Părerea părerii

Uitasem că pe cer sunt stele
De atâtea nopţi cu nor şi ceaţă,
Uitasem că trăiesc o viaţă
De-atâţia ani de zile grele.

Uitasem Luna cum răsare
De-atâtea nopţi întunecate,
De-atâta spus că nu se poate
Uitasem să mai pot se pare.

Că m-am uitat în ochi la tine
Şi m-am trezit ca dintr-un vis;
Mai luat în braţe şi mi-ai zis:
Te strâng de pe cărări străine.

Iubirea mea risipitoare;
Pe care, cât ai căutat...
Ţi s-a părut că m-ai uitat,
Ţi s-a părut că ţi se pare!

poezie de Marius Robu din Visul Stejarului (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uitasem...

Mă cheamă nebunia unei poveşti candide
Şi-am vrut cu tot al meu să-i dau crezare,
Îndrăgostită tot mai mult de-a sa culoare
Uitasem convenţionalul gândirilor rigide.

Pluteam parcă pe ape şi pe vânt...
Eram o pasăre zburând spre măreţii,
Uitasem despre păsări – fiinţe-n pribegii –
Uitasem despre Carte şi al său Cuvânt.

Mă arunca în valuri o mare de iubire,
Ce mult mă amăgise că pot şi eu zbura!
O dragoste intensă mi-a lăsat arsura
În rana nevăzută, săpând-o în simţire.

Fost joc cumplit jucat fără rezervă,
Aşa se cheamă când eşti îndrăgostită...
Uitasem a-mi lua masca în chip de nesimţită
Şi m-am lansat în zbor cu prea multă vervă.

Minute astăzi vin aşa uşor pe mine
Şi mă încântă cu dansul lor de-alin!...
Valul mă trezise din zborul meu marin,
Iar dragostea uitasem... să-nveţe să suspine.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Să ai ce să pierzi... (2007)
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Haos

Mi-a intrat haos în ochi...
L-am simţit cum se lungea perfid
Pe linia părului meu
Încercând să-mi alunece,
Linguşitor,
În ureche
Cuvinte ştiute,
Tocmai când uitasem să te aud...

Mi-a intrat haos în ochi...
L-am simţit când îşi ascuţea ghearele
Pe albul obrajilor mei
Încercând să-mi sufle,
Subtil,
În nări
Un parfum cunoscut,
Tocmai când uitasem să te simt...

Mi-a intrat haos în ochi...
L-am simţit când vărsa amintiri
Pe conturul buzelor mele
Încercând să-mi vândă,
Zâmbind,
Pe pleoape
O poveste uzată,
Tocmai când uitasem să te trăiesc...

Mi-a intrat haos în ochi.
L-am simţit când îşi desena labirintul
Pe golul sufletului meu,
Încercând să-mi umple,
Neputincios,
Celulele
C-un vis plâns,
Tocmai când uitasem să te am...

Mi-a intrat haos în ochi.
L-am simţit cum vâna semne
Pe dreptunghiul ochelarilor mei,
Încercând să ascundă,
Crud,
Din lumină
Cu umbre secătuite,
Tocmai când uitasem să te văd...

poezie de Gabriela Chişcari (30 aprilie 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uitasem să respir

Când am început să scriu radioul era pornit.
Aveam mai multe idei decât în toate ultimele cinci zile la un loc.
După câteva ciocănituri în tastatură
S-a auzit un cântec din tinereţea mea.
Degetele s-au oprit brusc,
Ca şi cum melodia şi cuvintele m-ar fi împietrit.
Timpul stătea nemişcat.
Nu, se mişca în revers.
Nu-mi amintesc altceva.
Când s-a sfârşit, m-am ridicat cu un nod în gât.
Uitasem să respir

poezie de Kelly Kurt, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amnezii

uitasem primăvara vine dupa iarnă
cuvântul după gând, gândul fecund după un altul,
cu gleznele jumate în zăpadă, jumătate dezgolite-n ierburi
mai caut aripi să m-ajute să încerc măcar jumate saltul

uitasem anotimpul în care m-am născut
părea să fie o sărbătoare de-nviere
a trupului fragil surpat sub pleoapa de pământ
privind cum iarba încolţind viaţa primăverii înapoi şi-o cere

poezie de Valeriu Marius Ciungan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Agonia

E întuneric şi rece
în celulă...
Umbra gratiilor îmi frînge trupul.
Lampa se sparse ieri
şi lumina zace răvăşită
printre cioburi...
Ecoul paşilor de înger
îmi mai vibrează în timpane.
Miroase a scrum.
Aripile... mi-au ars aripile...
Uitasem ca ieri
am încercat să evadez.
Uitasem de ce sunt aici...
De ieri sufăr de scleroză.
De astăzi îmi doresc aripi,
iar de mîine...
Am uitat că sufăr de scleroză!

poezie de Otilia Biriuc
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-a spus povestea vieţii lui. Când m-am trezit, o uitasem complet. Nu-mi aminteam decât că era frumoasă, frumoasă şi complicată, aşa cum sunt poveştile fiinţelor care schimbă cu ceva lumea prin care trec.

Cristina Nemerovschi în Pervertirea (2012)
Adăugat de Dreams in Black and White
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-am uitat

Din atâtea gânduri moarte,
Ce încerc să le arunc,
Doar un gând nu îmi dă pace,
El mă ţine să te-aduc

Din atâtea versuri scrise,
Necitite de cei mulţi,
Îmi revin doar cele care,
Tu în ele vii şi strigi

Din atâtea nopţi cu stele,
Şi-alte nopţi ce-s fel de fel,
Doar acele îmi sunt grele,
Când apari, când eşti altfel

Din atâtea zile scurse,
Mai cu soare, mai cu ploi,
Unele le ţin aminte,
Flori în jur şi doar noi doi

Din atâtea ore scurse,
Care m-au îmbătrânit,
Le-am uitat pe cele duse,
N-am uitat când ne-am iubit

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Multe nopţi

Multe nopţi am tot visat
Chip din stele ce-l furam,
Multe nopţi iar am uitat
Că visam.

Plânge luna prin fereastră
C-o ignor în continuare,
Al meu dor în noaptea albastră
Când răsare.

Gânduri noi şi amintiri
Sufletu'-mi apasă,
Din oceanul de sclipiri
Hai acasă!

Te aştept demult să-mi iei
Doruri şi tăceri,
Se desprind zâne din tei
Sau păreri?

Multe visuri destrămate
Să le-adun nu pot,
Rătăcind înaripate
Peste tot.

Multe nopţi am ascultat
Toamna cânt de ploi,
Multe nopţi ne-am căutat.
Tot pe noi.

poezie de Emil Utalea
Adăugat de Emil Utalea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngenunchez învingătoare

De-atâta iertare,
Am ajuns a fi înţeleasă...

De-atâta căutare,
M-ai găsit, Iubire...

De-atâtea viscole,
Mi-ai auzit alegerea...

De-atâtea căderi,
M-ai întrebat unde sunt...

De-atâtea lupte,
Mi-ai dăruit sensul...

De-atâtea morţi,
M-ai văzut o copiliţă...

De-atâtea victorii,
Îţi cad în genunchi...

De-atâta viitor,
Mă cutremuri azi...

De-atâta dor,
Îmi permiţi să te aştept mereu...

De-atâtea lacrimi,
Devenim grădina tuturor...

De-atâta Rugă,
Mă cuprinzi cu grijă de NOI...

poezie de Diana Zlătan-Ciugureanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rose (se pregăteşte să plece): A, aproape că uitasem. M-am gândit că ar trebui esă ai asta. E primul nostruordin de restricţie. Uite ce semnătură tremurată aveai. Erai aşa de speriat!

replică din filmul serial Doi bărbaţi şi jumătate
Adăugat de Burduja Simona, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epitaf: Într-una din zile, adormisem la umbra mea; uitasem să mă mai trezesc.

Cornel Stelian Popa
Adăugat de Cornel Stelian Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se pare...

Se pare cum că Cerul
Ar fi voit cândva,
Şi nouă adevărul
Din milă a ni-l da,

Şi fericiţi din fire,
Am zămislit şi noi,
Născuţi într-o gândire
Spălată de gunoi.

Însă mai mult uitasem,
Ce preţ nu a avut!
Căci calea ce-o urmasem,
Demult am şi pierdut!

Prea îndoită-n fire,
Nimic nu-ţi este cert!
Tot cauţi omenire,
Cu gândul tău deşert!

Azi lutul trist, pragmatic,
Priveşte cu amar,
Cum arde pe jăratic,
Uitat de un olar.

Nimic nu garantează
Al timpului cuvânt
Ce întru noi viază,
Şi moare în pământ!

poezie de Nicolae Burlacu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Variante pe ales

Sunt zile în care viaţa mi se pare o povară
Şi sunt nopţi în care timpul mi se pare infinit
Dimineţi în care trupul mi se pare ca o gară
Seri în care sufletul mi se pare tren grăbit.

Călător stingher prin lume fără nici un crezământ
Fără nici un fel de rude, nu prieteni, ţară neam
Ar mai fi ca variante Dumnezeu şi un mormânt
Am de-ales, nu mă pot plânge precum alteori plângeam

Voi vota să mor, probabil sau să merg la Dumnezeu
Am atâtea variante că nu le mai ştiu nici eu.

poezie de Marius Robu din Carte de bucăţi (31 ianuarie 2008)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneia

Când mi-ai jurat pe veci iubire,
Ai fost cu-ncredere-ascultată...
Uitasem că-ntr-o minte scurtă
Şi veşnicia e scurtată.

epigramă de Emil Gârleanu din Epigramişti cu sau fără voia lor (1983)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fidelitate

Femeile au zile şi zile, nopţi şi nopţi.
Eu cred că-mi place vinul pentru că le imită,
Că strugurii, mai cruzi, mai pârguiţi, mai copţi,
Îmi dau mai multe gusturi în gura sterpezită
De-atâta poezie - singura mea iubită.

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Lanţurile care ne strâng sufletul se alcătuie din picăturile de venin
cu care ne-am trezit din nou în zori, pentru că am uitat
să le încredinţăm asfinţitului! Am uitat sau n-am vrut:
răzbunarea ne-a părut mai apetisantă!
Cele mai dureroase lanţuri din câte există pe Pământ
sunt lanţurile plăsmuite din propria ură!

poezie de Iulia Mirancea (18 octombrie 2014)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca un ultim refugiu, călătorie între două anotimpuri

răvăşit pe lumină devin răsărit
moment în care alerg
între două anotimpuri
căutându-mă
în istoria fiecărei clipe
e sărbătoare
o umbră aproape netedă
lumecă pe talpa lui Dumnezeu
orizontul pare o zbatere de fluture
întorc capul şi zâmbesc
anotimpului
în care mai cred
dezbrăcându-mă de moarte
în tăcere
sorb din fiecare clipă deşi
fiecare pare la fel
doar sufletul
lasă de înţeles că fiecare zi
e o punte înspre o altă
zi
fără umbre
culori şi lumină

cu siguranţă poate am uitat ceva
să sting lumina
gazul
bileţelul de pe noptieră
florile din borcan şi
fotografia din dulap

e târziu şi aerul tot mai puţin

Doamne!
uitasem să vorbesc despre tine şi despre
călătoriile dintre cele două anotimpuri

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fluturi în noapte

aici timpul îngheţase de frig
era ger, era ceaţă
încercam să adorm
uitând să sting lumina în hol
trecusem aiurea prin viaţă
statui sfârâmate în gunoi
picurau dureri pe o rană deschisă
venise iarna la poartă
uitasem de tine, uitasem de noi
iadul în faţă, gerul în doi
cădeau alene pe pleoape
ochii tăi, ochii mei
uitasem încă o dată plecarea
plecarea ta, pe un drum dărâmat de aprige ploi
visam să urc către cer
mâinile altare, te cuprind în noapte
lin, duios, agale
pe coapsele tale, iubiri, vise, căderi şi uitare
era frig, mă ardea iadul din cer
aici şi timpul a devenit viager
ai plecat femeie în ziua când ploaia plângea peste noi
fugise şi clipa, ochii tăi mă chemau a visare
nu ajunge fuga, a te uita
ochii încep să vadă, ce nu vor să vadă
ai murit plecând în spaţii totale
astăzi plâng a jale, nu există cale
a căzut o frunză în iarna globală
în pustiu se plânge, lacrima e sânge
zile cad în noapte, morţii plâng acum
se sfarâmă totul, visele se sting
nu mai este timp, rătăcit pe un drum
viaţa-i o cărare, totul, o întrebare
scările-s puţine, timpul e absent
ninge iar în mine, ninge gestul tău
ţipă pustiul, totul este gol
cerneala se uscase pe pagina goală
poetul vorbea în delir despre o fată
te scriu femeie cu flăcări de ceară
se stinge ţigara în urmă
va ninge femeie, va ninge uitarea
mai trece o viaţă, va veni altădată, odată
ne vom naşte în toate
poate aici, poate în altă parte
vom fi fluturi liberi în noapte

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împresurat de-activităţi ce nu pot aştepta, uitasem că ar trebui să mai şi mor.

citat din Tadeusz Rozewicz
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-a dus amorul...

S-a dus amorul, un amic
Supus amândurora,
Deci cânturilor mele zic
Adio tuturora.

Uitarea le închide-n scrin
Cu mâna ei cea rece,
Şi nici pe buze nu-mi mai vin,
Şi nici prin gând mi-or trece.

Atâta murmur de izvor,
Atât senin de stele,
Şi un atât de trist amor
Am îngropat în ele!

Din ce noian îndepărtat
Au răsărit în mine!
Cu câte lacrimi le-am udat,
Iubito, pentru tine!

Cum străbăteau atât de greu
Din jalea mea adâncă,
Şi cât de mult îmi pare rău
Că nu mai sufăr încă!

Că nu mai vrei să te araţi
Lumină de-ndeparte,
Cu ochii tăi întunecaţi
Renăscători din moarte!

Şi cu acel smerit surâs,
Cu acea blândă faţă,
Să faci din viaţa mea un vis,
Din visul meu o viaţă.

Să mi se pară cum că creşti
De cum răsare luna,
În umbra dulcilor poveşti
Din nopţi o mie una.

Era un vis misterios
Şi blând din cale-afară,
Şi prea era de tot frumos
De-au trebuit să piară.

Prea mult un înger mi-ai părut
Şi prea puţin femeie,
Ca fericirea ce-am avut
Să fi putut să steie.

Prea ne pierdusem tu şi eu
În al ei farmec poate,
Prea am uitat pe Dumnezeu
Precum uitarăm toate.

Şi poate că nici este loc
Pe-o lume de mizerii
Pentr-un atât de sfânt noroc
Străbătător durerii!

poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!