
Viață îngustă
Viața zilnic mai îngustă
Oamenii la caracter, mai mici
Nici nu mai visează, nici
Nu și-o mai doresc augustă
A murit în noi iubirea
Și-am păstrat pentru stindarde
Pofta cărnii care arde
Că ni se-mpietrește firea
Zadarnic stau copacii în picioare
Când rădăcinile refuză
Aplecarea lor obtuză
Că nu mai au nici rod, nici floare
Ne închinăm la cele joase
Și alergăm după avere
Confortul tot mai multe cere
În budoare de mătase
Dar ce folos să-ntindem mâna
Numai la cele pentru trai?
Palpăm ca orbii literele Braille
Și totul ni se ia cu anasâna
Se usucă sufletele noastre
Izvoarele de apă vie seacă
În alcoolul nostru din cinzeacă
Purtătorii veșnic de dezastre
poezie de Ion Untaru din manuscris (2009)
Adăugat de Ion Untaru

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare

Se usucă sufletele noastre
Se usucă sufletele noastre
Izvoarele de apă vie seacă
Stropul de amar dintr-o cinzeacă
Purtător e veșnic de dezastre
Unde ești iubito visele să-ți dărui
Să ne ducem veacul pe un alt tărâm
Să ne sune pașii pe un caldarâm
De melancolii prin lumina cărui,
Pururi te zăresc numai ca prin ceață
Viața noastră plină de himere
Supraviețuirea tot mai multe cere
Și nu se mai face, parcă, dimineață
poezie de Ion Untaru (2009)
Adăugat de Ion Untaru

Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici trufia, nici prostia
Pentru timpul, care trece,
Pentru lipsa mea de roade
Neputința veșnic roade
Căpățânile zevzece
Nimenea nu-nfruntă timpul
Nici trufia, nici prostia
Oamenii de paie ni i-a
Arătat netrebnici ghimpul
Nu e cum ar fi să fie
După merit sau răsplată
Dacă ei prind să se bată
Pentru supa mea din farfurie
Lucru, mă supun și tac
Ca un Robinson Crusoe
Numai ce mi se dă voie,
Ca să am un loc pe bac
poezie de Ion Untaru din Liziera de salcâmi (2009)
Adăugat de Ion Untaru

Comentează! | Votează! | Copiază!

Atenție la pâine
Să nu calci pâinea în picioare,
Ca pâinea nu-i nimic mai sfânt,
Nici cele mai regești odoare,
Nici al privighetorii cânt,
Și orice minunat castel,
Cu trudă s-ar zidi sub soare,
Să nu dai pâinea pentru el,
Să nu calci pâinea în picioare,
Căci fără pâine viață nu-i,
Nici primăvară nu-i, nici floare,
Zadarnic Himalaia sui,
De tropăi pâinea în picioare...
De calci o pâine în picioare,
A ta făptură însăți frângi,
Căci până-n inimă te doare,
Durerea pâinii și-ai să plângi
Și n-ai să ști din care bai,
Fuși blestemat de ursitoare,
Din ce urzeli noroc nu ai,
De tropăi pâinea în picioare...
De calci o pâine în picioare,
În viață totul fi-va-ți greu,
Căci în nevolnica-ți eroare,
Îl calci pe însuși Dumnezeu...
poezie de Eugen Ilișiu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce face un bărbat care urmărește soția aproapelui său? El calcă în picioare pudoarea și fidelitatea; el violează legile cele mai sfinte ale vecinătății, prieteniei și societății; el nu poate fi considerat nici prieten, nici vecin, nici cetățean. Nu este bun nici de sclav; este ca un vas care nu mai e de niciun folos și nu e bun decât de aruncat.
citat clasic din Epictet
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu am să încerc să te divid pentru a te cunoaște. Tu nu ești nici acest act, nici celălalt, nici suma lor. Nici acest cuvânt, nici celălalt, nici suma lor. Nu te voi judeca nici după aceste cuvinte, nici după aceste acte. Ci voi judeca actele și cuvintele după tine. Îți voi cere, în schimb, să mă asculți. Nu am ce face cu prietenul care nu mă cunoaște și-mi cere explicații. Nu am putere să mă transpun în neputincioasă zarvă a cuvintelor.
Antoine de Saint-Exupery în Citadela
Adăugat de Dany

Comentează! | Votează! | Copiază!

Bărbații sunt socotiți a fi tare cumpliți, și tigrii tot așa; dar nici tigrii, nici năpârcile, nici diplomații, nici judecătorii, nici călăii, nici regii nu pot ajunge, chiar dacă ar face cele mai mari cruzimi, aproape de cruzimea blândă, blândețea înveninată, disprețul sălbatic al domnișoarelor între ele, când unele se cred mai presus de celelalte prin naștere, avere, gingășie și când este vorba de o căsătorie, de întâietate, mă rog, despre una dintre cele o mie de rivalități dintre femei.
Balzac în Pierrette
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu cât omul ajunge la un standard mai înalt de trai, se leagă mai mult de cele trecătoare ale lumii acesteia, iar la plecare nu va lua nimic cu el, tot astfel cum nici nu a adus la naștere. Cel care întinde mâna numai spre cele absolut trebuincioase, se simte mai independent față de lume, mai puternic, iar plecarea lui din lume nu o va mai considera o tragedie universală.
Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru

Comentează! | Votează! | Copiază!
Liniști...
și n-am pentru nimeni nici nume nici sunet nici văz
nici ape nici aer nici foc
dar numai cu tine -și vis și speranță și crez
și stea cu noroc
și n-am pentru nimeni nici gânduri nici lume nici loc
nici spațiu nici vreme nici hău
dar numai cu tine - și ape și aer și foc
și liniști mereu...
poezie de Iurie Osoianu (3 noiembrie 2019)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *
fricile stau ca niște mici noduli sub piele
fricile n-au case n-au familii
nici prieteni adevărați
pentru ca nici ele nu sunt adevărate
de asta nici nu le vezi la lumină
de asta nici nu sparg pielea
ca să iasă și ele odată
acolo unde stau au bordeie
și se hrănesc cu morțile noastre antetrăite
poezie de Luminița Potîrniche
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Oh, tu, iubitul meu!
Oh, tu iubitul meu
Cat te iubesc de tare...
Ma arde sufletul
Si parca-mi moare
Atunci cand nu esti langa mine
Ca sa te simt, ca sa te am
Sa fiu o parte din tine..
***
Si cat de neputincioasa ma simt
Cand tu esti acolo
Iar eu aici,
Si-as vrea sa dau totul la o parte...
Sa nu existe nimic intre noi,
Nici munti, nici ape, nici strazi
Nici oameni, nici plante, nici case..
Sa fim doar noi, doar tu si eu...
Iar restul sa nu mai conteze..
***
Mi-e foame de tine
Mi-e pofta de privirea ta
Mi-e dor de existenta ta...
Si stau acum, aici in camera mea
Iar tu.. acolo undeva..
De ce nu vii iubirea mea..?
poezie de Ana Cirlan
Adăugat de Petronela Nisan

Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă
Nimeni nu obligă
Pasărea să cânte
Nici despot, nici rigă
Nu pot s-o-nspăimânte!
-------
Amușină înserarea,
Sufletele celor duși
Stau de strajă pe la uși
Fără care nimeni nu-și,
Mai suportă-nsingurarea
Dați-mi aripi pentru rugă
Că eu mă topesc de dor
Viața noastră e un zbor
Interior!
poezie de Ion Untaru din Locuiesc într-o lacrimă suspendată (2005)
Adăugat de Ion Untaru

Comentează! | Votează! | Copiază!

Nouă, nobililor din Transilvania, nu ne place ideea că rămășițele noastre s-ar putea amesteca cu cele ale plebei. La vârsta mea, nu mai caut nici plăcerile, nici bucuriile vieții, nici strălucirea voluptoasă a soarelui sau licărul tremurului de ape care îi fascinează pe tineri. Nu mai sunt tânăr și inima mea, după ani mulți de plâns morții, nu mai este înclinată către veselie. În plus, și zidurile castelului meu s-au prăbușit; e năpădit de umbre, iar vântul suflă rece prin ferestre și printre creneluri. Îmi plac întunecimea și umbra, de cele mai multe ori prefer să stau singur cu gândurile mele atunci când nu sunt obligat să ies în lume.
citat celebru din romanul Dracula de Bram Stoker (1897), traducere de Dan Costinaș
Adăugat de Dan Costinaș

Comentează! | Votează! | Copiază!

Între vorbe și-ntre fapte
Între vorbe și-ntre fapte
E mereu un spațiu gol
Peste care un șeol
Stăpânește ca o noapte
Oamenii de teamă urcă
Semnele care coboară
Când lumina înfioară
Lighioanele ce spurcă
Și întoarce împotrivă
Marginea după un centru
Veșnic temerea ei pentru
Naufragiu sau derivă
Totul ni se pare straniu
Nici aievea, nici în vis
Un abis întredeschis
Ca o mină de uraniu
poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru

Comentează! | Votează! | Copiază!

Îi trebuie neamului acestuia o generație care să se jertfească, o generație de viteji și de patrioți până la nebunie. În toate timpurile au fost căutați oamenii de treabă, dar niciodată n-am avut mai mare nevoie ca acum de luptători hotărâți, de oameni vrednici și de caracter pe care să nu-i abată nimic din drumul lor, să nu-i ademenească nici strălucirile deșarte ale puterii, nici pofta de un trai mai îndestulat, nici slava cea ieftină și trecătoare, pe care o vântură de colo-colo huietul mulțimii.
citat celebru din Alexandru Vlahuță
Adăugat de Adriana Pleșca

Comentează! | Votează! | Copiază!
Iubirea nu-i doar floare
Iubirea nu-i doar floare de mușcată
Pe care-o pui la geam ca să se vadă,
Să știe lumea cât de mândru ești
Că ai ajuns și tu ca să iubești.
Iubirea nu-i coroană, nici blazon,
Și nici măcar un lucru de bonton,
Iubirea nu-i trofeul că iubești
Și nici un film pe care-l tot privești,
Și nu-i nici marfă generos dosită,
Ce duce omul sigur în ispită.
Dar, uneori, iubirea-i un secret,
Pe care-nveți să îl trăiești discret
Când este pasiune și ocară,
Ce-ți face viața aspră și amară,
O iei așa cum e și cum ți-apare,
Ca floarea care crește prin ponoare.
Iubirea nu-i un antidot la ură,
Nici adorarea celui ce te fură,
De-ar fi așa, am tot fura cu toții
Și-am pune-n poarta vieții noastre hoții.
Iubirea nu-i nici floare altruistă,
Pe care o ții la altul în batistă,
Ca fericirea lui să fie soare,
Iar viața ta coșmarul care doare.
Iubirea nu-i nimic și-i tot ce este,
Un mod de-a fi, o magică poveste,
Este-un copac ce crește din pământ
Chiar dacă frunza lui se risipește-n vânt...
Dar asta o-înțelegi foarte târziu
Când viața ta a devenit pustiu,
Pustiu de gând, de șanse și de lume,
Pe care-l iei ca drog de-nțelepciune.
poezie de Gheorghe Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă
moto:
Nimeni nu obligă
Pasărea să cânte
Nici despot, nici rugă
Nu pot s-o-nspăimânte!
------------------
Amușină înserarea -
Sufletele celor duși
Stau de strajă pe la uși
Fără care nimeni nu-și,
Mai suportă-nsingurarea
Dați-mi aripi pentru rugă
Că eu mă topesc de dor
Viața noastră e un zbor,
Interior!
poezie de Ion Untaru din Locuiesc într-o lacrimă suspendată (2005)
Adăugat de Ion Untaru

Comentează! | Votează! | Copiază!
Totul stă în voia inimii, pe care nici oamenii, nici cerul, nici chiar propriile noastre interese nu o pot schimba vreodată.
citat din U. Fuscolo
Adăugat de Adriana Pleșca

Comentează! | Votează! | Copiază!

Totul stă în voia inimii pe care nici oamenii, nici cerul, nici chiar propriile noastre interese nu o pot schimba vreodată.
citat din Ugo Foscolo
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!

Doresc cu patimă un singur lucru: să-i implor pe oameni, de la Nicolae al II-lea până la ultimul tâlhar, să se cruțe pe sine, să uite tot, toate cugetările despre Dumnezeu, despre viața viitoare, nu mai vorbesc de stat, familie, propriul trup, și să-și îndrepte toată atenția, toate puterile asupura unui singur lucru, singurul care este fără de tăgada, viața lor, și să n-o dea nici pentru patrie, nici pentru glorie, nici pentru bogăție, nici pentru Dumnezeu, ci să trăiască pentru sine, pentru binele lor, să se folosească de binele vieții care e în puterea noastră. Binele ăsta care nu ni se poate lua, care atârnă mai greu decât orice altceva, care distruge tot ce poate fi greu în viața noastră. Binele ăsta e iubirea, iubirea față de tot ce e însuflețit, și chiar neînsuflețit, ba chiar și iubirea față de sine, față de sufletul nostru. E starea aceea a duhului în care totul e bine. Mă chinuie, mă ațâță, mă torturează, mă bat, iar mie mi-e milă de cei care fac asta, îi iubesc și mă simt cu atât mai bine cu cât ei sunt mai răi cu mine. Sădește în suflet sentimentul ăsta, căci e cu putință, și totul va fi bine, tot ce e considerat nenorocire, inclusiv moartea, totul se va transforma în bine.
Lev Tolstoi în Despre Dumnezeu și om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Scara
moto: Și se duc precum cocorii
Înspre suduri provizoriu;
Peste-nsemnele comorii
Joacă flăcări de ivoriu
--------
Doar un pas: urci sau cobori
Pe o scară nevăzută
Nici de iută, nici de gută
Nici de lemn, adeseori
Toată viața doar o goană
Că bucata ta de pită
Coace-se numai pitită
De destin ca-ntr-o hârjoană
O ajungi dar, nu-ți ajunge
Și alergi iar fără spor
Din trecut spre viitor
Prin ținuturi nibelunge
Înc-o zi și, înc-o treaptă
Pentru suflet, pentru trup
Când zăgazurile rup
Drumul în linie dreaptă
De ce zbor? De ce cădere?
Despărțiri definitive
Multe sunt infinitive
Dar puține fac avere
Numai când vine scadența
Cea de dincolo de fire
Șterge orice osebire
Muritorilor partenza.
poezie de Ion Untaru din Locuiesc într-o lacrimă suspendată (2005)
Adăugat de Ion Untaru

Comentează! | Votează! | Copiază!