Călugăriţa

În sfânta mănăstire de-ai mei părinţi zidită,
Muncindu-mi fără milă sărmanul trup uscat,
Acoperit de zdrenţe, de ani împovărat,
Îndur sub bolţi de jale o soartă urgisită.

Frumoasă-am fost odată, senină, fericită,
A ţării mândră Doamnă - dar lumea m-a uitat -
Şi-adesea amintindu-mi de visul spulberat
Crunt inima-mi zvâcneşte şi sângeră rănită.

Căci viaţa mea în lacrimi şi-a oglindit izvodul
De când cu oastea-i, falnic, ursitul meu, Voievodul
Purces-a să înfrunte păgânele urdii;

Din şea îl prăbuşiră hangerele haine -
De-atunci cad în ruină măreţe curţi pustii
Şi eu îmi rog sfârşitul, dar moartea nu mai vine.

poezie clasică de Mateiu Caragiale (1904)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

În lacrimi, tu vii pe lume

În lacrimi, tu vii pe lume,
Fără haină, fără grai,
Fără trecut şi fără nume,
Fără să ştii ce soartă ai.

Creşti, visând la ziua-n care,
Anii... se vor aduna,
Însă, viaţa de om mare,
Multe palme îţi va da.

Vei întoarce des obrazul,
Fiindcă omul e mişel,
Să nu-i spui oful, necazul,
Că-i lup deghizat in miel.

Cu o palmă, mâna-ţi strânge,
Vărsând lacrimi de actor,
Cu cealaltă te străpunge,
Cu lamă de trădător.

Aşa e şi cu amorul,
Ai grijă cui îi oferi,
Visele, gândul şi dorul,
Şi-ale inimii-ncăperi.

Pe unii, ţine-i la uşă,
Sunt musafiri neciopliţi,
Se înfig ca o căpuşă,
În suflet, fără să-i simţi.

Apoi de toate te seacă,
Până... ruină devii,
Cu agoniseală-ţi pleacă,
Rămâi în odăi pustii...

Trist, singur şi-n agonie,
Ştiu ce gânduri te străbat,
("Unde eşti, copilărie?")
C-am fost ca tine, odat'....
............................................
În lacrimi, tu vii pe lume,
Şi tot în lacrimi trăieşti,
Iar când viaţa îţi apune,
În lacrimi, clipe cerşeşti.

poezie de Andreea Văduva din Blogul "Rânduri rupte din viaţă"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De voi mi-i jale

De voi, ce alergaţi întruna
Şi zilnic rătăciţi pe cale,
Purtând în suflet sărăcia
Şi niciodată bucuria,
De voi mi-e milă şi mi-i jale!

De voi, ce ridicaţi morminte,
Uitând de har şi de iertare,
Băgaţi în ele oseminte
Ce plâng aici fără cuvinte,
De voi mi-e milă şi mi-i jale!

În pulbere şi în tăciune
Mai semănaţi fără-ncetare.
De voi, că pierdeţi adevărul
Lăsând încătuşat misterul,
De voi mi-e milă şi mi-i jale,

Că sărutaţi tablouri sfinte
Şi intonaţi o bună veste,
De voi, ce nu aveţi credinţa
Şi-n inimi sfântă pocăinţa,
Şi milă mi-i, şi jale-mi este.

Căci înspre infinitu-albastru
Purtându-şi lupta fiecare,
Fără credinţa în iubire
Şi fără sfânta înfrăţire
Suntem pierduţi, pierduţi pe cale!

Chişinău 28 octombrie 2019

poezie de Mihai Ghidora (28 octombrie 2019)
Adăugat de Ghidora
Comentează! | Votează! | Copiază!

A versului meu doamnă

Am dorit amintirea să rămână
zidită, în a dorului fântână
şi-am trimis mângâierea neatinsă
prinsă-n versuri cu privirea stinsă.

Şi ţi-am întins o floare de cais,
învelită în culori pe care-am scris,
să crezi în nemurirea din cuvânt;
versul este sfânt, nu-i vorbă-n vânt.

Şi-am aşezat pe visul tău de fată
luciri, ce-au răsărit în nopţi odată
când am sădit în iubirea fără grai
acord de rime, pe care-l aşteptai.

În gândul meu, mereu am să te-ascult,
n-am să te las ascunsă în tumult,
rămâi la pieptul meu, târziu în toamnă;
comoara mea şi-a versului meu doamnă.

poezie de Constantin Rusu din Poesii (21 mai 2005)
Adăugat de Constantin Rusu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne-am fost

Prin viaţa ta sacră, am fost o poveste,
Cu paşi număraţi urcând către cer,
De vânturi purtată, pe aripi celeste,
Icoană sculptată şi veşnic mister.

Cu tine voiam a învinge Olimpul,
Şi zeu, şi iubit, şi Luceafăr mi-erai,
Sfidam împreună mulţimea şi timpul,
Zâmbindu-ne iadul şi colţul de Rai.

La braţul tău falnic, visam nemurirea...
Prin temple, cu lacrimi de sânge slăvit,
Umilă şi mândră, ţi-adoram strălucirea,
Mi-erai stea polară, iubire şi mit.

Rămas-a în urmă iluzia moartă,
Plăpânda nălucă-a pierdutei iubiri,
Durerea ce plânge colerica soartă
Şi câmpul uitat cu-adieri de zefiri...

poezie de Marilena Răghinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe uliţa din sat doar moartea se mai plimbă

Pe uliţa din sat,
Doar moartea se mai plimbă,
Căci junii au plecat,
Să-nveţe-o altă limbă.

Odăile-s pustii,
Rar vezi un moş, o babă,
Printre perdele gri,
La Domnul cum se roagă.

Pâlpâie-o lumânare,
Pe-al geamului pervaz,
Doar rugăciuni amare,
Şi lacrimi pe obraz...

Prispa se înconvoaie...
Nu mai vezi niciun pled.
Nepoţii cu mamaie,
Pe trepte nu mai şed.

Acum au telefoane,
Ce sunt alea... poveşti?
Cresc apăsând butoane,
Iar ea? Aşteptând veşti.

Jelind, clopotul bate,
Răsună-n tot cătunul,
Rămaşii îşi dau coate,
Zicând: "S-a mai dus unul."

Se umple cimitirul,
Fără garoafe - cruci,
De-a lung, de-a lat e pirul,
Părinţi uitaţi de prunci.

Un scârţâit de poartă,
Se-aude când şi când,
E vântu' - adus de soartă,
Nu-s copiii... Nici gând!

Pe uliţa din sat,
Doar moartea se mai plimbă,
Căci junii au plecat,
Să-nveţe-o altă limbă...

poezie de Andreea Văduva din Blogul "Rânduri rupte din viaţă"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Boierul

Pe-o culme, lângă-un iezer, durează-o mănăstire
Boierul... Mult bătrân e: dinţi nu mai are-n gură,
Posteşte, se grijeşte, bârfeşte şi strâmb jură,
Stă cuvios în strană şi zice din psaltire.

E mic de stat, făţarnic, semeţ şi crud din fire,
Viteaz spătar fu-n lupte, dar azi când barba-e sură,
Cu dreapta se închină, cu stânga smulge, fură,
Despoaie şi ucide în setea-i de hrăpire.

De neam e Basarabă, şi rudă cu Voievodul,
De bogăţii e putred şi-l blastămă norodul,
Dar, la Stambul, îl sapă Cislar-Aga harapul.

Şi tocmai de Rusalii, când plin de veselie
Aşteaptă să-i sosească fermanul de domnie
Îl prind cu pâri ascunse şi-armaşu-i taie capul.

poezie de Mateiu Caragiale
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-ai fi...

De-ai fi ultima gară,
Popas în zări virgine,
Pavată cu miraje,
N-aş mai veni la tine.

Zadarnic jurăminte
Şi false sărutări.
În sufletu-ţi se-ascunde
Furtună şi ninsori.

Zadarnic timpul trece,
Căci trece fără tine,
Mă bântuie durerea
Care musteşte-n mine.

Ce aşteptare crudă
Cu sensul "a uita",
De ce-ai plecat, Alina,
Rănindu-mi inima?!

În pumnu-ţi bate încă
Inima mea rănită...
Acum te-ntreb, iubito,
Eşti oare fericită?!

Îmi las pe banca udă
De lacrimi, tot ce-a fost.
Iau în bagaj tăcerea...
N-ar mai avea vreun rost

Să petecesc iubirea
Care s-a rupt în trei.
Tu eşti cu altu-n braţe...
Ştiu că nu mă mai vrei.

Mai crezi în fericire?!
Cum nu, iubita mea?!
Dar ai schimbat macazul...
Nu asta-i gara mea.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea

De ai cânta la liră mai céva ca Orfeu,
De ai fonda religii, om venerat ca zeu,
De-ai fi-nţelept ca Solon, ca Einstein de deştept,
De-ai fi viteaz ca Hercul, ca Solomon de drept,
De ai avea-n puterea-ţi, supusă, lumea toată,
De-ai fi bogat ca Cresus, tot o să mori odată.

poezie de George Budoi din Viaţa şi Moartea în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (22 noiembrie 2019)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai uitat

Ai uitat să priveşti cerul,
Să vezi dimineaţa-n zori,
Cum dispare tot misterul
Nopţilor cu şezători.

Ai uitat trandafiriul
Zorilor în dimineaţă.
Ai uitat să scoţi chipiul,
Cu rouă să-ţi dai pe faţă.

Ai uitat să priveşti soare
Când este deasupra ta.
Să stai în amiaza mare
La umbră cu dragostea.

Ai uitat chiar şi apusul
Când e ziua în amurg.
Mie mi-ai uitat surâsul.
În zadar lacrimi îţi curg.

Ai uitat să-mi dai iubirea
După care eu tânjeam.
Ai uitat că fericirea
Era tot ce îmi doream.

Acum e târziu băiete
De mine să-ţi aminteşti.
În zadar exprimi regrete.
La inimă nu-mi mai eşti.

Ai uitat că viaţa trece,
Că ce-a fost numai revine.
Lumea tot aşa petrece
Când rămâne fără tine.

Trebuia să ştii că viaţa
E făcută s-o trăieşti,
Ziua, noaptea, dimineaţa,
Cât timp pe pământ mai eşti.

poezie de Dumitru Delcă (aprilie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era odată, la marginea unui drum umblat, o fântână, şi lângă fântână şedea jos o babă, ghemuită pe nişte zdrenţe de cergă, şi morfolea-n gingii un crâmpei de covrig muiat într-o năstrapă cu apă rece. Când vedea drumeţ, or pe jos, or călare, or cu carul, lăsa baba covrigul din gură, întindea dreapta şi se milogea tânguios numai din vârful limbii: "Faceţi-vă milă şi pomană, măiculiţă, de o biată păcătoasă fără putere!"

începutul de la Calul dracului de Ion Luca Caragiale (1909)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce haine frumoase mai poartă iubirea

Ce haine frumoase mai poartă iubirea...
Doar ei îi stă bine în chipul oricui:
Şi-a celui ce zilnic respinge mâhnirea,
Şi-a celui pe care nu poţi să-l supui.

Ce haine frumoase... Mă-mbrac în iubire...
Şi ura se-nvârte, în juru-mi, aiurea ades,
Şi cerul proptit pe înalt mai stă să se mire:
Şă vadă cum ştiu din trupu-mi să ies...

Şi intru-n iubire, în haina senină, aleasă...
Intru-n iubire pe-o viaţă, pe-un veac...
În clipa când lumea îmi zice mireasă
Alături de cel ce-mi e ca un leac.

Ce haine frumoase mai poartă iubirea...

poezie de Renata Verejanu din Iubirea pe toate le vede
Adăugat de Valentin Rusu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când vine moartea

Când vine moartea
Cum vine un urs flămând toamna,
când vine moartea şi-şi scoate din pungă monedele de aur

să mă cumpere, şi-şi închide-apoi cu zgomot punga,
când vine moartea
ca o epidemie de febră galbenă,

când vine moartea
şi mă izbeşte ca un aisberg între omoplaţi,

vreau să trec pragul plină de curiozitate, mirându-mă:
ce-o să se-întâmple, cum arată-acel bordei al întunericului?

De aceea privesc toate lucrurile
ca şi cum ar fi fraţii şi surorile mele,
şi consider că timpul este doar o idee,
şi cred că eternitatea este-o altă posibilitate,

şi mă gândesc la fiecare viaţă ca la o floare, familiară
ca o margaretă grădinii, şi la fel de unică,

şi fiecare nume este o muzică plăcută gurii mele,
înaintând, asemeni oricărei muzici, către tăcere,

şi mă gândesc la fiecare trup ca la un leu al curajului, şi ca la ceva
preţios pământului.

Când vine clipa, vreau să spun că întreaga mea viaţă
am fost mireasa unei mirări.
Am fost mirele care a strâns lumea la pieptul lui.

Când vine clipa, nu vreau să mă întreb
dacă-am făcut ceva special din viaţa mea – sau veritabil.

Nu vreau să suspin sau să fiu speriată,
sau să argumentez ceva, orice.

Vreau să sfârşesc simplu, ca şi cum am terminat de vizitat această lume.

poezie de Mary Oliver, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

A plecat cândva în lume

A plecat cândva în lume,
Şi-a uitat de casa sa,
Ca să-şi caute norocul,
Să-şi găsească steaua sa...

Dar strivit de raza blândă,
A celestului cuvânt,
A uitat de adevărul
Ce guvernă pe Pământ...

Şi-a uitat de Sfânta Lege,
Şi de ţară şi de neam,
Ca un vreasc uscat de vânturi
Şi bătut pe negrul ram,

Şi ca frunza cea uscată,
Tot gonit de al său gând,
În deşert şi vanitate,
Rătăceşte pe pământ

poezie de Nicolae Burlacu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi-a dorit ca viaţa să-i fie un vis. Sărmanul n-a intuit că va pleca pe lumea cealaltă fără nimic.

aforism de Nicolae Mareş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu moartea de moarte râzând

Eram copil cu ochii goi,
Când oamenii cu haine noi,
Treceau la denie puhoi,
Chiar pe la poartă pe la noi.

Iubita mea, suntem părinţi,
Ne cer copiii ca doi sfinţi,
Cu rugăciuni în ochi, fierbinţi,
Să meargă la prohod cuminţi.

Eram copil, erai copilă,
De Dumnezeu ne era milă,
Plângeam de patima-i umilă,
Râdeam de moartea inutilă...

poezie de Marius Robu din Suflet la troc (18 aprilie 2014)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întâlnire...

Am întâlnire cu moartea,
Am întâlnire şi-atât,
Cât de simpatică-i lumea
Când viaţa mă strânge de gât!...

E singura dragostea mea,
Şi suntem doi ochi frumoşi,
Cât de romantică-i lumea
Când viaţa ne ţine scârboşi!...

Plimbându-mă-ncet mă scufund
În găvanele dânsei,
Cât de pufoasă-a fost lumea
Când între dinţi eu o strânsei!...

Garoafă voi fi pe mormânt,
Frântura unui sărut,
Ce ticăloasă-a fost lumea
Când gentil în ea m-am născut!...

Am întâlnire cu moartea
Însă ceasul nu a sosit,
Vai, ce grăbită e lumea,
Când eu o aştept liniştit!...

poezie de Vasile Zamolxeanu (18 martie 2018)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa

"Viaţa-i darul unic
Scurt şi trecător
Dar cu care-ţi cumperi
Veşnic viitor."
Traian Dorz

Fiinţa-i singura avere
Ce-o are omul pe pământ
Deci nu-ţi dispreţuii viaţa
Căci moartea vine ca un vânt.

Viaţa ea descrie curbe
Zigzaguri în nenumărat
Cât e viaţa? Niciodată,
Omul nu este informat.

Sunt sfinte lucrurile vieţii
Ori care ar fi, pe orice feţe
Zidită este-n întregime
Şi învelită-n frumuseţe.

O lupta-i viaţa deci te luptă
Deci nu îţi da răgaz tu ţie
Căci scopul nostru de-a trăi
Sensul vieţi-i bucurie.

Să şti şi a trăii este o arta
Frumoasă între arte
Viaţa pentru fiecare fiinţă
Are ceva ce împarte.

Noi nu trăim cum vrem
Ci cum putem
Şi viaţa nu numai pentru noi
E dată s-o avem.

Cu nimeni nu o compara
Viţa căci ca a ta ea nu-i
Trăieşte deci viaţa
Şi lasă-i trăirea orişicui.

Când pleci, când pleci din viaţă
Când moartea te apucă
Mulţumeşte-i gazdei
Şi pregăteşte-te de ducă.

Cine nu preţuieşte viaţa
N-o merită nicicând
Te bucură tu astăzi
Căci trecem rând pe rând.

poezie de Toma Adrian Frenţiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fraţi români !

Fraţi români din lumea întreagă,
Nu uitaţi de ţara mamă,
Nici de fraţi, nici de părinţi,
De prieteni sau bunici.

Căci săraci aşa cum suntem,
Omenia n-am uitat,
Frumuseţea ţării noastre,
Tot străinu-a căutat.

Ţara noastră este mică,
Braţul mare primitor,
Nu uitaţi, români din lume,
De al nostru tricolor.

Căci oriunde vă e pasul,
Orice bogăţii aveţi,
Dorul doinelor cântate
Şi în lacrimi înecate,
Ca la noi n-o să vedeţi.

Şi-a pământului chemare
Şi-al istoriei trecut
Şi a unirii cântare,
Unde voi aţi mai simţit?

Dacă din întregul vostru,
Români încă vă simţiţi
Să veniţi, de-aveţi putere,
Ţara de are nevoie,
În umeri s-o sprijiniţi
Iar, din cupele frăţiei,
Fraţi români!
Cu toţi să beţi.

poezie de Valeria Mahok (7 octombrie 2003)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mor de dragoste rănită

Am crezut că mă iubeşti,
Am crezut că mă doreşti,
Dar tu cu cuvinte reci
Sufletul îmi răneşti!

De-ai şti, iubite, cât de rău
Mă doare rana sufletului meu,
Şi ca o floare mă ofilesc,
O, cât de mult, iubite, eu te doresc!

Căci eu te iubesc
Cum alta nu te va mai iubi,
Şi alături de tine vreau să fiu
Pănă când moartea ne va despărţi.

Mi-ai spus că sunt cea mai iubită,
Că sunt a ta dulce ispită,
Dar acum mă laşi singură,
Să mor de dragoste rănită.

poezie de Vladimir Potlog (6 decembrie 2009)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Furia de a fi român (III)

Slăvită fie clipa, în care acest popor
A răsărit în lume – ca apa din izvor!

Şi-a străbătut veleaturi şi scârbe şi stihii –
Dar casele şi ţara nu şi-a lăsat pustii...

O! Blestemat e ceasul în care, fără spor,
Şi-a aşezat în frunte o coadă de topor,

Ce s-a iţit bicisnic, predestinat, pesemne,
Să îşi prefacă codrul în aşchii şi în lemne,

De foc sau de vânzare, la orice venetic,
Venit din depărtare – la preţuri de nimic.

După viteji de seamă, astăzi, ne-a pus capacul
Un neica-nimeni, care, făcut-a pact cu dracul

Să ducă-această ţară în iadul fără fund...
De fapt, sunt doi bicisnici: unu-ngâmfat şi scund,

Iar altu-n fruntea ţării, golan şi crăcănat,
Hlizeşte-se întruna, la-al neamului oftat...

Rosteşte-se, adesea, un banc nefericit:
"Frumos este tărâmul – păcat că-i locuit."

Dar cum s-aleagă, oare, aceşti creştini frumoşi,
Conducători de seamă, din roi de mincinoşi?!

Promit marea cu ciurul s-o care-n vârf de munte
Şi unde nu sunt ape - promit să facă punte...

O, preafrumoasă ţară, veni-va vreun soroc –
Să-ţi dea şi ţie, Domnul, o ţâră de noroc?!

Căci prea bătut de soartă, de hoţi şi de nevoi,
Azi, ai ajuns cu fruntea – nu-n ţărnă, ci-n noroi.

Şi ţi-ai trimis la muncă, în lume prin străini
Pe fiii tăi... să fie umili pe bani puţini;

Nu ştiu cum ţi-o fi soarta – căci nu proorocesc –
Cu bune şi cu rele eu, totuşi, te iubesc.

Ştiu că patetic sună, aceste vorbe, acum -
Când ce-au lăsat străbunii s-a prefăcut în scrum:

Tradiţii şi-obiceiuri, cuvânt bun şi bun-simţ
Ciuntite sunt de şmecheri şi de-ai prostiei zimţi...

Dar, poate că, odată, scăpaţi de-aceşti moroi,
Ce stau pe capul ţării – scăpa-vei de nevoi.

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!