Boierul

Pe-o culme, lângă-un iezer, durează-o mănăstire
Boierul... Mult bătrân e: dinţi nu mai are-n gură,
Posteşte, se grijeşte, bârfeşte şi strâmb jură,
Stă cuvios în strană şi zice din psaltire.

E mic de stat, făţarnic, semeţ şi crud din fire,
Viteaz spătar fu-n lupte, dar azi când barba-e sură,
Cu dreapta se închină, cu stânga smulge, fură,
Despoaie şi ucide în setea-i de hrăpire.

De neam e Basarabă, şi rudă cu Voievodul,
De bogăţii e putred şi-l blastămă norodul,
Dar, la Stambul, îl sapă Cislar-Aga harapul.

Şi tocmai de Rusalii, când plin de veselie
Aşteaptă să-i sosească fermanul de domnie
Îl prind cu pâri ascunse şi-armaşu-i taie capul.

poezie de Mateiu Caragiale
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte roşie

Trecând ca o nălucă, prin vifor, prin noroi
El fuge-nvins şi bezna pădurilor l-înghite ;
Nu simte cum în valuri, din rănile cumplite,
Îi curge mândrul sânge pe platoşă şiroi.

Dar gându-i vajnic zboară sălbatic înapoi,
Şi când îşi aminteşte cum, de păgâni răpite,
Plăpândele domniţe în lanţuri zac robite,
Şi cum tăiaţi pieriră coconii amândoi,

Pe-un mal de râpă calul şi-opreşte deodată,
Priveşte plin de turbă spre zarea-nflăcărată,
Şi alba barbă-şi smulge şi blestemă hain,

Şi-ameninţând văzduhul, cu pala-n mâna dreaptă,
Se-ntoarce Voievodul mânat de-un aprig chin
În valea unde lupta şi moartea îl aşteaptă.

poezie clasică de Mateiu Caragiale (1904)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu dreapta pe Evanghelie jură şi cu stânga fură.

proverbe româneşti
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luă hainele ce-i dete boierul şi se întoarse la stăpânul său. După ce îl îmbrăcă şi-l învăţă cum să se poarte la boierul, plecă cu dânsul. Ajungând, îi ieşi boierul înainte şi-l priimi cu toată cinstea. Când fură în casă, Mătăhuz împărat se tot uita pe dânsul. Oamenii casei începură să şopoiască şi să-şi dea coate, zicând: ori că este prea fudul acest Mătăhuz împărat, sau că este prost.

Petre Ispirescu în Cotoşman năzdrăvanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cronicarul

Cu uşa zăvorâtă, în dosnica chilie
În care raza zilei se cerne tainic, lin,
Departe de-orice zgomot, ferit de ochi străin,
Bătrânul amintirea îşi deapănă şi-o scrie.

An după an înşiră, domnie cu domnie,
Rănit de soartă însă, de părtinire plin,
El pana-nverşunată îşi moaie în venin,
Ca-n viitor izvodu-i mai mohorât să-nvie

Acel veac de restrişte cu sângerânde zări.
Iar pe asupritorii batjocoritei ţări,
Amarnic îi huleşte în măiestrite rânduri

Şi-i tremură-atunci mâna de patimă, dar când
Răsare printre umbre domniţa cu chip blând,
Mişcat închide cartea şi cade trist pe gânduri.

poezie de Mateiu Caragiale
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călugăriţa

În sfânta mănăstire de-ai mei părinţi zidită,
Muncindu-mi fără milă sărmanul trup uscat,
Acoperit de zdrenţe, de ani împovărat,
Îndur sub bolţi de jale o soartă urgisită.

Frumoasă-am fost odată, senină, fericită,
A ţării mândră Doamnă - dar lumea m-a uitat -
Şi-adesea amintindu-mi de visul spulberat
Crunt inima-mi zvâcneşte şi sângeră rănită.

Căci viaţa mea în lacrimi şi-a oglindit izvodul
De când cu oastea-i, falnic, ursitul meu, Voievodul
Purces-a să înfrunte păgânele urdii;

Din şea îl prăbuşiră hangerele haine -
De-atunci cad în ruină măreţe curţi pustii
Şi eu îmi rog sfârşitul, dar moartea nu mai vine.

poezie clasică de Mateiu Caragiale (1904)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sapă, frate, sapă, sapă

Sapă, frate, sapă, sapă,
până când vei da de apă.
Ctitor fii fântânilor, ce
gura, inima ne-adapă.

Prinde tu-n adânc izvoare -
de subt strat stihie blândă.
Să se-aleagă din argilă
ochiuri lucii, de izbândă.

Călători cu turme vie
să se-aplece, să se mire
de atâta adâncime
şi de basmele din fire.

Să se curme-n piept cuvântul,
când s-arată că pământul
stele şi-năuntru are -
nu numai deasupra-n zare.

Osteneşte-te-n amiază
să aduni răsplată dreaptă.
O privelişte de noapte
negrăită te aşteaptă.

Zodii sunt şi jos subt ţară,
fă-le numai să răsară.
Sapă numai, sapă, sapă,
până dai de stele-n apă.

poezie celebră de Lucian Blaga din Vârsta de fier
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

La pian, mâna stângă are acompaniamenutul, basul, tonul, iar mâna dreaptă are melodia principală, jocul şi principiul. Dacă vorbim în termeni de emisfere, viaţa e ca o melodie la pian: stânga acompaniază, dreapta dă tonul. Dreapta face muzica, strigă, stânga susţine, ajută. Stânga dă putere şi voluptate, dreapta dă tonus şi gingăşie. Dreapta se urcă pe pereţi, face ravagii, distruge, stânga bate toba şi opreşte delirul. Dar când dreapta tace, stânga murmură... ispitind-o cu noate joase, să mai cânte ceva.

Dharma K. Tchobansky în Rupte din Seu, Muzica (2016)
Adăugat de Tchobansky
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trântorul

În trândavă-aromeală stă tolănit greceşte
Urmaşul lor. Urât e, bondoc, saşiu, peltic.
El antereu alb poartă, metanii şi işlic.
În puf, în blăni şi-n şaluri se-ngraşă şi dospeşte.

Şi gura-i strâmbă numai măscări bolboroseşte.
E putred, deşi tânăr: sărmanu-a fost de mic
Crescut pe mâini străine. El joacă din buric,
Înjură, se răzgâie şi râde-apoi prosteşte.

Îl leagănă maneaua, e veşnic beat de vutcă,
Să-ncalece i-e frică, pe braţe-l duc la butcă;
Dar, el, ce os de domn e şi viţă de-mpărat,

Ades, făr' să-şi dea seama, îşi mângâie hangerul,
Şi când în faţa morţii odată s-a aflat,
În trântorul becisnic s-a deşteptat boierul.

poezie de Mateiu Caragiale
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Capul ce se-apleacă sabia nu-l taie?

"Capul ce se-apleacă sabia nu-l taie",
Se întreab-o voce încă din bătrâni
Şi mă obsedează, crunt, de săptămâni,
Când mă duc ca omul, zi de zi, la baie.

Poate să mă scoată iute din ţâţâni
Doar o vorbă numai, sar şi la bătaie,
"Capul ce se-apleacă sabia nu-l taie"?
Se întreab-o voce încă din bătrâni.

Are-n noptieră soaţa ferăstraie,
Săbii felurite să le ia în mâni:
-Dacă vorba aia, vrei s-o mai amâni,
Grijă, că untura sfârâie-n tigaie...

Capul ce se-apleacă sabia nu-l taie?

hipersonet de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când auziră boierii de una ca asta, se temură să nu le fi jucat iarăşi vrun renghi, şi de unde să nu fie aşa, se sculară, şi când văzură cum i-a poticălit ciobănaşul, se luară cu mâinile de păr. N-avură ce zice. Cu toate, unul din ei, care era şi mai semeţ, se otărî să se ţie de capul ciobănaşului, să nu-l lase să se sfinţească. Ciobănaşul însă îşi scoase calul din nomol şi, în învălmăşeală se strecură binişor, şi pe ici ţi-e drumul; plecă şi îi lăsă cu buzele umflate, cu braţele încrucişate şi fluierând a pagubă. Boierul cel semeţ şi neruşinat se luă după dânsul, îl ajunse, şi tot cu şoşele cu momele îmbla pe lângă el. După ce sosi la cetatea împărătească, ciobanul se înfăţişe şi el la împăratul ca să ghicească semnele fetei; dară boierul nu se dezlipea de lângă dânsul, nici cât ai da în cremene. Împăratul daca văzu pe cioban, dichisit, spălăţel, cu ţoalele curate pe dânsul şi cu mustăcioara mijindă, îi plăcu şi lui; mai ales că era şi mândru şi sta înfipt înaintea lui şi cu coraj, îl priimi deci să vie să ghicească. Înfăţişându-se înaintea sfatului împărătesc, unde se afla şi împăratul cu împărăteasa şi cu fata lor...

Petre Ispirescu în Ciobănaşul cel isteţ sau ţurloaiele blendei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când tocă de otârnie la schit, Neagoe intră în biserică, se închină cu smerenia unui făt de Domn cuvios, şi, la ieşire, vărsă în mâna stariţului un pumn de bani de aur, ca să-i fie spre pomenire.

Alexandru Odobescu în Mihnea Vodă cel Rău, III. Cotmeana (1857)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tata-l fetei, împăratul, carele ştia că umblă nişte zmei să-i răpească copila, nu mai putu de bucurie când îi văzu măcelăriţi. Şi cu socoteală că de aci înainte fata îi va fi scăpată, puse să se strige prin toate răspântiile cetăţilor din lume că cine va fi acel viteaz care a răpus pe zmei, să se înfăţişeze ca să-i dea fata după dânsul, şi jumătate împărăţia. Nu trecu mult şi iată că vine la împărat un ţigan urât şi buzat, şi negru, ciumă nu altceva, şi spuse că el a omorât pe zmei. Şi ca să încredinţeze pe împăratul de spusele lui, îşi arătă cu mândrie satârul plin de sânge şi hainele stropite. El îşi umpluse satârul şi hainele cu sângele unui cal al său, stătu de bătrân şi plin de tecnefes, cu care nu mai avea ce face, şi-l ucisese ca să-i ia pielea. Împăratului nu-i prea venea la socoteală să aibă ginere pe un ţigan, dară fiindcă apucase de-şi dedese cuvântul, voia acum ca să şi-l ţie. Şi până să se facă logodna, pofti pe ţigan la o masă pe care o dădu împăratul pentru mântuirea fie-sei de zmei.

Petre Ispirescu în Poveste ţărănească
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Greuceanu şi Zmeul Zmeilor

I-a demolat palatul,
L-a răsturnat pe spate,
Dar când să-i taie capul,
Avea imunitate!

P. S.
De palat nu i-a păsat,
Are vilă de la stat.

hexagramă de Valentin David (26 februarie 2013)
Adăugat de Valentin David
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când oamenii se aşteaptă să o iau la dreapta, voi merge la stânga. Sunt imprevizibilă.

citat din Paula Abdul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lună

toamna asta luna s-a suit în zare
şi stă acolo ca o ciutură, ca o căldare,
de-o prind să verse aurul din ea,
domnul, posac, îmi taie mâna mea.

mă plimb pe iazul alb de platină
şi luna-n capul meu se clatină,
eu vreau să-i caut tainic meşteşug,
dar luna stă bătută-ntr-un belciug.

încet-încet se urcă-n cer şireata,
degeaba încerc ca să dau jos găleata,
mă sui semeţ ca prostul pe o glugă
şi cad de-a berbeleacul, buturugă.

ca să te prind, of, lună de-aş putea
te-aş face, zău, pe veci iubita mea
şi te-aş plimba-n trăsuri de catifele,
uitănd pe veci ibovnicele mele.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (30 octombrie 2010)
Adăugat de Ion Ioenscu-bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un fost ce nu aţi fost

Nu o să mai fiu ce am fost să fi fost
Pierzându-mi lacrima de tuş făr rost
Totul are-n răni ascunse crud cost
De-as fi ce şi voiţi să vă fi fost

Pentru ce să mă schimb în acest anost
Ce ucide fila într-un petmafrost
Să vă fiu un fost ce voi nu aţi fost
Dorintă turmei de fi fără vreun rost

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lady Robinson: Nu există stânci! V-am mai spus! Hărţile dumneavoastră sunt greşite... Intraţi în port... Aşa! Acum viraţi tare la dreapta... Fără emoţii. Aveţi prioritate... Aşa... Dreapta! Dreapta am spus! Acceleraţi... Perfect! Dreapta... Stânga, Centru, Centru stânga... Centru dreapta... Excelent... Dreapta...

replică din piesa de teatru Lady Robinson Bar (Insula femeilor), scenariu de Valeriu Butulescu (2009)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

La Argeş

Desprins din stemă parcă, spre depărtări senine,
Un corb bătrân şi-ntinde puternic negrul zbor,
Şi-n liniştea adâncă, din când în când uşor,
Din ulmi cad frunze moarte rotind în clipe line.

Dar, ca odinioară, de ce azi nu mai vine
Domniţa să privească, din ‘naltul foişor,
Cum soarele-asfinţeşte, împurpurând de dor
Zăvoaiele umbroase de-o tristă vrajă pline,

Când se oglindă-n ape murindele văpăi,
Şi blând văzduhul cerne cenuşă peste văi -
De ce nu mai răsare zâmbind în faptul serii?

- Nu, căci de mult ea doarme în ruinatul schit
De taină-îmbălsămată şi florile uitării
Îi troienescc posace mormântul părăsit.

poezie clasică de Mateiu Caragiale
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Boierul şi argatul

Un boier, călare pe-o frumoasă iapă,
Trebuind să treacă într-un loc o apă
Peste-o punte-ngustă – şi fiind grăbit,
Şi-a chemat argatul şi i-a poruncit:
- Ia-mi în spate iapa
Şi mi-o trece apa!
- Nu pot, zise omul lăsând nasu-n jos.
- Hm! făcu boierul foarte mânios:

Leneşul la toate
Zice că nu poate...

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ajungând la război şi văzând pe ai săi încăieraţi cu vrăjmaşii, tocmai când aceştia erau să dovedească pe socru-său şi pe cumnaţii săi, unde mi se ridică de trei stânjeni pe dasupra oştilor şi zbură drept la împăratul socru-său, îi tăie degetul cu inelul şi-l luă cu sine. Apoi se lăsă asupra vrăjmaşului şi tăia în carne vie cu nemilostivire, întocmai ca un muncitor vrednic când trage cu coasa nemiluit. Iar când îl înteţea vrăjmaşul, calul se urca ca fulgerul în sus şi se ţinea bine de coama lui. Apoi când se lăsa în jos, tăia cum ştia el în legea lui să taie. Aşa, vezi, îl învăţase calul. De trei ori se urcase în sus, când năvălise vrăjmaşul asupra lui, şi de trei ori se lăsase ca un vârtej asupra oastei vrăjmăşeşti. La fiecare dată cădeau d-a stânga şi d-a dreapta lui cu grămada şi făcea uliţi, uliţi pe unde mergea. în mai puţin ca de când mă apucai să vă povestesc, mormane de morţi se vedea pe unde trecuse el. Aşa spaimă grozavă băgă el în inimile vrăjmaşului, încât prinse a fugi, iar el a-i goni şi a-i tăia ca pe nişte vite.

Petre Ispirescu în Făt-Frumos cel rătăcit
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!