Cântec de drum

Când am pornit, ştiam doar că-i departe
Şi-i tare greu de-ajuns unde voiam;
Dar unde-i acel unde nu ştiam
Căci nu-l găsisem încă-n nici o carte.

Pe drumuri lungi şi vechi, bătătorite
De-atâţia mulţi porniţi'naintea mea,
Am colindat călăuzit de-o stea –
Icoana unei lumi întrezărite,

Dar într-o zi o fată – bat-o focul –
Mi-a-ntors din cale pasul obosit...
- Unde-aş fi fost de nu m-aş fi oprit
Şi nu mi-aş fi vândut ei tot norocul?...

poezie celebră de Ion Minulescu (1904)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din viaţa de la Roman, mi-aduc aminte puţine lucruri hotărâte. Am fost un copil precoce. Înainte de 5 ani, ştiam unele lucruri greu de înţeles şi pentru o vârstă mai înaintată. Ştiam, de pildă, oarecare lucruri din gramatică, pe care copii de 10 ani le pricep greu. Am fost şi amorezat înainte de 5 ani: de o fată de vreo 7-8 ani, care trecea pe la geamul nostru. Nu-i vorbă, era şi un caz de sugestie, căci cei din casă mă tachinau cu ea. Dar ştiu că mă înroşeam când trecea pe la geam. Tot de la acel geam, vedeam şi Ceahlăul, care era pentru mine ceva ca din altă lume, ca dintr-o legendă frumoasă. Nu ştiam pozitiv ce e acel Ceahlău, nici ce este un munte -- nimic!

Garabet Ibrăileanu în Amintiri din copilărie şi adolescenţă (31 iulie 1911)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe drunuri lungi

Pe drumuri lungi bătătorite
De cei porniţi înaintea mea
Pornesc şi eu la drum prin colb de stea
Cu sufletul curat cuprins de visele aprinse.
Dorul meu răstoarnă brazde undeva
Prin stepa destinului pustiu, el caută ceva
Probabil sămânţa unor clipe neatinse
Rămase undeva ca mostră prin visele-mi ninse.
Şi cred că sunt singurul beneficiar
Al unui suflet împovărat de tăceri
Obosit merg pe drumul ce duce spre nicăieri
Nu primesc dar nici nu ofer nimic în dar.

poezie de Iustinian Gr. Zegreanu
Adăugat de Iustinian Gr. Zegreanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă ştiam că numai prin iubire

Dacă ştiam că numai prin iubire
Pot să ajung în înlăuntrul meu,
Unde sfârşeşte marea nesfârşire
Şi-ncepe totul iar, din Dumnezeu...

Dacă ştiam că dragostea mă ţine
Departe de măriri şi de căderi,
De răul cuibărit atât de bine
În Binele în care crezi şi speri...

Dacă ştiam câtă putere are
Iubirea ta care îmi dă putere
Să birui lumi, să depăşesc hotare
Şi calea să găsesc spre înviere...

Te-aş fi luat din prima zi de mână,
Ca să îmi fii iubirilor stăpână!

sonet de Nicolae Silade din Iubirea nu bate la uşă (2009)
Adăugat de Nicolae Silade
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucrurile se reîntorc în răstimpul acestei nopţi lungi; ştiu, de pildă, cum să descriu o conversaţie cu ea, care a fost şi cea din urmă. Se străduia să-mi explice că se afla acolo printr-un accident. Nu credea că acel accident ar fi fost chiar nefericit, dar nici fericită nu era că se petrecuse. Când vorbea, simţeam un gust desluşit de sare de mare în gură şi în nări. Nu ştiam de fapt ce voia să spună şi nici de unde venea. Dar locul acela de niciunde era scăldat într-o lumină lină. N-avea nevoie de mâncare, de apă, de nimic altceva. Făcea ceea ce făcea (dar, totuşi, ce anume făcea?) din pură libertate. Nu era niciodată stingheră, fiindcă putea oricând să se retragă în adâncurile de unde venise. Oricine putea face asta, spunea ea.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parcă te ştiam ...

Parcă te ştiam de când e lumea,
Miroseai suav, a caprifoi.
Timpul rătăcirii ancestrale,
S-a pierdut în spaţiul dintre noi.

M-am oprit şi te-am strigat pe nume,-
Îmi venea în minte din străfund
Şi secundele rămân mirate,
Că ecourile îmi răspund.

Parcă te ştiam de-o veşnicie.
Unul către altu-am alergat,
Iar în orologiul din cetate,
Clipa-ntre cadrane-a îngheţat.

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când voiam să scriu despre mari călătorii, nu ştiam cum s-o fac, nu ştiam cum vor călători personajele mele. Cu barca? Bine, dar ce tip de barcă? Cum se pun velele? Cum se porneşte? Nu ştiam nimic, nu puteam povesti nimic. Alt mijloc de transport era maşina, dar mie nu-mi plăcea. Eu îi citeam pe romantici. Atunci mergem cu caleaşca. Nici despre caleaşcă nu ştiam nimic: câţi cai trebuie înhămaţi, cum îi faci pe cai să se oprească? Era totul o mare necunoscută. Până la urmă, bietele mele personaje au trebuit să se deplaseze pe jos, fiindcă aceasta era singura modalitate de transport pe care o puteam explica. Nu au ajuns prea departe, vă puteţi imagina.

citat din Care Santos
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştiam cum se poate prăbuşi o casă

Nu ştiam cum se poate prăbuşi o casă,
Ştiam cum poate apăsa întreagă
Asupra mea şi cum nu e nimeni
Care să înţeleagă.

Că ţip sub zidurile unde-am fost uitată
Şi că oricine-ar îndrăzni să vină
Ca să mă scoată n-ar mai găsi calea
Făcută să ies la lumină.

Aşteptam sub grinzile îndoite,
Nu ştiam cum se poate prăbuşi o casă,
Adică de unde începe ea să cadă de tot
Peste cel pe care-l apasă.

poezie de Ileana Mălăncioiu din Peste zona interzisă (1979)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pământul

Cât de mic este pământul
În acest lung univers;
Unde nu pătrunde gândul
Nici măcar un singur vers.

Doar pământu-i plin de viaţă
Într-o oază de-ntuneric;
Unde-i ca un fir de aţă
Visul nostru, tainic feeric.

Universul căt de mare
Este mort, este pustiu;
Doar pământul nostru-n zare
E un corp ceresc, dar viu.

Ah! e viaţă, Ah! Ce bine,
Pe pământul meu cel bun;
E ca mierea de albine,
Visul meu ce-l simt acum.

Din pustiul întuneric
Viaţă dulce a ieşit,
Pe pământul meu himeric
Unde eu sunt otrăvit.

Otrăvit sunt de-o tristeţe;
De-o tristeţe-aşa de dulce
Căci vii tu, bătrâneţe!
Şi nimic nu pot a duce.

Căci de mii de ani încoace
Tot se naşte spre-a muri,
Şi totul din nou se-ntoarce,
Din pământ, de unde vii!

Şi ce tainică durere
Este în sufletul meu;
Căci pământul e plăcere
Când te duci la Dumnezeu.

Şi pământu-acesta mare
E-un fior înţepător;
El te naşte, el nu moare,
Şi te lasă călător.

Călător în lumi de vise
Fiecare-i pe pământ...
Iar luminile sunt stinse
În adâncul meu mormânt.

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo

Undeva departe, unde-i veşnic soare,
Unde vânt nu bate, doar o sfântă boare,
Unde în izvoare curge numai miere,
Unde frunza-i verde şi nicicând nu piere,
Unde blând răsună cântece o mie,
Unde-i voie bună, joc şi poezie,
Unde ochiul vede numai frumuseţe,
Unde dezmierdarea-i plină de tandreţe,
Unde noi miresme nasul ţi-l îmbată,
Unde marea este cu azur pictată,
Unde orice suflet se înnobilează,
Unde simţi cum vesel inima vibrează,
Unde-i fericire şi-un puhoi de bine,
Acolo, iubito, vreau să vii cu mine.

poezie de Octavian Cocoş (8 iunie 2022)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă ştiam

Nascut am fost pe-acest Pământ
Cu-n rol necunoscut de sumbru,
Daca ştiam că-s oameni răi,
Pieream fără de urmă-n vânt.

În jurul meu doar semeni tâmpi
Făloşi, c-o mare aroganţă,
Dacă ştiam că sunt prea proşti,
Fugeam pe câmpi.

Le plac să-mpartă suferinţă
Să-şi vadă semenul plângând,
Daca ştiam că ei există,
Cerşeam credinţă.

Oferă vorbe otrăvite
Distrugătoare de destine
Să-şi poata ridica imperii,
Demult pierite.

Când vor pleca din astă lume,
Vor sta doar într-un sicriu
Nici nu ştiam că vor muri,
Fără de nume.

poezie de Alin Ojog
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde-i ţinutul spre care se-îndreaptă nava?

Unde-i ţinutul spre care se-îndreaptă nava sub cerul sidefiu?
Departe, departe-n faţa noastră – e tot ce marinarii ştiu.
Unde-i ţinutul de unde vine nava? Departe, unde astrele apun,
Departe-n urmă noastră – marinarii doar atâta spun.

În amiezile-însorite, umăr lângă umăr, este plăcut foarte
Să păşeşti pe puntea unde cerul de mare se desparte;
Sau, pierdut în gânduri, să priveşti cum în urmă
Siajul se lăţeşte-n depărtare-albit de spumă.

În nopţi grozave, când oceanul îşi sfâşie mânios veşmântul,
Ce lucru mândru e să lupţi cu valurile şi cu vântul!
Sus, la gabie, pe catargul care se-încovoaie sub sălbatice rafale
Marinarul trăieşte-o altă viaţă, înfruntând zeci de furtuni în cale.

Unde-i ţinutul spre care se-îndreaptă nava sub cerul sidefiu?
Departe, departe-n faţa noastră – e tot ce marinarii ştiu.
Unde-i ţinutul de unde vine nava? Departe, unde astrele apun,
Departe-n urmă noastră – marinarii doar atâta spun.

NB. Primul vers a fost, probabil, inspirat de sonetul lui William Wordsworth, " Unde-i ţinutul spre care trebuie
să se-îndrepte-acea navă?''

poezie de Arthur Hugh Clough,1819-1861, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Focul iubirii

Am scăpărat amnaru-ntr-o privire,
Crezând că-i putem controla văpaia,
Focul ne-a-nvăluit într-o clipire,
Nu l-am oprit nici eu, nici tu, nici ploaia,

Ne-a mistuit şi primăveri şi toamne,
Deasupră-ne au plâns scântei albastre,
Au lăcrimat chiar sfinţii din icoane,
Înduioşaţi de chinurile noastre.

S-au strâns în nori invidii temerare,
Au fulgerat, mizând c-or să-l învingă,
Cercarea lor l-au înteţit mai tare,
Dar, cine focul dragostei să-l stingă?

Ne-am depărtat. Speram, în amăgire,
Că-i scrumul cel ce încă ne mai frige,
Dar, ce naivi! Aprins într-o iubire,
Doar moartea focu-acesta-l poate stinge.

poezie de Mirela Minuţa Alexa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştiam ce să spun. Ucisese un om. Era mama mea. Nu ştiam dacă eram ca ea sau nu. În principiu, nu voiam să vorbesc despre ea.

citat din Astrid Magnussen
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Olteanu-i hoţ!

Ştiam că eşti un hoţ de buze dulci
De mere coapte... că doar eşti oltean
Ştiam că-n locul unde capu-ţi culci
Rămâne aşa... un dor fără alean.

Că porţi în ochi luminile din stele
Şi-n palme focurile lui Satan
Şi arzi mocnit fecioarele-ntre ele
Să nu te uite... că doar eşti oltean!

Ştiam că-n vorba ta e-nchis un vis
Că-l dai la schimb pe-o inimă... ştiam.
Că ard în iad crezând că-i paradis
De îndrăznesc cumva să vreau să-l am.

Te strecuraşi precum scânteia-n iască
Ş-avuşi tu grijă să nu fie-n van,
C-afurisită-i firea femeiască
Poftii la gura dulce de oltean!

Of, Doamne... trage-a nopţii draperie
Şi-mi lasă-aşa... o briză de-aer rece
Că dragostea-mi pătrunse pe sub ie
Şi nu ştiu sincer dacă-mi va mai trece!

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Isprava toamnei

Toamna, fată deocheată -
Biata fată!...
Deocheată, dar frumoasă
Şi cochetă,
Mi-a intrat odată-n casă,
Indiscretă,
Să mă-ntrebe ce mai fac...
Ce problemă viitoare
Mă mai doare...
Ce ţigări de foi mă otrăvesc
Când vorbesc...
Şi ce fel de coniac
Beau când tac...

Şi de-atunci -
Nu vreau să spun de când -
Am rămas cu toamna-n trup şi gând!...
Şi de-atunci, în fiecare an,
Toamna, fată bună, vine să mă vadă -
Vine ca o oră fixă pe cadran
Şi solemnă ca o stea cu coadă...
Şi, cum ştie că eu nu fac decât bine,
Toamna stă trei luni întregi la mine,
Cum ar sta la ea acasă...
Până ce-ntr-o bună zi mă lasă
Şi se duce de s-ascunde...
Unde?...
Dracul ştie unde!...
Numai că, după ce pleacă,
Odăiţa-mi pare mai săracă...
Poate fiindcă toamna-mi fură
De la gură
Tot ce-n nouă luni adun -
Cu răbdare şi tutun -
Tot ce cred că-i mai de seamă
Pentru clopoţelul meu de-alarmă!...
Toamna, fată indiscretă
Şi cochetă,
Se agită ca un ascuţiş de sapă
Pe biroul plin de praf şi prin sertare
Şi-mi distruge fără milă
Operele literare,
Rupând filă după filă,
De mă lasă gol... goluţ...
Ca o ciutură-ntr-un puţ,
Fără niciun pic de apă!...

Dar norocul meu că-n acest an
Timpul merge după alt meridian...
Şi că versurile acestea au fost scrise
Nu la mine-acasă -
Cum scriu eu de obicei, pe masă -
Ci pe iarba verde,
Undeva, la ţară,
Unde calendarul scrie că-i tot vară
Şi-unde toamna încă nu sosise!...

poezie celebră de Ion Minulescu din Adevărul literar şi artistic, nr. 618 (9 octombrie 1932)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Locul meu

Mai demult
Mi-am căutat locul într-o casă, pe pământ,
Dar nu l-am găsit.
După,
L-am căutat în aer
Şi tot nu l-am găsit.
Când am văzut că nici în aer nu e
L-am căutat în apă
Şi, nici acolo nu era.
În vis, m-am uitat până şi în adâncul pământului,
Dar, deja, mă obişnuisem
Să nu fie acolo unde îl caut
Şi, aşteptarea mi s-a împlinit
Căci, nici în pământ nu era.
Şi, când, într-un târziu, obosit,
M-am oprit din căutat,
L-am găsit!
Era unde eram şi eu.

poezie de Adrian Moroşan din Doar trăiri. Versuri (2019)
Adăugat de Adrian Moroşan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cărarea

De la unde-ai fost odată
Pân' la unde vrei s-ajungi,
Dai din coate, ochii roată,
Depărtarea s-o alungi.

Te agiţi ca într-o mare
Ce te-ntâmpină c-un val,
Uneori, mai fără sare,
Alteori, catastrofal.

Şi nu vezi că-i doar o mare,
Nu vezi nici că-i doar un val,
Te forţezi să-ţi faci cărare
Către un... ceva final.

Când ajungi, priveşti în urmă,
Dar ţi-e foarte greu să vezi
Căci, în spate, anii, turmă,
Te aşteaptă să te-aşezi

Şi se ţin de tine... aţă,
Nu ai loc spre unde-ai fost,
Şi-ţi dai seama că o viaţă
Ai trăit-o... fără rost.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvara, horesc toate petalele

Îmi pare că, sub pom,
nu sub măr,
îl găsisem pe Dumnezeu, era plâns, hainele curgeau de pe El,
avea muguri străini, pe la sprâncene, era mugure de salcă şi trist,
în blândeţea Lui, molcom, cu sandalele rupte, încercând să nu spuie,
aşa s-a îndepărtat.
Ce faci cu primăverile, Doamne, Domnul meu? l-am întrebat
unde pleci, Doamne? primăvara, horesc pentru Tine toate petalele
de ce îţi iei, de la mine, ştergarele, şi Te duci, cu ele, departe?
Îmi pare că, în clopotniţă, se auzeau clopotele care erau mânate de soare şi vânt,
eu nu vând;
se auzeau miei behăind, mugeau, parcă, animalele,
în loc de clopotele
care nu se
tânguiseră
încă
pentru El.
Era devreme, şi am ştiut, atunci, că se apropia Paştele.
Unde te duci, Domnul meu, pe ce Cruce? Lasă
Crucile Tale în pace, şi mănâncă de la mine din ştergar, şi bea apă,
căci ţi-am pus, în el, câteva poame...
Nu ştiu de ce a tăcut, şi nu aveam să Îl mai văd vreodată.

Pe coliba de paie,
se aşezaseră berzele, era primăvară, şi Îl găsisem, desculţ, lângă o biserică,
una străinică,
încă necreştină,
lângă pom.
Şi tot ceea ce mă întrebam, atunci, era
dacă El a avut vreodată nevoie de sufletul meu
şi de pâinea mea arsă, pe care I-aş fi întins-o, pentru că Mielul era Vinul.
Ştiam că se apropiau, pe la El, Paştele.
Unde eşti, Doamne, şi de ce nu mai
treci spre Samar?
Samaritenii, toţi, suntem barbari, dar femeile au ştergarele foarte curate...
În ştergarul meu, nu ştiam,
dar se adunseră lacrimile mele, frumoase, ca nişte boabe mari de diamante,
sau poate era, doar, roua de pe merele-acelea uscate...

(cred)
(uscate)
un pic.

poezie de Iulia Elize
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-aş îmbăta de ziua mea

M-aş îmbăta de ziua mea,
Mi-aş îmbăta singurătatea
Şi soarele l-aş îmbăta,
Mi-aş face criţă puritatea

Şi-aş tăvăli-o nopţi la rând
În spume dense de şampanii,
Cu îngeri beţi colaborând,
Să-i facem dragostei campanii.

M-aş îmbăta, dar n-am amici,
Niciunul nu-i să bea cu mine!
Doar muşuroiul de furnici
Şi-un roi de viespi sau de albine?!

Nici diferenţe nu mai fac
În tot ce mişcă, tot ce zboară,
Aghesmuită vreau să zac
Să-mi cârâie la cap o cioară.

M-aş îmbăta, de ce să nu?
M-aş îmbăta pentru senzaţii,
M-aş îmbăta cu eu şi tu
Şi-apoi să ne pupăm ca fraţii.

Să n-am habar de ce iubesc,
De ce-i aşa frumoasă viaţa,
Să uit de ce îmbătrânesc,
De ce îmi fură anii hoaţa,

M-aş îmbăta, dar n-am cu ce!
Prin aer zboară sticle sparte,
M-aş îmbăta cu orişice,
Dar nu mi-am pus nimic deoparte.

M-aş îmbăta cu-adevărat,
Căci doar o dată, nu se pune,
De tot ce sunt, despovărat,
Să fiu, m-aş îmbăta pe bune.

Aduceţi vinul cel mai vechi,
Să bem de ziua mea, cu toţii,
Să tragem ţara de urechi,
Să nu mai tolereze hoţii.

M-aş îmbăta, m-aş îmbăta,
Căci adevărul e-n beţie,
M-aş îmbăta de ziua mea,
Aş bea cu tine, Românie,

S-avem iar fluturi în stomac,
Idei năstruşnice, zălude,
Să ne-mbătăm, că e de leac,
Cu prieteni şi duşmani şi rude.

M-aş îmbăta, aici, sub nuc,
Cu frunzele de toamnă brună,
Însingurată ca un cuc,
M-aş îmbăta cu suc de prună.

V-aştept să umplem locul tot
Într-o beţie-autumnală;
Avem cu toţii drept de vot
Pentru o ţară terminală!

M-aş îmbăta adeseori,
Ca să nu mai disting mizerii
Nici vameşi, nici violatori
Nici nedreptăţile, puzderii.

Şi uite-aşa să ne-mbătăm
Ca delincvenţii, pân la vomă,
Poate curaj am căpăta,
Sistemul să-l băgăm în comă.

Şi totuşi beau de ziua mea
Veninul pur al nedreptăţii,
În suc amar de foi de stea,
(Nectarul care-l beau poeţii).

poezie de Emilia Amariei din Arena cu fluturi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unei văduve tinere

Că-i vechi blestemul şi păcatul
Ştiam şi eu şi răposatul -
Dar când pomană-i faci şi-mi dai...
Păcatul ăsta-i rupt din rai.

epigramă de Vlad Cernea-Jerca din ziarul "Viaţa Buzăului" (22 februarie 2006)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!