiască Regele

Trăiască Regele
În pace şi onor
De ţară iubitor
Şi-apărător de ţară.

Fie Domn glorios
Fie peste noi,
Fie-n veci norocos
În război, război.

O! Doamne Sfinte,
Ceresc părinte,
Susţine cu a Ta mână
Coroana Română!

Trăiască Patria
Cât soarele ceresc,
Rai vesel pământesc
Cu mare, falnic nume.

Fie-n veci el ferit
De nevoi,
Fie-n veci locuit
De eroi, eroi.

O! Doamne Sfinte,
Ceresc Părinte,
Întinde a Ta mână
Pe Ţara Română!

cântec, versuri de Vasile Alecsandri (1881)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziua aceea

ecoul primului strigăt
se ascunde în şirul de zile (cine să le numere)
până ce depărtările vor fugi în necunoscut
şi odată cu ele
punctele negre din lumea închisă în urmă-le pe vecie
sumă a tuturor nopţilor

liniştea se ciocneşte de fereastra închisă
precum umbra lividă de cel
osândit pentru un soare
ivit dintr-o fântână de aur în ziua aceea
venită dinainte de născare
când întunericul e-n toi
îngăduitor fără să ştie nici el nimic

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toporul şi pădurea (fabulă)

Minuni în vremea noastră nu văz a se mai face,
Dar că vorbea odată lemne şi dobitoace
Nu rămâne-ndoială; pentru că de n-ar fi,
Nici nu s-ar povesti.

Şi caii lui Ahil, care proorocea,
Negreşit că au fost, de vreme ce-l trăgea.
Întâmplarea ce ştiu şi voi s-o povestesc
Mi-a spus-o un bătrân pe care îl cinstesc
Şi care îmi zicea
Că şi el o ştia
De la strămoşii lui,
Care strămoşi ai lui ziceau şi ei c-o ştiu
De la un alt strămoş, ce nu mai este viu
Şi pe-ai cărui strămoşi, zău, nu pot să vi-i spui.

Într-o pădure veche, în ce loc nu ne pasă,
Un ţăran se dusese să-şi ia lemne de casă.
Trebuie să ştiţi, însă, şi pot să dau dovadă,
Că pe vremea aceea toporul n-avea coadă.

Astfel se încep toate: vremea desăvârşaşte
Orice inventă omul şi orice duhul naşte.
Aşa ţăranul nostru numai cu fieru-n mână
Începu să sluţească pădurea cea bătrână.

Tufani, palteni, ghindarii se îngroziră foarte:
"Tristă veste, prieteni, să ne gătim de moarte,
Începură să zică, toporul e aproape!
În fundul unei sobe ţăranu-o să ne-ngroape!"

- "E vreunul de-ai noştri cu ei să le ajute?"
Zise un stejar mare, ce avea ani trei sute
Şi care era singur ceva mai la o parte.
"Nu." - "Aşa fiţi în pace: astă dată-avem parte;
Toporul şi ţăranul alt n-o să izbutească,
Decât să ostenească."

Stejaru-avu dreptate:
După multă silinţă, cercări îndelungate,
Dând în dreapta şi-n stânga, cu puţină sporire,
Ţăranul se întoarse fără de izbutire.

Dar când avu toporul o coadă de lemn tare,
Puteţi judeca singuri ce tristă întâmplare.
Istoria aceasta, de-o fi adevărată,
Îmi pare că arată
Că în fiece ţară
Cele mai multe rele nu vin de pe afară,
Nu le aduc străinii, ci ni le face toate
Un pământean de-ai nostri, o rudă sau un frate.

fabulă clasică de Grigore Alexandrescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jucând X şi 0 cu viaţa

privesc albul coalei de hârtie
e atât de alb
că mă dor ochii
iau pixul şi trag o linie dreaptă

aşa ca linia aceea
a aparatului care măsoară
pulsul vieţii

nici un gând nu o deranjează
mă deranjează pe mine

s-au adunat toate
şi bâzâie ca un roi de ţânţari

cred că legătura neuronală
dintre creier şi mână
e întreruptă undeva
altfel nu înţeleg refuzul literelor
de a se lăsa desenate

doar linia aceea dreaptă continuă
să taie coala albă
ca un drum fără întoarcere

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când părinţii ni se duc...

Când părinţii ni se duc,
Noi rămânem singuri-cuc,
Deşi-avem neamuri, copii,
Orfani, trişti ne vom simţi,
Căci viaţa fără părinte,
E cumplită, ţine minte!

Când telefonul nu sună,
Stropi în suflet ni se-adună,
Am vrea, cerul s-aibe ton,
Să-avem, poate, la Rai bon,
Dar târziu vom lua aminte...
Grea-i viaţa fără părinte!

Când nimeni în prag nu iese,
Niciun chip cu riduri dese,
Pricepem cu doliu-n sân,
Că timpul n-are stăpân,
Şi că viaţa, (ţine minte!),
E cruntă fără părinte.

Când sărbătorile vin,
Şi plecăm cu braţul plin,
Cu garoafe, lumânări,
Chinuiţi de întrebări,
La morminte, luăm aminte,
Ce-i viaţa fără părinte...

poezie de Andreea Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate că atunci aş fi ales nebunia

aş fi ieşit din carnea mea ca dintr-o puşcărie
şi te-aş fi urmat până la capătul vieţii
aş fi stat în genunchi la fiecare popas
te-aş fi şoptit încet rugăciune după rugăciune
te-aş fi îndesat în pieptul meu
ca pe singura bucurie a acestei lumi

poate ca atunci aş fi ales nebunia
că îmi erai atât de frumos
atât de uşor de purtat în sânge
şi te-aş fi urmat
cu siguranţă te-aş fi urmat
pe toate străzile înguste ale vieţii
da
da
te-aş fi urmat
ca orice femeie îndrăgostită
ţi-aş fi atins tâmplele
cu buzele arse de aşteptare
iar tu mi-ai fi tatuat umerii
cu degetele tale subţiri

poate ca atunci aş fi ales nebunia
aş fi făcut poteci prin toate pădurile
aş fi luptat cu întunericul tău
dar vremea aceea s-a dus
nu-i aşa că m-ai aruncat într-un cufăr vechi
ca pe cea mai neînsemnată amintire a ta
nu-i aşa

poate ca atunci te-aş fi ales
nebunia mea

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi sănătatea şi nebunia

Sănătatea începe de la cap,
nebunia tot de-acolo.
De aceea,
unii oameni fac ce fac
şi se duc direct dincolo.

poezie de Dumitru Delcă (iunie 2021)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

E prea mare nava cu care călătorim cu toţii prin spaţiu. De aceea nu avem senzaţia plutirii printre stele, ci doar pe aceea că avem pământul sub picioare. În realitate, hoinărim pe o traiectorie în spirală care se închide într-un cerc odată la două sute de milioane de ani. Generaţie după generaţie, participăm fără voia noastră şi fără a conştientiza măcar acest fapt, la marele dans cosmic, împreună cu multe alte miliarde de stele, tributare şi ele marelui stăpân din centrul Galaxiei.

Mihail Mataringa (27 martie 2013)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bărbatul fără femeie

Bărbatul fără de femeie
E-un templu ce-i lipsit de zeie,
Biserică făr de altar,
Un preot ce-i lipsit de har.

E stupul fără de regină
Şi pomul fără rădăcină;
E o grădină fără flori,
O faţă fără ochişori.

E-un corp lipsit de inimioară
Şi-i ca o casă fără scară;
E ca un trup lipsit de suflet,
Ca omul fără de răsuflet.

E casa care n-are uşi,
E marea fără pescăruşi,
Odaia fără de fereastră,
O goală şi umilă glastră.

E ziua fără de lumină,
E sportul fără-adrenalină;
E ochiul fără de privire
Şi viaţa fără de iubire.

E anul fără primăvară,
Arcuşul fără de vioară;
E ca toporul fără coadă,
Ca spadasinul fără spadă.

E ca şi spicul fără boabe,
Ca bradul fără de podoabe;
E cum e Cerul fără Rai,
Ca un naist lipsit de nai.

E făr de capsă un cartuş,
E oul fără gălbenuş,
O savarină fără frişcă
Şi făr de roată o morişcă.

E-o lampă fără de ulei,
Un templu părăsit de zei;
E ca mâncarea fără sare
Şi ca Pământul fără Soare.

poezie de George Budoi din Femeia de la A la Z în Aforisme, Epigrame, Poezii, Pamflete şi Satire (9 mai 2022)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eterna pace

Viaţa noastră e viaţa spumei
Şi totuşi, de-ar seca din fundu-i marea,
O altă mare-ar face lacrimi lumei.

Precum uitarea-i a durerii moarte
Astfel şi moartea e uitarea vieţii
Spre-a răsăsri din nou la altă soarte.

Da, e-o dorinţă mare, fără nume,
Pe care-n tot adâncul o cuprinde
Bătrânul haos, născător de lume.

Atâtea lumi care rotesc în haos
Cu zborul lor măsurător de vreme,
În veci pe cale, neaflând repaos.

Astfel tot trec, ca şi un roi ce trece,
Şi-n a lor fugă fierb şi se-nfierbântă,
Plutind în veci prin universul rece.

Astfel e timpul, care lung străbate
Prin mii de veacuri, stăpânind în silă,
Născând şi ucizând în lume toate.

Astfel e spaţiul fără fund şi fine,
Iar din încrucişarea - amundurora,
Născând mişcare, s-au născut lumine.

Căci timpu-i tatăl, iar genunea-i muma,
Iar fiul e mişcarea, e amorul,
E foc aprins ce arde pân-acuma.

Astfel rotind se-nvârt în jur de soare,
Pe când el însuşi cu ele împreună
O altă clină-n veci o să coboare.

Din trei mişcări mişcarea lor se-adună,
Cu toţi în jos, toţi împrejur de sine,
Toţi împrejurul altor fac cunună.

Şi-astfel din noapte s-a-nchegat lumine,
Căci prin mişcare s-au aprins cu toate,
Prin neodihnă ceru-ntreg se ţine.

Şi cine ştii când ceasul lor va bate
Şi cele trei inele s-or desface
Din a mişcării sfântă trinitate.

Şi peste toţi s-o-ntinde – eterna pace.

poezie celebră de Mihai Eminescu (1882)
Adăugat de Maria Hadârcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin lumina oglinzilor îmi simt goliciunea

e ziua aceea în care nu am curaj să mă ridic din pat
nici măcar să scot un picior de sub pătură darămite nasul
mi-e teamă să privesc în oricare loc al camerei ticsită de cărţi şi cărţi
şi lucruri inutile abandobate ca după o bătălie
în oricare parte aş îndrăzni să mă opresc aş simţi acelaşi rău

e ziua aceea în care nu vreau să mă dedic nici măcar mie ce să mai vorbim de alţii
prea trecători prin viaţă mai ales când e vorba de iubire
nu nu n-am niciun curaj să mă văd cu mine
trupul trecut prin lumina oglinzilor
parcă special amenajate îmi simt goliciunea
e o mare tulbure inside valurile îmi bat în inimă
uneori mă izbesc de zidul aceleiaşi singurătăţi care
umblă şi umblă bezmetică pe ţărmul lui ovidiu

e ziua aceea fără aburul unei cafele descântate în doi
vocea din telefon nu mă încântă prea tare
am nevoie de ceva palpabil să-mi dea frisoane
o altfel de trezire la viaţa asta morbidă

e ziua aceea când mă dor oasele de tăcere
scâşnesc dar nu mă întorc pe cealaltă parte
stau răstignită cu ochii în tavan se umezesc şi
dintr-odată mai mai să mă înghită o ploaie vioaie cu ferestre cu tot

asta nu e deloc ziua mea preferată
un gând îmi spune hai să-i facem o vizită
ploaia aruncă alice în mine şi toate se înfig
sângerând îmi las urma înspre ceea ce am părăsit
greu cu acest obstacol plumburiu să-l dau la o parte

poezie de Ottilia Ardeleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privind către Tao, nu se vede, se numeşte I - nevizibil. Ascultând, este vocea tăcerii ce nu se aude şi de aceea se numeşte HI - fără grai. Pipăit, deşi etern, nu se simte şi de aceea se numeşte VEI - imaterial. Aceste trei însuşiri sunt mistere de nepătruns pentru cel fără intuiţie şi ele întocmesc Unitatea Divină. Mai presus de Tao nu este lumină, dedesubt nu este umbră. E atotpătrunzător, veşnic şi fără nume. Duce toate lucrurile în nefiinţă. Este formă fără de formă, o închipuire fără de chip. Este taină de nepătruns pentru cel lipsit de înţelepciune. Nu i se vede nici faţa nici spatele; este infinit. Numai întemeiaţi pe eternul şi străvechiul Tao putem astăzi să ne desăvârşim viaţa. Cel ce cunoaşte această străveche Taină este orientat pe Suprema Cărare.

Lao Tse în Tao Te King, 14
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce mă doare, Doamne...

Ce mă doare, Doamne, stau şi mă frământ
Ce mă doare, Doamne, dacă plâng de moarte
Nu sunt frunză, Doamne, să mă culc pe vânt
Să mă culc pe vântul care-o să mă poarte...
Ce mă doare, Doamne, ce durere rea
S-a ascuns în suflet şi nu vrea să iasă,
Uită-Te la mine, poate vei vedea
Care deznădejde m-a făcut mireasă...

Pune-ţi mână, Doamne, nu mă părăsi
Pune-Ţi mână, Doamne, totu-i cu putinţă
Fă-mă să răscumpăr fiecare zi
Ce m-a ars cu lacrimi şi cu suferinţă...

Ce mă doare, Doamne, Domnul meu cel sfânt,
Ce dureri de taină s-au ascuns în mine...
Nu sunt frunză, Doamne, să plutesc pe vânt,
Mână Ta-i aceea care azi mă ţine

Vindeca-mă, Doamne, gândul, plânsul meu
Nu lăsă pământul plânsul să mi-l poarte
Pune-Ţi mâna, Doamne, Tu eşti Dumnezeu
Tu eşti Dumnezeul ce m-a scos din moarte!...

poezie de Adriana Cristea (7 septembrie 2003)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cei ce vom fi

Trei felii şi trei copii,
Cât de dulci sunt împreună!
Dulce-i pepenele... ştii,
Dar mai dulce-n a lor mână.

Îi priveşti şi simţi iubire,
Dar şi-o linişte mai simţi.
Chipul lor... o amintire,
De când toţi eram cuminţi.

Nu chiar toţi, eu n-am fost unul,
Alergam o zi lumină,
Fugăream vis ca nebunul,
Fără frică, fără vină.

Stau, mă uit la ei acuma,
Fost-am toţi exact la fel,
Fraţi cu soarele şi luna,
Suflete-n decor pastel.

Ne fugea iarba-n picioare
Şi ne colora-n genunchi,
Eram zâmbet şi candoare,
Dar şi strigăt din rărunchi.

Trei copii... le va fi bine.
Să veghem asupra lor,
Fără ei, nu va fi mâine,
Cer albastru fără nor.

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!