* * *

fricile stau ca nişte mici noduli sub piele
fricile n-au case n-au familii
nici prieteni adevăraţi
pentru ca nici ele nu sunt adevărate
de asta nici nu le vezi la lumină
de asta nici nu sparg pielea
ca să iasă şi ele odată
acolo unde stau au bordeie
şi se hrănesc cu morţile noastre antetrăite

poezie de Luminiţa Potîrniche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alergând după noi

la pamplona oamenii aleargă un animal cald,
nişte coarne, tropotul de copite înghesuit în carne.
se zice că se bucură, sunt liberi şi drepţi,
prigonesc fricile care tremură şi fug.
mulţimile şi le subordonează şi progresul începe
de unde frica agonizează într-un mod umil,
în bătaie de joc, în bătaie de viaţă.
nu se delimitează eroi, hoardele acestea
nici nu au vreun staroste, nici vreun scop.
animalul moare după ce s-a răspândit în fiecare.
cine a spus că animalul moare...

poezie de Luminiţa Potîrniche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt toate acolo. Sunt acolo, în carnea mea, în durerea mea, în retina şi sângele meu. Rămân acolo. Dacă vor vrea să iasă vreodată, vor ieşi... Amintirile astea sunt ca nişte animale speriate... Le e frică să iasă la lumină... Stau acolo, în beznă, şi se hrănesc din mine.

Oana Pellea în Jurnal 2003-2009
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate că mă veţi pune să repet

despre toate fricile
pe care le-am cules când eram copil
vă voi spune că le-am strivit
cum roşiile în putina de lângă fântână
sita bătută de mâna tatei a ruginit
numai fricile mele se urcă
pe scara din porumbar
stau agăţate de grinzi
şi zâmbesc fericite
că nimeni nu le mai atinge
acum nu mai cred în nimic
Dumnezeul lor un fel de marionetă
cârpe şi sfori de second hand
într-o zi se vor rupe
şi fricile mele vor cădea pe podeaua
unde şoarecii se plimbă în voie
mari şi cenuşii
din găuri ochi iscoditori
mereu mi-a fost frică de şoareci
acum le iert păcatul de a roade
acum fricile mele sunt un deliciu
pe care-l las
preţ devorării

nici nu mai ştiu să repet despre
ce am trăit cândva

poezie de Ana Sofian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

România este Ţara lui Invers, în care escroci care n-au citit în toată viaţa lor nici măcar o carte, care n-au în viloaiele lor nici măcar o carte şi care n-au scris niciodată nici măcar o pagină de carte, au "scris" şi publicat în timp ce se aflau în puşcărie cel puţin 5 "cărţi ştiinţifice" în 4 luni, iar asta ca să li se reducă pedeapsa, în baza unei legi nelegiuite, făcută de nelegiuiţi pentru nelegiuiţi.

aforism de George Budoi din Scriitorii de puşcărie în aforisme, epigrame, pamflete şi satire (10 aprilie 2015)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Băieţii deştepti

N-au renunţat la şmecherii,
Ei n-au nici jenă, n-au nici greţuri,
Să vândă kilocalorii
Nitam-nisam la... megapreţuri!

epigramă de David Boia din ziarul "Unirea" din Alba Iulia (8 ianuarie 2010)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintirile astea sunt ca nişte animale speriate... Le e frică să iasă la lumină.... Stau acolo, în beznă, şi se hrănesc din mine.

Oana Pellea în Jurnal (2010)
Adăugat de Ioana C
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreau răul: Eu nu sunt făcut pentru bucurie, nu trebuie să caut plăcerea. Nu trebuie să mă abandonez şi să mă dedulcesc la poşirca lăptoasă a îndestulării comune. În timp ce oamenii n-au unde să-şi odihnească oasele, eu am o casă cu 5 camere, într-un vechi palat; înăuntru sunt paturi bune pentru dormit, fotolii largi ca să te aşezi, farfurii adânci din care să mănânci. Dar nu pentru asta am venit pe lume, nu pentru asta am acceptat să trăiesc. Am acceptat viaţa pentru că viaţa e mai dureroasă ca moartea. Şi numai în durere apare adevărul. Nu vreau să fiu mulţumit, nici liniştit, nici fericit, nici bogat.

Giovani Pappini în Un om sfârşit
Adăugat de pompilia buzatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oameni care sunt de plâns

N-au nici puterea de-a iubi
Şi nici pe cea de-a dărui,
N-au nici puterea de-a ierta
Şi nici pe cea de-a se-ndrepta.

pamflet de George Budoi din Calităţile şi defectele în aforisme, epigrame, madrigale, poezii, pamflete şi satire (20 martie 2024)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Constanţă

de când cu acest covid,
omu-a devenit hibrid,
nu-i nici cer, dar nici doar humă,
nici granit, dar nici de gumă,
nu-i nici claie, nici balot,
nu-i nici struţ, nici Phoenix tot,
pus într-al lui Procust pat,
nici stingher, nici adaptat,
nici străin, dar nici acasă,
nici cucută, nici melasă,
nici în zeghe, nici în togă,
nu-i nici bocet, nici eglogă,
nici Manole, nici Icar,
nici beznă, dar nici habar,
nici tăcere, nici cuvânt,
nici pareză, nici avânt,
nu-i nici orb, dar nici nu vede,
nici în sine că se-ncrede,
nici profet, nici Antihrist,
nu-i nici vesel, dar nici trist,
nici Einstein, nici Poptămaş,
nici strămoş şi nici urmaş,
nu-i nici ciornă, dar nici act,
nici prea plin, nici vid compact,
nici faun, nici eunuc,
nici cloşcă, nici ou de cuc,
nici pesmet, nici cozonac,
nici înger, nici pui de drac,
nici Midas, dar nici sărac,
nici fasole, nici arac,
nu-i corabie, nici port,
nu trăieşte, nici nu-i mort,
doar există, dar nu-i viu,
nici expert, nici ageamiu,
nu se-nalţă, nici nu pică,
nu învinge, nici c-abdică,
rămânând ce-a fost: nimică.

poezie de Luminiţa Ignea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La mormântul Leonidei Lari...

... Poeţii n-au cavouri somptuoase
Nici pietre grele nu le stau drept căpătâi
Poeţii dorm în linişti luminoase
De lut amestecat cu veşnicii...

Funcţionarii au, funcţionarii şi bandiţii
Şi hoţi în lege - monumente - minim
Poeţii nici sicrie n-au, numai ediţii
Şi scrumuri ce mai bat la vii în inimi...

poezie de Iurie Osoianu (17 februarie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întoarce-te! (Lui Adrian Păunescu)

Acolo unde ai plecat nu e nici soare, nici păcat.
Nici n-or să poată ochii tăi să vadă negrul din scântei!

Acolo unde mi te-au dus ursitele într-un apus
Nu e nici rouă şi nici stea, nici uriaşă, Umbra ta!

Acolo unde drumul tău s-a frânt ca inima de Zeu
Nu e nimic, nici timp nu e, nici vise şi nici dragoste!

Şi dacă-atât de multe-ai fost, şi dragoste şi adăpost
Pentru un munte de bărbat cu vocea care a tunat

Pentru doi ochi de stele vii, dacă nu poţi să reînvii
Mirajul ce-ai trăit cu noi în lacrimă şi în nevoi,

Tu, suflete împărătesc te-ntoarce-n spirit românesc!

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Secvenţe în alb şi negru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oh, tu, iubitul meu!

Oh, tu iubitul meu
Cat te iubesc de tare...
Ma arde sufletul
Si parca-mi moare
Atunci cand nu esti langa mine
Ca sa te simt, ca sa te am
Sa fiu o parte din tine..
***
Si cat de neputincioasa ma simt
Cand tu esti acolo
Iar eu aici,
Si-as vrea sa dau totul la o parte...
Sa nu existe nimic intre noi,
Nici munti, nici ape, nici strazi
Nici oameni, nici plante, nici case..
Sa fim doar noi, doar tu si eu...
Iar restul sa nu mai conteze..
***
Mi-e foame de tine
Mi-e pofta de privirea ta
Mi-e dor de existenta ta...
Si stau acum, aici in camera mea
Iar tu.. acolo undeva..
De ce nu vii iubirea mea..?

poezie de Ana Cirlan
Adăugat de Petronela Nisan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceea ce afirm se susţine singur, nu are nevoie de nici o autoritate psihologică, pentru că are însăşi autoritatea Supremului, ca Suprem. Da, e foarte adevărat că uneori sunt invaziv: - pentru căci cunoaşterea ţi-a invadat fiinţa, şi tu nu vezi asta; - sunt invaziv pentru că religia ţi-a invadat fiinţa, şi tu nu vezi asta; - sunt invaziv pentru că ştiinţa ţi-a invadat fiinţa, şi tu nu vezi asta; - sunt invaziv pentru că politica ţi-a invadat fiinţa, şi tu nu vezi asta; - sunt invaziv pentru că legile ţi-au invadat fiinţa, şi tu nu vezi asta; - sunt invaziv pentru că jobul ţi-a invadat fiinţa, şi tu refuzi să vezi asta; - sunt invaziv pentru căci cultura ţi-a invadat fiinţa, şi tu nu vezi asta, şi când toate aceste frici mascate în gânduri ţi-au invadat fiinţa, tu nu mai ai nici măcar un milimetru loc pentru Libertate/Sine sau Dumnezeu! Mintea te-a cotropit cu toţi demonii ei şi eşti sub teroarea, sub invazia ei, iar EU, LIBERTATEA, te invadez pentru a-i izgoni.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paradisul

Poeţii când există e-o minune
poeţii nu se nasc ei sunt născuţi
poeţii nici nu dorm numai visează
poeţii niciodată nu-s prea mulţi

poeţii n-au religii şi nici zei
poeţii nu aşteaptă pe la uşi
poeţii libertatea nu o sapă
şi-s cei mai îngeri dintre nesupuşi

poeţii n-au familii au iubite
poeţii bunăoară sunt cu toţii
cei care lasă lumea pentru alţii
poeţii curg mereu de-a lungul nopţii

poeţii au un fel de n-ar mai fi
poeţii niciodată nimic nu înconjoară
e o ruşine să învingi poeţii
şi sacrilegiu e să-i naşti a doua oară

poeţii nici nu ştiu ce-nseamnă
a fi nemuritor sau muritor
-cât o cămaşă viaţa lor durează-
poeţii au un paradis al lor

poezie celebră de Ioanid Romanescu din Demonul (1982)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Farul

Aprinsă undeva-ntr-un loc ascuns
Pe cuprinsul mării, nu prea departe,
("Un mic recif," Căpitanul nostru-a spus)
Am văzut sclipind o lumină-n noapte.

El mi-a spus că se-află-n far acolo unde,
Pe marea cu primejdii nu puţine,
Trăiau în singurătate oameni care se-ngrijeau
Ca fitilul lămpii să ardă pentru mine.

Pentru mine, pentru el, pentru fiecare navă
Care traversa acele ape-ntunecate.
Mă gândeam că era ciudat ca-n liniştea fluidă
Să stea mereu acolo, zi şi noapte.

Ei n-au magazine, n-au ogoare şi n-au străzi;
N-aud nici freamăt de frunze pe cărare,
Şi-adeseori sub picioare furios le urlă
Talazurile-n cavalcada lor aprigă pe mare.

Iar când noi dormim, ei stau de veghe
Întinzând peste fiecare val, până-n hăt depărtare,
Un braţ lung de lumină călăuzitoare
Un fel de saulă legată de colacul de salvare.

poezie de Marjorie Wilson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfîntule

De cîte vremuri ţi-l tot ţii închis
Nu ştiu ce ai, viaţă, vis,
Bine, rău,
În strînsul pumnului tău?

Ţii în mînă fum, cenuşe, foc?
Ţi-am descîntat-o ca pe un ghioc.
Sfîntule,
Pămîntule.

Nici cîntecul, nici ruga n-au descremenit
Ziua de granit.
N-au dezlipit deştele,
Nici dălţile, nici cleştele.

Tu eşti, oare, Sfinxul din poveste
Care ştie ce este şi ce nu este,
Dincolo de literă şi pravilă,
Negură, namilă?

Umblă omul, vîntul şi fiarele
Să te rîcîie cu ghiarele
Vii.
Nici nu simţi, nici nu ştii.

poezie celebră de Tudor Arghezi din VERSURI - 1980
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un surâs uscat în piept

Sfântului Ardealului
Îi curg lacrimi în icoane
Într-un sat de din Moldova
Unde mor copii de foame.

Un ochi încă mai priveşte
Către Domnul cu-ndurare,
Poporul îngenunchează,
Lacrimile sunt amare.

El e sfânt în vatra sfântă,
Numai cei ce ne înşeală
N-au nici lacrimi, nici credinţă,
Inima le este goală.

Dar se cred buricul lumii
Între sufletele stoarse
Unde sfinţi adevăraţi
Aduc soarele în case.

La icoană-ntindem mâna,
Cerem îndurări în sat,
Aprinzând câte-o făclie
C-un surâs în piept uscat!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Help (Ajutor)

Ce să mă fac?
Unde mă bag?
Cine mă-nvaţă?
Nici o speranţă!

Nu mai support
O lume nebună de tot,
Te prinde în roti,
Te sfarmă-n bucăţi!

Ce leacuri să dau
La cei care n-au...
Nu au nici voinţă,
Nu au nici credinţă...

Te fac pe la spate
Cu vorbe şi fapte,
Pun masca de duri,
Dar, vai, ce lepădături!

Unde mă bag?
Ce să mă fac?
Cine mă-nvaţă?
Nici o speranţă!

poezie de Bebică Ghiţă din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epigrama, un gen îndrăgit

O scriu pân' şi amatorii
Dar nu toţi, numai acei,
Care de se varsă norii
N-au nici bani, n-au nici femei.

epigramă de Aura Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Circumstanţă atenuantă

Încerc sî-mi citesc viitorul în Calea Lactee,
Între timp, zilele-mi trec – nişte onomatopee;
O zi OF, o zi HI, o zi VAI... mai rar WOW,
Nici nu cresc, nici nu scad, nici nu merg, nici nu stau.

Vreau să-mi prelungesc viaţa; uite, azi-noapte n-am dormit,
A venit şi răsplata, căci am mai prins un răsărit,
Apusurile, însă, le-apucăm toate,
Dar ele ne-anunţă fie noapte, fie moarte.

De ce se spune că ni-e soarta-ntipărită-n stele?
Sunt prea departe... strălucesc, dar n-am nimic cu ele -
Destinul meu cred c-a fost scris pe Lună -
Nici habar n-au de viaţa mea smintită şi nebună!

Dacă fără preambul, viaţa ne-oferă surprize,
Unele plăcute, altele-adevărate crize,
I-aş acorda o circumstanţă-atenuantă,
De m-ar lăsa, când mor, să mor neanunţată!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!